Decizia nr. 1973/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Circumstanțele cauzei. Judecata în primul ciclu proecesual. Pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 10 august 2016, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata diferenței dintre prețul de adjudecare a unui pachet de acțiuni pe care reclamantul l-a deținut la societatea pârâtă și prețul real al acțiunilor, iar în subsidiar, desființarea actului de adjudecare a acțiunilor de către pârâtă, repunerea părților în situația anterioară vânzării și obligarea la plata retroactivă a dividendelor corespunzătoare acțiunilor vândute la licitație. În motivarea acțiunii, reclamantul A. a învederat că a avut calitatea de acționar în cadrul societății pârâte, deținând un pachet de 4.021.808 acțiuni, care au făcut obiectul executării silite, inițiate de către pârâtă, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 382 din 16.04.2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2009. Astfel, în baza procesului-verbal de licitație publică din data de 20.09.2012, acțiunile evaluate la suma 330.190,40 RON au fost adjudecate de pârâtă, în contul creanței pe care aceasta o avea împotriva reclamantului A., în cuantum de 629.578,39 RON, iar ulterior adjudecării, prin decizia civilă nr. 14/R din 02.03.2016, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2012, s-a dispus anularea expertizei de evaluare a acțiunilor pe care le-a deținut reclamantul. Prin sentința civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita a admis excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. B. S.A. și, în consecință, a respins, ca inadmisibil, capătul principal al acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. privind obligarea acesteia la plata sumei de bani rezultate din diferența dintre valoarea de piață a unui pachet de 4.021.808 acțiuni și valoarea la care au fost adjudecate, și a respins, ca prescris, capătul subsidiar al acțiunii, privind desființarea actului de adjudecare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata dividendelor. Prin decizia civilă nr. 131/A din data de 12 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. și s-a anulat, în parte, sentința civilă nr. 106/19 ianuarie 2017, în ceea ce privește petitul subsidiar respins, ca inadmisibil, dispunându-se trimiterea acestuia spre rejudecare, în fond, la Tribunalul Harghita. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 1295 din data de 13 iunie 2019, a respins, ca nefondat, recursul reclamantului A. și a admis recursul pârâtei, în sensul casării, în parte, a deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 și trimiterii cauzei în vederea rejudecării apelului declarat de reclamant cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare, menținând în rest dispozițiile deciziei atacate.

Decizia curții de apel, în rejudecare. Curtea de apel, prin decizia civilă nr. 518 A din 31 octombrie 2019, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 106 din data de 19 ianuarie 2017, pronunțate de Tribunalul Harghita și a obligat reclamantul A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Judecata în recurs. Împotriva deciziei pronunțate în apel, a formulat recurs reclamantul A.. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 ianuarie 2020, fiind repartizată, aleatoriu, spre competentă soluționare, Completului de filtru nr. 10. Prin memoriul de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei civile nr. 518 din 31 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Târgu Murrreș, casarea sentinței civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 a Tribunalului Harghita, și trimiterea cauzei, spre rejudecare și evocarea fondului, către prima instanță în ceea ce privește capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată privind desființarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate și repunerea părților în situația anterioară, corelativ cu obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor cuvenite. În continuare, a susținut că prin decizia civilă recurată, instanța a soluționat, în mod nelegal, pretențiile deduse judecății, în sensul în care s-a mărginit la a analiza criticile formulate exclusiv din perspectiva incidenței prevederilor art. 1665 alin. (2) C. civ. privind anularea vânzării pentru prețul derizoriu. A opinat, în continuare, în sensul că aceste prevederi legale atrag nulitatea relativă a actului de adjudecare, față de dispozițiile art. 2517, art. 1249 alin. (2) și art. 2523 C. civ., precum și față de dezlegarea Înaltei Curți din primul ciclu procesual privind momentul de la care curge termenul de prescripție. Or, instanța de apel, în mod greșit a reținut că termenul de prescripție de 3 ani ar fi împlinit, constatând și că, în cauză, nu este incident motivul de nulitate absolută reglementat de dispozițiile art. 1662 alin. (3) C. civ. și că nu pot fi primite criticile reclamantului privind inexistența prețului, desființarea retroactivă, ca efect al anulării raportului de evaluare care, de altfel, a stabilit prețul vânzării forțate. În argumentarea cererii de recurs, recurentul-reclamant A., după prezentarea amplă a situației de fapt și a unor aspecte de ordin doctrinar și jurisprudențial, filele x, a mai arătat că instanța este ținută să constate că prețul stabilit de către terț, pretins a fi un profesionist independent și parțial, a fost unul profund nelegal și lovit de nulitate, fapt ce a condus la "desființarea retroactivă și cu autoritate de lucru judecat, a prețului propus și stabilit." Mai arată că, la momentul adjudecării bunurilor, pârâta B. și-a exprimat dreptul de opțiune de a prelua pachetul de acțiuni la prețul evaluării și și-a asumat riscul desființării acestui preț, având în vedere că a notificat executorul și creditoarea cu privire la valoarea nelegală și derizorie cuprinsă în raportul de evaluare, iar la data de 2 iulie 2012 a formulat, pe rolul Judecătoriei Toplița, contestație la executare sub nr. dosar x/2012, solicitând anularea raportului de evaluare. Ulterior acestui moment, prin decizia civilă irevocabilă nr. 14/R/02.03.2016 a Tribunalului Harghita pronunțată în nr. 833/326/2012*, a fost desființat retroactiv prețul licitației stabilit prin raportul de evaluare și, deci, prețul vânzării-cumparării forțate. Așa fiind, prețul determinat de către terț a fost desființat cu titlu retroactiv la data de 2 martie 2016. Opinează, în continuare, în sensul că, pe calea interpretării prin analogie, devin incidente dispozițiile art. 1662 C. civ. referitoare la stabilirea prețului de către un terț. Cât privește termenele de 6 luni, respectiv de 1 an prevăzute de art. 1662 C. civ., acestea nu sunt favorabile B.. Vânzarea forțată, în temeiul art. 448 C. proc. civ., este lipsită de unul dintre elementele esențiale, respectiv prețul, preț care a fost stabilit de către un terț. Or, cum lipsa prețului reprezintă un motiv de nulitate, potrivit art. 449, coroborat cu dispozițiile art. 1665 C. civ., instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală. Anularea raportului de evaluare care a determinat valoarea înseși a vânzării forțate "produce acest efect, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit efectum, câtă vreme pârâta B. a dobândit un drept asupra unor acțiuni în baza unui preț desființat ca urmare a anulării raportului de evaluare, însuși contractul de vânzare forțată este lipsit de elementul esențial al prețului și, deci, este lovit de nulitate absolută." Mai mult decât atât, raportat la art. 1238 alin. (2) C. civ., cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. În prezenta cauză, recurentul- reclamant este de părere că "vânzării forțate îi lipsește elementul esențial al cauzei licite și morale, iar instanța de apel a rămas străină și de acest aspect."

Apărările formulate în cauză La 12 februarie 2020, intimata S.C. B. S.A., prin avocat C., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru. Învestită cu soluționarea căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare, dispuse conform prevederilor art. 403 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac. Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, decizia curții de apel este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen legal, este legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă, prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. de asemenea, s-a reținut că, în ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant A., completul de filtru urmează a se pronunța asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării aspectelor relevate prin memoriul de recurs în motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 18 mai 2020, conform dovezilor aflate la filele x; părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Considerentele Înaltei Curți. Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin decizia civilă nr. 518 A din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 106 din data de 19 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita pe care a păstrat-o, în întregime, reținându-se că momentul de începere al curgerii termenului de prescripție extinctivă este reprezentat de data când a avut loc licitația publică, respectiv 20 septembrie 2012 sau, cel mai târziu data emiterii actului de adjudecare, 25 septembrie 2012, acesta fiind momentul la care reclamantul a cunoscut faptul că pachetul de acțiuni a fost evaluat la suma de 330.190,40 RON, iar nu data pronunțării deciziei civile nr. 14 R din 02 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, având în vedere că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 2539 alin. (2) din C. civ., reclamantul nefiind un terț față de actul juridic a cărui anulare s-a solicitat. Cu privire la capătul subsidiar privind desființarea actului de adjudecare, curtea de apel a reținut că, din cuprinsul procesului-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, reiese că reclamantul nu a formulat opoziție sau cerere legată de prețul de pornire a licitației, fiind de acord cu acesta, iar prețul de adjudecare a fost chiar prețul de începere a licitației, respectiv suma de 330.190,40 RON, reprezentând valoarea acțiunilor stabilită prin raportul de expertiză contabilă, după care executorul judecătoresc a emis, în aplicarea prevederilor art. 447 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, dovada de adjudecare din 25 septembrie 2012, care constituie titlu de proprietate pentru societatea pârâtă asupra bunurilor vândute. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenței acestora, nu a expus argumente apte a fi subsumate motivelor de casare invocate și nici conținutul acestora nu permite încadrarea, de către instanță, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Astfel, deși s-a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., această susținere este una pur formală, recurentul-reclamant nedezvoltând critici care să arate, în concret, care dintre regulile de procedură, a căror nerespectarea atrage sancțiunea nulității, au fost nerespectate de către instanța de apel, respectiv care dintre soluțiile pronunțate este nemotivată sau care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii. Or, în lipsa oricăror argumente care să susțină motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., instanța de recurs nu poate purcede la verificarea legalității hotărârii atacate din această perspectivă. În ceea ce privește aspectele relevate prin memoriul de recurs referitoare la împlinirea termenului de prescripție, se constată că recurentul-reclamant s-a limitat a face trimitere la prevederile art. 2517, art. 1249 alin. (2), art. 2523 și art. 2529 alin. (2) din C. civ., fără a combate în vreun fel reținerile instanței de apel din perspectiva aplicării sau interpretării greșite a acestor dispoziții legale, în absen’a cărora, instanța de recurs nu poate proceda la controlul de legalitate concret al deciziei atacate. Astfel, instanța de apel a statut în sensul că reclamantul nu este o terță persoană față de actul juridic a cărui anulare o solicită, ci chiar parte a acestuia, în calitate de debitor, și, ca atare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2529 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când terțul a cunoscut existența cauzei de nulitate, înlăturând astfel susținerea reclamantului potrivit căreia termenul de prescripție ar fi început să curgă odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, prin care s-a anulat raportul de expertiză care a stat la baza stabilirii prețului de pornire a licitației. Recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici concrete cu privire la reținerile instanței de apel în ceea ce privește această chestiune, ci s-a limitat să susțină că "în situația în care prețul determinat de terț a fost desființat cu titlu retroactiv la data de 02 martie 2016, pe calea interpretării prin analogie, devin incidente dispozițiile art. 1662 din C. civ. referitoare la stabilirea prețului de către un terț, iar cât privește termenele de 6 luni, respectiv de 1 an prevăzute de art. 1662 din C. civ., a apreciat că " acestea nu sun favorabile B.". Cu privire la susținerea reclamantului potrivit căreia, prin efectul anulării raportului de expertiză contabilă evaluatorie a pachetului de acțiuni pe care l-a deținut în cadrul societății-pârâte, adjudecarea s-ar fi desfășurat în absența unui preț determinat, acesta fiind desființat cu titlu retroactiv, ceea ce atrage incidența motivului de nulitate reglementat de art. 1662 alin. (3) din C. civ., constând în lipsa prețului, curtea de apel a constatat că nici această critică nu este întemeiată, pentru că, potrivit procesului-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, debitorul-reclamant nu a formulat niciun fel de opoziție sau cerere legată de prețul de pornire a licitației, iar prețul de adjudecare a fost chiar prețul de începere a licitației, respectiv suma de 330.190,40 RON, reprezentând valoarea acțiunilor stabilită prin raportul de expertiză contabilă. Instanța de apel a înlăturat susținerile reclamantului referitoare la faptul că, prin efectul anulării raportului de expertiză contabilă evaluatorie a pachetului de acțiuni pe care l-a deținut în cadrul societății pârâte, adjudecarea s-a efectuat în absența unui preț determinat, reținând că reclamantul nu a uzat, în cadrul contestației la executare, de prevederile speciale reglementate de art. 399 alin. (1) din C. proc. civ., și ca atare, nulitatea acestora nu mai poate fi invocată ulterior, în condițiile dreptului comun, pe calea acțiunii pendinte. Cu toate că argumentele în susținerea căii de atac ar fi trebuit să combată acest silogism judiciar al instanței de apel, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a învederat că titlul de proprietate al pârâtei asupra bunurilor vândute este lovit de nulitate absolută pentru lipsa prețului, în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit efectum, pârâta B. dobândind un drept asupra unor acțiuni în baza unui preț desființat, ca urmare a anulării raportului de evaluare. Înalta Curte constată astfel că, deși criticile recurentului-reclamant privesc aplicarea și interpretarea greșită a unor norme de drept material, respectiv a prevederilor art. 449 și art. 1665 alin. (2) C. civ., situațiile reglementate de aceste texte legale nu se regăsesc în considerentele deciziei curții de apel care au vizat incidența dispozițiilor art. 2517, coroborate cu cele ale art. 1249 alin. (2) și art. 2523 din C. civ., în raport de care instanța de apel și-a argumentat soluția. Ca atare, aceste argumente nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, instanței de recurs revenindu-i competența de a analiza legalitatea deciziei curții de apel, în raport de argumentele și temeiurile pe care instanța de apel și-a construit motivarea. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 518/A din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,