VAILLANT c. FRANCE

VAILLANT c. FRANCE (CtEDO, 2007)

A TREIA SECȚIUNE

DECIZIE PARȚIALĂ

ASUPRA ADMISIBILITĂȚII

cererii nr. 30609/04

prezentată de Philippe VAILLANT

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință la 10 aprilie 2007 în cameră compusă din:

D-nii B.M. Zupančič, președinte,

C. Bîrsan,

J.-P. Costa,

Doamnele E. Fura-Sandström,

A. Gyulumyan,

D-nul David Thór Björgvinsson,

Doamna I. Berro-Lefèvre,

judecători,

și D-nul S. Naismith,

grefier adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea mai sus menționată depusă la 18 august 2004,

După ce au deliberat, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamantul, D-nul Philippe Vaillant, este cetățean francez, născut în 1959 și locuitor la Nancy. Este reprezentat în fața Curții de către D-nul Francis Humbert, avocat la Nancy.

A.

Circumstanțele prezentei cauze

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul exercită profesia de stomatolog la Nancy. Anterior, exercita în cadrul unui cabinet mutual condus de D-nul C., administrator al Casei Primare de Asigurări Sociale (CPAM) din Nancy. Ca urmare a concedierii sale, reclamantul a inițiat o procedură pentru concediere abuzivă în fața consiliului de arbitraj al muncii. La 28 februarie 1996, CPAM din Nancy a primit o scrisoare de denunțare de la angajatorul reclamantului, care trebuia să fie transmisă serviciului medical. Reclamantul a fost atunci supus unui control privind zece pacienți în perioada din 8 noiembrie 1994 la 4 ianuarie 1996.

La 18 septembrie 1997, serviciul medical al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAM) din eșalonul local al Nancy și D-nul W., medic consilier șef de serviciu al CPAM din Nancy au depus o plângere împotriva reclamantului în fața secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional din Lorraine al ordinului stomatologilor. Memoriul susținea anomalii în practică medicală, în special nerespectarea de către reclamant a datoriei de civism în atitudinea și vorbele sale față de pacienți, multiplicarea anumitor acte, nerespectarea nomenklaturii generale a actelor profesionale, existența unor indicații false privind acordurile preliminare ale protezelor, executarea unor îngrijiri neconforme cu datele științei etc.

În memoriul său de apărare din 17 noiembrie 1997, reclamantul susținea că compoziția secțiunii asigurărilor sociale (prevăzută de articolul L.145-4 al codului securității sociale) era incompatibilă cu art. 6 al Convenției.

Prin hotărârea sa din 29 iunie 1998, secțiunea asigurărilor sociale a consiliului regional din Lorraine al ordinului stomatologilor a considerat că membrii săi beneficiază de „garanții care le permit să pronunțe cu deplină independență o apreciere personală asupra comportamentului profesional al medicilor urmăriți în fața secțiunilor asigurărilor sociale și că D-nul Vaillant nu era deci justificat să susțină că secțiunea asigurărilor sociale a consiliului regional din Lorraine nu corespundea cerinței de independență și imparțialitate a judecătoriilor reamintite de art. 6 § 1 al CEDO". Pronunțând asupra fondului, secțiunea asigurărilor sociale l-a condamnat pe reclamant la patru luni de interzicere de a da îngrijiri asiguratilor sociali, din care două cu suspendare.

Reclamantul a contestat această hotărâre în fața secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor. El susținea din nou incompatibilitatea absolută a articolului 6 al Convenției cu art. 145-6 al codului securității sociale. În plus, fiind condamnat la o pedeapsă temporară, reamintea că articolul L. 145-2 al codului securității sociale (care prevede sancțiunile care pot fi pronunțate de secțiunile asigurărilor sociale) nu preciza durata maximă a interzicerii temporare și că prin urmare art. 7 al Convenției se opunea, prin principiul legalității, pronunțării unei interziceri temporare.

La 18 mai 2000, consiliul național al ordinului stomatologilor a judecat că secțiunile asigurărilor sociale ale consiliului regional și consiliului național corespundeau cerințelor de independență și imparțialitate. Pronunțând asupra fondului, consiliul național a confirmat hotărârea consiliului regional. În fine, a respins mijlocul bazat pe încălcarea principiului legalității considerând că acest mijloc nu putea fi utilmente prezentat în fața judecătoriei administrative și că articolul L. 145-2 nu era contrar articolului 7 al Convenției.

Reclamantul s-a adresat apoi Consilului de Stat care, prin hotărâre din 29 mai 2002, a judecat după cum urmează:

„Având în vedere că rezultă din piesele dosarului supuse magistraților de fond că plângerea adresată împotriva D-lui Vaillant în fața secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului stomatologilor din Lorraine emana de la medicul consilier, șef al serviciului medical în dreptul casei primare de asigurări sociale din Nancy; că judecătoria care s-a pronunțat asupra acestei plângeri avea printre membrii săi, în calitate de assessor reprezentând organismele de asigurări maladie, D-nul doctor Perreau, stomatolog consilier în cadrul serviciului medical în dreptul casei primare de asigurări sociale din Nancy, plasat în această calitate sub autoritatea ierarhică directă a autorului plângerii; că datorită compoziției acestei judecății pentru a judeca cauza, s-a adus atingere corectitudinii procesului în fața secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului stomatologilor din Lorraine; că D-nul Vaillant este, prin urmare, admisibil și justificat să susțină că în neriddicarea din oficiu a neregularității compoziției judecății de prim grad, secțiunea asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor și-a entaché hotărârea de eroare de drept".

În consecință, Consilul de Stat a anulat hotărârea secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor din 18 mai 2000 și a renviat cauza în fața aceleiași judecății.

Prin hotărâre din 19 decembrie 2002, secțiunea asigurărilor sociale a consiliului național a anulat hotărârea secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional și a menținut interzicerea pe care i-o impusese reclamantului de a da îngrijiri asiguratilor sociali timp de patru luni, din care două cu suspendare.

La 19 februarie 2003, reclamantul s-a adresat din nou Consilului de Stat. Susținea că hotărârea atacată era pronunțată la sfârșitul unei proceduri neregulate. Conform articolului 6 § 1 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmase în hotărârea sa Piersack c. Belgia (seria A nr. 86, 1 octombrie 1982) că orice judecător despre care se putea teși legitim un lipsă de imparțialitate trebuia să se recuzeze. El consideră șocant că magistrații a căror hotărâre fusese anulată să putea din nou să se pronunțe asupra acelorași fapte, opinia lor riscând cu greu să fi evoluat. În prezenta cauză, Consilul de Stat anulase hotărârea secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor. Această judecătorie era compusă din cinci membri, și anume un președinte, consilier de stat, și patru assessori. Președintele dispunea de doi supleanți și fiecare din assessorii titulari, de cinci supleanți, ceea ce permitea crearea mai multor formații. Secțiunea asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor care s-a pronunțat la 18 mai 2000 și care avea printre membrii săi D-nul Rivière, președintele, doctorii Scohy și Parfait, reprezentanți ai consilului național al ordinului stomatologilor, precum și doctorii Gérard și Guillaud-Jullien, reprezentanți ai organismelor de asigurări maladie, trebuia să se pronunțe într-o altă formație. Or hotărârea atacată menționa că aceași judecătorie, când s-a pronunțat asupra renvierii de la Consilul de Stat, era compusă din D-nul Rivière, președinte, doctorii Parfait și Micouleau, reprezentanți ai consilului național al ordinului stomatologilor, precum și doctorii Gérard și Guillaud-Jullien, reprezentanți ai organismelor de asigurări maladie. Din cei cinci membri ai acestei judecții, după renviere, patru participaseră la hotărârea anulată de Consilul de Stat și se pronunțaseră deja asupra faptelor imputate.

La 20 februarie 2004, Consilul de Stat a declarat cererea reclamantului inadmisibilă. S-a pronunțat astfel:

„Având în vedere că potrivit articolului L.822-1 al codului justiției administrative: «Contestația în casație în fața Consilului de Stat face obiectul unei proceduri preliminare de admisibilitate. Admisibilitatea este refuzată printr-o hotărâre judiciară dacă contestația este inadmisibilă sau nu se bazează pe niciun mijloc serios»;

Având în vedere că, pentru a cere anularea hotărârii atacate, D-nul Vaillant susține că compoziția secțiunii asigurărilor sociale a Consilului Național al Ordinului care a pronunțat hotărârea era neregulară, mai mulți membri ai acestei judecții având deja participat la primul examen al cauzei; că hotărârea răstoarnă ilegal sarcina probei în defavoarea reclamantului; că este insuficient motivată pe mai multe fapte sau categorii de fapte care i se imputau; că este entachée de eroare de drept și eroare de calificare juridică a faptelor cu privire la refuzul de a-l face beneficiar al amnistiei hotărând că, în principiu, anumite fapte nu sunt amnistiabile;

Având în vedere că niciun din aceste mijloace nu este de natură să permită admisibilitatea cererii."

B.

Dreptul și practica internă relevantă

1.

Codul securității sociale

Articolele relevante ale codului securității sociale prevăd:

Articolul L. 145-2

"Sancțiunile susceptibile de a fi pronunțate de secțiunea asigurărilor sociale a camerei disciplinare de prim grad sau de secțiunea specială de asigurări sociale a consiliului național al ordinului medicilor sau stomatologilor sau moașelor sunt:

1º) avertismentul;

2º) mustrarea, cu sau fără publicare;

3º) interzicerea temporară sau permanentă, cu sau fără suspendare, a dreptului de a da îngrijiri asiguratilor sociali;

4º) în cazul abuzului de onorarii, rambursarea asiguratului a sumei în plus percepute sau transferul către organismele securității sociale a sumei rambursate în plus, chiar dacă nu se pronunță niciuna din sancțiunile prevăzute mai sus;

(...)"

Articolul L. 145-6

"Secțiunea asigurărilor sociale a Consilului regional sau interregional al Ordinului este o judecătorie. Ea este prezidată de un membru al corpului tribunalelor administrative și curților administrative de apel în activitate numit de vicepreședintele Consilului de Stat (...)

Ea cuprinde un număr egal de assessori membri, după caz, ai ordinului medicilor, ai ordinului stomatologilor (...) și assessori reprezentând organisme de securitate socială din care cel puțin un practician-consilier numiți de autoritatea competentă a statului. Assessorii membri ai ordinului sunt desemnați de Consilul regional sau interregional al Ordinului din proprii săi membri."

Articolul L. 145-7

"Secțiunea asigurărilor sociale a Consilului Național al Ordinului stomatologilor este prezidată de un consilier de stat numit (...) de ministrul justiției. Ea cuprinde un număr egal de assessori membri ai Ordinului și assessori reprezentând organisme de securitate socială numiți de autoritatea competentă a statului pe propunerea Casei Naționale de asigurări maladie ai muncitorului salariat."

Articolul R.145-4

"Secțiunea asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului medicilor cuprinde, în afară de președintele acesteia, patru assessori numiți de prefectul de regiune.

Doi assessori reprezintă ordinul medicilor. Ei sunt numiți pe baza propunerii consiliului regional al ordinului și sunt aleși din rândul acestuia.

Doi assessori reprezintă organismele de asigurări maladie. Ei sunt numiți:

1º Pe baza propunerii medicului consilier regional al regimului general de securitate socială, din rândul medicilor consilieri titulari încărcați cu controlul medical din regiune;

2º Pe baza propunerii conjointe a responsabililor serviciilor medicale competente din regiune, respectiv ai regimului de protecție socială agricolă și al regimului de asigurări maladie ale muncitorilor non-salariați din profesiunile non-agricole, din rândul medicilor consilieri titulari încărcați cu controlul medical din aceste regimuri. În caz de lipsa de acord între acești responsabili și după o punere în modul rămân fără rezultat, prefectul de regiune efectuează, la expirarea unui termen de cincisprezece zile de la data acesteia, desemnarea din oficiu a celui de-al doilea reprezentant al organismelor de asigurări maladie din rândul medicilor consilieri ai unuia din cele trei regimuri menționate la 1º și 2º ale prezentului alinea, după sfatul medicului consilier regional al regimului general de securitate socială."

Articolul R. 145-5

"Secțiunea asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului stomatologilor cuprinde, în afară de președintele acesteia, patru assessori numiți de prefectul de regiune.

Doi assessori reprezintă ordinul stomatologilor. Ei sunt numiți pe baza propunerii consiliului regional al ordinului stomatologilor și sunt aleși din rândul acestuia.

Doi assessori reprezintă organismele de asigurări maladie. Ei sunt numiți:

1º Pe baza propunerii medicului consilier regional al regimului general de securitate socială, din rândul stomatologilor consilieri titulari sau, în absență, din rândul medicilor consilieri titulari încărcați cu controlul medical din regiune;

2º Pe baza propunerii conjointe a serviciilor medicale competente din regiune, respectiv ai regimului de protecție socială agricolă și al regimului de asigurări maladie ale muncitorilor non-salariați din profesiunile non-agricole, din rândul stomatologilor consilieri titulari sau, în absență, din rândul medicilor consilieri titulari încărcați cu controlul medical din aceste regimuri. În caz de lipsa de acord între acești responsabili și după o punere în modul rămân fără rezultat, prefectul de regiune efectuează, la expirarea unui termen de cincisprezece zile de la data acesteia, desemnarea din oficiu al celui de-al doilea reprezentant al organismelor de asigurări maladie din rândul stomatologilor sau medicilor consilieri titulari ai unuia din cele trei regimuri menționate la 1º și 2º ale prezentului alinea, după sfatul medicului consilier regional al regimului general de securitate socială."

Articolul R. 145-7

"I. - Secțiunea asigurărilor sociale a Consilului național al ordinului medicilor cuprinde, în afară de președintele acesteia, patru assessori.

Doi assessori reprezintă ordinul medicilor. Ei sunt numiți de consiliul național al ordinului din rândul membrilor sau foștilor membri ai consiliilor ordinului.

Doi assessori reprezintă organismele de asigurări maladie. Ei sunt numiți de ministrul responsabil cu securitatea socială:

1º Pe baza propunerii medicului consilier național al regimului general de securitate socială, din rândul medicilor consilieri șefi de serviciu sau regionali;

2º Pe baza propunerii conjointe a responsabililor serviciilor medicale ai regimului de protecție socială agricolă și ai regimului de asigurări maladie ai muncitorilor non-salariați din profesiunile non-agricole, din rândul medicilor consilieri șefi de serviciu sau regionali încărcați cu controlul medical. (...)

II. - Secțiunea asigurărilor sociale a Consilului național al ordinului stomatologilor cuprinde, în afară de președintele acesteia, patru assessori.

Doi assessori reprezintă ordinul stomatologilor. Ei sunt numiți de consiliul național al ordinului din proprii săi membri.

Doi assessori reprezintă organismele de asigurări maladie. Ei sunt numiți de ministrul responsabil cu securitatea socială:

1º Pe baza propunerii medicului consilier național al regimului general de securitate socială, din rândul stomatologilor consilieri șefi de serviciu;

2º Pe baza propunerii conjointe a responsabililor serviciilor medicale ai regimului de protecție socială agricolă și ai regimului de asigurări maladie ai muncitorilor non-salariați din profesiunile non-agricole, din rândul stomatologilor consilieri șefi de serviciu (..)"

2.

Codul justiției administrative

Articolul L. 822-1 al codului justiției administrative prevede:

"Contestația în casație în fața Consilului de Stat face obiectul unei proceduri preliminare de admisibilitate. Admisibilitatea este refuzată prin hotărâre judiciară dacă contestația este inadmisibilă sau nu se bazează pe niciun mijloc serios".

MOTIVE

ÎN DREPT

1.

Reclamantul invocă o dublă încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției care, în partea sa relevantă, se citește astfel:

„Orice persoană are dreptul să aibă o cauză ascultată echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care să se pronunțe (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

a) În primul rând, reclamantul se plânge de lipsa de independență și imparțialitate a secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului stomatologilor și a celei a consiliului național al ordinului stomatologilor.

Conform afirmațiilor sale, figurează printre judecători atât în prim grad cât și în apel, reprezentanți ai organismelor sociale care sunt medici consilieri, în timp ce sunt reclamați un organism social și serviciul medical al asigurării maladie, și anume în cazul său, CPAM din Nancy și eșalonul local al serviciului medical al casei naționale de asigurări maladie. Prin urmare, CPAM din Nancy, reclamantul, organism social, era reprezentat printre judecători și acești reprezentanți erau în plus membri ai aceluiași organism: serviciul de control medical. Legăturile de dependență ar fi strânse între CNAM și CPAM pe de o parte, și serviciul de control medical, pe de altă parte. Sigur, în decizia sa în cauza Ouendeno c. Franța ((decizie), nr. 39996/98, 9 ianuarie 2001), Curtea considerase că independența serviciului de control medical permitea membrilor săi să fie assessori independenți în cadrul secțiunilor asigurărilor sociale. Dar această independență a serviciului de control medical nu poate fi utilă invocată atunci când doi assessori și reclamantul aparțin toți aceluiași serviciu. Ar trebui de altfel observat că este frecvent ca pe parcursul unui singur audieri, un medic consilier să fie reclamant într-o cauză și judecător în altă.

i) Cu privire la independența și imparțialitatea secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional al ordinului stomatologilor, Curtea reamintește că prin hotărârea sa din 29 mai 2002, Consilul de Stat i-a dat dreptate reclamantului și a anulat hotărârea judecății de apel din 18 mai 2000 pe motiv că compoziția secțiunii asigurărilor sociale a consiliului regional era afectată de faptul că un stomatolog consilier aparținea serviciului medical lângă CPAM din Nancy. Într-adevăr, acesta din urmă era plasat în această calitate sub autoritatea ierarhică directă a autorului plângerii adresate împotriva reclamantului.

În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul nu poate fi considerat ofensă în sensul Convenției. Rezultă că această ramură a motivului este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4.

ii) Dacă susținerile reclamantului pot fi înțelese ca fiind îndreptate în general împotriva independenței și imparțialității secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor, Curtea se referă la jurisprudența sa constantă în materie, așa cum a fost stabilit în deciziile Ouendeno c. Franța precitată (care privea compoziția secțiunii asigurărilor sociale a Consilului Național al ordinului medicilor) și Malaviolle c. Franța ((decizie), nr. 72098/01, 13 decembrie 2005), care privea compoziția secțiunii asigurărilor sociale ale consiliilor regional și național al ordinului farmaciștilor.

În decizia Malaviolle c. Franța, Curtea s-a exprimat astfel:

„Cu privire la farmaciștii consilieri, Curtea constată că, asemeni medicilor consilieri care, numiți de același ministru, stau în cadrul secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al Ordinului medicilor, ei sunt supuși statutului fixat de decretul din 24 mai 1969 modificat. Or, Curtea a judecat că acest statut face din medicii consilieri un corp autonom care nu depinde, nici pentru numirea sa nici pentru avansare, de casele de securitate socială cu care nu au nicio relație de subordonare; în plus, citând la această privință concluziile comisarului guvernului sub hotărârea Trany a Consilului de Stat din 7 ianuarie 1998, a reținut că «medicii consilieri dispun deci de garanții juridice pentru a-și exercita funcțiile judiciare în deplină independență în cadrul secțiunilor de asigurări sociale regionale sau naționale, în raport cu colegii lor ai serviciului local autor al plângerilor [;] simul legătură corporatistă nu permite îndoiala imparțialității unui medic consilier membru al judecării în absența oricărei relații de subordonare a unora față de alții, ținând cont de garantiile care sunt statutory organizate» (decizia Ouendeno precitată). Același constat se impune cu privire la farmaciștii consilieri."

De altfel, Curtea observă asemănarea dintre cele trei cauze în ceea ce privește originea plângerii. Ca și în prezenta cauză, unde plângerea împotriva reclamantului fusese depusă de medicul consilier șef de serviciu al CPAM din Nancy, în cauzele Ouendeno și Malaviolle, plângerile împotriva reclamanților erau depuse, în prima, de CPAM din Essonne, CPAM din Yvelines și CPAM din Hauts-de-Seine precum și medicul șef al CPAM din Essonne și, în a doua, de medicul consilier șef al serviciului de control medical lângă CPAM din Nîmes.

Ținând cont de ansamblul elementelor din care dispune, Curtea nu a observat nicio apariție de încălcare a dispozițiilor articolului 6 § 1 al Convenției pe acest punct. Rezultă că această ramură a motivului trebuie respinsă ca fiind în mod evident neîntemeiat, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

iii) Curtea observă că, în memoriul său ampliativ la Consilul de Stat, reclamantul se plângea de faptul că din cei cinci membri ai secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor, după renviere, patru participaseră la hotărârea anulată de Consilul de Stat și se pronunțaseră deja asupra faptelor imputate.

Cu privire la aceste susțineri, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei ramuri a motivului și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului defandant în conformitate cu art. 54 § 2 b) al Regulamentului său.

b) În al doilea rând, reclamantul se plânge de absența motivării hotărârii de non-admisibilitate a contestației. El susține că în limitarea sa la hotărârea că niciun din mijloacele prezentate de reclamant nu era de natură să permită admisibilitatea contestației, Consilul de Stat l-a privat de dreptul la un proces echitabil. Toate mijloacele ridicate erau relevante și ar fi fost suficient ca unu să fie stabilit pentru a atrage casarea hotărârii secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor. Articolul L. 822-1 al codului justiției administrative este conform Convenției doar cu condiția de a nu fi interpretat ca permițând absenția motivării deciziilor de refuz al admisibilității.

Curtea reamintește că a judecat procedura de admisibilitate a contestațiilor în casație în fața Consilului de Stat prevăzută la art. 11 al legii din 31 decembrie 1987 – codificată la articolul L. 822-1 al codului justiției administrative – conformă Convenției (vezi, printre altele, Bufferne c. Franța (decizie), nr. 54367/00, 26 februarie 2002 și Merigaud c. Franța (decizie), nr. 32976/04, 31 ianuarie 2006).

Ținând cont de ansamblul elementelor din care dispune, Curtea nu a observat nicio apariție de încălcare a dispozițiilor articolului 6 § 1 al Convenției pe acest punct. Rezultă că acest motiv trebuie respins ca fiind în mod evident neîntemeiat, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

2.

Reclamantul susține o încălcare a articolului 7 § 1 al Convenției, redactat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau inacțiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica nicio pedeapsă mai grea decât cea aplicabilă în momentul în care infracțiunea a fost comisă."

Reclamantul reamintește că i s-a impus de secțiunea asigurărilor sociale a consiliului regional din Lorraine al ordinului medicilor interzicerea de a da îngrijiri asiguratilor sociali timp de patru luni din care doi luni cu suspendare. În memoriul său de apel, reclamantul susținea că art. 7 al Convenției interzice pronunțarea unei interziceri temporare a cărei durată maximă nu era precizată de articolul L. 145-2 al codului securității sociale. Hotărârea secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului s-a limitat la afirmarea că acest articol nu era contrar dispozițiilor articolului 7 § 1 al Convenției. Pentru a preveni în mod efectiv pronunțarea unei pedepse mai grele decât cea prevăzută, ar fi fost necesar să se fixeze o limită acestei pedepse. Legea, care nu fixează un maxim pentru durata unei pedepse, abandoneaza pe condamnat arbitrarului judecătorului. Secțiunea asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului ar fi trebuit să refuze aplicarea unei sancțiuni temporare a cărei durată nu era determinată.

Curtea reamintește că art. 7 consacră principiul legalității delictelor și pedepselor și interzice aplicarea retroactivă a legii penale. Prin urmare, acest articol nu este aplicabil în prezenta cauză deoarece interzicerea temporară de a da îngrijiri asiguratilor sociali nu are în sine caracter penal și nu constituie o condamnare pentru o infracțiune în sensul articolului 7.

Rezultă că acest motiv este incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 4.

Din aceste motive, Curtea, la unanimitate,

Amână examinarea motivului reclamantului referitor la lipsa de independență și imparțialitate a secțiunii asigurărilor sociale a consiliului național al ordinului stomatologilor se pronunțând asupra renvierii;

Declară cererea inadmisibilă pentru rest.

Stanley Naismith

Boštjan M. Zupančič

Grefier adjunct

Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

30609/04

présentée par Philippe VAILLANT

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2007 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

C.

Bîrsan

,

J.-P.

Costa

,

M

mes

E.

Fura-Sandström

,

A.

Gyulumyan

,

M.

David Thór

Björgvinsson,

M

me

I.

Berro-Lefèvre,

juges

,

et de M. S.

Naismith,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 18 août 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Philippe Vaillant, est un ressortissant français, né en

1959 et résidant à Nancy. Il est représenté devant la Cour par M

e

Francis

Humbert, avocat à Nancy.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant exerce la profession de chirurgien-dentiste à Nancy. Il exerçait auparavant au sein d’un cabinet mutualiste dirigé par M.

C., administrateur de la Caisse Primaire d’Assurance Maladie (CPAM) de Nancy. A la suite de son licenciement, le requérant engagea une procédure pour licenciement abusif devant le conseil de prud’hommes. Le 28

février

1996, la CPAM de Nancy reçut une lettre de dénonciation de l’employeur du requérant, qui devait être transmise au service médical. Le requérant fit alors l’objet d’un contrôle portant sur dix patients pendant la période du 8 novembre 1994 au 4 janvier 1996.

Le 18 septembre 1997, le service médical de la Caisse Nationale d’Assurance Maladie (CNAM) échelon local de Nancy et le Dr

W., médecin conseil chef de service de la CPAM de Nancy déposèrent une plainte contre le requérant auprès de la section des assurances sociales du conseil régional de Lorraine de l’ordre des chirurgiens dentistes. Le mémoire faisait valoir des anomalies de pratique médicale, notamment le manquement du requérant à son devoir d’aménité dans son attitude et ses propos à l’égard des patients, la multiplication de certains actes, le non

‑

respect de la nomenclature générale des actes professionnels, l’existence de fausses indications sur des ententes préalables de prothèses, l’exécution de soins non conformes aux données acquises par la science etc.

Dans son mémoire en défense du 17 novembre 1997, le requérant fit valoir que la composition de la section des assurances sociales (prévue par l’article

L.145-4 du code de la sécurité sociale) était incompatible avec l’article

6 de la Convention.

Par sa décision du 29 juin 1998, la section des assurances sociales du conseil régional de Lorraine de l’Ordre des chirurgiens-dentistes considéra que ses membres bénéficiaient «

de garanties leur permettant de porter en toute indépendance une appréciation personnelle sur le comportement professionnel des médecins poursuivis devant les sections des assurances sociales et que le Dr Vaillant n’était donc pas fondé à soutenir que la section des assurances sociales du conseil régional de Lorraine ne satisfaisait pas à l’exigence d’indépendance et d’impartialité des juridictions rappelée par l’article

6

§

1 de la CEDH

». Statuant au fond, la section des assurances sociales condamna le requérant à quatre mois d’interdiction de donner des soins aux assurés sociaux, dont deux avec sursis.

Le requérant releva appel de cette décision devant la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes. Il faisait de nouveau valoir l’incompatibilité absolue de l’article

6 de la Convention avec l’article 145-6 du code de la sécurité sociale. De plus, ayant été condamné à une peine temporaire, il rappelait que l’article

L.

145

‑

2 du code de la sécurité sociale (prévoyant les sanctions pouvant être prononcées par les sections des assurances sociales) ne précisait pas la durée maxima de l’interdiction temporaire et qu’en conséquence l’article

7 de la Convention s’opposait, en vertu du principe de la légalité, au prononcé d’une interdiction temporaire.

Le 18 mai 2000, le conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes jugea que les sections des assurances sociales du conseil régional et du conseil national satisfaisaient aux exigences d’indépendance et d’impartialité. Statuant au fond, le conseil national confirma la décision du conseil régional. Enfin, il rejeta le moyen tiré de la violation du principe de légalité considérant que ce moyen ne pouvait être utilement présenté devant la juridiction administrative et que l’article L. 145-2 n’était pas contraire à l’article

7 de la Convention.

Le requérant saisit alors le Conseil d’Etat qui, par un arrêt du 29

mai

2002, jugea comme suit

:

«

Considérant qu’il ressort des pièces du dossier soumis aux juges du fond que la plainte formée à l’encontre de M. Vaillant devant la section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des chirurgiens dentistes de Lorraine émanait du médecin conseil, chef du service médical près la caisse primaire d’assurance maladie de Nancy

; que la juridiction qui a statué sur cette plainte comptait parmi ses membres, à titre d’assesseur représentant les organismes d’assurance maladie, le docteur

Perreau, chirurgien-dentiste conseil au sein du service médical près la caisse primaire d’assurance maladie de Nancy, placé en cette qualité sous l’autorité hiérarchique directe de l’auteur de la plainte

; que du fait de la composition de cette juridiction pour juger l’affaire, il a été porté atteinte à l’équité du procès devant la section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des chirurgiens-dentistes de Lorraine

; que M. Vaillant est, par suite, recevable et fondé à soutenir qu’en ne soulevant pas d’office l’irrégularité de la composition de la juridiction de première

instance la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes a entaché sa décision d’erreur de droit

».

En conséquence, le Conseil d’Etat annula la décision de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes du 18

mai

2000 et renvoya l’affaire devant la même juridiction.

Par une décision du 19 décembre 2002, la section des assurances sociales du conseil national annula la décision de la section des assurances sociales du conseil régional et maintint l’interdiction faite au requérant de donner des soins aux assurés sociaux pendant une durée de quatre mois, dont deux avec sursis.

Le 19 février 2003, le requérant saisit à nouveau le Conseil d’Etat. Il soutenait que la décision attaquée était rendue au terme d’une procédure irrégulière. En application de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour européenne des Droits de l’Homme avait affirmé dans son arrêt

Piersack

c.

Belgique

(série A n

o

86, 1 octobre 1982) que devait se récuser tout juge dont on pouvait légitimement craindre un manque d’impartialité. Il estime choquant que les magistrats dont la décision avait été cassée puissent à nouveau statuer sur les mêmes faits, leur opinion ne risquant guère d’avoir évolué. En l’espèce, le Conseil d’Etat avait annulé la décision de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes. Cette juridiction était composée de cinq

membres, soit un président, Conseiller d’Etat, et quatre assesseurs. Le président disposait de deux suppléants et chacun des assesseurs titulaires, de cinq

suppléants, ce qui permettait de mettre en place plusieurs formations. La section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes qui avait statué le 18 mai 2000 et qui comptait parmi ses membres M.

Rivière, son Président, les docteurs Scohy et Parfait, représentants du conseil national de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes, ainsi que les docteurs Gérard et Guillaud

‑

Jullien, représentants des organismes d’assurance maladie, devait statuer dans une autre formation. Or la décision attaquée mentionnait que cette même juridiction, lorsqu’elle avait statué sur renvoi du Conseil d’Etat, était composée de M. Rivière, président, des docteurs

Parfait et Micouleau, représentants du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes, ainsi que des docteurs Gérard et Guillaud

‑

Jullien, représentants des organismes d’assurance maladie. Sur cinq des membres composant cette juridiction, après renvoi, quatre avaient donc participé à la décision annulée par le Conseil d’Etat et avaient déjà statué sur les faits reprochés.

Le 20 février 2004, le Conseil d’Etat déclara la requête du requérant non admise. Il statua ainsi

:

«

Considérant qu’aux termes de l’article L.822-1 du code de justice administrative

: «

Le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat fait l’objet d’une procédure préalable d’admission. L’admission est refusée par une décision juridictionnelle si le pourvoi est irrecevable ou n’est fondé sur aucun moyen sérieux

»

;

Considérant que, pour demander l’annulation de l’arrêt attaqué, M. Vaillant soutient que la composition de la section des assurances sociales du Conseil National de l’Ordre qui a rendu la décision était irrégulière, plusieurs membres de cette juridiction ayant déjà siégé lors du premier examen de l’affaire

; que la décision renverse illégalement la charge de la preuve au détriment du requérant

; qu’elle est insuffisamment motivée sur plusieurs faits ou catégories des faits qui lui sont reprochés

; qu’elle est entachée d’erreur de droit et d’erreur de qualification juridique des faits en ce qui concerne le refus de le faire bénéficier de l’amnistie en jugeant que, par principe, certains faits ne sont pas amnistiables

;

Considérant qu’aucun de ces moyens n’est de nature à permettre l’admission de la requête.

»

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Le code de la sécurité sociale

Les articles pertinents du code de la sécurité sociale disposent

:

Article L. 145-2

«

Les sanctions susceptibles d’être prononcées par la section des assurances sociales de la chambre disciplinaire de première instance ou par la section spéciale des assurances sociales du conseil national de l’ordre des médecins ou des chirurgiens

‑

dentistes ou des sages-femmes sont

:

1º) l’avertissement

;

2º) le blâme, avec ou sans publication

;

3º)

l’interdiction temporaire ou permanente, avec ou sans sursis, du droit de donner des soins aux assurés sociaux

;

4º)

dans le cas d’abus d’honoraires, le remboursement à l’assuré du trop-perçu ou le reversement aux organismes de sécurité sociale du trop-remboursé, même s’il n’est prononcé aucune des sanctions prévues ci-dessus

;

(...)

»

Article L. 145-6

«

La section des assurances sociales du Conseil régional ou interrégional de l’Ordre est une juridiction. Elle est présidée par un membre du corps des tribunaux administratifs et des cours administratives d’appel en activité nommé par le vice

‑

président du Conseil d’Etat (...)

Elle comprend un nombre égal d’assesseurs membres, selon le cas, de l’ordre des médecins, de l’ordre des chirurgiens-dentistes (...) et d’assesseurs représentant des organismes de sécurité sociale dont au moins un praticien-conseil nommés par l’autorité compétente de l’Etat. Les assesseurs membres de l’ordre sont désignés par le Conseil régional ou interrégional de l’Ordre en son sein.

»

Article L. 145-7

«

La section des assurances sociales du Conseil National de l’Ordre des chirurgiens

‑

dentistes est présidée par un Conseiller d’Etat nommé (...) par le Garde des Sceaux, Ministre de la Justice. Elle comprend un nombre égal d’assesseurs membres de l’Ordre et d’assesseurs représentant des organismes de sécurité sociale nommés par l’autorité compétente de l’Etat sur proposition de la Caisse Nationale de l’assurance maladie des travailleurs salariés.

»

Article R.145-4

«

La section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des médecins comprend, outre son président, quatre assesseurs nommés par le préfet de région.

Deux assesseurs représentent l’ordre des médecins. Ils sont nommés sur la proposition du conseil régional de l’ordre et choisis en son sein.

Deux assesseurs représentent les organismes d’assurance maladie. Ils sont nommés

:

1º

Le premier, sur proposition du médecin conseil régional du régime général de sécurité sociale, parmi les médecins conseils titulaires chargés du contrôle médical dans la région

;

2º

Le second, sur proposition conjointe des responsables des services médicaux compétents dans la région, respectivement, du régime de protection sociale agricole et du régime d’assurance maladie des travailleurs non salariés des professions non agricoles, parmi les médecins conseils titulaires chargés du contrôle médical dans ces régimes. A défaut d’accord entre ces responsables et après mise en demeure demeurée infructueuse, le préfet de région procède, à l’expiration d’un délai de quinze jours à dater de celle-ci, à la désignation d’office du second représentant des organismes d’assurance maladie parmi les médecins conseils d’un des trois régimes mentionnés aux

1º et

2º du présent alinéa, après avis du médecin conseil régional du régime général de sécurité sociale.

»

Article R. 145-5

«

La section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes comprend, outre son président, quatre assesseurs nommés par le préfet de région.

Deux assesseurs représentent l’ordre des chirurgiens-dentistes. Ils sont nommés sur la proposition du conseil régional de l’ordre des chirurgiens-dentistes et choisis en son sein.

Deux assesseurs représentent les organismes d’assurance maladie. Ils sont nommés

:

1º

Le premier, sur proposition du médecin conseil régional du régime général de sécurité sociale, parmi les chirurgiens-dentistes conseils titulaires ou, à défaut, parmi les médecins conseils titulaires chargés du contrôle médical dans la région

;

2º

Le second, sur proposition conjointe des services médicaux compétents dans la région, respectivement, du régime de protection sociale agricole et du régime d’assurance maladie des travailleurs non salariés des professions non agricoles, parmi les chirurgiens-dentistes conseils titulaires ou, à défaut, parmi les médecins conseils titulaires chargés du contrôle médical dans ces régimes. A défaut d’accord entre ces responsables et après mise en demeure restée infructueuse, le préfet de région procède, à l’expiration d’un délai de quinze jours à dater de celle-ci, à la désignation d’office du second représentant des organismes d’assurance maladie parmi les chirurgiens

‑

dentistes ou les médecins conseils titulaires d’un des trois

régimes mentionnés aux

1º et

2º du présent alinéa, après avis du médecin conseil régional du régime général de sécurité sociale.

»

Article R. 145-7

«

I. - La section des assurances sociales du Conseil national de l’ordre des médecins comprend, outre son président, quatre assesseurs.

Deux assesseurs représentent l’ordre des médecins. Ils sont nommés par le conseil national de l’ordre parmi les membres ou anciens membres des conseils de l’ordre.

Deux assesseurs représentent les organismes d’assurance maladie. Ils sont nommés par le ministre chargé de la sécurité sociale

:

1º

Le premier, sur proposition du médecin conseil national du régime général de sécurité sociale, parmi les médecins conseils chefs de service ou régionaux

;

2º

Le second, sur proposition conjointe des responsables des services médicaux des régimes de protection sociale agricole et du régime d’assurance maladie des travailleurs non salariés des professions non agricoles, parmi les médecins conseils chefs de service ou régionaux chargés du contrôle médical. (...)

II. - La section des assurances sociales du Conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes comprend, outre son président, quatre assesseurs.

Deux assesseurs représentent l’ordre des chirurgiens-dentistes. Ils sont nommés par le conseil national de l’ordre en son sein.

Deux assesseurs représentent les organismes d’assurance maladie. Ils sont nommés par le ministre chargé de la sécurité sociale

:

1º

Le premier, sur proposition du médecin conseil national du régime général de sécurité sociale, parmi les chirurgiens-dentistes conseils chefs de service

;

2º

Le second, sur proposition conjointe des responsables des services médicaux des régimes de protection sociale agricole et du régime d’assurance maladie des travailleurs non salariés des professions non agricoles, parmi les chirurgiens-dentistes conseils chefs de service (..)

».

2.

Le code de justice administrative

L’article L. 822-1 du code de justice administrative dispose

:

«

Le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat fait l’objet d’une procédure préalable d’admission. L’admission est refusée par décision juridictionnelle si le pourvoi est irrecevable ou n’est fondé sur aucun moyen sérieux

».

GRIEFS

entendue

» par le Conseil d’Etat qui, par son arrêt du 20 février 2004, déclara le pourvoi du requérant non-admis.

EN DROIT

1.

Le requérant invoque une double violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

a) En premier lieu, le requérant se plaint du manque d’indépendance et d’impartialité de la section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des chirurgiens-dentistes et de celle du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes.

Selon lui, figurent parmi les juges aussi bien en première instance qu’en appel, des représentants des organismes sociaux qui sont des médecins conseils, alors que sont plaignants un organisme social et le service médical de l’assurance maladie, soit dans son cas, la CPAM de Nancy et l’échelon local du service médical de la caisse nationale de l’assurance maladie. Ainsi, la CPAM de Nancy, plaignante, organisme social, était représentée parmi les juges et ces représentants étaient en outre membres du même organisme

: le service du contrôle médical. Les liens de dépendance seraient étroits entre la CNAM et les CPAM d’une part, et le service du contrôle médical, d’autre part. Certes, dans sa décision dans l’affaire

Ouendeno

c.

France

((déc.), n

o

39996/98, 9 janvier 2001), la Cour avait considéré que l’indépendance du service du contrôle médical permettait à ses membres d’être des assesseurs indépendants au sein des sections des assurances sociales. Mais cette indépendance du service du contrôle médical ne peut être utilement invoquée lorsque deux assesseurs et le plaignant appartiennent tous au même service. Il faudrait en outre observer qu’il est fréquent qu’au cours d’une même audience, un médecin

conseil soit plaignant dans une affaire et juge dans une autre.

i) En ce qui concerne l’indépendance et l’impartialité de la section des assurances sociales du conseil régional de l’ordre des chirurgiens

‑

dentistes, la Cour rappelle que par son arrêt du 29 mai 2002, le Conseil d’Etat a donné gain de cause au requérant et annulé la décision de la juridiction d’appel du 18

mai

2000 au motif que la composition de la section des assurances sociales du conseil régional était viciée en raison de l’appartenance d’un chirurgien-dentiste conseil au service médical près la CPAM de Nancy. En effet, ce dernier était placé en cette qualité sous l’autorité hiérarchique directe de l’auteur de la plainte portée contre le requérant.

Dans ces conditions, la Cour estime que le requérant ne peut être considéré comme une victime au sens de la Convention. Il s’ensuit que cette branche du grief est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35

§

3 et doit être rejetée en application de l’article

35

§

4.

ii) Pour autant que les allégations du requérant puissent être comprises comme visant de manière générale l’indépendance et l’impartialité de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes, la Cour renvoie à sa jurisprudence constante en la matière telle qu’établie dans les décisions

Ouendeno c. France

précitée (qui concernait la composition de la section des assurances sociales du Conseil National de l’ordre des médecins) et

Malaviolle c. France

((déc.), n

o

72098/01, 13 décembre 2005), qui concernait la composition de la section des assurances sociales des conseils régional et national de l’ordre des pharmaciens.

Dans la décision

Malaviolle c. France

, la Cour s’est exprimée ainsi

:

«

S’agissant des pharmaciens-conseils, la Cour constate qu’à l’instar des médecins conseils qui, nommés par le même ministre, siègent au sein de la section des assurances sociales du conseil national de l’Ordre des médecins, ils relèvent du statut fixé par le décret du 24 mai 1969 modifié. Or, la Cour a jugé que ce statut fait des médecins conseils un corps autonome ne dépendant, ni pour sa nomination ni pour son avancement, des caisses de sécurité sociale avec lesquelles ils n’ont aucun lien de subordination

; par ailleurs, citant à cet égard les conclusions du commissaire du gouvernement sous l’arrêt

Trany

du Conseil d’Etat du 7 janvier 1998, elle a retenu que «

les médecins conseils disposent ainsi de garanties juridiques pour exercer en totale indépendance leurs fonctions juridictionnelles au sein des sections d’assurances sociales régionales ou nationale, par rapport à leurs confrères du service local auteur des plaintes [

;] le seul lien corporatiste ne permet pas de douter de l’impartialité d’un médecin conseil membre de la juridiction en l’absence de tout lien de subordination des uns vis-à-vis des autres, compte tenu des garanties qui sont statutairement organisées

» (décision

Ouendeno

précitée). Le même constat s’impose s’agissant des pharmaciens-conseils.

»

En outre, la Cour note la similitude entre les trois affaires en ce qui concerne l’origine de la plainte. Comme en l’espèce, où la plainte contre le requérant avait été portée par le médecin conseil chef de service de la CPAM de Nancy, dans les affaires

Ouendeno

et

Malaviolle

, les plaintes contre les requérants étaient portées, dans la première, par la CPAM de l’Essone, la CPAM des Yvelines et la CPAM des Hauts-de-Seine ainsi que le médecin chef de la CPAM d’Essone et, dans la seconde, par le médecin conseil chef du service de contrôle médical près la CPAM de Nîmes.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des dispositions de l’article

6

§

1 de la Convention sur ce point. Il s’ensuit que cette branche du grief doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article

35

§§

3 et 4 de la Convention.

iii) La Cour note que, dans son mémoire ampliatif au Conseil d’Etat, le requérant se plaignait du fait que sur cinq des membres composant la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes, après renvoi, quatre avaient participé à la décision annulée par le Conseil d’Etat et avaient déjà statué sur les faits reprochés.

Concernant ces allégations, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de cette branche du grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

b) En deuxième lieu, le requérant se plaint de l’absence de motivation de la décision de non admission du pourvoi. Il soutient qu’en se contentant de décider qu’aucun des moyens présentés par le requérant n’était de nature à permettre l’admission du pourvoi, le Conseil d’Etat l’a privé du droit à un procès équitable. Tous les moyens soulevés étaient pertinents et il aurait suffi qu’un seul soit établi pour entraîner la cassation de la décision de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes. L’article L. 822-1 du code de justice administrative n’est conforme à la Convention qu’à condition de ne pas être interprété comme permettant de ne pas motiver les décisions de refus d’admission.

La Cour rappelle qu’elle a jugé la procédure d’admission des pourvois en cassation devant le Conseil d’Etat prévue à l’article 11 de la loi du 31

décembre

1987 – codifié à l’article L. 822-1 du code de justice administrative – conforme à la Convention (voir, entre autres,

Bufferne

c.

France

(déc.), n

o

54367/00, 26 février 2002 et

Merigaud

c.

France

(déc.), n

o

32976/04, 31 janvier 2006).

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des dispositions de l’article

6

§

1 de la Convention sur ce point. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2.

Le requérant allègue une violation de l’article 7 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.

»

Le requérant rappelle qu’il s’est vu infliger par la section des assurances sociales du conseil régional de Lorraine de l’ordre des médecins l’interdiction de donner des soins aux assurés sociaux pendant une durée de quatre

mois dont deux mois avec sursis. Dans son mémoire d’appel, le requérant soutenait que l’article 7 de la Convention interdisait le prononcé d’une interdiction temporaire dont la durée maxima n’était pas précisée par l’article

L.

145-2 du code de la sécurité sociale. La décision de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre s’est limitée à affirmer que cet article n’était pas contraire aux dispositions de l’article

7

§

1 de la Convention. Pour empêcher de manière effective que soit prononcée une peine plus forte que celle prévue, il faudrait nécessairement fixer une limite à cette peine. La loi, qui ne fixe pas de maximum à la durée d’une peine, abandonne le condamné à l’arbitraire du juge. La section des assurances sociales du conseil national de l’ordre aurait dû refuser d’appliquer une sanction temporaire dont la durée n’était pas déterminée.

La Cour rappelle que l’article 7 consacre le principe de la légalité des délits et des peines et prohibe une application rétroactive de la loi pénale. Cet article n’est, par conséquent, pas applicable en l’espèce puisque l’interdiction temporaire de donner des soins aux assurés sociaux n’a pas, en elle-même, un caractère pénal et ne constitue pas une condamnation pour une infraction au sens de l’article 7.

Il s’ensuit que ce grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la section des assurances sociales du conseil national de l’ordre des chirurgiens-dentistes statuant sur renvoi

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Stanley

Naismith

Boštjan M.

Zupančič

Greffier adjoint

Président