ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1901/2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 3 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta B. S.A. să efectueze mențiunile corespunzătoare în registrul acționarilor privind calitatea acestuia de acționar, constatând totodată că este proprietarul unui număr de 784 acțiuni nominative în formă materială, dobândite prin cesiune de la acționarii C., respectiv D.. Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind constatarea calității de proprietar a reclamantului asupra unui număr de 784 de acțiuni nominative în formă materială, pretins dobândite prin cesiune de la acționarii C. și D., ca fiind inadmisibilă, precum și respingerea cererii privind obligarea pârâtei să efectueze mențiunile corespunzătoare în registrul acționarilor privind calitatea reclamantului de acționar, în principal, ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată. La 14 mai 2020, pârâta B. S.A. a depus cerere reconvențională prin care a solicitat a se constata nulitatea contractului de cesiune de acțiuni nr. x din 14 ianuarie 2009, încheiat între A. și C. și nulitatea contractului de cesiune de acțiuni nr. x din 9 ianuarie 2020, încheiat între A. și D.. Reclamantul A. a depus note scrise cu privire la întâmpinarea și cererea reconvențională formulate de B. S.A., prin care a invocat, între altele, excepția lipsei calității procesuale active a B. S.A. cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de cesiune, excepția lipsei de interes a B. S.A. cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor de cesiune, excepția inadmisibilității capetelor de cerere formulate de B. S.A. privind constatarea nulității contractelor de cesiune și excepția prescripției dreptului B. S.A. de a invoca nulitatea contractului nr. x din 14 ianuarie 2009.

Prin sentința nr. 37/2021 din 25 martie 2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei B. S.A. în promovarea cererii reconvenționale, excepții invocate de reclamantul A. și, pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.A. A respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta B. S.A. A admis acțiunea, a constatat că reclamantul A. este proprietarul unui număr de 784 acțiuni nominative în formă materială, dobândite prin cesiune de la acționarii C. și D., a obligat pârâta B. S.A. să efectueze mențiunile corespunzătoare în registrul acționarilor privind calitatea reclamantului de acționar al B. S.A. și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 12.298,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta B. S.A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova. Prin încheierea nr. 2091 din 12 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de B. S.A., a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la Curtea de Apel Pitești. A păstrat actele procedurale îndeplinite în cauză. La termenul de la 10 februarie 2022, reclamantul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului pârâtei în apel, arătând că mandatul acestui avocat a fost retras din 5 ianuarie 2022, iar instanța a acordat un nou termen pentru ca părțile să depună înscrisuri relevante asupra excepției și asupra fondului apelului. La 8 martie 2022, pârâta B. S.A. a depus note scrise, semnate de E., în calitate de președinte al consiliului de administrație, prin care a arătat că achiesează la sentință și renunță la calea de atac a apelului, în temeiul dispozițiilor art. 463 C. proc. civ., precum și precizări prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a B. S.A. prin consiliul de administrație format din F., G. și H., a directorului general I. și a Cabinetului de Avocatură J.. La 9 martie 2022 a fost depusă declarația în formă autentică a pârâtei B. S.A., semnată de E., în calitate de președinte al consiliului de administrație, prin care aceasta a achiesat la sentință și a renunțat la calea de atac a apelului. La termenul din 10 martie 2022, Curtea de Apel Pitești a pus în discuția părților suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2022, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar apărătorul B. S.A. a solicitat suspendarea până la soluționarea dosarelor nr. x/2022, nr. y/2021 și nr. 1192/95/2020. Apărătorul pârâtei B. S.A. a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat revocarea mandatului său și a persoanei care a semnat renunțarea la prezentul apel. Instanța a rămas în pronunțare. Prin încheierea din 24 martie 2022, astfel cum a fost îndreptată, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2021

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea încheierilor din 10 martie, respectiv 24 martie 2022, și trimiterea cauzei curții de apel pentru continuarea judecății. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea nr. 5452 din 16 noiembrie 2022 a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. în favoarea secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2020/a2*. Prin decizia nr. 821 din 5 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 s-a admis recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierilor din 10 martie 2022 și 24 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Au fost casate încheierile atacate și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. În motivarea acestei decizii, s-a constatat că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 248 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a reținut că cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod are prioritate față de soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant invocată de reclamant cu privire la mandatul avocatului J. și, în subsidiar, față de intenția exprimată în scris a pârâtei de a renunța calea de atac a apelului.

La data de 19 iulie 2023, B. S.A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 821 din 5 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei atacate, cu consecința rejudecării recursului. Calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susținându-se că pentru incidența acestui motiv de contestație în anulare este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv existența unei erori materiale și caracterul determinant al acestei erori asupra soluției pronunțate, în cauză ambele condiții fiind îndeplinite, conform contestatoarei. Astfel, cu privire la existența unor erori materiale, contestatoarea B. S.A. a învederat că motivarea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale involuntare, numai în acest mod putând fi explicabilă concluzia instanței de recurs în sensul că se impunea soluționarea cu prioritate a excepției lipsei calității de reprezentant sau a cererii de renunțare la apel, în condițiile în care soluționarea acestor chestiuni depindea de dreptul de reprezentare, ce face obiectul celor două dosare, respectiv x/2021 și y/2020 ale Tribunalului Gorj. Contestatoarea a susținut faptul că instanța de recurs nu a observat motivul invocat în susținerea cererii de suspendare, argumentând că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 248 C. proc. civ. privind ordinea prioritară de soluționare a excepțiilor față de cererea privind suspendarea judecății întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără să observe că motivele invocate în susținerea acestui incident procedural vizează chiar soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant legal. În ceea ce privește cea de-a doua condiție referitoare la caracterul determinant, s-a invocat eroarea materială săvârșită involuntar de către instanța de recurs constând în neobservarea argumentului care a stat la baza formulării cerererii de suspendare a judecății apelului, aspect care a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale. Totodată, s-a mai învederat că, în ipoteza în care ar fi observat că motivul pentru care s-a solicitat și s-a dispus suspendarea judecății apelului este acela de a se stabili voința reală a societății prin reprezentant legal, în condițiile în care unul dintre consiliile de administrație solicită admiterea apelului, iar celălalt consiliu de administrație solicită să se ia act de renunțarea la apel, instanța de recurs nu ar fi putut reține că se impunea soluționarea cu prioritate a excepției lipsei calității de reprezentant legal, deoarece soluționarea acestei excepții depindea de soluționarea celor două dosare până la care s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, raportat la faptul că motivele invocate de contestatoare nu se subsumează conceptului de eroare materială în sensul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci reprezintă o reluare a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă la instanța de recurs. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege. Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de către contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Noțiunea de "greșeală materială" este restrictiv interpretată, în sensul că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată cum ar fi cele de apreciere a probelor, de interpretare a aspectelor de fapt, a unor dispoziții legale ori modul de soluționare a unui incident procedural. Contestatoarea susține că eroarea materială constă în neobservarea de către instanța de recurs a motivului care a stat la baza invocării suspendării judecății apelului, în mod greșit reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. privind ordinea prioritară de soluționare a excepțiilor față de cererea privind suspendarea judecății întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În cauză, se constată că instanța de recurs a admis calea extraordinară de atac, a casat încheierile atacate și a trimis cauza instanței de apel pentru continuarea judecății, urmând a fi reanalizată ordinea de soluționare a excepțiilor și cererilor invocate în cauză, respectiv lipsa calității de reprezentant a apărătorului pârâtei în apel, intenția exprimată în scris cu privire la renunțarea la calea de atac a apelului și cererea de suspendare a judecării cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Înalta Curte, în soluționarea contestației în anulare, constată că a fost învestită să se pronunțe cu privire la ordinea de soluționare a cererilor, formulate în fața instanței de apel, respectiv dacă prioritar ar fi trebuit să se soluționeze excepția lipsei calității de reprezentant convențional și subsecvent cererea de achiesare la soluția de fond sau prioritar ar fi trebuit să se soluționeze cererea de suspendare, însă această chestiune a fost tranșată definitiv pe calea recursului și nu poate face obiectul analizei în calea contestației în anulare. Totodată, Înalta Curte constată că, în realitate, contestatoarea prin motivele invocate critică argumentele care au format convingerea instanței de recurs în admiterea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind ordinea de soluționare a unor cereri și excepții de către instanța de apel, ceea ce nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestației în anulare. Aceste aspecte invocate prin contestația în anulare au făcut obiectul dezbaterilor în recurs, fiind analizate și dezlegate de instanța care a pronunțat decizia atacată. De altfel, eroarea materială invocată de contestatoare vizează de fapt o nouă judecată asupra recursului cu reaprecierea probelor și reinterpretarea normelor de drept procedural, și nu o greșeală propriu-zisă a instanței de recurs, care a analizat criticile invocate prin raportare la motivele de recurs. Din perspectivele cerinței prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în cauză, instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că modalitatea de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul anterior arătat. Aspectele invocate de contestatoare nu se pot valorifica în această procedură extraordinară decât dacă ar fi existat o neobservare, din eroare, a actelor materiale aflate la dosar, relevante pentru soluția procesului, iar nu ca motive de nelegalitate a hotărârii instanței de recurs. În alți termeni, dacă instanța de recurs a luat în examinare aspectele deduse judecății, dându-le o rezolvare argumentată conform prevederilor legale incidente, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu are rolul unei instanțe de control judiciar, pentru a cenzura decizia anterioară, a suprapune aprecierea și înlocui soluția, ci este limitată strict la a evalua dacă ipoteza art. 503 C. proc. civ. evocată este îndeplinită, în sensul dispozițiilor legale, iar nu în înțelesul părții. În realitate, contestatoarea, prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare, urmărește să repună în discuție aspectele analizate de instanța de recurs și reevaluarea acestora, ceea ce constituie critici privind raționamentul instanței de control judiciar, fiind incompatibile cu motivul contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care vizează exclusiv erorile materiale. Instanța de recurs a înțeles și analizat criticile formulate în recurs și nu a omis niciunul dintre elementele necesare și suficiente formării unei convingeri, iar aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție pe calea contestației în anulare. Dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina în fond motivele invocate din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă transformată într-o cale de atac de reformare. Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice motivat de faptul că nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac, în acest sens fiind și Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichny împotriva Rusiei, paragraful 26. Prin urmare, criticile contestatoarei formulate în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs a admis în mod greșit recursul, raportat la ordinea de soluționare a cererilor și excepțiilor invocate în apel, nu se circumscriu unor erori materiale în sensul dispozițiilor legale evocate, care vizează aspecte formale ale judecății și care să fi determinat pronunțarea unei soluții greșite, ci reprezintă, de fapt, nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuție în calea extraordinară de atac. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge conform art. 508 alin. (1) C. proc. civ. contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.A. împotriva deciziei nr. 821 din 5 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.