ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1552/2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația în anulare formulată la 17 aprilie 2024, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2024, contestatorul A a solicitat anularea deciziei nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr. x/99/2019, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestației, a susținut, sub un prim aspect, că respingerea motivului de recurs referitor la modalitatea nelegală de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a apelanților-pârâți în fața instanței de apel s-a întemeiat pe eroarea materială a instanței de recurs. Cu toate că din încheierea în care au fost consemnate dezbaterile de la termenul din 18 octombrie 2022 reiese că a fost invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța de recurs a apreciat că apărătorul reclamantului a invocat ,,doar faptul că nu a văzut la dosar delegația apărătorului apelanților-pârâți, fără a invoca excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și fără a solicita amânarea judecății pentru acoperirea acestei omisiuni.”

Contestatorul a mai reproșat instanței de recurs că, în analiza acestui motiv de recurs, a făcut abstracție de dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează că toate actele de procedură se îndeplinesc numai de parte, dacă avocatul a declarat calea de atac fără a avea mandat.

În opinia sa, instanța de apel a procedat în mod nelegal când a pus în vedere apărătorului apelanților-pârâți să depună împuternicirea după închiderea dezbaterilor, cât timp avea posibilitatea să acorde un termen scurt, conform art. 82 alin. (1) teza I C. proc. civ. A subliniat că împuternicirea avocațială nu a fost depusă până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel, deși ulterior acestui moment nu se mai primește niciun înscris la dosar. În dovedirea acestor susțineri, a solicitat atașarea înregistrării ședinței, câtă vreme încheierea poate fi interpretată neconform realității.

Contestatorul a învederat că instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență prevederilor art. 82 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și să anuleze cererea de apel, iar instanța de recurs ar fi trebuit să admită recursul și să anuleze soluția instanței de apel.

Print-o ultimă susținere a invocat că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială și atunci când a respins motivul de recurs privitor la calitatea procesuală pasivă a societății B S.R.L. În acest sens a apreciat că, atât timp cât a invocat regulile de drept material încălcate de instanța de apel, înseamnă că această situație nu depinde de faptul că instanța de apel le-a aplicat sau nu.

Prin decizia nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/99/2019, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția civilă. A casat, în parte, decizia recurată și a trimis apelul formulat de către pârâtul C, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, menținând în rest dispozițiile deciziei recurate.

Intimații C, Publicația D (D), Redactorul Șef al Publicației D (D) și B S.R.L. au formulat întâmpinare la 5 iunie 2024, în termenul prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât argumentele prezentate de contestator nu se încadrează în motivul reglementat de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., au solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Dovezile de achitare a cheltuielilor de judecată au fost transmise prin e-mail, la 10 iunie 2024.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin raportare la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit motivului de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi anulate atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În ceea ce privește semnificația conceptului de eroare materială, cuprins în dispozițiile menționate, Înalta Curte amintește că aceasta a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât, în acest cadru procesual, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de aplicare a normelor de procedură civilă sau de interpretare a unor dispoziții legale, cum se pretinde în prezenta cauză.

Contestatorul A, având calitatea de recurent-reclamant în cadrul dosarului nr. x/99/2019 a apreciat, în esență, că instanța de recurs a săvârșit greșeli materiale când a respins motivele de recurs referitoare la nelegala soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a apelanților-pârâți, și la calitatea procesuală pasivă a societății B S.R.L. de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că aspectele expuse de contestator nu reprezintă greșeli materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât se critică raționamentul logico-juridic al instanței de recurs în ceea ce privește respectarea normelor de procedură civilă, susținerile reprezentând nemulțumiri cu privire la respingerea celor două motive de recurs și soluția pronunțată în cauză – admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate.

Însă, pe calea extraordinară a contestației în anulare nu se mai poate pune în discuție modul în care a raționat instanța de recurs sau argumentele ce au fost avute în vedere, întrucât s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice. Întrucât contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, aceasta nu poate pune în discuție nelegalitatea hotărârii ca urmare a invocării unor greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs. Astfel, realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestator ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea instanței de recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Astfel, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenție, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Hotărârea pronunțată în Cauza Brumărescu contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 758/28 noiembrie 2001, paragraful 61).

Așadar, aspectele evocate de către contestator privind respingerea celor două motive de recurs nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., raționamentul instanței de recurs neavând ca situație premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat un proces de evaluare a criticilor de nelegalitate a hotărârii atacate, iar concluziile cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și a calității procesuale pasive a societății B S.R.L. nu pot fi cenzurate pe calea formulării unei contestații în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de contestatorul A va fi respinsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va dispune obligarea contestatorul A la plata sumei de 2.000 lei către intimații B S.R.L., C, Publicația D (D), Redactorul Șef al Publicației D (D) cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, conform înscrisurilor justificative de la filele 38 și 39 (factura BC0125 din 10 iunie 2024 și extras cont bancar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei civile nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă în dosarul nr. x/99/2019.

Obligă pe contestatorul A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei către intimați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.