ÎCCJ, Decizia nr. 196/2024

Ședința publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 6 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin – secția I Civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Caraș-Severin a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 14.598,36 RON, reprezentând prejudiciul produs de acesta în calitate de șef de district la Ocolul Silvic Oravița, aflat în subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin.

Prin sentința civilă nr. 240 din 09.03.2023, pronunțată Tribunalul Caraș-Severin – secția I Civilă, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea accesorie a reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul reclamantei Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Caraș-Severin și s-a schimbat în tot sentința nr. 240 din 09.03.2023 a Tribunalului Caraș-Severin, fiind admisă acțiunea și obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 14.598,36 RON cu titlu de despăgubiri și suma de 1.020 RON, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei decizii, la 28 iulie 2023, pârâtul A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 961 din 08 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023.

Cererea de revizuire

La data de 1 noiembrie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul a solicitat schimbarea în tot a deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 240/09.03.2023 a Tribunalului Caraș-Severin – secția I Civilă, având în vedere, în esență, motivarea și considerentele expuse de către Judecătoria Oravița în încheierea Judecătorului de Cameră Preliminară nr. 208 din 10.10.2023, dată în dosarul nr. x/2023.

Prin Decizia nr. 1064 din 29.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 437 din 29 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivare, instanța a reținut că cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în motivarea acesteia arătându-se că Decizia nr. 572 din 26 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a cărei revizuire se solicită, este contrară încheierii definitive nr. 208 din 10.10.2023 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oravița, în dosarul nr. x/2023.

Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât decizia a cărei revizuire se solicită este anterioară hotărârii pretins a fi potrivnică, respectiv încheierii definitive nr. 208 din 10.10.2023, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oravița

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, arătând că prin Decizia nr. 572/2023, Curtea de Apel Timișoara a consemnat că nu pot fi avute în vedere concluziile expertizei tehnice în silvicultură administrate în fața instanței de fond.

Spre deosebire de cele reținute de Curtea de Apel Timișoara, în încheierea nr. 208/10.10.2023 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Oravița, s-a ținut cont și au fost valorificate concluziile din acest raport de expertiză, soluția pronunțată fiind aceea de clasare a cauzei față de reclamant.

Recurentul susține că aceste argumente au fost ignorate de instanța de revizuire. Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere că fapta ce i se impută recurentului nu a fost săvârșită cu vinovăție, iar pentru angrenarea răspunderii civile, una dintre condiții este existența faptei ilicite. Or, elemente esențiale în existența faptei și a circumstanțelor care au conturat starea de fapt sunt relevate de expertul în silvicultură (doctor inginer B., expert judiciar), în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.

Cât privește motivarea instanței de revizuire, apreciază că nu prezintă relevanță și nu poate justifica respingerea cererii de revizuire faptul că, dintre cele 2 hotărâri judecătorești potrivnice, prima, cronologic vorbind, trebuie anulată; chiar dacă hotărârea ce a prins prima autoritate de lucru judecat este decizia civilă nr. 572/26.06.2023 a Curții de Apel Timișoara, apreciază că incidența art. 28 C. proc. pen. duce la răsturnarea acestui argument.

II. Soluția și considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă la greșita apreciere a instanței privind întrunirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind vizate regulile de procedură civilă; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 7 al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că, potrivit temeiului de drept al cererii de față, "revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Or, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie indicate hotărârile definitive potrivnice, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Așadar, pentru a fi incident motivul de revizuire reprezentat de contrarietatea de hotărâri, printre altele, legea prevede expres în textul normativ anterior citat condiția ca, prin hotărârile potrivnice ulterioare, să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; în concluzie, pe calea revizuirii, trebuie să fie solicitată anularea celei de a doua hotărâri, pronunțate cu încălcarea autorității judecătorești a primei hotărâri.

Aceasta deoarece soluția pe care o poate pronunța instanța de revizuire, în caz de încuviințare a cererii, este aceea de anulare a celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima, cum prevede art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

Aplicând aceste considerente teoretice speței de față, Înalta Curte reține că este legală constatarea instanței de revizuire, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calea extraordinară de atac fiind corect respinsă ca inadmisibilă, partea solicitând prin cererea de revizuire anularea deciziei civile nr. 572/2023 a Curții de Apel Timișoara – secția litigii de muncă și asigurări sociale, având în vedere motivarea și considerentele din Încheierea Judecătorului de Cameră Preliminară nr. 208/2023 a Judecătoriei Oravița, sub aspectul concluziilor raportului de expertiză tehnică în silvicultură.

Aceasta soluție se impune întrucât scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia, motiv pentru care dispozițiile art. 513 alin. (4) din același act normativ, ce reglementează procedura de judecată a cererii de revizuire pentru cazul contrarietății de hotărâri, permite exclusiv soluția de anulare a celei din urmă hotărâri care, prin ipoteză, încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi.

Înalta Curte reține că, în nicio situație, un caz dovedit de contrarietate de hotărâri nu permite soluția anulării celei dintâi hotărâri, adică a celei ce generează efectul autorității de lucru judecat la care trebuie să se raporteze hotărârile ulterioare, astfel cum eronat s-a pretins prin cererea de revizuire de față.

O astfel de solicitare, respectiv de soluție, este contrară rațiunii pentru care a fost reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., acela al protejării principiului autorității de lucru judecat, resortul său neputând să constea în interesul particular al părții de a-și alege, dintre hotărârile pretins contrare, pe aceea căreia să i se supună, ca fiindu-i favorabilă.

Pe de altă parte, instituirea normei cuprinse la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate fi utilizată pentru faptul că există puncte de vedere și o practică judiciară diferită asupra aceleași chestiuni, aspect afirmat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 437 din 29 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2024.