ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2385/2024

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2023, pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, sub dosar nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, au solicitat:

(i) să se constate vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON;

(ii) obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

(iii) obligarea pârâților de a restitui sumele reținute din pensia reclamanților începând cu luna ianuarie anul 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% aplicat asupra valorii ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu prima reținere din pensia reclamanților, cu aplicarea actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatorii, până la executarea integrală a obligației principale;

(iv) în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

1.2. Prin sentința civilă nr. 164 din 06 aprilie 2023, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28 aprilie 2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 186 din 22 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile invocate în cauză;

(ii) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne;

(iii) a obligat pârâții la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022 și până la încetarea acestora, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale începând cu data primei rețineri și până la plata sumei.

Împotriva sentinței civile nr. 186 din 22 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, atât pârâtul Guvernul României, cât și pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne au declarat recurs.

3.1. Pârâtul Guvernul României a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamantă, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamanților este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamanți a penalităților ar mai avea obiect.

3.2. Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâta susține că dreptul la pensie al reclamanților A., B. și C. a fost deschis anterior datei de 15.09.2017, astfel că pensiile militare de stat nu au fost stabilite și indexate potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat prin art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, astfel că acestora li se aplică prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

Cu privire la reclamanții D. și E., învederează recurenta-pârâtă că acestora li s-a deschis dreptul la pensie ulterior datei de 15.09.2017, astfel că pensiile militare de stat au fost stabilite și indexate potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat prin art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, astfel că acestora li se aplică prevederile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023, care nu prevăd dreptul de restituirea a sumelor reținute cu titlu de contribuție.

Având în vedere aceste aspecte, consideră recurenta-pârâtă că soluția primei instanțe a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a creat un raport obligațional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deși trebuia să constate că un astfel de raport există și să rețină lipsa de interes a acțiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Totodată, pârâta susține greșita respingere a excepției lipsei de interes a acțiunii, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023, greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, greșita soluționare a excepției netimbrării.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a acțiunii, afirmă că, urmare a modificărilor legislative survenite conform O.U.G. nr. 4/2023, folosul practic urmărit prin acțiunea reclamanților nu mai subzistă, în condițiile în care sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate vor fi restituite din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele sectoriale de pensii.

Cât privește calitatea procesuală pasivă, arată că sumele reținute cu titlu de contribuție nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a calculat, reținut la sursă și virat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate contribuțiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023, modalitatea de restituire a sumelor privind contribuția de asigurări sociale de sănătate se realizează prin transferul respectivelor sume către beneficiari, prin Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, însă rolul acestei case sectoriale este acela de intermediar între pensionarul militar și deținătorul sumelor reținute.

Tot sub aspectul calității procesuale pasive, recurenta-pârâtă contestă considerentele instanței de fond, bazate pe Legea nr. 223/2015, întrucât contribuția de asigurări sociale de sănătate este o creanță fiscală, iar nu un drept de asigurări sociale stabilit în temeiul acestei legi. Instanța de fond a omis împrejurarea că raportul juridic dedus judecății se întemeiază pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, în speță, calitatea procesuală pasivă revine Guvernului României, în calitate de emitent al actului normativ prejudiciabil, respectiv O.U.G. nr. 130/2021.

Referitor la excepția netimbrării, recurenta-pârâtă susține că cererea reclamanților trebuia timbrată conform art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în raport de caracterul patrimonial al cererii prin care se solicită repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ, adică cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 de RON. În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (6) raportat la art. 197 C. proc. civ., sens în care solicită anularea cererii, ca netimbrată.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă învederează că, în ceea ce-i privește pe reclamanții A., B. și C., dreptul la pensie a fost deschis anterior datei de 15.09.2017, astfel că pensiile militare de stat în cauză nu au fost stabilite și indexate potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat conform art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Aceștia beneficiază de o pensie militară stabilită în baza Legii nr. 213/2015, iar în perioada ianuarie- decembrie 2022, cuantumul brut al pensiei militare a fost grevat de o cotă de contribuție la FNUASS în cuantum de 10% din partea de pensie ce depășea 4000 de RON, conform O.U.G. nr. 130/2021. Începând cu data de 28.12.2022, ca urmare a declarării neconstituționalității prevederilor incidente din O.U.G. nr. 130/2021 prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, nu s-a mai reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate, iar la data de 17.02.2023, s-a publicat în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 4/2023, prin care Guvernul României a stabilit modalitatea de restituire a contribuțiilor reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022. Prin urmare, cererea reclamanților a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării actului normativ care reglementează în sensul pretențiilor solicitate prin acțiune. Totodată, apreciază recurenta-pârâtă și că cererea a rămas fără interes.

În privința reclamanților D. și E., recurenta-pârâtă învederează că drepturile acestora de pensie au fost deschise după data de 15.09.2017, astfel că pensiile militare au fost stabilite și indexate potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. În cazul acestora, nu produce efecte Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022, deoarece cuantumul net al pensiei este rezultat în urma plafonării la media salariilor nete, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, iar nu ca urmare a calculării CASS și impozitului din pensia militară brută.

Astfel, arată recurenta, începând cu data de 01.01.2022, pensia militară de stat s-a calculat prin aplicarea cotei de 10% aferent CASS la cuantumul brut ce a depășit pragul de 4000 de RON și cota de 10% aferentă impozitului pe venit la cuantumul brut ce depășește pragul de 2000 de RON, limită stabilită după scăderea din pensia brută a sumei corespunzătoare CASS, rezultând pensia netă. Pensia rezultată s-a comparat cu media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, iar întrucât media soldelor era mai mică decât pensia netă, în plată a rămas media în cauză.

În acest context, reclamanții beneficiază de un cuantum bănesc al dreptului de pensie rezultat din aplicarea art. 60 din Legea nr. 223/2015, respectiv plafonarea prevăzută de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 și nu beneficiază de o pensie netă rezultată în urma reținerii CASS, cu alte cuvinte din drepturile de pensie netă a acestora nu s-a reținut CASS.

Recurenta-pârâtă mai susține că, potrivit art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023, prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reținute din veniturile din pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite și indexate potrivit prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cărora li se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și cărora, în urma reținerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022. Prin urmare, dispunând restituirea către reclamanții D. și E. a sumelor de bani reprezentând CASS, instanța de fond a încălcat prevederile legale amintite, care interzic restituirea vreunor sume de bani reprezentând CASS persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise anterior datei de 15.09.2017 și cărora li se aplică prevederile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere ca acțiunea a rămas fără obiect și fără interes, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023.

Printr-un ultim rând de critici, recurenta-pârâtă contestă soluția primei instanțe referitoare la petitele accesorii referitoare la acordarea de despăgubiri constând în daune moratorii și compensatorii, respectiv a accesoriilor debitului principal. Arată că în mod greșit prima instanță a admis petitul accesoriu și a acordat despăgubiri reclamanților, reținând eronat culpa procesuală a casei sectoriale de pensii, care nu este parte a raportului juridic de drept public dedus judecății.

Susține că reclamanții nu mai justifica interesul susținerii acțiunii, după publicarea O.U.G. nr. 4/2023, iar instanța de fond s-a raportat eronat la cuponul de pensie depus la dosar, în detrimentul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. Mecanismul restituirii eșalonate a sumelor de bani care fac obiectul prezentului demers judiciar este în concordanță cu principiile din jurisprudența Curții Constituționale și nu este interzis de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1531 alin. (1) și (2) teza I, art. 1535 alin. (1) din C. civ. și art. 1 alin. (3), art. 2 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, întrucât O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede o scadență de restituire a sumelor reținute cu titlu de CASS. Totodată, raportul juridic dedus judecății este unul de drept public, izvorul acțiunii fiind reprezentat de prejudiciul cauzat de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, emisă de Guvernul României, astfel că în mod greșit s-a reținut în sarcina casei sectoriale de pensii culpa procesuală și producerea unui presupus prejudiciu material reclamanțior prin neexecutarea la scadență a pretinsei obligații. În speță nu ne aflăm în prezenta unui act administrativ nelegal, care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Mai susține că Decizia Curții Constituționale nr. 650/2022 nu produce efecte retroactive, ca să poată constitui temei pentru acordarea accesoriilor creanței de la data fiecărei rețineri lunare, întrucât fiecare reținere a fost în mod legal efectuată, iar O.U.G. nr. 4/2023 plasează în viitor scadența sumelor de restituit. De altfel, începând cu luna martie 2023 s-a procedat la restituirea lunară a sumelor reținute cu titlu de CASS, astfel că nu există o culpă a recurentei în aplicarea dispozițiilor legale.

Concluzionează recurenta-pârâtă în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituției pârâte, reclamanții nefiind creditorii unei obligații care să fi fost încălcate de casa de pensii sectorială, respectiv care să fi cauzat un prejudiciu material prin neexecutarea la timp ori executarea cu întârziere a unei obligații scadente. Petitul principal a rămas fără obiect, iar interesul procesual nu mai este actual, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023, astfel că acordarea despăgubirilor constând în daune compensatorii/moratorii trebuie să urmeze soarta capătului principal de cerere, fiind condiționat, totodată, de culpa debitorului. Prejudiciul moral pretins de reclamanți nu a fost cauzat de recurenta-pârâtă, astfel că nu este îndeplinită nici condiția raportului de cauzalitate pentru reținerea răspunderii civile a instituției.

Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Guvernul României, contestând caracterul fondat al motivelor de recurs formulate de acest pârât.

II. Examinarea motivelor de recurs formulate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de cei doi pârâți sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanții A., B., C., D. și E. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, au solicitat, consecutiv constatării vătămării drepturilor și intereselor lor legitime prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare a acestor prevederi legale, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10 % din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON, indexate cu rata inflației, precum și obligarea pârâților la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute. Prezenta acțiune a fost formulată în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanții invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră a fi vătămătoare.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția nulității cererii pentru lipsa motivării, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității petitelor 1 și 2 din cerere prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 4/2023 și excepția lipsei calității procesuale pasive, toate invocate de pârâtul Guvernul României; - a respins excepția lipsei de interes cu privire la pretențiile reclamanților D. și E. și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; - a obligat pârâții la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022 și până la încetarea acestora, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale începând cu data primei rețineri și până la plata sumei.

Având în vedere similaritatea criticilor formulate prin recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri.

Înalta Curte mai reține că, prin recurs, pârâtul Guvernul României nu a criticat soluțiile pronunțate asupra tuturor excepțiilor invocate în fond (nefiind contestată soluția dată excepției nulității și inadmisibilității acțiunii), din conținutul căii de atac rezultând critici referitoare la lipsa capacității sale juridice civile, precum și la lipsa calității sale procesuale pasive, cărora le-au fost alăturate argumente vizând lipsa de obiect/lipsa de interes a acțiunii. Pe de altă parte, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a reiterat argumentele referitoare la excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de interes, precum și la aspectele de fond ale cauzei. Astfel fiind, Înalta Curte va analiza criticile recurenților-pârâți în ordinea lor de prioritate, ținând cont de excepțiile invocate și de împrejurarea că admiterea unora dintre acestea ar putea face inutilă analiza pe fond a cauzei.

În ceea ce privește încadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele se subsumează pct. 8 al acestui text de lege. Într-adevăr, recurenta casa de pensii sectorială a invocat și prevederile pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă motivele invocate nu se circumscriu pretinsei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești, ci sunt prezentate critici referitoare la omisiunea valorificării în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, care se încadrează tot în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De altfel, cu ocazia expunerii motivelor de recurs încadrate în acest din urmă text de lege, recurenta-pârâtă a reiterat aspectele care au făcut obiectul criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

II.1. Referitor la excepția netimbrării acțiunii în despăgubiri, invocată de recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne în raport de prevederile art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate. Din verificarea actelor dosarului rezultă că reclamanților nu le-a fost pusă în vedere, de către instanța de fond competentă să soluționeze cauza, obligația achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 31 coroborat cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că nu putea fi dispusă măsura anulării acțiunii, în condițiile art. 197 C. proc. civ.

De altfel, în recurs pârâta-recurentă s-a limitat la a relua argumentul netimbrării acțiunii, astfel cum a fost expus în întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, fără a contesta în vreun fel concluzia care decurge din nestabilirea de către prima instanță a unei taxe de timbru, respectiv de împrejurarea că aceasta a considerat acțiunea a fi scutită de obligația plății taxei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile amintite ale recurentei-pârâte Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

II.2. În ordinea de prioritate a efectelor pe care le produc excepțiile invocate de părți, Înalta Curte consideră necesar a analiza susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

II.3. În continuare, Înalta Curte va verifica soluțiile pronunțate de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către fiecare dintre cei doi pârâți, din perspectiva calității de subiect debitor al raportului juridic dedus judecății.

Respingând ambele excepții, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamanților o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime, pe de altă parte că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensiile reclamanților și ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

După cum s-a arătat anterior, prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, valorificată într-un sens greșit de instanța de fond, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, astfel că prima instanță a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Din aceste considerente decurge și concluzia corelativă a greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională și, astfel, nu-i revine obligația reparării prejudiciilor pretinse de reclamanți. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea casei de pensii la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, a actualizărilor cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, în condițiile în care aceasta, prin reținerile efectuate din pensiile intimaților-reclamanți, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.

În consecință, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și va casa sentința recurată în privința soluției pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Rejudecând, va admite excepția amintită, constatând că pârâta casa sectorială de pensii nu justifică participarea în proces pentru niciunul dintre petitele acțiunii reclamanților, respingând acțiunea formulă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

Față de soluția dispusă, Înalta Curte nu va mai analiza restul criticilor din recurs formulate de această pârâtă pe fondul cauzei.

II.4. Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimaților-reclamanți de a acționa, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată separat, în raport de reclamanții A., B. și C., respectiv în raport de reclamanții D. și E., aceștia din urmă situându-se într-un caz distinct de primii trei reclamanți.

Cu privire la interesul de a acționa al reclamanților A., B. și C., instanța reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Interesul trebuie să fie, în conformitate cu prevederile art. 33 C. proc. civ. "determinat, legitim, personal, născut și actual" și reprezintă folosul practic, imediat și direct, urmărit de partea care declanșează procedura judiciară. Această condiție trebuie să existe nu numai la momentul promovării unei acțiuni în justiție, ci și pe tot parcursul soluționării ei, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac.

În materia contenciosului administrativ, art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede explicit că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Astfel, din coroborarea acestor norme, Înalta Curte reține că, pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, reclamantul trebuie să justifice folosul practic, imediat, direct, urmărit prin promovarea acțiunii, respectiv să indice dreptul sau interesul legitim afectat prin conduita autorității pârâte.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 138/17.02.2023, sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. Potrivit art. 2 din același act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii.

Or, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, Înalta Curte constată că nu se mai justifică folosul practic pe care îl urmăresc reclamanții în susținerea cererii de acordare a despăgubirilor constând în restituirea acestor sume, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024.

În consecință, Înalta Curte, consecutiv admiterii recursului declarat de pârâtul Guvernul României și casării sentinței recurate, în condițiile art. 496 alin. (1) raportat la art. 32-33 C. proc. civ., va respinge petitul privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanții A., B. și C. a unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, ca rămas fără interes.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanților a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

II.5. În ceea ce privește cererea formulată de reclamanții D. și E., Înalta Curte constată în primul rând că, la fel ca în cazul reclamanților A., B. și C., aceasta se judecă doar în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne nejustificând calitatea procesuală pasivă, pentru considerentele expuse la pct. II.3 din prezenta decizie.

Față de acești doi reclamanți, Casa de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne a susținut, atât în fond, cât și în recurs, că situația lor nu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, ci în cele ale alin. (6) al aceluiași text de lege, care prevăd soluția legislativă a nerestituirii sumelor reținute cu titlu de CASS în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite și indexate potrivit prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și cărora, în urma reținerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022.

Instanța de fond a reținut, însă, că întrucât și acestor reclamanți le-a fost reținută contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, atunci au dreptul să solicite restituirea sumelor reținute în temeiul O.U.G. nr. 130/2021.

Se impune o mențiune din partea instanței de control judiciar și anume aceea că, deși față de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a fost reformată soluția instanței de fond, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, astfel că nu se mai impune analiza restului criticilor din recursul declarat de această parte, totuși argumentele invocate cu privire la situația juridică distinctă a reclamanților D. și E. pot fi cercetate în cadrul recursului declarat de pârâtul Guvernul României, care a invocat greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente cauzei, respectiv O.U.G. nr. 130/2021, O.U.G. nr. 59/2017 și O.U.G. nr. 4/2023. Or, dreptul reclamanților D. și E. la plata despăgubirilor solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma restituirii sumelor reținute cu titlu de contribuții și plății accesoriilor aferente, face parte din analiza de legalitate pe care instanța de recurs o efectuează cu privire la sentința instanței de fond, în raport de cadrul legislativ aplicabil cauzei.

Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de fond, reclamantului D. i-a fost acordată pensia militară de stat conform Deciziei nr. 214584/06.11.2020, pensia militară netă fiind stabilită potrivit art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017. Similar, reclamantului E. i-a fost acordată pensia militară de stat conform Deciziei nr. 216531/02.02.2021, pensia militară netă fiind stabilită potrivit acelorași dispoziții ale art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Prevederile care au stat la baza emiterii celor două decizii de acordare a pensiei militare de stat dispun că "VII. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...) 3. Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 60. - La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.". Sunt relevante și prevederile art. VII pct. 1. din O.U.G. nr. 59/2017, potrivit cărora "m) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.".

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023, "Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reținute din veniturile din pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite și indexate potrivit prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cărora li se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și cărora, în urma reținerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022."

Înalta Curte constată că prevederile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023 nu prevăd o interdicție absolută a restituirii sumelor reținute cu titlu de CASS, ci condiționează această restituire de îndeplinirea unor cerințe cumulative, respectiv indexarea pensiei conform art. 60 din Legea nr. 223/2015 și diminuarea cuantumului net al pensiei aflate în plată în anul 2022, ca urmare a reținerii contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, și reclamanții D. și E. ar putea beneficia de măsura legislativă de restituire prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, dacă se probează că aceștia nu au beneficiat de indexarea pensiei conform art. 60 din Legea nr. 223/2015 și cuantumul net al pensiei aflate în plată în anul 2022 a fost diminuat în urma reținerilor CASS.

Aceste aspecte nu au fost însă verificate de instanța de fond, care a concluzionat asupra dreptului reclamanților D. și E. la restituirea sumelor și a accesoriilor aferente doar în raport de împrejurarea că le-ar fi fost reținută CASS, astfel cum rezultă din taloanele de pensie depuse la dosar.

În cauză nu s-au administrat probatorii din care să rezulte dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile din art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv dacă reclamanții beneficiază de măsura legislativă de restituire a sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții.

Pe cale de consecință, instanța de fond nu a determinat efectul pe care îl produce incidența art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023 asupra pretențiilor reclamanților de a fi despăgubiți ca urmare a declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 130/2021, respectiv a înlăturării din cadrul legislativ a obligației de reținere a acestor contribuții din pensia reclamanților, în condițiile în care O.U.G. nr. 4/2023 are ca obiect doar stabilirea unor măsuri de restituire voluntară a CASS.

Înalta Curte reține că judecătorul are obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din același act normativ judecătorul trebuie să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul. Or, în cauza de față, sentința recurată nu respectă exigențele procedurale stabilite sub sancțiunea nulității, cauza nefiind examinată sub toate aspectele, fiind astfel încălcate norme de procedură care reglementează principii procesuale fundamentale și nefiind asigurate cerințele unui proces echitabil prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția [Europeană] pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Față de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și în absența verificării pretențiilor reclamanților D. și E., în raport de apărările formulate cu privire la situația specifică acestora diferită de cea a celorlalți reclamanți, neregula de ordin procedural expusă anterior nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea rejudecării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Cu această ocazie, în condițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond va dispune administrarea de probatorii în sensul celor anterior arătate și va proceda la un examen efectiv al acestor probe, în soluționarea cererii formulate de reclamanții D. și E..

III. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare: va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata către reclamanții A., B. și C. a unei despăgubiri egale cu sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, ca rămas fără interes; va fi menținută sentința recurată în ceea ce privește soluțiile de respingere a excepțiilor nulității cererii și inadmisibilității acțiunii, nerecurate în cauză; totodată, vor f