ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2810/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 29 august 2012, sub nr. x/94/2012, reclamanții A, B și C, în contradictoriu cu pârâții D, E, F, G, Comisia Locală Voluntari de Aplicare a Legii 18/1991, Prefectul Județului Ilfov și Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii 18/1991, au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de moștenitor nr. 1729 din 21 noiembrie 1992, eliberat de Biroul Notarului Public - H, ce privește dezbaterea succesiunii numitei I, mama pârâtei E, nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 662 din 30 martie 1998 de Biroul Notarului Public - H prin care D și E au vândut către F și G corpul 1 de clădire și terenul aferent, în suprafață de 310 mp, din totalul de 1.045 mp, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1205 din 6 martie 2018, Judecătoria Buftea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B și C, în contradictoriu cu pârâții D, E, F, G, Comisia Locală Voluntari de Aplicare a Legii 18/1991, Prefectul Județului Ilfov și Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii 18/1991, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1103/A din 23 martie 2022, Tribunalul Ilfov a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți C și A împotriva sentinței civile nr. 1205 din 6 martie 2018 pronunțate de Judecătoria Buftea.

Hotărârile pronunțate de instanța de recurs Prin încheierea din data de 26 aprilie 2023, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului, până la depunerea cererii de introducere în cauză a moștenitorilor lui E. Prin încheierea din data de 20 martie 2024, instanța de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării dispusă prin încheierea din 26 aprilie 2023, cu privire la judecarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți C și A împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă. Prin încheierea din 26 iunie 2024, instanța de recurs a dispus amânarea pronunțării asupra cererii de repunere pe rol a cauzei și asupra excepției perimării, la data de 3 iulie 2024. Prin decizia civilă nr. 470 din 3 iulie 2024, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepția perimării, a constatat perimat recursul formulat de recurenții-reclamanți C și A împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a încheierilor de ședință din 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 și 26 iunie 2024 pronunțate de aceeași instanță au declarat recurs reclamanții C și A, solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârilor recurate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății recursului. Calea de atac se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865. Aceștia arată că, prin încheierea din data de 26 aprilie 2023, instanța a dispus suspendarea judecării recursului până la depunerea cererii de introducere în cauză a moștenitorilor lui E. Ulterior, recurenții au depus la dosar o cerere de repunere pe rol și au început să facă demersuri pentru aflarea moștenitorilor. Celelalte părți nu s-au implicat, motiv pentru care instanța de recurs, la termenul din data de 28 noiembrie 2023, le-a pus în vedere doar recurenților să depună certificatul de calitate de moștenitor. Aceștia arată că au indicat moștenitorii și la termenul din data de 20 martie 2024, însă instanța a menținut măsura suspendării, apreciind că sunt necesare înscrisuri suplimentare. Au formulat o nouă cerere de repunere pe rol, iar la termenul din data de 26 iunie 2024 au depus la dosar dovezile tuturor demersurilor efectuate. Însă, nu au obținut certificatul de moștenitor întrucât sunt terți față de succesiunea defuncților, notarii refuzând să le elibereze un astfel de act. Recurenții apreciază că instanța a dispus suspendarea, apoi perimarea dosarului, deși au făcut dovada demersurilor lor, respectiv au indicat moștenitorii și au depus răspunsul negativ de la Societatea Notarilor Publici J. Prin urmare, nu se poate aprecia lipsa lor de stăruință. Mai mult, perimarea a fost întreruptă prin îndeplinirea actelor de procedură al căror scop a fost judecarea recursului. Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 250 alin. (2) C. proc. civ. După expunerea detaliată a demersurilor realizate, recurenții arată că moștenitorii defunctei E sunt K, L, M și N. Aceștia nu înțeleg, însă, să dezbată succesiunea din cauza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de defunctă cu unul dintre fii. În consecință, recurenții solicită admiterea prezentei căi extraordinare de atac și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății recursului.

Apărări formulate Intimații nu au depus, în termen procedural, întâmpinare. La data de 2 decembrie 2024, intimații F și G au formulat note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanții C și A, ca fiind inadmisibil.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând, cu prioritate, admisibilitatea recursului, Înalta Curte constată următoarele: Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalității consfințit prin prevederile legale menționate anterior. Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (2) C. proc. civ.de la 1865, „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”. Prevederile art. 299 din actul normativ menționat statuează că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar cele ale art. 377 alin. (2) pct. 5 din același act normativ, prevăd că sunt hotărâri irevocabile, „orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs”. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale citate anterior, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În cauză, recurenții au promovat recurs împotriva deciziei nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a încheierilor premergătoare din data de 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 și 26 iunie 2024 a aceleiași instanțe, prin care a fost dispusă, inițial, suspendarea cauzei, apoi a fost admisă excepția perimării, invocată din oficiu, și s-a constatat perimat recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1103A din 23 martie 2022 a Tribunalului Ilfov. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, sunt hotărâri irevocabile, „hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul litigiului.” Se observă, astfel, că decizia supusă controlului judiciar este irevocabilă, fiind pronunțată de o instanță de recurs. Perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții. Aceasta reprezintă un incident procedural, care se rezolvă în cursul judecății pe cale de excepție, nefiind permis ca, pentru hotărârea prin care acesta se soluționează, să existe o cale de atac pe care legea nu o îngăduie cu privire la hotărârea pronunțată asupra fondului. Împrejurarea că art. 253 alin. (2) C. proc. civ. menționează că „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”, nu semnifică faptul că există posibilitatea exercitării acestei căi de atac împotriva deciziei de perimare, pronunțate în legătură cu judecata unui recurs. Intenția legiuitorului nu a fost de a deschide o cale de atac a recursului, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, aceeași concluzie derivând și din coroborarea dispozițiilor art. 253 alin. (2), cu cele ale art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 și 5 C. proc. civ., care, stabilind obiectul recursului, prevăd că acesta nu poate privi hotărâri irevocabile. Astfel, hotărârea pronunțată asupra perimării, ca incident procedural, poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost supusă acestei căi de atac, conform principiului accesorium sequitur principale. Însă, dispozițiile legale care prevăd că hotărârea dată în perimare este supusă recursului nu sunt aplicabile atunci când perimarea este constatată de o instanță a cărei hotărâre este irevocabilă, cum este cazul în speță. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții C și A împotriva deciziei civile nr. 470 din 3 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a încheierilor de ședință din 26 aprilie 2023, 20 martie 2024 și 26 iunie 2024 pronunțate de aceeași instanță. În ceea ce privește cererea intimaților F și G de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, la baza obligației de restituire a acestora stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat. Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a litigiului. Însă, valoarea onorariului pretins cu titlu de cheltuieli de judecată, trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat de avocat, legiuitorul instituind posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o jurisprudență constantă, a statuat în sensul că ,,un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil” (cauza Cornelia Popa c. României publicată în M. Of. nr. 13 din 6 ianuarie 2012). Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că valoarea onorariului solicitat de intimați, respectiv 3.000 lei, nu are un caracter rezonabil cu atât mai mult cu cât cauza este soluționată pe baza unei excepții de procedură, invocate din oficiu, de către instanță. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va dispune reducerea cheltuielilor de judecată și va obliga recurenții la plata sumei de 1.500 lei, cu acest titlu, către intimații G și F.