ÎCCJ, Decizia nr. 270/2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Hotărârea nr. 1P din 08 martie 2023 a Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a admis acțiunea disciplinară formulată împotriva contestatorului A - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria X și în baza art. 100 lit. e din Legea nr. 303/2004 s-a aplicat magistratului sancțiunea „excluderii din magistratură” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a n) și t) teza I din același act normativ.

Prin Decizia nr. 46 din 19 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2023, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A împotriva Hotărârii nr. 1P din 8 martie 2023 a Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/P/2019; totodată, prin aceeași decizie, a fost declinată competența de soluționare a contestației formulate de același recurent împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori în favoarea Curții de Apel București.

Decizia contestată

Prin Decizia nr. 181 din 9 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva Deciziei civile nr. 46 din 19 februarie 2024 pronunțate de aceeași instanță, în dosarul nr. x/1/2023.

În motivare, instanța analizând motivele expuse în cererea de contestație, a reținut că, în realitate, contestatorul este nemulțumit de soluția de respingere a cererii de recurs, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze mai multe dintre motivele de casare / nelegalitate invocate în termen; astfel, s-a avut în vedere că prin motivele invocate contestatorul se referă la ipoteza prevăzută de textul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Analizând motivul contestației în anulare, Înalta Curte a observat că, de fapt, contestatorul nu se referă la nepronunțarea asupra unui motiv de casare / nelegalitate, ci asupra unor argumente aduse în susținerea acelui motiv de casare.

Verificând decizia atacată, în limitele impuse de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., s-a constatat că în motivarea hotărârii judecătorești argumentele din cererea de recurs au fost sistematizate pe categorii de principii și instituții de drept substanțial și procesual, respectiv subsumate tezelor de nelegalitate sau de netemeinicie susținute de recurent, atât cu referire la faza administrativă, cât și la cea jurisdicțională a procedurii disciplinare, instanța de recurs răspunzându-le prin considerente comune, caz în care nu i se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivele de recurs, așa cum susține contestatorul din prezenta cauză

Instanța a constatat că, sub pretextul neanalizării apărărilor și argumentelor invocate, contestatorul susține, de fapt, că instanța nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de acesta, urmărind, în realitate, a supune judecății în contestația în anulare elemente factuale ce țin de fondul cauzei, iar nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, și care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat.

În acord cu opinia intimatei, Înalta Curte a constatat că prin argumentele invocate contestatorul expune propria apreciere asupra unei situații de fapt ce a fost deja examinată de instanța de recurs în contextul analizei efectuate asupra elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și căreia îi conferă o interpretare personală.

Contestația în anulare

Împotriva acestei decizii, contestatorul A a formulat o nouă contestație în anulare.

Susține contestatorul că în dimineața ședinței din 9 septembrie 2024 ar fi trimis la dosar o cerere prin care solicita nu doar modificarea contestației, ci și recuzarea anumitor judecători care făceau parte din completul învestit, fiind indicat și temeiul de drept, respectiv art. 42 pct. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerere a fost ignorată, în sensul că instanța nici măcar nu s-a pronunțat asupra ei, ci a avut în vedere doar anumita pasaje, care se refereau la probatorii sau la modificarea cererii, în temeiul art. 204 C. proc. civ..

Mai mult, pentru a da posibilitatea intimatei să studieze această cerere, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare, măsură care îl discriminează direct pe contestator pentru că în dosarul anterior completul mafiot nu a lăsat cauza la a doua strigare.

În opinia sa, instanța nu a justificat și motivat respingerea precizărilor aduse prin cererea depusă.

Susține, totodată, că soluția care a fost luată în ședința din 9 septembrie 2024 ar fi aflat-o din presă, respectiv de pe site-ul X.ro, apreciind incident art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind discriminarea sa.

Deși solicitase anterior ședinței de judecată să-i fie comunicat numele tuturor judecătorilor care fac parte din completul de judecată, această cerere nu i-a fost admisă

Or, apreciază că judecătorul B care a făcut parte din completul de judecată ar fi trebuit să se abțină din cauză, pentru că a fost promovat la Înalta Curte în 2023 de același Consiliul Superior Magistraturii care a dispus excluderea contestatorului din magistratură în martie 2023.

De asemenea, contestatorul a criticat considerentele reținute de instanță apreciind că acestea sunt eronate și nereale.

A făcut ample aprecieri asupra fondului litigiului, cu referire la sancționarea sa disciplinară de către Consiliul Superior al Magistraturii, susținând că această măsură este una nedreaptă și care nu a ținut cont nici de probele aflate la dosar nici de mai multe articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce se bazează pe principii de echitate procedurală și imparțialitatea, pe care le-a citat in extenso în conținutul căii extraordinare de atac.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., art. 49 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale (...)”.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în condițiile expres prevăzute de lege pentru a se evita transformarea ei într-un „apel la apel” sau „recurs la recurs”.

Prin sintagma eroare materială prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., jurisprudența creată ca urmare a aplicării acestui art. a stabilit că se înțelege o greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată; nu sunt asimilate „erorii materiale” greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În cauză, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin contestația în anulare nu pot fi circumscrise acestui motiv.

Chestiunile invocate și întemeiate în drept pe acest motiv al căii extraordinare de atac nu se înscriu în noțiunea de greșeală materială; astfel, Înalta Curte reține că partea susține că ar fi depus cereri chiar în ziua termenului de judecată, anterior orei de începere a ședinței, iar instanța nu ar fi ținut cont de ele.

Dincolo de chestiunea procedurală a neîncadrării acestor afirmații în textul de lege citat, Înalta Curte reține că aceste susțineri nu sunt nici reale.

Verificând practicaua deciziei a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că cererile despre care face vorbire contestatorul și intitulate precizări și cerere de modificare a contestației incl posibilă recuzare au fost puse în discuția părților prezente, iar după deliberare, instanța a stabilit că nu vor fi avute în vedere, cu motivarea că „deși cererea respectivă a fost formulată anterior primului termen de judecată al procedurii contestației în anulare, referința contestatorului la art. 204 C. proc. civ. nu este determinantă în speță, ci necesitatea respectării termenului de 15 zile prevăzut de art. 506 C. proc. civ., termen care se calculează în raport de momentul comunicării deciziei vizate de contestația în anulare, anume de la data de 21 mai 2024, potrivit dovezii de înmânare a hotărârii contestate din dosar. În aceste condiții, această cerere ulterioară va prezenta eventual relevanță în limita aspectelor deja existente în conținutul cererii inițiale cu care a fost învestit Completul de 5 judecători”.

În prezenta cale extraordinară de atac, contestatorul a apreciat că soluția dată asupra cererii de revizuire este una nelegală, considerentele instanței ar fi eronate și că nu răspund de fapt criticilor sale, așa cum au fost prezentate în contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 46/2024 a acestei instanțe. În motivarea acestor susțineri, au fost redate ample pasaje din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, analizând considerentele reproduse, rezultat al analizării și interpretării de către instanța care a soluționat calea extraordinară de atac, prin cenzurarea aspectelor invocate prin contestația în anulare, reține că în speța de față nu poate fi vorba de o eroare materială, pentru că ceea ce invocă contestatorul ca fiind o pretinsă greșeală de judecată este tocmai repunerea în discuție a aspectelor analizate de instanța de recurs, care a soluționat recursul declarat împotriva hotărârii de sancționare disciplinară și reevaluarea acestuia.

Cu alte cuvinte, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul textului de lege, ci pretinse greșeli de judecată săvârșite de către instanța care a soluționat recursul, greșeli care, însă, nu pot face obiectul contestației în anulare, deoarece contestația în anulare este o cale de retractare, iar nu de reformare a soluției atacate, vizează numai hotărârea instanței de recurs sau a instanței de apel ce nu mai pot fi atacate cu recurs și nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Așa fiind, pentru cele sus redate anterior, reținând că niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva Deciziei nr. 181 din 9 septembrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2024.