ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.01.2023, pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. x/2/2023, reclamantul A a formulat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, contestație împotriva Deciziei nr. 1735/28.12.2022 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 18.500 lei în conformitate cu disp. art. 146 alin. (1) lit. a din Legea nr. 24/2017 (R).

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 902 din 18 mai 2023 a Curții de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 902 din 18 mai 2023, a declarat recurs reclamantul A, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, încuviințarea pretențiilor deduse judecății în dosarul de față.

În esență, a arătat, în privința motivului de casare ce vizează nemotivarea sentinței de la fondul cauzei, că prima instanță a analizat cauza doar din perspectiva reindividualizării sancțiunii, fără a motiva respingerea solicitării de exonerare de la plata amenzii.

A precizat că întârzierea în efectuarea lucrării a fost doar de 15 zile și a fost determinată de situația pandemiei, incertitudinea pieței financiare și de volumul mare de activitate în vederea realizării rapoartelor pe anii precedenți, fiind insuficient timpul alocat pentru elaborarea lucrărilor în termen.

A precizat că nu s-a dovedit reaua sa credință iar întârzierea nu a fost una semnificativă.

Din perspectiva motivului de casare ce privește încălcarea normelor de drept material, același recurent a susținut că prima instanță nu a procedat la individualizarea sancțiunii în raport de capacitatea sa financiară. Astfel, a arătat că s-au ignorat circumstanțele săvârșirii faptei, gravitatea acesteia, durata întârzierii, capacitatea financiară a recurentului și a societății B S.A.

Prin raportare la art. 151 lit. e din Legea nr. 24/2017, a precizat recurentul că nu a existat o vătămare a unui terț ca urmare a întârzierii în efectuarea lucrării care a fost de 15 zile.

Acestea, în opinia recurentului sunt circumstanțe care ar fi determinat aplicarea unei sancțiuni mai blânde, respectiv avertisment sau amendă care să fie mai apropiată de pragul minim prevăzut de art. 146 alin. (1) lit. c din Legea nr. 24/2017.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului.

1.4.Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

Totodată, a precizat că actul administrativ contestat este legal iar în cauză a fost demonstrată încălcarea obligației prevăzute de art. 146 alin. (2) lit. a din Legea nr. 24/2017 de recurentul-reclamant.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul A este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt și de drept relevante

Prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1735/28.12.2022 (act atacat) reclamantul, în calitate de membru al Consiliului de administrație al societății B S.A., a fost sancționat cu amendă de 18.500 lei pentru faptul că nu a întreprins demersurile necesare pentru publicarea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de A.G.O.A în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii Deciziei ASF nr. 386/29.03.2022.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de anulare a Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1735/28.12.2022, cu solicitarea de exonerare de la plata amenzii, reducerea acesteia sau înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

Prima instanță, reținând că operațiunea de individualizare a sancțiunii a stabilit un cuantum al sancțiunii spre limita minimă prevăzută de lege pentru contravenția reținută în sarcina reclamantului, Autoritatea de Supraveghere Financiară făcând o individualizare corectă a sancțiunii, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, invocând motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv clamând nemotivarea soluției de la fondul cauzei și încălcarea normelor de drept material relative la individualizarea sancțiunii, reclamantul a solicitat modificarea soluției primei instanțe.

Punctual, pornind la analiza primului motiv de casare, relativ la nemotivarea sentinței civile atacate, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, anume raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În același sens, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanța de fond a indicat temeiul de drept incident cauzei, a enumerat cauzele respingerii cererii de chemare în judecată, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale la înscrisurile depuse în probațiune. În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanță a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentația oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la normele de drept care justifică soluția adoptată în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată existența raționamentului logico-juridic al primei instanțe care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă-reclamantă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare/nelegalitate în discuție.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci trebuie să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În consecință, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința în discuție. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele dreptului la un proces echitabil.

Totodată, nu se identifică în motivare considerente contradictorii care să fundamenteze motivul de casare invocat de recurentul - reclamant, raționamentul expus în motivarea primei instanțe de judecată conduce în mod logic și firesc la concluzia de respingere a cererii de chemare în judecată înscrisă în cuprinsul dispozitivului.

În continuare, analizând cel de-al doilea motiv de casare dezvoltat de recurent, respectiv pe cel referitor la încălcarea normelor de drept material relative la individualizarea sancțiunii, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate de parte.

Astfel, în cadrul controlului efectuat de Înalta Curte, urmează a fi avute în vedere dispozițiile legale de la:

Art. 151 din Legea nr. 24/2017

(1) A.S.F. stabilește tipul și nivelul sancțiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 146 cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor:

a) gravitatea și durata încălcării;

b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau al entității legale responsabile;

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entității legale responsabile, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a entității legale responsabile, de venitul anual al persoanei fizice responsabile, în măsura în care acestea pot fi identificate, sau de alți indicatori relevanți;

d) valoarea beneficiului obținut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

e) pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

f) măsura în care persoana fizică sau entitatea legală responsabilă cooperează cu A.S.F.;

g) încălcările anterioare săvârșite de persoana fizică sau entitatea legală responsabilă.

Art. 155 din același act normativ prevede la alin. (3) ”Decizia de sancționare prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârșirii faptei, descrierea faptei contravenționale și a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabilește și se sancționează contravenția, sancțiunea principală și eventualele sancțiuni complementare și măsuri administrative aplicate, termenul și modalitatea de plată a amenzii și termenul de exercitare a căii de atac.”

Având în vedere criticile expuse de recurent în calea de atac(nu a contestat fapta ci doar sancțiunea aplicată) precum și analiza efectuată de judecătorul fondului, prin raportare la normele de drept anterior citate, Înalta Curte reține că operațiunea de individualizare a sancțiunii pentru reclamantul A s-a realizat cu respectarea art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, fiind luate în considerare toate circumstanțele relevante cunoscute, atât cele personale-conduita contravenientului cât și cele reale-circumstanțele săvârșirii faptei și gravitatea acesteia.

Totodată, din perspectiva tipului de contravenție săvârșit de reclamant, respectiv nerespectarea prevederilor reglementărilor în vigoare, emise de A.S.F., precum și a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere și control sau a altor măsuri adoptate de A.S.F. în temeiul art. 147 alin. (1) lit. c pct. 2 (i) din Legea nr. 24/2017, limitele speciale ale amenzii sunt de la 10.000 lei la 9.000.000 lei, în cazul persoanelor fizice.

Or, în aceste condiții, Înalta Curte constată că amenda în cuantum de 18.500 lei nu are un cuantum disproporționat de mare față de fapta reținută în sarcina contravenientului, fiind aplicată recurentului – reclamant cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor săvârșirii faptei, a circumstanțelor atenuante în favoarea contravenientului și a inexistenței circumstanțelor agravante în ceea ce îl privește, situându-se în apropierea limitei minimale prevăzute de lege.

Cu referire la susținerea recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a luat în mod eronat în considerare aplicarea unei sancțiuni mai blânde pentru acesta, Înalta Curte constată că pentru contravenția reținută în sarcina reclamantului este prevăzută în mod exclusiv grila cu limitele minimale și maximale iar niciuna dintre circumstanțele atenuante avute în vedere nu poate conduce la exonerarea în integralitate de plata amenzii. De asemenea, legea nu prevede pentru aceasta contravenție sancțiunea alternativă a avertismentului, așa cum a susținut recurentul – reclamant.

În concluzie, având în vedere că niciuna dintre criticile aduse în calea de atac formulată nu este aptă a conduce la reformarea sentinței civile pronunțate de prima instanță, în cadrul controlului judiciar, urmează a fi menținută această hotărâre ca fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în cauză.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței nr. 902/2023 din 18 mai 2023, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A împotriva Sentinței nr. 902/2023 din 18 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.