ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2025

Ședința publică din data de 5 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iunie 2023, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, C. S.A. Pensii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești ("CAS AOPSNAJ") și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

(i) obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamanților, inclusiv sumele reținute cu ocazia restituirii activului acumulat la pensia privată obligatorie administrată de C. (Pilonul II obligatoriu), rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației, în temeiul art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004;

(ii) obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, în temeiul art. 6 din O.G. nr. 13/2011;

(iii) plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți în prezentul proces.

2.1. Prin sentința civilă nr. 551 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României;

(iii) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții CNAS, Guvernul României, CAS AOPSNAJ;

(iv) a respins excepțiile lipsei de interes, prematurității și lipsei de obiect invocate de pârâții CNAS și Guvernul României;

(v) a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții CNAS, Guvernul României, CAS AOPSNAJ și C.;

(vi) a obligat pârâții la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2012 cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate și până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente;

(vii) a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

2.2. Prin încheierea din 1 februarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii nr. 551/09.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, formulată de petenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate în contradictoriu cu intimații reclamanți A., B. și intimații pârâți Guvernul României, pârât C. S.A. Pensii, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubire și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 551/09.11.2023, în sensul că în loc de "Obligă pârâții la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2012 (...)" se va trece "Obligă pârâții la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 (...)", menținând restul dispozițiilor sentinței.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 551 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimații-reclamanți, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamanților drepturile de pensie și nici că dreptului reclamanților la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că reclamanții trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamanți, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamanților este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamanți.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamanților vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, pârâtul contestă obligația sa de plată a cheltuielilor de judecată, arătând că, în măsura admiterii recursului și respingerii acțiunii, urmează a fi respinsă și cererea accesorie de cheltuieli.

3.2. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 551 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii reclamanților, formulată în contradictoriu cu CNAS, ca neîntemeiată.

Prin primul motiv de recurs, pârâta CNAS critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 și art. 36 din C. proc. civ.. Legitimarea procesuală pasivă nu aparține CNAS, deoarece aceasta nu a reținut contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensiile reclamanților. Calitatea procesuală pasivă aparține Fondului C., care a calculat, reținut și virat către ANAF contribuția, respectiv Guvernului României, având în vedere că izvorul acțiunii reclamanților este reprezentat de prejudiciul cauzat prin dispozițiile O.U.G. nr. 130/2021, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 650/2022 a Curții Constituționale, sens în care solicită a se avea în vedere considerentul de la pct. 52 din această decizie. Mai arată că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, CNAS nu este una dintre entitățile prevăzute de acest text de lege, restituirea sumelor solicitate făcându-se de Casa Națională de Pensii Publice, prin casele de pensii teritoriale și sectoriale. Prin urmare, concluzionează recurenta-pârâtă că nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății de reclamanți, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, pârâta CNAS susține că în mod nelegal a fost obligată la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2012 cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate și până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, precum și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că greșit instanța de fond nu a constatat că primul petit al acțiunii este rămas fără obiect, existând un mecanism legal, respectiv O.U.G. nr. 4/2023, pentru restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate. Restituirea sumelor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023 se face din oficiu de Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale/sectoriale de pensii și de entățile care plătesc venituri din pensie. Prin urmare, astfel cum s-a stabilit și în jurisprudența indicată, obligarea CNAS la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute din pensia reclamanților este lipsită de folos practic pentru aceștia, instanța neputând interveni asupra mecanismului de restituire instituit de legiuitor.

Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 și art. 1350 din C. civ., instanța de fond ar fi trebuit să oblige pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzii legale, în calitate de emitent al ordonanței declarate neconstituționale.

Astfel, arată că atât în materie fiscală, cât și în materie civilă, plata dobânzilor este legată de existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, cu observarea laturii subiective, respectiv a formei de vinovăției.

Față de pretenția dedusă judecății, susține că în speță nu există o legătură de cauzalitate între obligația de restituire a contribuției de asigurări sociale de sănătate și plata dobânzilor și actualizărilor acestor sume, prin raportare la vreo formă de vinovăție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în condițiile în care aceasta nu poate fi obligată la plata dobânzilor și actualizărilor solicitate cu atât mai mult cu cât admiterea excepției de neconstituționalitate prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022 s-a făcut pe considerentul că O.U.G. nr. 130/2021 a fost adoptată fără a fi justificată urgența emiterii acesteia. Or, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru pensiile care depășesc 4.000 RON a fost instituită de Guvern prin O.U.G. nr. 130/2021, motiv pentru care CNAS, ca parte a puterii executive, avea și are obligația legală de a pune în executare prevederile legale emise de puterea legislativă, neputându-se subroga în drepturile și obligațiile puterii legislative, în acest sens fiind și prevederile art. 1 alin. (4) din Titlul I al Constituției României.

Astfel, arată că nu se poate retine culpa CNAS, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut în mod expres această contribuție.

Mai susține recurenta-pârâtă că obligarea sa la plata dobânzilor, actualizărilor și a cheltuielilor de judecată ar avea un precedent negativ și asupra bugetului FNUASS, ce are ca destinație acordarea serviciilor medicale către asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 220 din Legea nr. 95/2006, cu consecința diminuării atât a pachetului de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și a calității serviciilor medicale acordate acestora, sens în care consideră că sunt neîntemeiate dispozițiile instanței de fond în ceea ce privește obligarea chematei în garanție CNAS la plata dobânzilor și actualizărilor solicitate.

3.3. Împotriva sentinței civile nr. 551 din 9 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâta Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâta susține că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, raportat la obiectul cererii, respectiv restituirea din pensiile reclamanților a sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate conform O.U.G. nr. 130/2021 și la atribuțiile legale ale CAS AOPSNAJ, stabilite conform O.G. nr. 56/1998, între care nu se regăsește colectarea CASS datorată de persoanele fizice și juridice.

Învederează că, potrivit taloanelor de pensii ale reclamanților, instituția care virează și reține contribuția de asigurări sociale de sănătate este Casa Județeană de Pensii Dolj și, pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Mai arată recurenta-pârâtă că, potrivit dispozițiilor art. 220 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, art. 153 alin. (1) lit. f) și f)

2

) din Codul fiscal, art. 265 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2011, începând cu data de 1 iulie 2012 competența de administrare a contribuțiilor speciale obligatorii datorrate de persoanele fizice revine ANAF, iar pentru perioada anterioară caselor de asigurări de sănătate. În concluzie, recurenta-pârâtă nu are niciun fel de atribuții în colectarea sau restituirea sumelor de bani reprezentaând CASS datorate la FNUASS, care au titlul de creanțe fiscale și nici nu intră în relații juridice cu persoanele fizice care au obligația de plată a acestor contribuții.

Consideră să sentința recurată este nelegală și pentru că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, prin care Guvernul României a dispus repararea pagubelor în sensul restituirii sumelor reținute din veniturile din pensii, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la 27 decembrie 2022, cu consecința rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

În dosarul instanței de recurs nu au fost depuse întâmpinări față de recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte constată că, deși pârâta CASAOPSNAJ a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 din C. proc. civ., totuși criticile expuse se circumscriu doar prevederilor pct. 8 al textului de lege amintit.

Astfel, în dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat și argumentat aspecte cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, care se circumscriu motivului de nelegalitate care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără ca recursul să cuprindă vreun argument referitor la încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

În consecință, recursul pârâtei CASAOPSNAJ va fi analizat prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Trecând la analiza recursului, Înalta Curte reține că reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune formulată în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, C. S.A. Pensii, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Ministerul Finanțelor Publice, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o nouă contribuție, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON. Mai exact, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensia reclamanților, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților CNAS, Guvernul României și CASAOPSNAJ, obligându-i pe aceștia din urmă, alături de pârâta C. S.A. Pensii, la plata despăgubirilor și accesoriilor solicitate de reclamanți.

Înalta Curte constată că o problemă esențială în prezenta cauză o reprezintă calitatea procesuală pasivă a pârâților chemați în judecată, instanța de fond apreciind că pârâții CNAS, Guvernul României și CAS AOPSNAJ justifică participarea în proces, soluție care a fost contestată în toate recursurile deduse judecății.

Este de observat că, deși recurentul-pârât Guvernul României nu a contestat, ca atare, soluția dată excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în cuprinsul recursului a arătat în mod repetat că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, aceasta aparținând caselor teritoriale/sectoriale de pensii, obligate la restituirea sumelor reținute din pensia reclamanților, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în privința pârâtei C. S.A. Pensii, nu a fost invocată în fond nicio excepție vizând legitimarea sa procesuală în cauză, iar această parte nu a declarat recurs împotriva soluției instanței de fond, astfel că sentința primei instanțe are caracter definitiv în ceea ce privește soluția ce o vizează pe această pârâtă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în calea de atac, Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Înalta Curte mai reține și prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

a) În acest context legislativ, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești nu justifică o calitate procesuală pasivă în proces.

Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții, respectiv Guvernul României.

În ceea ce o privește pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, este de observat că această autoritate nu este emitenta ordonanței vătămătoare la adresa drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților și, totodată, nu are niciun fel de atribuții legale în ceea ce privește stabilirea și reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamanților, conform O.U.G. nr. 130/2021.

De asemenea, împrejurarea că reținerile din pensie păgubitoare pentru reclamanți au fost efectuate de casa teritorială/sectorială de pensii, după caz, nu conferă pârâtei CASAOPSNAJ calitate procesuală pasivă în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile corespunzătoare prejudiciilor cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională, emisă de co-pârâtul Guvernul României. Acțiunea de față are ca obiect despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern.

Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a fi conferit în proces calitate procesuală pasivă CASAOPSANJ, cătă vreme aceasta își desfășoară activitatea în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, nu în legătură cu pensiile.

Înalta Curte mai constată că sumele solicitate spre restituire de intimații-reclamanți (atât principal, cât și accesoriu) reprezintă despăgubiri pretinse în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu contribuții de asigurări sociale de sănătate a căror administrare cade în sarcina organului fiscal central/teritorial ori creanțe fiscale calculate ca urmare a emiterii unor acte administrativ fiscale de impunere, în condițiile Codul fiscal. Împrejurarea că prejudiciul produs reclamanților a fost determinat de reținerea din pensie a unor sume cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar despăgubirile solicitate sunt echivalente ale valorii cumulate ale acestor rețineri (la care se adaugă indexarea cu rata inflației și dobânda legală) nu modifică obiectul cererii de chemare în judecată și nici temeiul de drept al acesteia, în raport de care se stabilește și cadrul procesual pasiv.

Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului României atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

De asemenea, Curtea subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale".

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative" (alin. (5).

Se observă că, dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic sau asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții, formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, este limitată la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc. prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.

În consecință, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, cu consecința obligării lor, alături de pârâtul Guvernul României (și pârâta C. S.A. Pensii), la plata despăgubirilor pretinse de reclamanții A. și B. ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 130/2021, a fost dată cu greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, sens în care, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 496 din același cod, se impune reformarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și CASAOPSNAJ și respingerii în consecință a acțiunii formulate în contradictoriu cu aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Ca efect al admiterii excepției și respingerii în consecință a acțiunii, nu vor mai fi analizate criticile de nelegalitate, formulate de recurenții-pârâți CNAS și CASAOPSNAJ în calea de atac, cu privire la fondul cauzei.

b) Pentru un raționament argumentativ similar celui înfățișat anterior, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.

Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă. Astfel, conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, în timp ce existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituțională în parte.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa calității procesuale pasive și a capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

c) Cu toate acestea, în ceea ce privește obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanții A. și B. a unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, Înalta Curte constată că această cerere a rămas fără interes.

Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024 și că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanțe.

Reclamanții A. și B. se încadrează în situațiile de restituire vizate de actul normativ amintit, perspectivă din care condiția interesului procesual nu se mai verifică.

Potrivit art. 33 din C. proc. civ., "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual". Deși justificarea condiției interesului judiciar vizează, în principal, momentul sesizării instanței, această condiție trebuie să subziste pe tot parcursul judecății, în caz contrar nemaiputându-se vorbi despre caracterul "actual" al acestuia.

Cum legiuitorul delegat (Guvernul României) a recunoscut îndreptățirea reclamanților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că nu se mai justifică interesul reclamanților în promovarea petitului prin care a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, constatând că soluția de obligare a pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor aferente sumelor reținute cu titlu de CASS este dată cu greșita aplicare a art. 33 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va casa și această soluție a sentinței și, în rejudecare, va respinge petitul privind debitul principal ca rămas fără interes.

d) Înalta Curte reține, așadar, că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație.

În raport cu acestea, pârâții Ministerul Finanțelor, CNAS și CASAOPSNAJ nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, cauzate intimaților-reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, iar această răspundere privește atât debitul principal, cât și accesoriile acestuia. De altfel, instanța de fond a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor (soluție nerecurată în cauză), iar Înalta Curte a constatat anterior lipsa calității procesuale pasive a CNAS și CASAOPSNAJ cu privire la debitul principal, astfel că răspunderea lor nu poate fi antrenată nici pentru pretențiile accesorii.

Nu poate fi primită critica Guvernului României potrivit căreia, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Câtă vreme pârâtul Guvernul României nu a reglementat o soluție legislativă de restituire a sumelor reținute care să cuprindă și actualizarea cu rata inflației și acordarea dobânzii legale de la data reținerii nelegale și până la restituirea integrală, reparația prejudiciului nu este integrală, așa cum impun prevederile art. 1381, art. 1385, art. 1531, art. 1535 din C. civ. și O.G. nr. 13/2011, astfel că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului, pe cale judiciară, la plata acestor accesorii.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa de obiect a cererii și la pretinsa nelegalitate a soluției de obligare a sa la plata accesoriilor, menținând sentința primei instanțe în această privință.

e) Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost recurate soluțiile de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor și de respingere a acțiunii față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respectiv de respingere a excepțiilor netimbrării cererii și prematurității, astfel că sentința instanței de fond va fi menținută sub aceste aspecte.

f) În ceea ce privește criticile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, raportat la criticile de nelegalitate valorificate de instanța de recurs cu privire la legitimarea procesuală pasivă a acestei autorități, emitentă a actului care a determinat prejudiciul a cărui reparație se solicită în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cum Înalta Curte a constatat, în considerentele prezentei decizii, că în mod corect Guvernul României a fost obligat de către prima instanță la plata despăgubirilor echivalente dobânzii legale și indicelui de inflație ce fac obiectul litigiului, atunci îi revine și obligația accesorie de plată a cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 453 C. proc. civ.

Înalta Curte mai observă și că obligația de plată a cheltuielilor de judecată nu subzistă în sarcina pârâților față de care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, în fond sau în calea de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte:

- va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

- va casa în parte sentința recurată și, rejudecând pricina în limitele casării,

- va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, respingând în consecință acțiunea față de acești pârâți,

- va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, ca rămas fără interes,

- va menține sentința recurată în ceea ce privește soluțiile de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor și de respingere a acțiunii față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingere a excepțiilor netimbrării cererii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, prematurității și lipsei de obiect a acțiunii; obligare a pârâtului Guvernul României la plata către reclamanții B. și A., cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale și a actualizării cu indicele de inflație, aferente sumelor ce se restituie în c