ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2020

HOTĂRÂRE
27.05.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 27 mai 2020

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 1 aprilie 2020, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 având ca obiect stabilire program vizită, stabilirea programului de vizită pentru minorul C., în primul și al treilea weekend din lună, de duminică de la ora 10:00 până la ora 18:00 cu luarea copilului de la locuința mamei și readucerea acestuia în aceeași locuință.

2.1. Prin sentința nr. 2458 din 6 aprilie 2020, Judecătoria sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

S-a reținut, în esență, incidența în speță a dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care determină competența teritorială de soluționare prin raportare la locuința minorului.

Totodată, s-a constatat, în raport de scopul normei instituite prin textul menționat, că în cauză prezintă relevanță domiciliul sau reședința de fapt a persoanei ocrotite, iar nu cea trecută în documentele oficiale, neprezentând relevanță nici faptul că respectiva reședință este una temporară.

2.2. Prin sentința nr. 1279 din 6 mai 2020, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București. A constatat ivit conflict negativ de competență. A înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

S-a reținut, în esență, că competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparține judecătoriei pe rolul căreia se află înregistrat dosarul de fond având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite, stabilită la domiciliul mamei printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

Or, în speță, reclamantul a introdus pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București cererea de stabilire program de legături personale cu minorul, înregistrată sub nr. x/2020, o cerere identică fiind înregistrată, ulterior, și pe rolul Judecătoriei Pitești, sub număr de dosar x/2020, în acest din urmă dispunându-se declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă cererea prin care s-a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea programului de vizită pentru un minor.

Pornind de la prevederile art. 998 C. proc. civ., se observă că acest text de lege stipulează în sensul introducerii cererii de ordonanță președințială la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Prin urmare, în ceea ce privește ordonanța președințială, competenta de soluționare este aceeași cu cea determinată pentru soluționarea cauzei pe fond.

Conform art. 114 C. proc. civ., "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, se reține că prin sentința nr. 5975 din 24 septembrie 2019, Judecătoria sectorului 1 București, secția a II-a civilă a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți și a stabilit locuința minorului C. la domiciliul mamei, situat în București.

Împrejurarea că pe perioada stării de urgență reclamanta a ales să locuiască împreună cu minorul la părinții săi nu prezintă relevanță juridică în ce privește competența în condițiile existenței hotărârii judecătorești menționate.

Se constată, de asemenea, că reclamantul a introdus, la aceeași dată cu prezenta cerere, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, acțiunea privind fondul dreptului, respectiv cererea privind stabilirea programului de legături personale cu minorul, care face obiectul dosarului nr. x/2020

Ulterior, la 8 aprilie 2020, a înregistrat o cerere identică și pe rolul Judecătoriei Pitești, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 1202 din 21 aprilie 2020.

Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 114, cu luarea în considerare a celor cuprinse la art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2025
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, secția civi
ÎCCJ 2021-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1839/2021
reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ca instanța să dispună stabilirea unui program de vizitare a copilului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 479 din data de 26.03.2021, pronunțată de Judecătoria Moinești a fost
ÎCCJ 2020-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 852/2020
ăești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că potr
ÎCCJ 2020-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2044/2020
Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 18 mai 202
ÎCCJ 2020-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1348/2020
al părinților în acest sens și nici încuviințarea vreunei instanțe. Concluzionând, această instanță a reținut că pârâta B. are domiciliul în București, și, având în vedere decizia nr. 1851/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Just
Sursă