ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2612/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2020, la 20 iulie 2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren în suprafață de 11.200 mp - situat în localitatea Buftea, Str. x, jud. Ilfov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov, având nr. cadastral x, intabulat în CF x a OCPI - BCPI Buftea, prin compararea actelor de proprietate deținute de reclamanți și a actului deținut de pârâtă. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 3061/F din 18 octombrie 2021, Tribunalul Ilfov a admis excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu, a anulat cererea ca insuficient timbrată și i-a obligat pe reclamanți, în solidar, la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată constând în suma de 5.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii excepției insuficientei timbrări și, pe cale de consecință, să se dispună trimiterea cauzei spre continuarea judecății la instanța de fond.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 1458 A din 24 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3061/F din 18 octombrie 2021 a Tribunalului Ilfov, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., a anulat sentința atacată și a trimis cauza Tribunalului Ilfov, spre rejudecare.

Recursul exercitat în cauză Recurenta-pârâtă C. S.A. a solicitat casarea deciziei recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecă în apel, iar în subsidiar, în rejudecare, să fie respins apelul reclamanților, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. Prin expunerea circumstanțelor de fapt ale cauzei, în ceea ce privește timbrajul acțiunii, a relevat că reclamanții au depus originalul taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.065 RON, achitată prin ordinul de plată din 4 august 2020 într-un alt dosar cu obiect similar, respectiv dosarul nr. x/2019, iar prin atașarea acelui dosar la prezentul dosar au apreciat ca fiind achitată parțial taxa de timbru, astfel încât au înțeles să mai achite în prezentul dosar doar diferența taxei datorate. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat viciul nemotivării, susținând că instanța de apel nu a analizat apărările pe care le-a expus în întâmpinare, precum și că decizia recurată nu este susținută de norme de drept material sau procesual. Indicând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., a susținut că au fost încălcate prevederile art. 32, art. 33 și art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În opinia recurentei-pârâte, raportat la art. 10 alin. (1) C. proc. civ., eroarea nu justifică indulgență față de nerespectarea normelor de procedură, cu atât mai mult cu cât reclamanții au dat dovadă de rea-credință, urmărind eludarea prevederilor în materia taxelor de timbru. Instanța de apel nu a dat eficiența interpretării per a contrario a principiului privind buna-credință, conform art. 12 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, a menționat că reclamantele au formulat o acțiune identică, înregistrată sub dosar nr. x/2019, în cadrul căruia au achitat și depus acea taxă judiciară de timbru invocată în prezentul dosar, în cuantum de 8.065 RON, achitată prin ordinul de plată din 4 august 2020, iar în dosarul nr. x/2020 au depus același ordin de plată, la o primă verificare, după depășirea termenului de 10 zile acordat. În aprecierea recurentei-pârâte, eroarea reclamanților putea fi remediată prin dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Recurenta-pârâtă a concluzionat că, în contextul în care nu a fost depusă în termen dovada achitării taxei de timbru în original, dublat de lipsa oricăror mențiuni în ordinul de plată privind numărul de dosar la care se referă taxa achitată, nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de O.U.G. nr. 80/2013 privind dovada certă a achitării taxei judiciare de timbru, mai ales că aceeași taxă a fost depusă în două dosare distincte. Din punct de vedere juridic, a arătat că nu sunt relevante mențiunile din adresele de înaintare a dovezilor de plată, ci faptul că în ordinul de plată nu se precizează numărul dosarului, iar conform jurisprudenței constante, în condițiile în care în cuprinsul chitanței de plată nu este individualizat numărul dosarului în care a fost achitată, aceasta nu poate avea forță probatorie. Cu toate că în dosarul nr. x/2019 s-a dispus anularea acțiunii ca netimbrată, prin depunerea taxei în acest dosar, neurmată de o cerere de restituire conform art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, se consideră că taxa a fost achitată pentru dosarul nr. x/2019, iar nu pentru prezentul dosar.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări: În ceea ce primește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susținut că hotărârea instanței de apel este motivată conform exigențelor art. 425 C. proc. civ., fiind expuse pe larg argumentele de fapt și de drept pentru care a fost admis apelul reclamanților. Obligația de motivare a hotărârii nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de fiecare parte, ci trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil soluția, adică să cuprindă expunerea argumentelor fundamentale, care sunt susceptibile să influențeze soluția. Cu privire la criticile expuse de recurenta-pârâtă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au menționat că este corectă soluția instanței de apel, deoarece eroarea privind depunerea taxei nu poate conduce la concluzia că taxa a fost achitată în dosarul nr. x/2019. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile expuse din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Recurenta-pârâtă a conturat viciul nemotivării susținând că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale, precum și că din considerentele deciziei recurate nu reiese cu precizie norma de drept pe care instanța de apel și-a întemeiat raționamentul. Verificând respectarea exigențelor de motivare a hotărârii judecătorești, reglementate de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde considerente din care reiese raționamentul juridic care a determinat admiterea apelului declarat de reclamanți, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Soluționând cauza în primă instanță, Tribunalul Ilfov a anulat cererea ca insuficient timbrată, constatând că reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile impuse de instanță, care a pus în vedere acestora să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 19.087,88 RON, iar nu diferența dintre taxa judiciară de timbru aferentă acestui dosar și taxa judiciară de timbru achitată în dosarul nr. x/2019. De asemenea, tribunalul a avut în vedere că, în lipsa formulării unei cereri de restituire în temeiul art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu poate avea în vedere taxa judiciară de timbru aferentă dosarului nr. x/2019, chiar dacă aceasta a fost depusă în original și chiar dacă litigiul anterior menționat a fost declanșat între aceleași părți și cu același obiect. În urma exercitării controlului judiciar asupra hotărârii de primă instanță, curtea de apel a infirmat soluția acesteia, constatând din înscrisurile analizate că, la momentul pronunțării sentinței, taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea cererii de chemare în judecată era complet achitată, precum și că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar decât cel în care aceasta este datorată nu constituie o ipoteză de restituire a taxei conform dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Motivarea în drept a soluției pronunțate de instanța de apel s-a raportat la motivele de apel formulate în combaterea raționamentului primei instanțe, vizând interpretarea și aplicarea prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Reținând în mod concret și motivat o altă situație de fapt (rezultată din evaluarea probelor referitoare la obligația de a depune dovada taxei judiciare de timbru) decât cea reținută prin sentință, curtea de apel a înlăturat argumentul de drept al tribunalului, precizând că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar decât cel în care aceasta este datorată nu constituie o ipoteză de restituire a taxei conform dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Așadar, contrar criticilor recurentei-pârâte, hotărârea instanței de apel este motivată sub acest aspect. De asemenea, se constată că analiza efectuată de instanța de control judiciar conține dezlegări jurisdicționale asupra argumentelor aduse de pârâtă. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esență, iar nu de volum, astfel că această obligație a instanței nu înseamnă că trebuie prezentat un răspuns detaliat pentru fiecare argument invocat de părți, fiind suficient ca din cuprinsul hotărârii să rezulte că a răspuns implicit acestor argumente. Potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părților ori nemulțumirea recurenților referitoare la modalitatea în care instanța de apel a înțeles să dea eficiență materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării. Instanța de judecată trebuie să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, să analizeze efectiv motivele și apărările părților care sunt înlăturate, exigențe care, în cauza de față, sunt îndeplinite. Apărările pârâtei în apel evocă următoarele argumente în susținerea legalității soluției de anulare a cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată: taxa de timbru nu poartă mențiunea prezentului dosar, ci a fost depusă în original în dosarul nr. x/2019, cu o cerere explicită în care a fost indicat acest număr de dosar; dacă taxa ar fi fost depusă din "eroare", s-ar fi făcut în termen util o cerere de corectare a acestei erori, însă reclamanții nu au formulat cerere de restituire a taxei de timbru și nici cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17 mai 2021, prin care tribunalul le-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 19.087,88 RON. Aceste argumente ale pârâtei au rolul de a înlătura susținerea reclamanților potrivit cu care ordinul de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.065 RON nu poartă mențiunea că ar fi fost achitată pentru dosarul nr. x/2019. În esență, pârâta a susținut că reclamanții au încercat să se sustragă cu rea-credință de la obligația de plată a taxei de timbru. În aceste coordonate, pentru a răspunde punctual criticilor recurentei-pârâte, Înalta Curte observă că raționamentul juridic, în baza căruia curtea de apel a constatat că taxa judiciară de timbru stabilită în vederea soluționării cererii de chemare în judecată (19.087,88 RON) a fost integral achitată în două tranșe: tranșa inițială de 8.605 RON și diferența de 10.483 RON, a fost transpus în cadrul unor elocvente considerente. Pentru a decide dacă reclamanții și-au îndeplinit obligația de a timbra integral cererea de chemare în judecată, instanța de apel a procedat la evaluarea înscrisurilor relevante, ținând cont de contextul circumstanțelor litigiilor dintre părți, și a apreciat că originalul ordinului de plată, care atestă achitarea taxei judiciare în sumă de 8.605 RON, a fost atașat la dosarul nr. x/2019 din cauza unei erori a reclamanților, care au indicat acest dosar în cererea de depunere a dovezii. Analizând cererea de depunere a dovezii de plată a taxei de 8.605 RON, curtea de apel a reținut că, deși a fost menționat dosarul nr. x/2019, în cuprinsul acestei cereri s-a făcut referire la elemente specifice cauzei de față: cuantumul taxei stabilite prin rezoluția dată la primirea cererii de chemare în judecată (diferit de cel stabilit în cauza nr. 2601/93/2019), data emiterii adreselor prin care reclamanții au fost înștiințați în această cauză despre obligația de timbrare, data comunicării acestor adrese. Totodată, a remarcat că mesajul electronic are în titlu denumirea "Dovada achitare taxa de timbru - dosar nr. x/2020", însă în cuprinsul acestuia se face referire la dosarul nr. x/2019. Astfel, se observă că prin aceste considerente au fost analizate și înlăturate primele două apărări ale pârâtei, privind tocmai depunerea taxei de timbru în original în alt dosar, precum și mențiunile din cererea de depunere a taxei, care se subsumează chestiunii deduse judecății, și anume dacă reclamanții au făcut dovada plății integrale a taxei de timbru, discuțiile purtându-se exclusiv cu privire la dovada plății sumei de 8.605 RON. Chiar dacă nu a făcut referire, în mod explicit, la împrejurarea că ordinul de plată a taxei în cuantum de 8.605 RON nu conține mențiunea privind dosarul de instanță pentru care s-a achitat taxa, tocmai lipsa acestei mențiuni a impus verificări pentru a determina care a fost intenția reclamanților și dacă poate fi confirmată susținerea că taxa a fost achitată pentru dosarul nr. x/2020, din eroare, originalul taxei de timbru fiind depus în dosarul nr. x/2019. Continuând silogismul judiciar, curtea de apel a expus motivele pentru care depunerea din eroare a dovezii de plată a taxei de timbru, în original, în dosarul nr. x/2019 nu justifică validarea concluziei că respectiva plată a fost făcută de reclamanți pentru cererea din dosarul nr. x/2019. În acest sens a dat relevanță împrejurării că, la data depunerii dovezii în discuție (6 august 2020), reclamanții nu mai aveau obligația de a timbra cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, în condițiile în care prin încheierea din 7 ianuarie 2020 a fost anulată cererea pentru lipsa taxei de timbru. De asemenea, contrar celor invocate de recurenta-pârâtă, instanța de apel a avut în vedere demersul prin care reclamanții au încercat să remedieze eroarea, sens în care au formulat cerere de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 8.605 RON în dosarul nr. x/2019, care a fost admisă în parte prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019. În ceea ce privește neanalizarea împrejurării că reclamanții nu au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 17 mai 2021, prin care tribunalul le-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 19.087,88 RON, relevante sunt considerentele prin care curtea de apel a arătat că în calea de atac se pune în discuție exclusiv dovada plății taxei în cuantum de 8.605 RON. Față de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu se impunea ca instanța de apel să răspundă detaliat acestei apărări a pârâtei, care nu se subsumează chestiunii deduse judecății, în condițiile în care, prin apelul declarat, reclamanții nu au criticat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite de tribunal, ci au urmărit să dovedească împrejurarea că taxa stabilită a fost achitată integral. Indicând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, redând prevederile art. 32, art. 33 și art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Analizând criticile care fac obiectul recursului, Înalta Curte constată că, în esență, recurenta-pârâtă pune în discuție dacă soluția instanței de apel este în acord cu prevederile art. 197 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 32, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.", iar prevederile art. 33 alin. (1) și (2) din același act normativ stipulează astfel: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea (...) este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, (…), obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.(…)". Conform art. 40 alin. (1) din același act normativ, " Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru sunt în sarcina debitorului taxei." De asemenea, conform art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." Se constată astfel că mijlocul prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este definit explicit de dispozițiile legale incidente, acesta urmând a fi apreciat de către instanță în fiecare caz în parte. Nu poate fi însă primită critica prin care recurenta-pârâtă a susținut că reclamanții nu au făcut dovada certă a plății taxei de timbru. În cauză, instanța de apel a apreciat că dovada achitării integrale a taxei de timbru în cuantum de 19.087,88 RON a fost realizată în două tranșe: tranșa inițială de 8.605 RON și diferența de 10.483 RON, dezbaterile purtându-se exclusiv în ceea ce privește dovada plății primei sume, în privința căreia a fost valorificat ordinul de plată din 4 august 2020, depus din eroare, în original, în dosarul nr. x/2019, în care cererea de chemare în judecată a fost anulată prin încheierea din 7 ianuarie 2020. Dovada certă a achitării taxei judiciare de timbru reprezintă o chestiune de temeinicie, a cărei cercetare și apreciere revine exclusiv instanțelor de fond, fiind sustrasă cenzurii instanței de recurs, care efectuează un control al conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Prevederile art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în aprecierea probelor, iar forța probantă conferită înscrisurilor administrate în cauză nu poate fi reexaminată în recurs. Față de configurarea acestei căi extraordinare de atac, reglementată de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile cu privire la modul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile prin care reclamanții au susținut că au făcut dovada achitării în mod integral a taxei datorate nu se circumscriu unor motive de nelegalitate, fiind inadmisibile. Scopul recursului constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului recursului. De asemenea, raportat la aceste considerații, nu au vocație critică, din perspectiva motivelor de casare, nici susținerile recurentei-pârâte relative la reaua-credință a reclamanților în ceea ce privește achitarea taxei de timbru. În plus, nu subzistă argumentul recurentei-pârâte în sensul că reclamanții nu au formulat cerere de restituire a taxei depuse din eroare în dosarul nr. x/2019, după cum se va argumenta în continuare. Instanța de recurs învestită cu prezentul control de legalitate poate însă aprecia cu privire la semnificația juridică a unor chestiuni de fapt deja stabilite. Astfel, în baza înscrisurilor analizate, curtea de apel a valorificat, ca dovadă de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.605 RON, ordinul de plată din 4 august 2020, depus din eroare în dosarul nr. x/2019, constatând că taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea cererii de chemare în judecată a fost complet achitată la momentul pronunțării sentinței apelate, astfel că, în aplicarea dispozițiilor legale incidente pentru soluționarea chestiunii timbrajului, a ținut cont de circumstanțele specifice ale cauzei, determinantă fiind eroarea reclamanților, care au depus originalul taxei de timbru într-un alt dosar. Prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019 s-a constatat că taxa nu a fost folosită în dosarul nr. x/2019, fără a se dispune însă restituirea dovezii de achitare cu motivarea că taxa de timbru a fost plătită în considerarea cererii înregistrate sub nr. x/2020, iar ordinul de plată din 4 august 2020 a rămas atașat în dosarul nr. x/2019. Asemenea circumstanțe justifică valorificarea ordinului de plată din 4 august 2020, depus din eroare în dosarul nr. x/2019, ca dovadă de plată a taxei de timbru în cuantum de 8.605 RON, deoarece ordinul de plată nu poate fi lipsit de orice efecte juridice în planul obligațiilor procesuale ale reclamanților, astfel cum propune recurenta-pârâtă. O asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în circumstanțele cauzei ar fi putut constitui pentru reclamanți un obstacol nejustificat în realizarea unui acces efectiv la o instanță. Înalta Curte constată că soluția dată de instanța de apel este în acord cu principiile conturate în domeniu în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cadrul Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017 pronunțate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunç și alții împotriva Turciei, instanța de judecată este datoare ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică și bunei administrări a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a mai susținut că eroarea privind depunerea taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2019 putea fi remediată de reclamanți prin procedura de restituire a taxei, reglementată de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Din această perspectivă, se observă că reclamanții au apelat la procedura de restituire prevăzută de aceste norme, iar cererea de restituire pe care au formulat-o a fost admisă în parte prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019, constatându-se că "taxa de timbru în cuantum de 8.605 RON, plătită prin ordinul de plată din data de 04.08.2020 nu a fost folosită în dosarul nr. x/2019.", fără a fi dispusă restituirea taxei, deoarece "nu există nici măcar obiectul restituirii în acest dosar, nr. x/2019, de vreme ce taxa de timbru a fost plătită în considerarea cererii înregistrate sub nr. x/2020, iar nu a celei înregistrate sub nr. x/2019." Drept urmare, instanța nu a dispus restituirea taxei de timbru, astfel că ordinul de plată din 4 august 2020 a rămas atașat în dosarul nr. x/2019. Or, întrucât instanța de apel a observat că aspecte au fost constatate prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2022 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2019, reținând totodată că depunerea eronată a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru în alt dosar nu constituire caz de restituire a taxei conform dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alegațiile recurentei-pârâte sub acest aspect, al omisiunii reclamanților de a formula cerere de restituire, nu pot fi primite. Mai mult, acestea nu se fundamentează pe considerentele hotărârii recurate. În ceea ce privește dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora cererea de reexaminare constituie o cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, prin care se verifică dacă cuantumul acesteia a fost determinat în mod legal de către instanță, se constată că nu sunt incidente în cauză și nu pot debilita soluția instanței de apel, întrucât, după cum s-a argumentat deja în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile reclamanților în fața instanțelor de fond nu au vizat modul de stabilire a taxei de timbru, ci modul în care a fost apreciată dovada efectivă a achitării taxei de timbru, neputând fi îngrădită posibilitatea părții de a supune controlului, în căile de atac, critici sub acest aspect. De asemenea, Înalta Curte reține că practica judiciară indicată de recurenta-pârâtă nu poate fi avută în vedere, deoarece, pe de-o parte, nu reprezintă izvor de drept raportat la dispozițiile art. 1 din C. civ., referindu-se la o decizie de speță, iar, pe de altă parte, potrivit art. 9 alin. (3) din același cod, interpretarea legii de către instanță se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecății. În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă. Față de soluția ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă C. S.A. la plata sumei de 2.380 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin chitanța și factura de la dosarul de recurs.