ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4383/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 decembrie 2022, inițial pe rolul Tribunalului Harghita reclamantul

A., pensionar militar, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat să se constate:

- pe cale de excepție:

1) excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

- pe fondul cauzei:

Prin sentința civilă nr. 389/06.04.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita în prezentul dosar s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita și declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 16.06.2023 reclamantul a depus note de ședință prin care a solicitat instanței să aibă în vedere obligarea pârâților la plata în favoarea sa a despăgubirilor reprezentând actualizarea cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare, aferente diferențelor de pensie rezultate din aplicarea O.U.G. nr. 4/15.02.2023, calculate de la data scadenței sumelor și până la data plății efective, sens în care a invocat jurisprudență.

La termenul de judecată din data de 29 septembrie, Curtea a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

De asemenea, a respins: excepția lipsei capacității juridice civile și excepția lipsei calității procesual pasive a Guvernului, ambele vizând petitul nr. 3, excepția inadmisibilității petitului 1 de constatare a vătămării drepturilor și intereselor prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021.

La același termen de judecată, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei de interes cu privire la petitul 2 și 3 cu privire la solicitarea de obligare a Guvernului de restituire a sumelor reținute din pensie cu titlu de CASS.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a respins-o ca inadmisibilă, în contextul în care, anterior acestui moment, prevederea legală cu privire la care reclamantul a solicitat sesizarea CCR a fost declarată neconstituțională.

Prin sentința nr. 131 din 13 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția lipsei de interes cu privire la petitul de obligare a pârâtului Guvernul României la asigurarea de fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, și cu privire la petitul de obligare a aceluiași pârât la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamant de despăgubiri reprezentând actualizarea cu rata inflației aplicată sumelor care se vor restitui reclamantului conform O.U.G. nr. 4/2023.

Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamant de despăgubiri constând în dobânda legală aferentă sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculată începând cu data fiecărei rețineri și până la data restituirii acestora conform O.U.G. nr. 4/2023.

Respinge petitul privind obligarea pârâtului Guvernul României la asigurarea de fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, și petitul de obligare a aceluiași pârât la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, ca lipsite de interes.

Obligă pârâtului Guvernul României la plata în favoarea reclamantului A. a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 131 din 13 octombrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de obligare a Guvernului României la plata către reclamant a despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023 și a dobânzilor legale aferente sumelor reținute calculate începând cu data reținerii și până la data restituirii efective.

În motivarea recursului, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamantă a penalităților ar mai avea obiect.

A mai apreciat recurentul că este nelegală și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., mai ales în contextul reglementărilor conținute de O.U.G. nr. 4/2023.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.

De asemenea, intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare cuprinzând aceeași solicitare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, arătând că prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră a fi vătămătoare, au fost declarate neconstituționale la data de 15 decembrie 2022 și a solicitat restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a respins acțiunea reclamantului în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor din urmă sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) lipsa capacității juridice civile; b) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; c) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, astfel că și competența materială revine acestei instanțe specializate.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, acțiune specifică materiei contenciosului administrativ, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță respingând pretențiile vizând restituirea sumelor reținute). Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor județene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în contextul inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate în parte ca fiind neconstituțională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În fine, Înalta Curte reține că și critica vizând soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, în examinarea acesteia urmând a se raporta la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care, în esență, permit reformarea deciziei recurate pentru încălcarea normelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 453 din C. proc. civ., partea care cade în pretenții este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă. Temeiul obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care pierde procesul. Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect/fără interes. De asemenea, asupra obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu prezintă relevanță împrejurarea adoptării O.U.G. nr. 4/2023, instanța de fond dispunând în mod corect obligarea pârâtului la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta fiind partea care a pierdut procesul în urma admiterii în parte a acțiunii introductive.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 131 din 13 octombrie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 9 octombrie 2024.