ÎCCJ, Decizia nr. 47/2025

Asupra recursului de față, din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1257 din 30 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/1/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei nr. 525 din 4 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă B.

Împotriva deciziei menționate anterior, recurentul A a declarat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. y/1/2024.

Prin memoriul de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurentul-revizuent solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În primul rând, prin cererea de recurs, recurentul-revizuent reia motivele reținute de instanța de revizuire pentru pronunțarea soluției de inadmisibilitate a cererii de revizuire.

În continuare, prezintă hotărârile pronunțate în cauză fiind nemulțumit de soluțiile pronunțate în fazele anterioare. Arată că instanțele au ignorat faptul că dosarele au avut ca obiect litigii de muncă – drepturi salariale, astfel că doar hotărârile care au fost pronunțate în temeiul dispozițiilor din Codul muncii pot avea autoritate de lucru judecat. Face referire la situația de fond a cauzei privind modul de calcul al salariului.

Intimata Regia Autonomă B a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că susținerile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a depus la dosar o cerere prin care arată că în dosarul nr. x/105/2022 instanța a calificat cauza ca fiind raport de muncă, prin urmare soluția pronunțată în apel împotriva acestei hotărâri a fost greșită deoarece nu a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii. În continuare, recurentul prezintă hotărârile anterioare pronunțate în cauză despre care afirmă ca au autoritate de lucru judecat deoarece au fost pronunțate în temeiul dispozițiilor Codului muncii, dar și hotărâri care își au temeiul pe dispozițiile Codului de procedură civilă deoarece instanțele au calificat în mod greșit raporturile dintre recurent și angajatorul său. Solicită soluționarea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor prevăzute de Codul muncii deoarece cauza dedusă judecății a fost calificată de instanțele anterioare ca fiind raport de muncă/litigiu de muncă.

Recurentul-revizuent a depus la dosar precizări, la 31 ianuarie 2025, prin care arată că, de fapt, decizia nr. 656/2021 pronunțată de Tribunalul Prahova și decizia nr. 353/2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost greșit indicate în susținerea recursului deoarece aceste hotărâri nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 796/2017 a Tribunalul Prahova, respectiv a deciziei nr. 1616/2017 a Curții de Apel Ploiești, deoarece sunt pronunțate în temeiul dispozițiilor C. muncii. Totodată, reiterează solicitarea ca instanța să se pronunțe asupra fondului cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

În condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului, sub aspectul încadrării în motivele de casare / nelegalitate a criticilor formulate în termen legal de recurentul-reclamant, deoarece nerespectarea acestei condiții procedurale exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare / nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de judecată asupra situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ..

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași art. sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Preliminar, Înalta Curte constată că, ulterior cererii de recurs înregistrate în dosar la 25 noiembrie 2024, recurentul a depus în mod repetat alte cereri prin care a invocat critici noi în recurs, cu depășirea însă a termenului legal peremptoriu de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, astfel că acestea din urmă nu pot fi luate în examinare, în condițiile art. 185 și art. 489 C. proc. civ., operând decăderea părții din dreptul de a le fi formulat.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea cazului de nelegalitate prevăzut limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, se constată că cererea de recurs înregistrată la 25 noiembrie 2024 exprimă o nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată asupra cererii de revizuire, implicând în mod esențial o expunere a soluțiilor pronunțate anterior în cauză.

Or, criticile recurentului expuse în cererea de recurs nu se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținându-se în esență prin aceasta că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare a fost avută în vedere în cauza a cărei revizuire s-a solicitat, astfel că nu rezultă elemente de contrarietate între hotărârile invocate de recurent (respectiv, decizia nr. 525 din 4 aprilie 2024 a Curții de Apel Ploiești – Secția I Civilă pretins a fi contrară deciziei nr. 1163 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Ploiești – Secția I Civilă, sentinței civile nr. 796 din 7 martie 2017 a Tribunalului Prahova – Secția I Civilă, deciziei nr. 1616 din 21 septembrie 2017, deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția I Civilă).

În acest din urmă sens, Înalta Curte subliniază că prezentarea unui istoric al procedurilor judiciare în care s-ar fi găsit implicat recurentul la diferite momente în timp și pretinderea existenței anumitor autorități de lucru judecat asociate hotărârilor judecătorești pronunțate cu acele ocazii nu implică o dezvoltare propriu-zisă a unui / unor motive de casare / nelegalitate cu privire la decizia recurată, din moment ce prin afirmațiile părții recurente nu se indică punctual eroarea în aplicarea legii săvârșită prin decizia recurată nr. 1257/2024, lipsind din conținutul cererii de recurs raționamentul logico-juridic prin care să se arate viciul de procedură identificat sau cum considerentele dezvoltate în argumentarea soluției de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă nesocotesc motivul de revizuire de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

În ciuda unui conținut amplu al memoriului de recurs, acesta din urmă omite esența căii de atac formulate, câtă vreme revine părții recurente să indice critica de nelegalitate reală cu privire la decizia atacată, iar nu instanței de control judiciar să aleagă, dintr-o expunere a unor procese desfășurate succesiv sau concomitent, ceea ce ar putea servi părții respective ca o justificare a căii sale de atac.

În aceste condiții, aspectele invocate prin cererea de recurs nu se subsumează unor motive de casare / nelegalitate în sensul celor prevăzute de art. 488 C. proc. civ..

Așa fiind, cum criticile invocate în recurs nu combat soluția pronunțată de instanța a cărei decizie a fost recurată, ci se referă în mod esențial la aspecte de fond ale cauzei ori nerelevante pentru stadiul procesual, și cum nu există critici susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare / nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii nr. 1257 din 30 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/1/2024, cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, constatând că recurentul A nu s-a conformat obligației legale sub aspectul motivării căii de atac formulate, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 1257 din 30 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/1/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ..