ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1551/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 31.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: constatarea nulității absolute a tranzacției prin care pârâtul a achiziționat de la C. la data de 31.10.2014 o cantitate de 107.167 acțiuni la S.C. D. S.A., la prețul de 20,44 RON/acțiune, în valoare totală de 2.190.493,48 RON, pentru cauză ilicită și imorală; repunerea în situația anterioară încheierii tranzacției, cu consecința întoarcerii acțiunilor în patrimoniul defunctului C.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 3025 din 09.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A..

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1630 din 15 octombrie 2019, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3025 din 09.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât B..

Împotriva deciziei civile nr. 1630 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamant A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14, art. 15, art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 și art. 1238 C. civ., art. 145 din Legea nr. 297/2004, art. 79 și art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, Codul BVB și Regulamentul BVB privind derularea operațiunilor cu instrumente financiare tranzacționate prin mecanisme de negociere extrabursiere.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 și art. 1238 C. civ. atunci când a statuat că aspectele de fapt și de drept invocate de reclamant nu pot fi reținute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită și imorală.

După prezentarea unor opinii privind situația de fapt, a redării art. 14 și art. 15 C. civ. cu referiri la situația de fapt, recurentul-reclamant susține că, la momentul tranzacției de cumpărare a acțiunilor de la E., intimatul a acționat cu rea credința, știind ca îi plătește vânzătorului cu o sumă de bani care provine tot de la acesta și care îi aparține, fie total (dacă o privim ca bun propriu), fie parțial (dacă o privim ca bun comun).

Recurentul-reclamant consideră că în cazul în care Înalta Curte va aprecia că tranzacția atacată este de fapt o donație simulată sub forma unei vânzări de acțiuni, o astfel de donație are o cauză ilicită, deoarece animus donandi este contrar dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004, care obligă ca în astfel de tranzacții să existe o contraprestație a acțiunilor, care în cauza de față a existat pur fictiv și pentru a deghiza donația.

Astfel, recurentul-reclamant susține că intimatul - pârât a eludat aplicarea prevederilor de ordine publică conținute în art. 145 alin. (1) din Legea pieței de capital nr. 297/2004 și prevederile art. 79 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, iar pentru a fi valabilă o astfel de liberalitate, ea ar fi trebuit să întrunească exigențele prevăzute de Regulamentul CNVM nr. 13/2005 la art. 81 lit. i).

După redarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Codul BVB, recurentul-reclamant prezintă argumentele sale pentru care consideră că intimatul a ocolit prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, apreciind că în mod normal nu ar fi putut să efectueze această tranzacție, în lipsa sumei de bani provenite de la autorul reclamantului.

În opinia recurentului-reclamant, contrar considerentului instanței de apel, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1238 alin. (2) C. civ., respectiv intimatul a avut un scop ilicit la încheierea actului, pe care E. trebuia să îl cunoască, având în vedere împrejurările și circumstanțele încheierii acestuia.

Pentru aceste considerente recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât a invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs pentru nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât sunt invocate pentru prima dată în recurs, nefiind invocate în apel, motiv pentru care a solicitat respingerea ca inadmisibile a motivelor de recurs, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurentul-reclamant prin răspunsul la întâmpinare a solicitat respingerea apărărilor și susținerilor intimatului-pârât ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 ianuarie 2021 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021 s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen la 17 iunie 2021, pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurentul a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14, art. 15, art. 1235, art. 1236 alin. (2), art. 1237 și art. 1238 C. civ., art. 145 din Legea nr. 297/2004, art. 79 și art. 81 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, Codul BVB și Regulamentul BVB privind derularea operațiunilor cu instrumente financiare tranzacționate prin mecanisme de negociere extrabursiere.

Reluând susținerile referitoare la evaluarea greșită, de către instanța de apel, a unor aspecte de fapt considerate relevante în demonstrarea circumstanțelor frauduloase la încheierea actului atacat cu acțiunea în nulitate, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1236, art. 1236 alin. (2), art. 1237 și art. 1238 C. civ., atunci când a statuat că, aspectele de fapt și de drept invocate de reclamant nu pot fi reținute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită și imorală.

Criticile astfel susținute de recurent sunt vădit nefondate, simpla lecturare a deciziei recurate evidențiind o analiză efectivă și complexă a scopului mediat, ca element al actului juridic civil, respectiv motivul determinant al încheierii actului juridic civil, apreciindu-se că nu se poate reține existența vreunor elemente din care să reiasă concluzia că la vânzarea-cumpărarea din data de 31.10.2014 a celor 107.167 acțiuni, părțile contractante ar fi avut ca scop mediat încălcarea legii și a ordinii publice sau ar fi urmărit eludarea unei norme legale imperative sau nesocotirea bunelor moravuri.

Simpla susținere de către recurent a unei anumite situații de fapt nu este de natură a atrage prin ea însăși aplicarea acelor prevederi legale pe care aceasta a înțeles să le invoce, pentru că instanța învestită este chemată să verifice temeinicia unor astfel de susțineri și să stabilească ea însăși situația de fapt, corespunzător limitelor învestirii sale și materialului probator administrat în corelație cu aceste limite.

Se cuvine a fi reamintit faptul că, față de rigorile stabilite prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în recurs nu este posibilă reevaluarea probelor și a situației de fapt ce s-a stabilit în baza lor, astfel că susținerile recurentului relative la existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel nu pot forma obiect de analiză în această etapă procesuală.

Astfel, din considerentele deciziei recurate reiese cu evidență că instanța de apel a analizat cauza din perspectiva dispozițiilor legale invocate, iar în urma acestui demers analitic a concluzionat că aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată și reluate prin motivele de apel nu pot fi reținute în sprijinul ideii referitoare la cauza ilicită și imorală.

Critica prin care recurentul arată că instanța de prim control judiciar nu ar fi procedat la analiza vicierii consimțământului numitului C., care ar consta în lipsa consimțământului pentru retragerea sumei de 500.000 de euro, constituie expresia unui dezacord față de raționamentul logico-juridic pe care instanța de apel l-a expus, dar și a refuzului de a avea în vedere întregul raționament expus în fundamentarea soluției de respingere a apelului.

Analiza legalității deciziei atacate cu recurs trebuie realizată prin prisma ansamblului considerentelor care susțin soluția adoptată de instanța de apel, iar nu prin raportare numai la fragmentele la care recurentul a înțeles să se raporteze, pentru că acestea sunt scoase din context și nu pot reflecta argumentele real avut în vedere de instanță.

Este de reținut că prin invocarea unor pretinse încălcări a dispozițiilor legale, recurentul-reclamantă’ reia criticile cu privire la soluția instanței de apel asupra stabilirii situației de fapt și a modului în care a fost apreciat probatoriul administrat în cauză, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Din argumentele prezentate în susținerea motivului de recurs invocat se constată că recurentul-reclamant prin invocarea unor pretinse încălcări ale dispozițiilor legale, dorește o reevaluare a situației de fapt și a probatoriilor administrate.

Faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurentul-reclamant și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, se va reține că recurentul-reclamant prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1630 din 15 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2021.