Decizia nr. 4198/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 26.01.2023, sub număr dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, in contradictoriu cu parații Guvernul României, B. S.A., Casa Națională de Asigurări Sociale De Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice: - Repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: l . Obligarea pârâților Ia despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reținute cu ocazia restituirii activului acumulat la privată obligatorie în cuantum 14.778 RON, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu reținerea din fondul pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004);

Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând c- data reținerii și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 130/2021)-

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți în prezentul proces (art. 453 alin. I C. proc. civ.); 2. Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 168/2023 din 11 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor cu sediul în București. A respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și CASAOPSNAJ. A respins excepția rămânerii fără obiect. A respins excepție lipsei de interes. A respins excepția prematurității. A admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, B. S.A.București, Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, având ca obiect despăgubire. A obligat pârâții la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate la restituirea Pilonul II, în cuantum de 14.778 RON, începând cu reținerea din fondul de pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute, de la data rețineri și până la plata integrală a sumelor. A obligat pârâții la plata către reclamantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxa de timbru. 3. Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României, B., Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Recurentul pârât Guvernul României în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței în senul respingerii, în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către reclamantă a despăgubirilor aferente. Arată Guvernul că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 în sensul că o cerere de reparare a prejudiciului având caracter patrimonial nu putea fi soluționat în absența unei acțiuni specific contenciosului administrativ care să vizeze anularea actelor subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legaătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina C. fără a verifica, în mod judicios, ce reprezintă sumele pretinse de către reclamantă și, respectiv, care este în realitate raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecății. Din analiza considerentelor sentinței atacate, se poate observa că instanța de fond a reținut existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorității pârâte, a prejudiciului suferit de petent și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, însă nu a avut în vedere faptul că, Guvernul României a intervenit, în ordinea legislativă, în scopul restituirii sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de Ia data de 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, prin adoptarea, fa data de 15.02.2023, a O.U.G nr. 4/2023 privind stabilirea unor masuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. Astfel, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes a cererii privind plata de despăgubiri constând în sume egale cu cele reținute, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, dar a considerat că, în ceea ce privește capetele de cerere accesorii formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, acestea sunt întemeiate, întrucât, în cadrul O.U.G. nr. 4/2023 nu s-a prevăzut asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului,' reprezentat nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci și în beneficiul nerealîzat (lucrum cessans, eprimat prin dobânda datorată) la care se adaugă actualizarea cu rata inflației care urmărește conservarea valorii reale a obligațiilor bănești. În acest raționament, instanța a făcut însă abstracție și de faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie. În mod eronat, instanța de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către reclamantă a unei despăgubiri constând în plata dobânzii legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite acesteia, calculate începând cu data primei rețineri si până la data restituirii efective, precum și la actualizarea sumelor ce urmează a fi restituite, în baza O.U.G. nr. 4/2023, începând cu luna ianuarie 2022, cu rata indicelui de inflație, întrucât se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Atât doctrina cât și jurisprudența au admis în privința capacității juridice a organelor administrației publice, faptul că acestea dispun de o capacitate juridică specială de drept public și nu de drept privat, prin care se înțelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competențelor și atribuțiilor legale conferite. Aceste raporturi juridice sunt unele de putere, fiind reglementate de norme juridice proprii dreptului administrativ și nu instituțiilor dreptului privat. Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate si reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii. Prin reglementările conținute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită, în mod corect și legal, competenta caselor teritoriale de pensii, precum caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât si sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Prin urmare, din moment ce competența restituirii sumelor reținute (obligația principală) este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii si/sau entităților care plătesc venituri din pensii. Guvernul României nu are atribuții si nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferentelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. Cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 Iei pentru reclamantă, soluția este nelegală, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, mai sus amintită, cât și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta pârâtă B. S.A. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cazei spre rejudecare aceleiași instanțe. Arată recurenta că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și apărarea, ambele formulate de B. în calitatea de administrator al B., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată B. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății B. în calitatea de administrator al B. însă, în cuprinsul sentinței nr. 168/11.05.2023 instanța nu s-a pronunțat cu privire la aceasta excepție, deși a motivat respingerea/admiterea acestei excepții invocată de ceilalți pârâți. In mod similar, în cuprinsul sentinței nu există nicio mențiune nici cu privire la apărările formulate de pârâta B. în calitatea de administrator al B., iar instanța nu a motivat care sunt argumentele pentru care cererea de chemare în judecată a fost admisă și împotriva pârâtei B., care astfel a fost obligată, alături de ceilalți pârâți, la plata unei "despăgubiri în cuantum de 14.778 RON, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflație, precum si cu plata dobânzii legale aferente sumei reținuta, de la data reținerii, pana la plata integrala a sumei." Sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, deși în cuprinsul motivării instanța admite ca "reclamanta nu poate beneficia de o dubla restituire a aceluiași prejudiciu - care ar constitui o îmbogatire fara justa cauza", nu poate retine ca intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 ar împiedica exercitarea acțiunii in repararea prejudiciului, deși principalul motiv al adoptării O.U.G. este chiar acela de a acoperi prejudiciile produse prin respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 130/2021, declarata neconstitutionala prin Decizia CCR nr. 650/2022. Mai mult decât atât, instanța nu ia in considera faptul ca prin punerea in aplicare a procedurii de restituire a CASS instituita in O.U.G. nr. 4/2023, conform căreia sumele vor fi virate de către CNAS eșalonat, în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil, reclamanta va incasa de doua ori suma reținuta cu titlu de CASS, existând astfel o îmbogățire fara justa cauza. De asemenea, în mod greșit, instanța nu a luat în considerare ca rațiunea publicării O.U.G. nr. 4/2023 a fost aceea de recunoaștere de către Guvern a obligației de restituire a CASS-ului. precum sî deblocarea instanțelor de judecata. In al doilea rând, nu exista o culpa procesuala a B. care sa determine obligarea societății la plata de dobânzi penalizatoare, sume indexate sau a cheltuielilor de judecată. Plata dobânzilor si a cheltuielilor de judecată este legată de existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, cu observarea laturii subiective, respectiv a formei de vinovăție ce stă la baza acestei legaturi. Astfel, vă rugăm să constatați că nu exista o legătură de cauzalitate între obligația de restituire a CASS-ului și plata dobânzilor penalizatoare, prin raportarea la vreo forma de vinovăție a B.. Obligația de plata a CASS a fost instituita de legiuitor prin O.U.G. nr. 130/2021, B. având obligația de a respecta prevederile legale si de a intermedia reținerea CASS-ului, care asa cum s-a menționat, a fost ulterior virat către instituțiile statului. Recurenta pârâtă Casa Națională de Asigurări Sociale De Sănătate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată. Arată recurenta că nu are legitimare procesuală pasivă, calitatea procesuală pasivă aparținând Casei Județene de Pensii care a acordat reclamantei drepturile de pensie, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Pensii Publice, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul actelor normative anterior invocate, Casa de Pensii este instituția care are raporturi juridice cu reclamanta (și nu CNAS); este entitatea care a calculat si reținut contribuția de asigurări de sănătate din drepturile de pensie a reclamantei, contribuție pe care a virat-o către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF); este instituția care are evidenta plătii drepturilor de pensie aferente reclamantei;este emitenta deciziilor de pensionare a reclamante și a taloanelor de plată a pensiei acordată reclamantei. Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, cu modificările și completările ulterioare, prevederile de la lit. I) de la art. 153 alin, (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost cuprinse la lit. f) de la același articol, textul de lege având același conținut. Trebuie reținute prevederile art. 181 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările șă completările ulterioare, care stipulează că: "(1) Prin derogare de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, debitele provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de leal speciale se recuperează prin reținere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii.; (2) Reținerile/compensările prevăzute la alin. (1) se efectuează de casele teritoriale de pensii, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani. Eronate sunt reținerile instanței de fond cu privire la respingerea excepției lipsei de interes a reclamantei, cu consecința admiterii acțiunii acesteia. Conform art. 32 C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteiaa, printre altele, justifică un interes. Potrivit art. 33 din același act normativ, interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Față de aceste dispoziții legale, este de reținut faptul că interesul trebuie să subziste pe parcursul judecării cererii de chemare în judecată, în caz contrar interesul își pierde caracterul actual. În prezenta cauză, deși interesul reclamantei exista la data formulării cererii de chemare în judecată, acesta lipsește la data judecării prezentei cauze. Astfel, solicitarea formulată de reclamantă de restituire a sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, este lipsită de efecte juridice în condițiile în care legiuitorul a stabilit prin lege obligația de restituire a acestora. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, legiuitorul a stabilit că "Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituia lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate." Prin urmare, o eventuală obligare a pârâților de restituire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, este lipsita de folos practic pentru reclamant, acțiunea acestuia devenind lipsită de interes, instanța neputând interveni asupra mecanismului de restituire a acestor sume instituit de legiuitor. Prin raportare la cele de mai sus, consideră recurenta că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate și a art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023 alin. (1), alin. (2) și alin. (3). Din dispozițiile de mai sus rezultă că interesul urmărit de pârâtă în promovarea cererii de chemare în judecată nu mai este actual, din moment ce legiuitorul a stabilit deja mecanismul legal al restituirii sumelor care fac obiectul prezentei cauze, aceste aspecte fiind statuate pe cale legală. Eronate sunt și reținerile instanței de fond referitoare la respingerea excepției prematurității în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație pentru fiecare sumă reținută cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate. Deși actualitatea dreptului nu este prevăzută expres ca o condiție a exercitării acțiunii civile, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 34 C. proc. civ. rezultă că actualitatea dreptului care a născut pretenția afirmată trebuie analizată cu prioritate, odată cu cercetarea condițiilor de exercitare a acțiunii civile. Textul de lege menționat arată cazurile în care acțiunea civilă poate fi exercitată și înainte ca dreptul să devină actual. Plasarea acestui text legal în capitolul privind condițiile de exercitare a acțiunii civile duce la concluzia că actualitatea dreptului material la acțiune trebuie cercetată deodată cu celelalte condiții ale acțiunii civile. Dreptul material la acțiune este actual atunci când dreptul subiectiv ce se urmărește a fi realizat pe cale procesuală nu este supus unul termen sau unei condiții suspensive. Se cunoaște din teoria generală a obligațiilor că termenul suspensiv amână sau suspendă exercițiul drepturilor subiective civile și executarea obligațiilor până la împlinirea sa. Altfel spus dreptul subiectiv există, dar nicio acțiune civilă pentru realizarea lui nu poate fi exercitată mai înainte de împlinirea termenului suspensiv. Formularea unei pretenții, drept condiție de exercitare a acțiunii civile, trebuie să vizeze un drept neafectat de un termen suspensiv sau de o condiție suspensivă. Astfel, deși sunt îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile, aceasta va fi considerată prematură dacă este promovată înainte de împlinirea termenului sau a condiției suspensive. Cu toate că dreptul subiectiv există, dreptul de a formula o pretenție în baza lui (dreptul material la acțiune) nu s-a născut încă. Prin raportare la cele de mai sus, rezultă că sumele la care ar trebui să se calculeze dobânzi și penalități, nu sunt creanțe certe, lichide și exigibile la momentul judecării prezentei cauze, având în vedere calendarul de restituire instituit de legiuitor, astfel că rezultă cu claritate prematuritatea solicitării reclamantei cu privire la plata dobânzilor și actualizărilor. Instanța de fond a obligat în mod vădit eronat și CNAS la plata dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație pentru fiecare sumă reținută cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate. Motivul formulării cererii de chemare în judecată de către reclamanți, cât șl reținerile instanței de fond au ca fundament constatarea neconstifuțlonalltății prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, stabilită de Curtea Constituțională a României prin Decizia I nr. 650/2022, acest fapt atestând neconformitatea acesteia cu dispozițiile Constituției României, fiind o formă sul generls de nelegalitate. Astfel, prejudiciile Invocate'de particulari prin declararea ca neconstituțională a unei ordonanțe de guvern, astfel că nu poate fi reținută în sarcina CNAS plata prejudiciului pricinuit, actualizat. Mai mult, din prevederile O.U.G. nr. 4/2023 invocate mai sus rezultă fără putință de tăgadă faptul că| obligația restiturii sumelor reținute din pensie cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate revine Casei Naționale de pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, și nu CNAS. Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că atât în materie fiscală, cât si în materie civilă, plata dobânzilor este legată de existenta unei legături de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicită cu observarea laturii subiective, respectiv a formei de vinovăție. Nu există o legătură de cauzalitate între obligația de restituire a contribuției de asigurări sociale de sănătate și plata dobânzilor si actualizărilor acestor sume, prin raportare la vreo formă de vinovăție a CNAS. CNAS nu poate fi obligată la plata dobânzilor și actualizărilor, în situația în care motivul declarării neconstituționalității sintagmei "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a din capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" din O.U.G. nr. 130/2021, a fost acela că aceasta "a fost adoptată într-un regim de nejustificată urgență, că Guvernului nu îi este permis să preia funcția de legiferare prin sistemul ordonanțelor, că Guvernul trebuie să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului, iar excesul de ordonanțe de urgență diminuează rolul forului legislativ, Ordonanța de urgență criticată legiferează într-un domeniu rezervat exclusiv legii." Obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru pensiile care depășesc 4.000 RON, a fost instituită de legiuitor prin O.U.G. nr. 130/2021 de modificare a Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015 și nu a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel că CNAS, ca parte a puterii executive, avea și are obligația legală de a pune în executare prevederile legale incidente, emise de puterea legislativă, în spiritul și litera acestora, neputându-se subroga în drepturile și obligațiile puterii legislative. În acest sens sunt și prevederile art. 1 alin. (4) din Titlul I al Constituției României în sensul în care Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Nu se poate reține o culpă a CNAS, atâta timp cât legiuitorul prevedea în mod expres acest lucru. O eventuală hotărâre judecătorească care să oblige CNAS la plata dobânzilor și actualizărilor, ar avea un precedent negativ cu consecințe majore asupra bugetului FNUASS, buget care are o destinație precisă reglementată prin lege și anume acordarea serviciilor medicale către asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 220 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru următoarele considerente: Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)." Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)." În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, B. S.A., Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice: - Repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv: - Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata către reclamantă a sumelor reținute cu ocazia restituirii activului acumulat la privată obligatorie în cuantum 14.778 RON, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu reținerea din fondul pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004); - Obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând c- data reținerii și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 130/2021)- - Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți în prezentul proces (art. 453 alin. I C. proc. civ.). Se constată de către instanța de control judiciar că prin întâmpinarea depusă la fond pârâta B. S.A a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, a formulat o serie de apărări și a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse în anexă. La termenul de judecată din data de 13.04.2023, instanța de fond a dispus emiterea unei adrese către B. S.A pentru a comunica data la care a început să facă rețineri din pensia reclamantei în baza O.U.G. nr. 130/2021 și cuantumul acestei rețineri. Deși la termenul de judecată din data de 13.04.2023 instanța de fond a pronunțat soluția în dosarul de față din lecturarea atât a practicalei sentinței recurate, cât mai ales a considerentelor acesteia este evident faptul că nu s-a reținut depunerea de către pârâta B. a întâmpinării și, pe cale de consecință, nu au fost analizate și dezbătute excepțiile și apărările acesteia. În acest context, nici motivarea care a fundamentat soluția de admitere a acțiunii și de obligare a pârâților la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate la restituirea Pilonul II, în cuantum de 14.778 RON, începând cu reținerea din fondul de pensie și până la acoperirea integrală a prejudiciului, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reținute, de la data rețineri și până la plata integrală a sumelocuprinde vreo argumentație referitoare al pârâta B.. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului. Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii. Prin urmare, instanța de control judiciar consideră că se impune verificarea susținerilor pârâtei referitoare la excepția lipsei calității sale procesual pasive și celelalte solicitări vizând fondul litigiului. Față de aspectele anterior menționate, hotărând în baza unui analize eliptice, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, și fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâții Guvernul României, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Națională de Asigurări de Sănătate fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare. În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea lămuririi depline a situației de fapt, în raport de întregul cadru procesual, spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.