ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 53/2013

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 septembrie 2012, SC M. SA a formulat, în contradictoriu cu intimații J.V.I.,

Primăria comunei Alexandru cel Bun și Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2139 din 23

martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru motivele

prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ..

În dezvoltarea căii de atac,

contestatoarea a susținut, după prezentarea istoricului cauzei, că soluția

instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale constând în aprecierea

greșită că Decretul de expropriere nr. 34/1966 prin care Statul Român a preluat

terenul în litigiu nu este titlu valabil, întrucât acesta nu a fost publicat în

Buletinul Oficial.

Eroarea materială constă în greșita

interpretare a legii, respectiv în reținerea obligativității publicării acestui

act normativ, în condițiile în care Constituția de la 1965 stabilea

obligativitatea publicării în Buletinul Oficial al R.S.R. doar a hotărârilor cu

caracter normativ. Or, din conținutul său rezultă, fără echivoc, faptul că

acesta a avut caracter individual, ceea ce înseamnă că nu era necesară

publicarea sa în evidentele oficiale ale statului. În acest sens este și adresa

din 25 ianuarie 2012 prin care Consiliul Legislativ a atestat faptul că actul

menționat nu are caracter normativ, fiind un act individual. În aceste

condiții, consideră că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei erori

materiale, fiind astfel incidente prevederile art. 318 teza

I

C. proc. civ..

Cât privește actul juridic de

înstrăinare cu privire la bunul litigios, a invocat împrejurarea că în mod

greșit nu s-a dat eficiență juridică bunei-credințe, deși erau întrunite

cerințele prevăzute de lege iar voința legiuitorului în acest sens este lipsită

de echivoc.

Cererea dedusă judecații a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., iar cu prilejul

dezbaterilor pe dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ..

Referitor la cererea dedusă judecații,

se constată următoarele:

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, (...)

când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a

fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii (pct. 1) sau când hotărârea a fost

dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență (pct. 2).

Iar, potrivit art. 318 C. proc. civ.,

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Cât privește cazul de contestație în

anulare de drept comun (reglementată de art. 317 C. proc. civ.) se constată că,

deși contestatoarea a invocat drept temei norma legală menționată, nu a

dezvoltat motive în susținerea acesteia, astfel încât invocarea acestei norme

se constată a fi fost făcută exclusiv formal.

În ceea ce privește contestația în

anulare specială (reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.), se

constată următoarele:

În sensul art. 318 C. proc. civ., „greșeala

materială" înseamnă o greșeală de ordin procedural, de o asemenea

gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.

Trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină

soluția pronunțată.

Textul se referă la greșeli materiale

evidente în legătură cu aspectele formale ale judecații în recurs, cum ar fi

respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut

de o persoana fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi privind exercitarea

în termen a căii de atac ori de plata a taxelor judiciare datorate, ori a

calității de reprezentant.

Prin urmare, greșelile instanței de

recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, iar

nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor

legale.

Or, în speță, contestatoarea nu invocă

o greșeală materială în accepțiunea normei legale enunțate, adică o eroare

evidentă, legată de aspectele formale ale judecații în recurs, ci critică modul

în care instanța de recurs a apreciat/interpretat un anumit act și a dat

dezlegare unei anumite probleme de drept, și anume aceea privind greșita

reținere a nevalabilității titlului statului ori a neaplicării principiului

bunei - credințe în cauza dedusă judecății.

Aceste aspecte nu se constituie însă

într-o greșeală materială, astfel cum a fost aceasta prezentată și cum pretinde

norma invocată drept motiv de contestație în anulare, ci, eventual, într-o

greșeală de judecată, a cărei analizare și remediere nu este posibilă prin

intermediul căii extraordinare de atac exercitate de parte.

Ca urmare, față de cele ce preced,

cererea dedusă judecații urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Piatra Neamț

împotriva deciziei nr. 2139 din 23 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția

I

civilă, în Dosarul nr.

1225/103/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.