Decizia nr. 3083/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 15/2021 a Curții de Apel Oradea-

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 21 octombrie 2020, reclamantul A a invocat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara și Judecătoria Timișoara, excepția de nelegalitate a Ordonanței de declinare a competenție nr. x/D/P/2017 din 20.02.2017 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând declararea acesteia ca înscris fals, lovit de nulitate absolut, solicitând totodată și suspendarea executării acestei ordonanțe și informarea Judecătoriei Timișoara privind cererea de suspendare. 1.

Prin sentința civilă nr. 15 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea- Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor- Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal. 1.

Prin sentința nr. 393 din 23.04.2021, Tribunalul Bihor a decis următoarele: (i) a admis excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu și pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă excepția invocată de reclamant, de nelegalitate a Ordonanței de declinare de competență nr. x/D/P/2017 din 20.02.2017, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, precum și cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, B și C, privind suspendarea executării Ordonanței de declinare de competență nr. x/D/P/2017 din 20.02.2017. De asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, B și C, privind anularea Ordonanței de declinare de competență nr. x/D/P/2017 din 20.02.2017. 1.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul-reclamant A solicitând admiterea recursului, suspendarea executării ordonanței de declinare a competenței și reținerea cauzei spre rejudecare. 1.

Prin Decizia nr.578 /CA/2022 din data de 03.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea- Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/35/CA/2020*, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A în contradictoriu cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș, B și C împotriva sentinței nr. 393 din 23.04.2021 pronunțată de Tribunalul Bihor. 2. Calea de atac exercitată Împotriva deciziei civile menționate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A, apreciind că instanța în mod eronat a constatat că recursul este perimat, având în vedere că recurentul-reclamant a formulat o solicitare în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ. privind reluarea judecării procesului, în termenul legal de 6 luni de la data suspendării judecării cauzei. Ulterior comunicării sentinței recurate, recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o completare a motivelor de recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și judecarea cauzei. 4. Apărările formulate în cauză Deși legal citați, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare față de recursul dedus judecății. 5. Încheierea de suspendare a judecării recursului Prin încheierea din data de 3 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză, s-a dispus suspendarea judecății cauzei față de lipsa părților, în raport de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.” Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: „(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.” Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 3 mai 2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului de față, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 3 mai 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 3 noiembrie 2023. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.