ÎCCJ, Decizia nr. 252/2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 decembrie 2023, revizuenta A SRL, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență B, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 574/A din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în dosarul nr. x/30/2022 apreciind că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 210/A din 24 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția a II-a Civilă în dosar nr.x/30/2021.

În dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii și revizuirea Deciziei nr. 574/29.11.2023 pronunțată în dosar nr. x/30/2022 de Curtea de Apel Timișoara.

În principal, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara ca urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat stabilit prin Decizia nr. 210/24.03.2022 pronunțată în dosarul nr.x/30/2021 de Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a Civilă.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 366 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a Civilă a respins excepția tardivității, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Aîmpotriva Deciziei nr. 574/A din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

A obligat revizuenta la plata sumei de 18.780 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei.

În motivare, instanța a constatat că hotărârile pretins potrivnice, deși au fost pronunțate în dosare diferite, părțile fiind identice, totuși nu au avut același obiect și aceeași cauză, și ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate

Astfel, în speță, prin cel dintâi litigiu, promovat de revizuentă s-a urmărit obligarea pârâtului la executarea obligațiilor contractual asumate prin Contractul subsecvent de furnizare nr. 3128/29.11.2019, pe când prin cel de-al doilea litigiu, intimatul, în calitate de creditor al unei obligații contractuale neexecutate a solicitat instanței să dispună rezoluțiunea pe cale judiciară a aceluiași contract, ca urmare a conduitei culpabile a revizuentei, ulterior pronunțării Deciziei nr. 210/A din 24 martie 2022 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 1516 alin. (2) pct. 2, în corelație cu prevederile art. 1549 și urm. C. civ., aplicabile prin efectul normei de trimitere înscrisă în art. 68 din Legea nr. 101/2016.

De asemenea, în ceea ce privește pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat evocată în cadrul Deciziei civile nr. 210/A din 24 martie 2022 pronunțată în dosarul nr.x/30/2021 de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că această susținere nu poate fi primită, întrucât revizuenta a invocat, în cadrul celui de-al doilea demers judiciar considerentele care, în opinia sa, s-ar fi impus cu putere de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu, stabilite prin decizia civilă nr. 240/A/2022 a Curții de Apel Timișoara, iar instanța ce a soluționat dosarul nr. x/30/2022 a analizat și s-a pronunțat asupra acestei chestiuni.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța, deși a evocat corect efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că nu s-ar impune tripla identitate de părți, obiect și cauza juridică, ci doar tranșarea definitivă a unei chestiuni litigioase, totuși a analizat doar efectul negativ nu și cel pozitiv al autorității de lucru judecat.

Așadar deși din considerente reieșea că instanța ar fi urmat să analizeze efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce nu presupune tripla identitate de părți obiect și cauză; totuși instanța supremă a analizat doar condițiile legale pentru efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Pentru acestea, recurenta susține că raționamentul juridic al instanței conține motive contradictorii.

Recurenta a mai susținut și incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. arătând că prin Decizia nr. 574/2023 a Curții de Apel Timișoara a fost încălcată autoritatea de lucru judecat în formă efectului pozitiv, cu referire la Decizia nr. 210/2022, în considerentele căreia s-au reținut în mod definitiv aspecte vizând starea de fapt și dezlegări de drept, respectiv că societatea recurentă și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile asumate prin contractul subsecvent de furnizare 3128/2019, în sensul că a achiziționat, transportat și depozitat în România 300 de paturi de spital cu noptiere medicale și a achiziționat și depozitat în China un număr de 366 de paturi de spital cu noptiere medicale.

Toate aceste constatări de fapt și dezlegări de drept au intrat în autoritatea de lucru judecat și deci nu mai puteau să fie puse în discuție printr-un alt litigiu.

Prin Decizia nr. 574/2023 s-au reținut în mod definitiv aspecte vizând starea de fapt și dezlegări de drept care contrazic în mod expres constatările definitive din decizia anterior menționată, privind dovada reținerii celor 366 de paturi și noptiere precum transportul și depozitarea acestora.

Recurenta a invocat practică judiciară relevantă cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv Decizia nr. 4100/2018 a Secției I Civile a Înaltei Curți, precum și jurisprudența Curții de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Cu privire la al treilea motiv de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut aplicarea greșită a art. 1516 și următoarele din C.civ., solicitând instanței de recurs, să rețină încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, și, în consecință, să constate că au fost indicate ca și temeiuri de fapt și de drept, pe care s-a întemeiat pronunțarea sancțiunii rezoluțiunii judiciare aspecte pentru care anterior s-au stabilit în mod definitiv o altă realitate faptică.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei privind contrarietatea considerentelor se impun a fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., iar cele referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva pct. 7 al aceluiași text de lege, pentru că se face referire la autoritatea de lucru judecat; la rândul lor, criticile privind aplicarea greșită a normelor de drept material vor fi analizate tot din perspectiva pct. 7, întrucât se susține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, recurenta a susținut incidența acestui motiv de recurs, din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța și-a argumentat soluția pronunțată asupra cererii de revizuire; astfel, pe de-o parte a evocat în mod corect efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că nu ar impune tripla identitate de părți, obiect și cauză juridică, ci doar tranșarea definitivă, iar pe de altă parte nu a procedat la analizarea celor două decizii indicate.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată, după prezentarea pe larg a ambelor litigii, instanța a concluzionat că nu este întrunită condiția triplei identități; deși demersurile juridice au aceleași părți, au atât obiect cât și cauză juridică diferită.

În plus, instanța de judecată a reținut că în cadrul celui de-al doilea litigiu, recurenta ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 240A/2022 a Curții de Apel Timișoara; așadar, aceste dezlegări au fost avute în vedere de instanța care a soluționat dosarul nr. x/30/2022, care și-a fundamentat parțial soluția pe cele dezlegate anterior.

În deplin acord cu instanța de revizuire, Completul de 5 judecători reține, la rândul său, că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, Curtea de Apel Timișoara a constatat că se impune analizarea în cauză a condițiilor rezoluțiunii, respectiv neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale ale intimatei pârâte A SRL de livrare a celor 666 de paturi și noptiere, ca urmare a comenzii nr. 3536/09.05.2022 emise de apelantul reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență B și în care se face trimitere la Decizia nr. 210/A/24.03.2022 a Curții de Apel Timișoara.

Referitor la condiția potrivit căreia neexecutarea trebuie să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, instanța a reținut că, deși părțile au avut o poziție divergentă în legătură cu stabilirea culpei în nelivrarea produselor, din cele arătate anterior rezultă că nu poate fi reținută vinovăția apelantului reclamant pe parcursul perioadei în discuție, acesta dând curs dispozițiilor Deciziei nr. 210/A/24.03.2022 a Curții de Apel Timișoara atât prin emiterea comenzii nr. 3536/09.05.2022, cât și prin constituirea comisiei de recepție prin Decizia nr. 26803/10.05.2022.

Așa fiind, se constată că decizia recurată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Printr-o altă critică, recurenta a considerat că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care nu ar presupune tripla identitate, fiind suficientă identitatea aspectului litigios.

În susținerea acestui punct de vedere, prin motivele de recurs, recurenta a declarat că înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat, arătând că prin pronunțarea Deciziei nr. 574/2023 a Curții de Apel Timișoara a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că aceasta nu este o veritabilă excepție, argumentele aduse de recurenta constituie apărări de fond; ca urmare, vor fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ..

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării litigiului civil pendinte, 14 iulie 2022) „Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite.”

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerințe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei, se constată că prin cererea de revizuire s-a susținut că Decizia civilă nr. 574/29.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/30/2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 210/24.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.x/30/2021.

Se reține că dosarul nr.x/30/2021 al Tribunalului Timiș a avut ca obiect cererea formulată de A SRL de obligare a pârâtei B la achiziționarea unui număr de 666 paturi de spital cu noptieră medicală conform prevederilor Contractului subsecvent de furnizare nr. 3128/29.11.2019, obligarea pârâtei la plata prețului cuantificat la nivelul sumei de 2.076.589,53 tei reprezentând contravaloarea acestor produse, precum și daune interese în sume de 140.055,86 lei și 8100 USD.

Prin Sentința civilă nr. 749 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă cererea reclamantei.

În calea de atac a apelului, prin Decizia civilă nr. 210/A din 24 martie 2022, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată și, în rejudecare, a admis cererea, obligând B la cumpărarea unui număr de 666 paturi de spital cu noptieră medical, conform Contractului subsecvent de Furnizare nr. 3128/29.11.2019, la plata sumei de 2.076.589,53 lei reprezentând prețul acestora, precum și la plata sumelor solicitate cu titlu de daune interese, pornind de la împrejurarea că termenul obligației de livrare nu a început să curgă în absența unei comenzi emise de autoritatea contractantă.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/30/2022 a avut ca obiect cererea de chemare în judecată, prin care B a solicitat să se constate că A SRL nu și-a îndeplinit obligația de livrare a bunurilor ce formează obiect al Contractului subsecvent de furnizare cu nr. 3128/29.11.2019 și, în consecință, să dispună rezoluțiunea acestuia pentru neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligației esențiale de livrare a 666 paturi de spital cu noptieră medicală.

Prin Sentința civilă nr. 626 din 9 iunie 2023 Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantă.

Prin Decizia nr. 574/A din 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantului Spitalul Clinic Județean de Urgență B împotriva sentinței anterior amintite și a schimbat hotărârea apelată în sensul că a admis acțiunea, dispunând rezoluțiunea Contractului Subsecvent de Furnizare cu nr. 3128/29.11.2019.

Din analiza acestor hotărâri judecătorești, se desprinde concluzia că deși litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/30/2022 al Curții de Apel Timișoara a avut aceleași părți (A SRL și B), obiectul și temeiul juridic al dreptului valorificat prin cea de-a doua cerere diferă față de primul litigiu, cum s-a arătat mai sus; or, în raport de aceste constatări, Înalta Curte constată că este legală reținerea instanței de revizuire, în sensul că nu se poate constata încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de care se prevalează revizuenta.

Trebuie subliniat că interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 513 alin. (4) (forma în vigoare la data demarării litigiului civil) din același cod, impun concluzia că prin motivul de revizuire arătat legiuitorul a avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, iar nu și pe cel pozitiv.

Recurenta a făcut referire și la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care ar fi incident în cauză, cu privire la dezlegările stabilite prin Decizia nr. 210/2022 a Curții de Apel Timișoara, ce au fost ignorate de hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt de asemenea nefondate, urmând a fi respinse.

În primul rând, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi aplicabil în speță, după cum s-a detaliat anterior, prin raportare la data demarării litigiului, care este înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.310/2018.

În plus, chiar depășind chestiunea aplicării legii procesual civile, în cauza de față nu este întrunită tripla identitate, atât obiectul cât și temeiul juridic al dreptului valorificat prin cea de-a doua cerere diferă față de primul litigiu.

De altfel, instanța de revizuire a extins considerentele deciziei, procedând la verificarea comparativă a aspectelor de fapt analizate de cele două instanțe, reținând că acestea sunt diferite.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că, din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a arătat, cu referire la cererea de revizuire, că „unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.855 din 21 decembrie 2010)”.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct.8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuirilor de judecată, dovada acestora depusă în ședință publică, precum și prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata sumei de 17.850 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Aîmpotriva Deciziei nr. 366 din 15 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023.

Obligă pe recurenta Ala plata sumei de 17.850 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata Spitalul Clinic Județean de Urgență B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2024.