ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanței să constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului de cesiune din data de 30.08.2019 în baza pactului comisoriu de la art. 2 din contract; să constate că reclamantul A. a redobândit cu titlu retroactiv obiectul material al contractului de cesiune, respectiv dreptul de proprietate asupra pachetului de acțiuni de la societatea C., acțiuni în nr. de 320.721, cu o valoare nominală de 2,5 RON fiecare, în valoare totală de 801.802,5 RON, reprezentând 50,0001558992% din capitalul social al societății C. S.A, ca efect al rezoluțiunii, conform principiului repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, prevăzut de art. 1554 C. civ. În drept au fost invocate disp. art. 1270 alin. (1), art. 1550 alin. (1), art. 1553, art. 1554 alin. (1) din C. civ.

La data de 21.10.2022, reclamantul a formulat și depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual - pasiv - dosar fond, solicitând introducerea în cauza și a C. S.A prin raportare la capătul nr. 2 de cerere introductivă

Prin cererea de intervenție principală formulată în cauză, D. a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra 320.721 acțiuni la C., potrivit certificatului de adjudecatar emis la 21 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 609/05.05.2023 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și modificată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și cu pârâta C. și, pe cale de consecință, a respins, ca lipsită de interes, cererea de intervenție în interes propriu formulată și precizată de către intervenientul principal D..

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierii de dezbateri din 21 aprilie 2023, au declarat apel reclamantul și intervenientul principal.

Prin decizia civilă nr. 1269A din 11 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul - reclamant A. și de apelantul - intervenient principal D., împotriva sentinței civile nr. 609/05.05.2023 și împotriva încheierii de dezbateri pronunțate în data de 21.04.2023 de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul-pârât B. și cu pârâta C.

Împotriva deciziei civile . 1269A din 11 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs recurentul-intervenient D. și recurs incident declarat de recurentul-reclamant A..

Prin recursul principal declarat la data de 24 februarie 2025, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, recurentul-intervenient a solicitat admiterea acestuia și casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii, în principal a cererii de intervenție principale în cauză și să se constate că dreptul intervenientului de proprietate asupra unui număr de 320.721 acțiuni ale C., iar în subsidiar admiterea cererii sale de intervenție ca fiind una accesorie, formulată în interesul debitorului său, respectiv a pârâtului B. cu respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a arătat că decizia din apel nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme nu arată în cuprinsul său motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și, în mod logic și structurat, raționamentul care a condus instanța la pronunțarea soluției reflectată în dispozitivul hotărârii, care deși precizează, pe scurt că, din moment ce a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală, dat fiind specificul procedurii, în mod automat cererea de intervenție accesorie a fost respinsă prin încheierea instanței din 21.04.2023. Instanța de apel nu a răspuns însă criticilor acestuia din cuprinsul cererii de apel si nu a arătat motivele pentru care nu a fost analizată cererea acestuia de intervenție în totalitate, si anume, atât în ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principală, cat și în ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Astfel cum a arătat, între cele două cereri, nu există raporturi de excludere, admiterea în principiu a cererii de intervenție principală neconducând în mod necesar la respingerea de plano a cererii de intervenție accesorii formulată pentru apărarea intereselor debitorului acestuia, intimatul-pârât B., întrucât prin aceasta cerere urmărea, în contradictoriu cu părțile din litigiu, să se constate dreptul de proprietate al acestuia asupra unui număr de 320.721 acțiuni în cadrul C.

Instanța de apel nu a analizat această critică a apelantului și nu arată considerentele pentru care instanța de fond ar fi procedat în mod corect și legal cu privire la analiza celor două petite distincte din cererile de intervenție, ci se rezumă la a le trata distinct și total separat. Practic, din cuprinsul hotărârii atacate rezultă motivele pentru care instanța de apel a considerat (i) în legătură cu faptul că cererea de intervenție principală ar fi fost corect admisă în principiu, că ulterior să fie respinsă prin hotărârea instanței de fond, precum și (îi) în legătură cererea de intervenție accesorie, tratând cele două cereri în mod distinct, astfel cum rezultă și din cuprinsul hotărârii recurate.

În același timp, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii. Întrucât, în cadrul considerentelor reține, pe de-o parte, faptul că apelantul a devenit parte în proces în consecința admiterii în principiu la data de 21.04.2023 a cererii de interes propriu, și astfel, cererea de intervenție accesorie a fost considerată că inadmisibilă, dar în același timp, mai jos în cuprinsul hotărârii, instanța arată că cererea de intervenție accesorie ar fi fost lipsită de obiect. Nu se înțelege, deci, dacă instanța de apel avut în vedere și a reținut că cererea de intervenție accesorie a fost respinsă că inadmisibilă sau că lipsită de obiect, motivarea instanței fiind una contradictorie.

Or, în aceste condiții este evident că soluția ce se impunea a fi adoptată de prima instanță în raport cu cererea de intervenție accesorie formulată era una de admitere în principiu iar nu de respingere, însă instanța de apel nu arată în mod concret argumentele pentru care cererea de intervenție accesorie ar fi fost în mod corect respinsă prin încheierea din 21.04.2023. Prin urmare, având în vedere susținerile recurentului cu privire la faptul că instanța de apel nu a analizat și motivat criticile acestuia referitoare la analizarea celor două cereri de intervenție, ce nu se excludeau reciproc, și nu a arătat motivele pentru care nu au fost analizate din perspectiva criticilor arătate, apreciază că hotărârea nu este motivată conform rigorilor art. 425 C. proc. civ., astfel că se impune casarea acesteia pentru acest motiv de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține faptul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 32 C. proc. civ., raportat la art. 64 C. proc. civ., apreciind asupra faptului că cererea de intervenție principală a acestuia a fost admisă în principiu prin încheierea din 21.04.2023, că apoi să fie respinsă prin hotărârea instanței de fond, o astfel de soluție fiind însă, una paradoxală. În concret, deși instanța apreciază că cererea de intervenție principală a fost corect respinsă de instanța de fond prin hotărârea atacată, aceasta pronunță o soluție cu aplicarea greșită a textelor de lege invocate, din moment ce recurentul a justificat un interes propriu cu ocazia formulării și susținerii cererii de intervenție principală, acest interes fiind deci, dovedit.

De altfel, prin cererea de intervenție principală a fost admisă în principiu, ceea ce înseamnă că instanța a apreciat că recurentul a justificat un interes propriu, depunând în acest sens Certificatul de adjudecare din 21.10.2020 întocmit în dosarul de executare nr. 2676/2019 al E., reținându-se de instanță faptul că "acest certificat constituie dovada dreptului de proprietate al adjudecatarului D. asupra bunurilor mobile, respectiv 320721 acțiuni în cadrul societății

C. SA". Cu toate acestea, instanța de apel în mod greșit apreciază că cererea de intervenție principală a fost în mod just respinsă prin hotărârea instanței de fond ca fiind lipsită de interes, desconsiderând, practic aplicabilitatea art. 32 C. proc. civ., din moment ce este evident că acesta am justificat un interes în cauză.

În același timp, instanța de apel nu a avut în vedere nici dispozițiile legale privind interesul de a acționa și dispozițiile art. 61 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., în contextul soluționării cererii de intervenție accesorie, în faza apelului. Or, dreptul debitorului acestuia pe care îl protejează pe calea intervenției accesorii formulată în cauză este dreptul său asupra pachetului majoritar de acțiuni al societății C., dobândit de debitor de la intimatul - reclamant A. și pe care acesta în mod evident refuză să îl protejeze la acest moment. Din acest punct de vedere, recurentul a subliniat în fața instanței de apel faptul că admisibilitatea cererii de intervenție accesorie nu poate fi analizată în raport cu poziția concretă adoptată în proces de partea în favoarea căreia se intervine ci în raport cu interesul abstract pe care partea îl are în proces.

În acest context, deși instanța de apel reține în cuprinsul motivării faptul că "este adevărat că cererea de intervenție accesorie nu poate fi analizată în raport de poziția concretă adoptată în proces de partea în favoarea căreia se intervine, ci în raport de interesul abstract pe care partea îl are în proces", totuși, apreciază că cererea acestuia în mod corect a fost respinsă că rămasă pe obiect, având în vedere că a fost admisă în principiu cererea de intervenție principală. Prin urmare, instanța de apel a procedat, și de această dată, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile și a respins apelul formulat, deși recurentul a justificat interesul și motivele pentru care cererea de intervenție accesorie era admisibilă, independent și separat de cererea de intervenție principală.

Pe cale de consecință și pentru toate susținerile arătate, solicită să se constate că hotărârea instanței de apel este nelegală și în raport de aceste critici aduse modului de soluționare a cererii de intervenție accesorie.

Ulterior, în data de 12 mai 2025, recurentul-intervenient D. depune o adresă la dosarul cauzei prin care arată că nu mai solicită continuarea judecății cererii de recurs în prezenta cauză, motiv pentru care nu înțelege să mai achite taxa de timbru datorată în cauză.

La data de 5 iunie 2025, recurentul-reclamant A. a depus recurs incident prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea în parte a deciziei recurate și, în rejudecarea apelului formulat de acesta, admiterea acestuia, pentru ca, prin reevocarea fondului, să fie admisă în tot cererea introductivă, apreciind că hotărârea instanței de apel este parțial nelegală, fiind prezente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta arată că decizia recurată cuprinde o motivare extinsă, convingătoare, însă aceasta nu se regăsește în soluția pronunțată, fiind incident cazul motivelor contradictorii față de dispozitiv. Mai exact, în privința considerentelor prezentate față de petitul 1, cu toate că instanța de apel a constatat intervenirea rezoluțiunii de drept a contractului părților, motivând pe larg și argumentat această concluzie susținută și de cererea introductivă, aceasta soluție nu se regăsește și în dispozitiv. În privința considerentelor expuse cu privire la petitul 2, repunerea în situația anterioară, apreciază că există o contrarietate a motivelor, întrucât efectul retroactiv al rezoluțiunii și consecințele acestuia în prezent trebuie raportate la data la care a intervenit rezoluțiunea (data Acordului din 17.04.2020, confirmată de Hotărârea AGA nr. 2/04.05.2020), actul de adjudecare de care se servește intervenientul fiind ulterior acestui moment.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nelegalitatea deciziei instanței de apel provine din greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor, întrucât simpla instituire a sechestrului (chiar ignorând necomunicarea acestuia societății) nu atrage o pierdere a dreptului de proprietate. De asemenea, decizia recurată încalcă dispozițiile legale vizând modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, singura modalitate legală fiind cea a înscrierii transmisiunii în registrul acționarilor, această înscriere având efect constitutiv. Doar extrasul din registrul acționarilor face dovada proprietății asupra acțiunilor, iar acesta a fost confirmat de societatea C.. Înscrierea în registrul comerțului este una opțională, necreând vreun drept și neavând nici efect constitutiv, nici efect de opozabilitate, ci doar de publicitate opțională. În egală măsură, niciunul dintre actele de executare de care se servește intervenientul nu este opozabil acestuia sau societății, câtă vreme nu a fost înscris niciun sechestru în registrul acționarilor (nu s-a solicitat o astfel de înscriere), iar actul de adjudecare nu a fost comunicat societății anterior înregistrării rezoluțiunii. Actul de adjudecare nu a produs efecte constitutive de drepturi, ci doar a acordat dreptul adjudecatarului de a solicita înscrierea dreptului său în registrul acționarilor, desigur, în măsura în care aceasta ar mai fi fost posibilă, respectiv dacă bunurile pretins dobândite s-ar mai fi regăsit în patrimoniul debitorului.

În continuarea raționamentului juridic corect al instanței de apel privind distincția dintre efectele rezoluțiunii și dreptul vânzătorului de a-și recupera bunurile pentru care nu a încasat prețul, aceasta era ținută să observe că același silogism juridic se aplică și în cazul adjudecării, bunurile nemaifiind în patrimoniul debitorului la momentul adjudecării.

Constatând rezoluțiunea contractului de vânzare acțiuni, instanța de apel avea obligația de admite apelul, și, că urmare a efectului devolutiv, a schimba în parte sentința în sensul repunerii părților în situația anterioară.

În vederea aplicării corecte a normelor de drept la starea de fapt, subliniază ordinea cronologică a actelor juridice: contractul de cesiune acțiuni - 30.08.2019, acordul de rezoluțiune și hotărârea Adunării generale a Acționarilor C. - 20.05.2020, actul de adjudecare - 21.10.2020.

Pe cale de consecință, în mod nelegal, instanța de apel nu a analizat motivele de apel formulate de acesta cu privire la efectele transmisiunii în registrul acționarilor și inopozabilitatea actelor de executare.

În data de 1 iulie 2025, recurentul-reclamant a depus o adresă prin care a comunicat că nu va achita taxa de timbru datorată în cauză, în cuantum de 5.911,5 RON, pentru soluționarea recursului, ca urmare a cererii de renunțare la continuarea judecării dosarului cu privire la cererea de recurs principal formulată de către recurentul-intervenient D..

La data de 5 iunie 2025, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare față de recursul principal formulat de către recurentul-intervenient D. prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursurilor formulate, soluționarea acestui aspect fiind prioritară în cauză și relevând, totodată, intenția declarată a celor doi recurenți de desistare de procedură.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență".

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din data de 11 aprilie 2025 s-a stabilit în sarcina recurentului-intervenient D., obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.911,50 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și, în sarcina recurentului-reclamant A., prin rezoluția din data de 10 iunie 2025, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.911,50 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererilor de recurs.

Conform actelor de procedură aflate la dosarul de recurs, la 10 iulie 2025 au fost emise adrese prin care li s-a pus în vedere recurenților că au obligația de a timbra recursurile, fiind indicată cuantumul taxei de timbru și sancțiunea în caz de neplată, adresele fiind comunicate recurenților la data de 17 iulie 2025, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Prin urmare, recurenții au avut știință despre obligația ce le incumbă, pe care nu și-au îndeplinit-o nici până la primul termen de judecată, ci din contră, aceștia și-au menținut poziția din adresele trimise la dosar prin care au arătat că nu înțeleg să mai achite taxa judiciară de timbru deoarece nu mai doresc continuarea judecății, poziția care a fost susținută și la termenul de judecată de către avocat F., pentru recurentul - intervenient D., prin care a menționat în mod expres că înțelege să nu mai insiste în continuarea judecății recursului și solicită o soluție în raport de neachitarea taxei judiciare de timbru.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererile de recurs nu îndeplinesc cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din același cod, va anula ambele recursuri, ca netimbrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrate, recursul principal declarat de recurentul- intervenient D. și recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1269A din 11 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.