ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21.12.2022 pe rolul Curții Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub numărul unic de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectoriala de Pensii a M.A.I, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea si completarea unor acte normative, prin care s-a introdus în Codul fiscal o nouă taxă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie.

1.2. La data de 28.12.2022, reclamantul A. a depus "precizare la acțiune", prin care a învederat faptul că renunță la capătul de cerere privind sesizarea Curții Constituționale României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie.

1.3. La data de 10.01.2023, în completarea cererii de chemare în judecată și a precizării la acțiune formulata la data de 28.12.2022, prin care a invocat Decizia CCR din data de 15.12.2022, nepublicată la data precizării acțiunii, a depus Decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022 și a solicitat instanței admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulata și precizată, și repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2022 a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care s-a introdus in Codul fiscal o noua taxă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoane fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

Prin sentința civilă nr. 135 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Casei Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondată;

- a admis acțiunea precizată, restrânsă, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect despăgubire;

- a obligat pârâții la plata către reclamant a accesoriilor la debitul principal reținut în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională;

- a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile indicate anterior, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

3.1. Prin recursul promovat în cauză, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

3.2. Împotriva sentinței nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal declarat recurs și pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., prin care aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată și nefondată.

Printr-un prim set de argumente, în susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocând prevederile art. 1 alin. (4) și (5) și art. 16 din Constituție, recurenta - pârâtă a învederat că emitentul O.U.G. nr. 4/2023 este Guvernul României, în calitatea sa de putere executivă cu atribuții de legiferare, iar prin sentința atacată, instanța de judecată, parte a puterii judecătorești, care are atribuții în interpretarea normelor legale în litigiul dedus judecății, a creat un raport juridic obligațional identic celui reglementat de sus indicatul act normativ, depășind, astfel, atribuțiile judecătorești, în condițiile în care trebuia să constate că un astfel de raport există deja și să soluționeze cauza în consecință, respectiv prin reținerea lipsei de interes a reclamantului.

A mai arătat recurenta - pârâtă că, atâta vreme cât art. 35 din C. proc. civ. reglementează condiția dovedirii unui interes al reclamantului, în raport de prevederile O.U.G. nr. 4/2023, prin modul de soluționare a cauzei, judecătorul fondului a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Printr-un alt set de argumente, recurenta- pârâtă a evocat efectele juridice ex nunc ale Deciziei CCR nr. 650 din 15 decembrie 2022, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, subliniind că această decizie este obligatorie și are putere numai pentru viitor, începând cu data publicării.

Totodată, recurenta - pârâtă a criticat soluția dată de instanța de fond excepției lipsei de interes a reclamantului în susținerea cererii de chemare în judecată, arătând că, în considerarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, folosul practic urmărit de reclamant nu mai subzista la data pronunțării sentinței recurate.

În continuare, recurenta - pârâtă a adus critici și soluției de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, în considerarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 și prevederilor Codului de procedură fiscală, contribuțiile vizate de cererea de chemare în judecată nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, iar pârâta doar a calculat și reținut la sursă contribuțiile de asigurări de sănătate, pe care, ulterior, le-a virat la C.N.A.S., astfel încât pârâta nu poate restitui sume pe care nu le-a încasat.

A mai arătat recurenta că, deși, conform O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor în discuție se face prin intermediul pârâtei, sumele sunt asigurate de C.N.A.S., rolul pârâtei fiind unul de intermediar, nefiind parte a raportului juridic civil ce include și obligația civilă de restituire în discuție.

În continuare, urmare unei reiterări a elementelor de fapt incidente în cauză, recurenta - pârâtă a arătat că, tot în considerarea adoptării O.U.G. nr. 4/2023, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect era cea optimă în cauza pendinte, conform prevederilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Referitor la celelalte capete de cerere, recurenta - pârâtă a apreciat că se impunea aplicarea principiului accesoriul are soarta principalului, cererile de actualizare a sumelor supuse restituirii cu rata inflației și de plată a dobânzii legale fiind apreciate de recurentă ca lipsite de temei legal. În acest sens, recurenta a apreciat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1.516, art. 1.530, 1.531 și 1.535 din C. civ., câtă vreme dacă actualizarea cu rata inflației se cuvine ca efect al nerespectării dreptului părții de a obține repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligației, dobânda legală reprezintă daune moratorii, a căror acordare ar fi condiționată de existența unei culpe a debitorului în neexecutarea/executarea cu întârziere a unei obligații ce îi revenea.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursurilor promovate de cele două părți recurente, ca nefondate.

4.2. Recurenta - pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși prin recursul promovat, recurentul - pârât Guvernul României a învederat că înțelege să formuleze recurs împotriva unei încheieri de ședință din data de 6 martie 2023, verificările efectuate în dosarul de fond nu au relevat existența unei atare încheieri de ședință, prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2023, judecătorul fondului dispunând amânarea cauzei pentru data de 12 aprilie 2023, dată la care cauza a fost și soluționată. Pe cale de consecință, mențiunea din cuprinsul memoriului de recurs referitoare la promovarea unei căi de atac împotriva sus indicatei încheieri de ședință este calificată de instanța de control judiciar drept o eroare materială, motiv pentru care se reține că recursul a fost promovat de recurentul - pârât Guvernul României exclusiv împotriva sentinței nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâți, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susținut, în esență, existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului A. a rămas fără obiect în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata acestor sume.

Înalta Curte observă că, prin recurs, pârâtul Guvernul României nu a criticat soluțiile pronunțate asupra unora dintre excepțiile invocate în fond (nefiind contestată soluția dată excepției netimbrării, nulității cererii de chemare în judecată, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și prematurității, toate soluționate prin încheierea de ședință din data de 15 februarie 2023 și a lipsei calității procesuale pasive a Casei Sectoriale de Pensii a MAI), din conținutul căii de atac rezultând critici referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; lipsa capacității juridice civile a recurentului - pârât; lipsa calității sale procesuale pasive, rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce privește cel de-al doilea recurs dedus judecății, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a reiterat argumentele referitoare la lipsa calității procesuale pasive și la fondul cauzei, invocând și lipsa de obiect/lipsa de interes a acțiunii.

Având în vedere gradul de conexitate și/sau similaritate al criticilor formulate prin recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte urmează a le analiza global din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenta - pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat și prevederile pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă argumentele invocate nu se circumscriu pretinsei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești, ci sunt prezentate critici referitoare la omisiunea valorificării, în speță, a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, din perspectiva unei lipse de interes, critici care se încadrează tot în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De altfel, prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei puteri a statului decât cea judecătorească.

Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu, îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare.

Plecând de la situația incidentă în cauza pendinte, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, prin alin. (5), reglementează că acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Alegațiile recurentei - pârâte privind crearea, prin intermediul sentinței atacate, a unui raport juridic obligațional identic celui reglementat de prevederile O.U.G. nr. 4/2023 nu pot fi reținute, câtă vreme, astfel cum s-a arătat în precedent, instanța de fond a constatat rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește prejudiciul constând în cuantumul sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, pentru repararea căruia legiuitorul a reglementat mecanismul cuprins în sus indicatul act normativ, continuând judecata doar pentru acele componente ale prejudiciului ce nu își găsesc o soluție de despăgubire în cadrul prevederilor O.U.G. nr. 4/2023. Or, soluționarea unei cereri prin care, în considerarea art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se solicită repararea unui prejudiciu cauzat prin ordonanțe ale Guvernului, întră în atribuțiile puterii judecătorești.

Pe cale de consecință, Înalta Curte consideră că nu poate fi reținută incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

În continuare, în examinarea criticilor subsumate de părțile recurente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu respectarea ordinii de prioritate a efectelor pe care le produc excepțiile invocate de părți, Înalta Curte consideră necesar a analiza susținerile Guvernului României referitoare la incidența, în cauză, a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care, astfel cum s-a arătat și anterior, conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare, să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocate anterior, din formularea cărora rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului (în acest sens relevantă fiind sintagma acțiunea "poate avea ca obiect..."), ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantului a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea, de către Guvernul României, a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluțiile pronunțate de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către fiecare dintre cei doi pârâți.

Înalta Curte reține, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor și intereselor lui legitime, și pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului și ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, relevanță prezintă faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului" și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri pot fi solicitate de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni exclusiv caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor. Contrar acestei opinii, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. După cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională, dar are obligațiile indicate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut corect că se impune menținerea în cadrul procesual pasiv al acestei cauze și a acestei părți pârâte. Aceasta întrucât, prin petitele acțiunii reclamantului, astfel cum a fost ea precizată și completată, intimatul - reclamant a solicitat calcularea și plata contravalorii prejudiciului constând în actualizarea cu indicele inflației și a dobânzii legale, prin raportare la contravaloarea debitului principal reținut în baza O.U.G. nr. 130/2021. Or, recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate, în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 4/2023, precum și restituirea sumelor vizate de art. 1 se face, printre altele, de către casele de pensii sectoriale (art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023), aspecte C. proc. civ. efecte și în planul calculului și plății accesoriilor la debitul principal, la care pârâții au fost obligați prin sentința recurată. Pentru aceste motive, criticile recurentei - pârâte aduse soluției de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, dispuse de prima instanță, sunt nefondate.

În continuare, examinând criticile părților recurente potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu ar mai subzista interesul intimatului-reclamant de a acționa, Înalta Curte consideră că acestea nu pot fi primite, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată, în speță, de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.. Pe cale de consecință nu se poate reține o greșită aplicare, de către prima instanță, a prevederilor C. civ.

Drept urmare, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantului de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza O.U.G. nr. 130/2021 și care le vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici teza existenței unui fine de neprimire generat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurenților, ar înlătura dreptul intimatului - reclamant la plata sumelor în privința cărora instanța de fond a admis acțiunea. După cum s-a arătat în precedent, conținutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluții legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

O atare reglementare este tocmai cea cuprinsă în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel încât sunt nefondate argumentele privind aplicarea prevederilor acestei ordonanțe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta recurentului - pârât de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituționale și cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acțiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleași argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin. (1) sau art. 126 din Constituție.

Față de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 din C. proc. civ. raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și fiind infirmate motivele de casare invocate de recurenți, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Cât privește solicitarea intimatului - reclamant A., din cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de recurs, de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 RON, conform chitanței nr. x/06.02.2023, aflată la dosarului de fond, Înalta Curte reține, pe de o parte, că, prin sentința civilă nr. 135 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a obligat, deja, pârâții, la o atare plată, astfel încât nu se poate constata existența unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant în fond cu privire la sus indicata taxă de timbru, care să nu fi fost soluționată de prima instanță. Pe de altă parte, cererea formulată în cuprinsul întâmpinării sus indicate, nu vizează cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a recursului, astfel încât nu are natura unei cereri în sensul art. 453 din C. proc. civ., care să privească judecata efectuată în calea de atac, astfel încât nu poate fi examinată ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 135 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.