ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

În data de 12 decembrie 2024, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția I civilă, sub nr. x/116/2023/a2, contestația formulată de petentul A privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/116/2023 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivare, petentul a arătat că, la data de 7 noiembrie 2024, s-a soluționat apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Călărași, iar până la data formulării contestației, nu a fost motivată decizia pronunțată în apel.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și (2) pct. 1 și art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului formulată de petent, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular destinat a înlătura dificultățile ivite în soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil.

Rațiunea reglementării contestației la tergiversarea procesului a fost aceea de a asigura dreptul părții la o procedură echitabilă, eficientă, desfășurată cu celeritate, prin sancționarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

În conformitate cu prevederile art. 522 alin. (1) C. proc. civ., ,,Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.”

La alin. (2) al aceluiași text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestația, motivele vizând atât culpa, cât și atitudinea instanței față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces ori a terților care aveau obligații legale sau judiciare.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Deși situația de fapt descrisă de petent se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.: ,, când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat”, din verificările efectuate, din oficiu, în sistemul de evidență informatizată al instanței rezultă că, anterior soluționării contestației, hotărârea pronunțată în apel a fost motivată.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte nu mai poate reține ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepțiunea dispozițiilor legale anterior evocate.

Pentru aceste considerente, cum la momentul soluționării contestației, hotărârea este motivată, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/116/2023 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de contestatorul A.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.