ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 643/2025

HOTĂRÂRE

10.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 643/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 14 ianuarie 2025, reclamantul A a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, pronunțarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâta B, prin care să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, față de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 453, art. 996 și urm. C. proc. civ., art. 483, art. 496 alin. (3), art. 499, art. 503, art. 398, art. 505, art. 529-530, art. 513 - 534 C. civ. și prevederile Legii nr. 272/2004.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 783 din 6 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 3 București, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și anume ordonanță președințială privind soluționarea neînțelegerilor dintre părinți cu privire la exercițiul drepturilor părintești, cereri privind ocrotirea persoanei fizice.

Astfel, a reținut că în cauză competența aparține instanței de la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, având în vedere caracterul absolut al competentei teritoriale reglementate prin prevederile art. 94 pct. 1 lit. a) rap. la art. 114 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 129 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, având în vedere că minora locuiește cu mama sa în municipiul Pitești, jud. Argeș, aspect constatat de către reprezentanții autorității tutelare și cunoscut de către tată astfel cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și reținând că Judecătoria Pitești este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința minora, în calitate de persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, Judecătoria Sectorului 3 București a apreciat că este competentă teritorial să soluționeze pricina Judecătoria Pitești.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 1352 din 26 februarie 2025, Judecătoria Pitești, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de reclamant prin note scrise, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu soluționarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat, în urma coroborării probatoriului administrat, că locuința statornică a minorei se află în municipiul București, în sectorul 3, unde aceasta a locuit încă de la naștere alături de părinții săi și unde se află unitatea școlară pe care o frecventează.

De asemenea, a reținut că doar ca urmare a deciziei unilaterale a pârâtei minora nu s-a mai întors în municipiul București după terminarea vacanței de iarnă.

În consecință, a apreciat că la data introducerii cererii pe rolul instanțelor judecătorești, 14 ianuarie 2025, locuința minorei era în municipiul București, sens în care a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță președințială, pe calea căreia s-a solicitat, să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, față de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

Astfel, ambele instanțe au reținut incidența dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., însă au apreciat diferit cu privire la locuința minorei. Pe de o parte, Judecătoria Sectorului 3 București a avut în vedere că minora locuiește cu mama sa în municipiul Pitești, județul Argeș. Pe de altă parte, Judecătoria Pitești a avut în vedere că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 ianuarie 2025, locuința minorei era în municipiul București, sectorul 3, unde minora a locuit de la naștere și unde se află și unitatea de învățământ a acesteia.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie cererea prin care reclamantul A a solicitat pe calea ordonanței președințiale, să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, față de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

De asemenea, reține că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, astfel cum prevăd dispozițiile art. 106 alin. (1) C. civ., iar potrivit art. 107 din același Cod procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare”.

Dispozițiile art. 114 C. proc. civ. stipulează că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” din Codul civil.

Normele legale incidente exercitării autorității părintești și stabilirii domiciliului minorului nu se regăsesc în capitolul destinat ocrotirii persoanei fizice, ci ulterior în Titlul VI al cărții a II-a. Însă, la art. 486 C. civ. se dispune că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Așadar, s-a constatat că, potrivit Codului Civil, cererile în materie de exercitare a autorității părintești și stabilire a domiciliului revin în competența de soluționare a instanței de tutelă. Fiind o cerere care vizează ocrotirea minorului și care se soluționează de instanța de tutelă, în mod evident sunt aplicabile în materie de competență regulile edictate la art. 114 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Convenția de la Haga privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, ratificată prin Legea nr. 361/2007, autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.

Având în vedere dispozițiile art. 114 C. proc. civ. mai sus citate, Înalta Curte constată că, pentru cererea reclamantului care are ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea locuinței minorei, pe calea ordonanței președințiale, este reglementată o competență în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Primul alineat al art. 92 C. civ. instituie regula conform căreia minorul care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu are domiciliul legal la părinții săi. În partea sa finală textul citat se referă la situația în care părinții nu au un domiciliu comun, prevăzând că domiciliul minorului va fi la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic, regulă care se aplică chiar și atunci când părinții nu se înțeleg asupra acestui aspect, până când instanța de tutelă va decide. Aceleași soluții au fost consacrate și de dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români („Domiciliul minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredințat în plasament”).

Noțiunea de „locuință” trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând așadar, nu atât locuința statornică și principală, cât adresa unde locuiește efectiv, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

În situația concretă a speței, din examinarea probelor administrate cu privire la locuința minorei, Înalta Curte reține următoarele:

Din susținerile ambelor părți, expuse prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare, dar și prin note scrise, reiese faptul că până în luna septembrie 2024 minora C a locuit în București, (...), sector 3, împreună cu ambii părinți, iar din septembrie până în decembrie 2024, a locuit împreună cu mama, tatăl mutându-se din domiciliul comun, însă păstrând în permanență legătura cu minora.

Începând cu sfârșitul lunii decembrie 2024, pârâta a mers împreună cu minora la Pitești, iar după perioada sărbătorilor de iarnă nu au mai revenit în București. Reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată imediat ulterior, respectiv la data de 14.01.2025.

De asemenea, prin adeverința emisă la data de 08 ianuarie 2024 de S.C. D S.R.L./Grădinița „E” (fila 15 din dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București), se atestă faptul că minora C frecventează în anul școlar 2024-2025 Grupa Mică – G din cadrul Grădiniței E.

La data de 29 ianuarie 2025 (fila 19 din dosarul Judecătoriei Pitești), pârâta a formulat o cerere de transfer al minorei la grădința G din Pitești, însă, astfel cum reiese din corespondența purtată între pârâtă și directorul respectivei grădinițe (fila 21 din dosarul Judecătoriei Pitești) transferul nu a putut fi efectuat fără acordul tatălui.

Așadar, în urma coroborării probelor administrate în dosarele celor două instanțe aflate în conflict, Înalta Curte observă că minora a locuit o perioadă mare de timp (de la naștere – anul 2021, până la sfârșitul anului 2024) în București, frecventând cursurile grădiniței din această localitate, perioada de timp locuită în Pitești, de mai puțin de o lună, nefiind una considerabilă pentru a se putea reține că locuința statornică a acesteia, centrul său de desfășurare a existenței, a devenit orașul Pitești. Înalta Curte observă că mutarea la Pitești a minorei a fost de altfel, contestată de tată, prin cererea de chemare în judecată acesta precizând că nu a existat acordul său, decizia de a nu mai reveni în București după terminarea vacanței de iarnă aparținând pârâtei, mama minorei.

În aceste coordonate, Înalta Curte apreciază că locuința efectivă a minorei la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, se află în București, sectorul 3, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este Judecătoria Sectorului 3 București, iar în temeiul art. 135 C. proc. civ. va fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.