ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1839/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Moinești, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună exercitarea în mod exclusiv de către reclamantă a autorității părintești asupra minorei C., iar în subsidiar, exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești, stabilirea locuinței minorei la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în cuantum de 25% din venitul său, în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 148, art. 151, art. 192, art. 194 -195, art. 504, art. 505 C. proc. civ. și art. 398 alin. (1), art. 400 alin. (1), art. 402 alin. (1) C. civ.

La data de 01 octombrie 2020, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii formulate de reclamantă, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la stabilirea locuinței minorei și cel privitor la obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, urmând a respinge în rest cererea de chemare în judecată.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești, potrivit prevederilor art. 129 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ., întrucât reclamanta ar fi locuit în București, alături de copilul minor.

Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ca instanța să dispună stabilirea unui program de vizitare a copilului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 479 din data de 26.03.2021, pronunțată de Judecătoria Moinești a fost admisă necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Moinești a reținut, în esență, că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 23 iulie 2020, reședința minorei era în București, Șos. x, sect. 2, având în vedere mențiunea privind reședința înscrisă pe cartea de identitate a reclamantei, potrivit căreia, în perioada 09 iulie 2019 - 08 iulie 2020, reședința reclamantei s-a aflat la adresa menționată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat decizia nr. 6884 din 22 iunie 2021 prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Moinești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, această din urmă instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența de soluționare a cererilor privind autoritatea părintească și stabilirea locuinței minorului revine instanței în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința minorul.

Judecătoria Sectorului 2 București s-a raportat la domiciliul minorei la data sesizării instanței, iar la determinarea locuinței minorei a avut în vedere prevederile art. 91 C. civ.

Față de actele dosarului, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, locuința minorei C. se afla în județul Bacău, comuna Măgirești, sat Valea Arinilor.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Bistrița, pentru considerentele ce succed:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâtul B., prin care s-a solicitat exercitarea autorității părintești exclusive a acesteia față de minora C., iar în subsidiar, exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești, stabilirea locuinței minorei la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, în cuantum de 25% din venitul său, în favoarea minorei.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, precum și pe cele ale art. 107 din același act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Potrivit dispozițiilor art. 486 din C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

În prezenta cauză situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești.

Înalta Curte reține că, în speță, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea.

Pentru determinarea locuinței minorei trebuie avute în vedere și prevederile art. 91 C. civ., în raport de care, în principiu, dovada domiciliului se face cu mențiunile din cartea de identitate, precum și sensul procesual al noțiunii: adresa părintelui la care minora locuia efectiv, la data sesizării instanței.

La data introducerii acțiunii, anume 23 iulie 2020, minora C. locuia în județul Bacău, comuna Măgirești, sat Valea Arinilor.

Acest fapt este confirmat de cartea de identitate seria x nr. x privind pe reclamanta A., mama minorei C., valabilă în perioada 20 decembrie 2013 - 23 noiembrie 2020, din care rezultă că reclamanta avea domiciliul la adresa din comuna Măgirești, sat Valea Arinilor, județul Bacău.

Mențiunea existentă pe cartea de identitate, în sensul că reclamanta a avut reședința stabilită în municipiul București, în perioada 09 iulie 2019 - 08 iulie 2020 nu poate fi avută în vedere, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată nu mai era de actualitate.

De asemenea, adresa emisă de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor- Serviciul Evidență Persoane cu nr. x din 13 ianuarie 2021, referitoare la domiciliul reclamantei în perioada 23 noiembrie 1993 - 17 septembrie 2020, întărește faptul că reclamanta a avut domiciliu la adresa din județul Bacău la data sesizării instanței.

Totodată, prin notele de sedință aflate la dosarul Judecătoriei Moinești, reclamanta a menționat expres că din luna iulie 2020 până în luna septembrie 2020 aceasta a locuit la adresa din județul Bacău, coroborându-se astfle susținerea cu cu celelalte probe.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Moinești .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.