ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3454/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal reclamantul A a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la despăgubirii egală cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, rețineri făcute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea care depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu indicele de inflație (art. 9 al. 4-5 din Legea nr.554/2004);

- obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzii legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din OG nr. 13/2011);

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor ocazionate litigiu.

Prin sentința civilă nr. 632 din 6 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepția netimbrării, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte cererea de chemare de judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A fost obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului A despăgubiri egale cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor ce i se cuvin acestuia potrivit art. 1 din O.U.G nr. 4/2023, anume sumele ce i-au fost reținute conform O.U.G nr.130/2021 din veniturile din pensii în perioada 01.01.2022-27.12.2022, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acesta, dobândă calculată de la data reținerilor realizate și până la restituirea efectuată în condițiile O.U.G. nr. 4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a sumelor ce i-au fost reținute.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată.

A fost obligat pârâtul Guvernul României să-i achite reclamantului suma de 300 lei cutitlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru motive de casare circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat, pe fondul cauzei, greșita interpretarea a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 9 din Legea nr.554/2004.

Soluția pronunțată de prima instanță, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În speță, în mod eronat s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acțiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la „emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Se subînțelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, și anume la Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte.

Așadar, în măsura în care a stabilit că părțile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc părților reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

În mod eronat, instanța de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României, invocată pe cale de excepție.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului.

În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice.

Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.

În aceste condiții, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr.138, Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curții Constituționale nr.650/2022.

La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut și actual, personal și direct, care să subziste pe tor parcursul soluționării cauzei.

A arătat recurentul – reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părțile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr.650/2022), în raport de dispozițiile art. 194 lit. c C. proc. civ.

Prin reglementările conținute de O.U.G. nr.4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, precum și a caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entități vor proceda la calcularea și restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părțile reclamante, astfel că, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Pentru aceste motive, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocate prin întâmpinare, cauza fiind supusă jurisdicției muncii, întrucât solicitarea părților reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie.

Față de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reținute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reținute din pensie cu titlu de CASS și, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părților reclamante, pretențiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicției asigurărilor sociale.

În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligației de plată a drepturilor de pensie de către instituția abilitată - casele de pesii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerință eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecății.

Pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente.

Astfel, în măsura în care instanța de judecată a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligației bănești principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

În concluzie, având în vedere argumentele menționate, s-a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea în parte a sentinței, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflație de la data fiecărei rețineri la data restituirii efective, precum și la plata dobânzilor legale.

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.

Intimata –pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția fiind corect pronunțată în punerea în aplicare a deciziei Curții Constituționale nr. 650/15 decembrie 2022.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1. Aspecte de fapt și de drept relevante.

A este beneficiarul unei pensii militare de stat în cuantum de peste 4.000 lei (conform deciziei nr. 133861/21.04.2017), calitate în care a intrat sub incidența O.U.G. nr. 130/2021 de modificare și completare a Codului fiscal, act normativ ce a stabilit obligativitatea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 lei [art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a1 C. fisc.].

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei reclamantul A a solicitat obligarea pârâților la obligarea la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate conform O.U.G. nr. 130/2021, indexate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, calculată începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 lei (art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 al. 1 lit. a ind. 1 C. fisc.), ordonanța nefăcând nicio distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de OUG nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamantelor au fost grevate de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, reținerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 lei din venitul din pensii.

Reține Înalta Curte că prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f2 C. fisc.], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C. fisc. sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) C. fisc.], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fisc.], pct.16 [cu referire la art. 1573 C.fisc.], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fisc.], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) ind.1 C.fisc.] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 C.fisc.] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alineatelor (1) și (5) ale art. 168 C.fisc. și pct. 19] din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că OUG nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, ulterior pronunțării soluției la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată OUG nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de lei în temeiul prevederilor OUG nr.130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din OUG nr.4/2023: ,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1) se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de lei. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023”.

Prima instanță a constatat, raportat la repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin restituirea sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, că aceasta nu mai are niciun interes în susținerea capătului principal de cerere, obligând pârâtul Guvernul României la plata dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

5.2. Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatei - reclamante de a acționa, sau obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conținutul actului adoptat și raportat la întregul petit al acțiunii introductive de instanță.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluția fiind legală și temeinică.

5.3. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.4. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”.

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă „acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului”, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare.

Analizând susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând „(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.”

Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale.

Cum pretențiile nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecință, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantei a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr.632 din 6 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.