ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova- Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14 decembrie 2022, reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat:

I. Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv;

Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. 1-5 din Legea nr. 554/2004);

Obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din OG nr. 13/2011);

Obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. 5 din Legea nr. 554/2004);

II. În temeiul art. 29 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. 1-5 din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din OUG nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 Iei, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 11-14. 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. I alin. 3 și 5, art. 16 alin. I, art. 44 alin. 1 și 2, art. 56 alin. 2, art. 61 alin. I, art. 115 alin. 4 și 6, art. 124 alin. 3, art. 139 alin. I, art. 147 alin. 4 din Constituția României.

1.2. La data de 25 ianuarie 2023, reclamanta A a depus precizare la acțiune prin care a arătat că în acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/54/2022, a solicitat la punctul I, repararea prejudiciului cauzat prin aplicarea prevederilor art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021, care a introdus contributia la asigurari sociale de sanatate, incepand cu prima reținere din pensie și până la încetarea acesteia, suma actualizată cu rata inflației, precum și obligarea la dobândă legală. A invocat la punctul II din acțiune, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct.11-14, pct.16-20 și art.XXV din OUG nr.130/2021, respectiv a prevederilor prin care s-au introdus contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii care depășesc suma de 4000 lei. Ulterior înregistrarii acțiunii, Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr.650/15.12.2022 publicată in M.Of., Partea I, nr.1262/28.12.2022, urmare a excepției de neconstituționalitate invocată în alte cauze, că prevederile art. XXIV pct.11-14, pct.16-19 și art.XXV din OUG nr. 130/2021, care au introdus obligativitatea plății contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, respectiv pentru partea care depășește suma lunară de 4000 lei, sunt neconstituționale.

Având în vedere că dispozițiile legale în baza cărora s-au reținut în anul 2022 contribuțiile la asigurări sociale de sănătate au fost declarate neconstituționale, excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză la punctul II, a rămas fără obiect. Față de această situație, a solicitat instanței soluționarea acțiunii pe fond, respectiv a căpătului principal de cerere, de obligare a pârâtului la repararea prejudiciului constând în cuantumul total al reținerilor cu titlu de contribuții sociale de sănătate pe perioada ianuarie - decembrie 2022, suma actualizată cu rata inflatiei și plata dobânzilor legale de la data fiecarei rețineri și până la plata sumei. Totodată, a solicitat și plata dobânzii legale aferente sumelor retinute cu titlul de contributii sociale de sănătate, începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Prin sentința civilă nr. 67 din data de 1 martie 2023, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ si fiscal a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta A împotriva pârâtului Guvernul României și în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 24.456 lei, reprezentând despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct.13 din OUG nr. 130/2021, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata efectivă. Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamanta.

Împotriva Sentinței civile nr. 67 din data de 1 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ si fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii, în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente și a dobânzilor legale aferente sumelor reținute, calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

În motivarea recursului, pârâtul susține că prima instanță a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, fără a verifica îndeplinirea condițiilor unei răspunderi civile delictuale a autorității pârâte și făcând abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie.

Guvernul României a mai arătat că nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantei este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamantă a penalităților ar mai avea obiect.

Recurentul-pârât a criticat și soluția primei instanțe de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, având în vedere, pe de-o parte, adoptarea OUG nr. 4/2023, și pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Consideră astfel că, în temeiul dispozițiilor antereferite, partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, regula fiind că dovada acestora se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. Dispozițiile normative arătate conțin reglementări exprese și imperative în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenții, însă în măsura în care este dovedită efectuarea acestora în speța în care se pretind a fi efectuate.De asemenea, conform dispozițiilor art. 453 C.proc.civ, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reține în sarcina pârâtului, mai ales în contextul reglementărilor conținute de O.U.G. nr.4/2003.

Deși legal citată, intimata-reclamantă A nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că reclamanta A a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație și cu plata dobânzii legale penalizatoare.

În acest sens, reclamanta a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, invocând excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv a acelor prevederi din acest act normativ prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 Iei, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 11-14. 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, apreciind că acestea încalcă dispozițiile art. 1 alin. 3 și 5, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1 și 2, art. 56 alin. 2, art. 61 alin. 1, art. 115 alin. 4 și 6, art. 124 alin. 3, art. 139 alin. 1, art. 147 alin. 4 din Constituția României.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 24.456 lei, reprezentând despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct.13 din OUG nr. 130/2021, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata efectivă. Totodată, a obligat pârâtul Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.

Sentința pronunțată a fost criticată, pentru nelegalitate, de către pârâtul Guvernul României, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, pârâtul Guvernul României a formulat critici de nelegalitate cu privire la (i) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 în locul dispozițiilor Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, (ii) lipsa capacității juridice civile; (iii) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; (iv) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, (v) acordarea cheltuielilor de judecată.

În continuare, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Deși recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. Așadar, pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantei o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii , Înalta Curte observă că recurentul-pârât Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantei sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de casa județeană de pensie, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă și casa județeană de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Înalta Curte constată însă că, prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Astfel, restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, iar casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanțe. Reclamanta A se încadrează în situațiile de restituire vizate de actul normativ amintit, perspectivă din care condiția interesului său procesual nu se mai verifică.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”. Deși justificarea condiției interesului judiciar vizează, în principal, momentul sesizării instanței, această condiție trebuie să subziste pe tot parcursul judecății, în caz contrar nemaiputându-se vorbi despre caracterul „actual” al acestuia.

Cum legiuitorul a recunoscut îndreptățirea reclamantei la restituirea sumelor reținute pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că nu se mai justifică interesul acesteia în promovarea petitului prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, constatând că soluția de obligare a pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor aferente sumelor reținute cu titlu de de asigurări sociale de sănătate este dată cu greșita aplicare a art. 33 C. proc. civ., raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va casa această soluție a sentinței și, în rejudecare, va respinge petitul privind debitul principal ca rămas fără interes.

Nu poate fi primită critica Guvernului României potrivit căreia, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantei prin OUG nr.130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speță de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și de actualizarea lor cu indicele de inflație, ce este menită a asigura conservarea valorii lor reale, având în vedere timpul scurs între reținere și restituirea ce se va realiza potrivit OUG nr.4/2023, ci și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea OUG nr.130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr.650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea reclamantei de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza OUG nr.130/2021 și care le vor fi restituite conform OUG nr.4/2023, însă doar în cuantum nominal, neactualizat cu indicele de inflație și fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza OUG nr.130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantei, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din OUG nr.4/2023, iar beneficiul de care este lipsită, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din OG nr.13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții. Împrejurarea că, prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a exonera pârâtul de răspundere, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Cu alte cuvinte, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor județene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

În fine, Înalta Curte reține că și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în examinarea acesteia urmând a se raporta la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct 5 C. proc. civ., care, în esență, permit reformarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 453 C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Temeiul obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care pierde procesul. Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect/fără interes. Respingerea acțiunii ca rămasă fără interes nu presupune că cererea reclamantei a fost considerată ca neîntemeiată, atât timp cât culpa procesuală în declanșarea procesului de față a aparținut pârâtului.

În acest context, Înalta Curte constată că, asupra obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu prezintă relevanță împrejurarea adoptării OUG nr. 4/2023, instanța de fond dispunând în mod corect obligarea pârâtului la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea care a pierdut procesul în urma admiterii acțiunii introductive.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare: va respinge ca rămas fără interes capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate și va menține sentința recurată în ceea ce privește soluția de obligare a pârâtului Guvernul României la plata către reclamantă a unor despăgubiri egale cu dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor ce i se cuvin, potrivit art. 1 din OUG nr.4/2023, anume sumele ce i-au fost reținute conform OUG nr.130/2021 din veniturile din pensii diminuate cu impozitul pe venit datorat la acesta, dobândă calculată de la data reținerilor realizate și până la restituire în condițiile OUG nr.4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a respectivelor sume ce i-au fost reținute, precum și soluția ponunțată asupra cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței civile nr. 67 din data de 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ si fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, privind acordarea unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct.13 din OUG 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, ca rămasă fără interes.

Menține sentința recurată în ceea ce privește soluțiile vizând acordarea dobânzii legale și actualizării cu indicele de inflație, precum și cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.