ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 24.12.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar CII B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., D. S.R.L. (fosta D. S.R.L.) și E. S.A., prin administrator judiciar CII F., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare a 621.000 acțiuni ale G. S.A., încheiat între A. S.A. și C. S.R.L. la 16.09.2015 și, aferent acestuia, a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între A. S.A. și E. S.R.L. și a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între E. S.R.L. și D. S.R.L. și repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacțiilor prin înregistrarea acțiunilor sus-menționate în contul reclamantei, în Registrul Acționarilor G. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1075/16.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal reclamanta A. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2020.

Împotriva sentinței civile nr. 1075/16.04.2021 și a încheierii din 19.03.2021, pronunțate în același dosar, a formulat apel incident pârâta C. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, admiterea apelului incident și respingerea cererii ca fiind prescrisă, față de dispozițiile art. 1249 alin. (2) teza I C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 2517 C. civ., având în vedere că, în mod greșit nu s-a reținut că în realitate motivele invocate de reclamantă pot fi circumscrise doar unui caz de nulitate relativă, în niciun caz unuia de nulitate absolută.

În subsidiar, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului incident și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca efect al admiterii excepției inadmisibilității, față de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 297/2004 (legea în vigoare la momentul efectuării tranzacțiilor) coroborate cu Regulamentul (UE) nr. 909 din 23 iulie 2014 și Directiva 98/26/CE; față de dispozițiile art. 39 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 909 din 23 iulie 2014 coroborate cu dispozițiile art. 79 alin. (2) din Regulamentul A.S.F. nr. 13 din 24 octombrie 2005; față de faptul că acțiunile G. S.A. sunt indisponibilizate, fiind incidente dispozițiile art. 249 alin. (2) C. proc. pen.

Prin decizia civilă nr. 404 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-au respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului reclamantei la instanța de apel. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor-pârâte, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată (taxa de timbru și onorariu avocațial) ocazionate de prezentul dosar, în fond și apel.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că, în mod nelegal, instanța de apel nu a analizat și nu a motivat soluția în ceea ce privește simulația prețului.

Astfel, arată că analiza a fost efectuată prin raportare doar la două din cele patru tranzacții, invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care s-a realizat circuitul prețului tranzacției astfel încât acesta să se întoarcă la broker.

În concret, arată că, la 18.09.2015, contul de client al A. S.A., deschis la H. S.A., a fost creditat cu suma de 278.750 RON, reprezentând contravaloarea tranzacției (mai puțin comisionul brokerului).

Prin contractul de împrumut nr. x/18.09.2015, A. S.A. a împrumutat suma de 266.000 RON către E. S.A. și a livrat-o în aceeași zi. Prin contractul de împrumut nr. x/18.09.2015, E. S.A. a împrumutat D. S.R.L. tot cu suma de 266.000 RON și a virat-o în aceeași zi. Prin contractul de împrumut din 21.09.2015, D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L. și a virat-o în aceeași zi. Tot în 21.09.2015, C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacția cu A. S.A. în contul de clienți al H. S.A. deschis la I..

Sub un prim aspect, recurenta arată că instanța de apel nu a motivat soluția și prin raportare la ultimele două contracte. Sub un al doilea aspect, susține că, analizând cele patru tranzacții împreună se poate observa că s-a creat un circuit financiar fictiv, prin care suma de 266.000 RON, reprezentând prețul tranzacției pentru cele 621.000 acțiuni ale J., a fost transferată de la brokerul H. S.A. la societatea vânzătoare, și apoi, prin mai multe conturi, în baza unor contracte fictive și lipsite de sens economic, înapoi la H. S.A.

Menționează că, faptul că aceste contracte de împrumut au un caracter fictiv, fiind utilizate doar pentru a simula plata prețului, a fost dovedit de analiza ASF (pag. 36-38), probă care nu a fost contestată de nicio parte. Dacă instanța avea nelămuriri asupra acestui aspect, putea să ordone un probatoriu suplimentar.

Mai învederează și că, dovada faptului că cele trei contracte de împrumut menționate mai sus nu au avut un scop economic real o constituie faptul că sumele împrumutate nu au fost restituite niciodată.

Concluzionează recurenta în sensul că, neanalizarea de către instanța de apel a celor două tranzacții face ca decizia să fie pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ., aspect ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, învederează că decizia este parțial nemotivată, întrucât nu s-a răspuns la aceste motive de apel, fiind incident și motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit textul referitor la frauda la lege prevăzut de art. 1237 C. civ.

Astfel, susține că, deși a reținut în mod corect care sunt elementele componente ale fraudei la lege, în mod greșit, instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea acestui text de lege prin raportare la întreg mecanismul fraudulos - respectiv atât tranzacția pe piața de capital, cât și contractele de împrumut care au permis circuitul fictiv al prețului - și care, analizate împreună, constituie un exemplu "de manual" al fraudei la lege.

Susține că instanța de apel nu a aplicat textul de lege la situația de fapt privită în ansamblul ei, deoarece plata prețului a fost, în realitate, simulată prin circuitul fraudulos al banilor, generat de tranzacția pe piața de capital și de cele trei contracte de împrumut subsecvente prin care banii s-au întors la broker.

Fiecare din aceste tranzacții, privită în mod individual, apare ca fiind legală, însă analizate în ansamblul lor, și în funcție de scopul urmărit de părți - transferul unor acțiuni pe piața de capital fără plata prețului (plata simulată a prețului) rezultă frauda la lege.

Precizează că recurenta a invocat frauda la lege prin referire la întreaga operațiune, nu cu referire la fiecare tranzacție în parte. Or, în cauză, chiar dacă aparent a fost respectat mecanismul BVB de livrare contra plată, în fapt, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece scopul tranzacției nu a fost de a fi efectuată plata, ci de a transmite acțiuni listate pe piața de capital fără plata prețului (simulația plății prețului), adică exact cu încălcarea prevederilor art. 145 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. Astfel, sub aparența și profitând de mecanismele specifice pieței de capital, valorile mobiliare au fost transferate în mod fraudulos, fiind doar creată aparența plății prețului.

Apreciază recurenta că instanța de apel nu a analizat aceste aspecte în ansamblul lor și prin raportare la prevederile art. 1237 C. civ., afirmând doar că nu a fost probată frauda la lege.

Menționează recurenta că elementul material al fraudei la lege trebuie să îl constituie o tranzacție sau mai multe tranzacții, care luate individual, punctual, nu sunt prin ele însele nelegale - cum sunt în cazul de față vânzarea de acțiuni pe piața de capital și contractele de împrumut dintre societăți care au facilitat această vânzare.

Nu în ultimul rând, învederează că, la pag. 18 par. 1 din decizia atacată, instanța a adăugat o condiție pe care textul de lege nu o prevede, respectiv ca una dintre părți să fie prejudiciată. Prin urmare, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și din această perspectivă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți. La 6 martie 2024, intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.

La 19 aprilie 2024, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și admiterea recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică a recurentei vizează faptul că decizia este nemotivată corespunzător în ceea ce privește simulația prețului, întrucât instanța de apel nu a avut în vedere la cercetarea presupusului mecanism fraudulos contractul de împrumut din 21.09.2015, prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum și contractul din 21.09.2015, prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacția cu A. S.A. în contul de clienți al H. S.A. deschis la I..

Critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raționamentul-logico juridic pentru care au fost înlăturate criticile și probele propuse în apel de apelanta-reclamantă.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cererea reclamantei A. S.A. privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare a 621.000 acțiuni ale G. S.A., încheiat între A. S.A. și C. S.R.L. la 16.09.2015 și, aferent acestuia, a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între A. S.A. și E. S.R.L. și a Contractului de împrumut nr. x/18.09.2015 încheiat între E. S.R.L. și D. S.R.L. și repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacțiilor prin înregistrarea acțiunilor sus-menționate în contul reclamantei, în Registrul Acționarilor G. S.A.

Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de apel, reclamanta a criticat soluția primei instanțe sub aspectul nereținerii faptului că actele juridice atacate ar fi nule absolut, întrucât ar fi încheiate în frauda legii, au obiect ilicit și cauză ilicită, motivat, în esență, de faptul că valorile mobiliare au fost transferate în mod fraudulos, fără a se plăti niciun preț de către cumpărător și creându-se doar aparența plății prețului.

În cadrul memoriului de apel, reclamanta a arătat că, așa cum rezultă din Analiza ASF (pag. 36-38, dosar tribunal), la 21.09.2015 s-a încheiat contractul de împrumut prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum și contractul prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON, provenind din tranzacția cu A. S.A. în contul de clienți al H. S.A. deschis la I.. A susținut că, din Analiza ASF rezultă că s-a creat un circuit financiar fictiv prin care suma de 266.000 RON, reprezentând prețul tranzacției pentru cele 621.000 acțiuni G. a fost plimbată prin mai multe conturi în baza unor contracte fictive și lipsite de sens economic, pentru a se întoarce în cele din urmă la H..

În acest context, în baza efectului devolutiv al apelului, instanța de apel a procedat la reanalizarea legalității actelor juridice atacate pe baza probatoriului administrat și a temeiurilor legale incidente, respectiv art. 1237, art. 1238, art. 1225, art. 1236 C. civ., Legea nr. 297/2004.

Astfel, în ce privește contractul de vânzare-cumpărare a 621.000 acțiuni G., încheiat între A. S.A. și C. S.R.L. la 16.09.2015, instanța de apel a reținut, în esență, că nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 297/2004, în condițiile în care tranzacționarea acțiunilor a avut loc chiar în baza prevederilor acestui act normativ, inclusiv a celor referitoare la plata prețului, astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacții, reieșind așadar că a fost respectat principiul livrare contra plată, după cum impune art. 145 din Lege, vânzarea acțiunilor pe bursa de valori și transferul dreptului de proprietate neputând avea loc în lipsa prețului. A mai reținut instanța că se invocă în mod nefondat frauda la lege prin prisma faptului că au fost încălcate prevederile imperative ale legii civile referitoare la caracterul real și licit al obiectului și cauzei actului juridic (art. 1225 și art. 1236 C. civ.), întrucât niciunul dintre actele juridice a căror nulitate se invocă (contractul de vânzare-cumpărare acțiuni și cele de împrumut) nu reprezintă o operațiune juridică interzisă de lege sau care să fie contrară ordinii publice și bunelor moravuri; din contră, atât contractul de vânzare-cumpărare cât și cel de împrumut de consumație sunt contracte numite, reglementate atât de vechiul cât și de noul C. civ.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că nu se poate reține nici caracterul ilicit al cauzei prin coroborare cu dispozițiile art. 1237 C. civ., așa cum a indicat reclamanta, respectiv frauda la lege, în considerarea faptului că contractele de împrumut ar fi fost, în realitate, încheiate în vederea transferării banilor înapoi la H., pentru a se crea aparența de plată a prețului și a se eluda dispozițiile legale referitoare la plata acestuia. Aceasta deoarece plata a fost făcută, s-a respectat principiul livrare contra plată și nu se poate reține eludarea unor norme legale imperative.

Cu privire la încheierea contractelor de împrumut nr. x/18.09.2015 și nr. y/18.09.2015, instanța de apel a reținut că reprezintă expresia libertății de voință a părților, iar faptul că, la două zile de la data la care a încasat prețul acțiunilor G. S.A. ca urmare a vânzării acestora către apelanta A., vânzătoarea A. a decis să împrumute unei alte societăți - respectiv intimata E. S.R.L., suma de 266.000 RON, nu reprezintă decât o opțiune personală a vânzătoarei, care nu poate conduce la ideea că prețul nu ar fi fost plătit, chiar și în ipoteza din speță, în care la rândul său intimata E. a împrumutat mai departe suma respectivă.

Nu în ultimul rând, instanța de apel a reținut că, în cauză, contrar celor susținute de reclamantă, nu există o hotărâre definitivă a instanței penale în sensul celor invocate de aceasta, ordonanțele DIICOT nebucurându-se de putere de lucru judecat, precum și faptul că, deși ASF, în temeiul atribuțiilor legale care îi revin, a efectuat anumite verificări asupra unor situații sesizate și a procedat la emiterea unor decizii, nu exonerează reclamanta de obligația de a dovedi cele susținute prin acțiune și nici Curtea de obligația de a dezlega chestiunea litigioasă dedusă judecății prin raportare la actele și lucrările dosarului, la susținerile părților și la probele administrate în cauză, deciziile ASF având valoarea probatorie a unor înscrisuri care se coroborează cu celelalte mijloace de probă din cauză, iar concluziile din acestor decizii nu se impun instanței, care efectuează o analiză proprie.

Instanța supremă reține, contrar celor învederate de recurentă, că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, astfel că instanța de recurs nici nu ar putea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta-pârâtă.

În acest context, reține că a fost invocată formal încălcarea art. 479 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, departe de a contura o critică de nelegalitate în ce privește aplicarea acestei norme de drept procedural privind obligația instanței de apel de a verifica situația de fapt stabilită de prima instanță, precum și aplicarea legii, în realitate, recurenta și-a manifestat nemulțumirea față de modul de apreciere de către instanța de apel a probelor pe baza cărora a reținut existența valabilă a contractelor de împrumut a căror nulitate s-a solicitat (printre care nu se regăsesc și cele două contracte presupus neanalizate) și a efectuării unei plăți valabile conform contractului de vânzare-cumpărare a 621.000 acțiuni G. din 16.09.2015, concluzia la care a ajuns instanța de apel fiind în opoziție cu situația de fapt expusă de recurentă.

În plus, Înalta Curte reține și că recurenta, prin invocarea încălcării unor reguli ale procesului civil, urmărește să supună analizei instanței de recurs reevaluarea probelor administrate în proces, argumentând importanța deosebită pe care unele dintre acestea (respectiv Analiza ASF în care se menționează contractul de împrumut din 21.09.2015, prin care D. S.R.L. a împrumutat cu suma de 280.000 RON pe C. S.R.L., precum și contractul din 21.09.2015, prin care C. S.R.L. a transferat suma de 280.148 RON în contul de clienți al H. S.A. deschis la I.) o au pentru soluționarea cauzei, fiind nemulțumită de faptul că prima instanță de control judiciar nu i-a atribuit forța probatorie urmărită de parte sau nu a luat măsuri pentru suplimentarea acestor probatorii.

Prin urmare, insatisfacția părții rezidă în modul în care au fost apreciate probele de către instanța de apel, apreciere care ar fi determinat pronunțarea unei soluții greșite, dar o asemenea analiză excede examenului de legalitate la care este limitată calea extraordinară de atac a recursului. Aceasta, motivat de împrejurarea că aprecierea probelor poartă asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu și asupra celor de drept.

Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Raportat la aceste considerații, instanța supremă reține că decizia atacată este la adăpost de criticile invocate de recurentă din perspectiva nemotivării, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul judecătoresc în etapa procesuală a recursului.

În condițiile în care instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că nu pot fi primite criticile aduse de reclamantă hotărârii apelate, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată, împrejurarea că judecătorul interpretează elementele de fapt într-o altă manieră decât cea agreată de parte neechivalând cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, sub un prim aspect, că, în mod greșit, în cauză, nu s-a reținut ipoteza fraudei la lege prevăzută de art. 1237 C. civ.

În realitate, recurenta solicită reanalizarea situației de fapt prin critica potrivit căreia instanța de apel nu a aplicat textul de lege la "situația de fapt privită în ansamblul ei" și "a analizat ut singuli tranzacția pe piața de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente".

Instanța supremă amintește faptul că recursul urmărește verificarea aplicării dispozițiilor legale la starea de fapt stabilită în prealabil de instanțele devolutive. Or, în cauză, recurenta-reclamantă urmărește reevaluarea probatoriului (circuitul banilor prin contractele de împrumut), în scopul reținerii unei alte situații de fapt, contrare celei reținute de instanța de apel, la care să se aplice dispozițiile legale invocate.

Înalta Curte reține că interpretarea probelor este un element al chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecății ce ține de aprecierea suverană a instanțelor de fond, atributul esențial al instanței de recurs constituindu-l interpretarea legii.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a reușit să dezvolte o critică de nelegalitate ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile sale vizând netemeinicia alegată a deciziei recurate.

Totodată, instanța de recurs constată că aceleași argumente au fost dezvoltate integral și prin memoriul de apel, recurenta-reclamantă primind deja un răspuns prin decizia primei instanțe de control judiciar.

Nu în ultimul rând, instanța supremă reține că, în reluarea acelorași argumente din ciclurile procesuale anterioare, recurenta-pârâtă a făcut abstracție de raționamentul instanței de apel din decizia atacată, care face efectiv obiectul acestei căi de atac.

Astfel, prin decizia atacată s-a reținut că încheierea de către vânzătoare, ulterior efectuării plății acțiunilor, a unui contract de împrumut cu dobândă cu un terț, E. S.R.L., nu dovedește existența fraudei la lege, de vreme ce încheierea contractului de împrumut a fost alegerea vânzătorului.

Prețul acțiunilor a fost plătit recurentei-reclamante de către H., astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacții, iar faptul că suma reprezentând prețul a provenit din fondurile brokerului care a intermediat tranzacția nu dovedește că prețul nu ar fi fost plătit și nici că s-au încălcat dispozițiile art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Totodată, instanța de apel a reținut că reclamanta își invocă propria culpă, ceea ce nu poate fi permis, în condițiile în care atât tranzacționarea acțiunilor, cât și contractul de împrumut nr. x/18.09.2015 au fost încheiate și ca urmare a manifestării sale de voință, iar caracterul ilicit al cauzei nu poate fi reținut, după cum s-a arătat anterior.

Or, recurenta-reclamantă nu a criticat aceste rețineri, ci s-a cantonat în a reitera aceleași susțineri din memoriul de apel, asupra cărora și-a primit deja un răspuns, cu toate că legea recunoaște doar două grade de jurisdicție devolutive și căile extraordinare de atac.

Nu în ultimul rând, în mod nefondat susține recurenta că instanța de apel a adăugat o condiție pe care textul de lege al art. 1237 C. civ. nu o prevede, respectiv aceea ca una dintre părțile cocontractante să fi fost prejudiciate.

Potrivit art. 1237 C. civ., "cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative".

Instanța supremă reține că art. 1237 C. civ. reglementează o particularitate a caracterului ilicit al cauzei, caracter care se manifestă nu în legătură cu modul intrinsec de formare al contractului, întrucât respectivul contract este valabil încheiat, ci în legătură cu modul extrinsec de raportare a contractului față de incidența unei norme legale imperative.

Prin urmare, contrar celor învederate de recurentă, în mod judicios a reținut instanța de apel că dispozițiile art. 1237 C. civ. consideră cauza ilicită prin raportare la o normă imperativă care ar fi fost aplicată în defavoarea cel puțin a uneia dintre părțile contractante, dacă nu s-ar fi încheiat contractul. Pentru aplicarea sancțiunii nulității absolute a contractelor formate pentru eludarea unei norme imperative este necesar, conform art. 1238 C. civ., ca ambele părți să fie animate de scopul comun astfel menționat, sau cel puțin ca cealaltă parte să fi cunoscut efectiv sau să fi trebuit să cunoască acest scop în privința cocontractantului.

Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că dispozițiile Legii nr. 297/2004 nu au fost încălcate prin mecanismul de tranzacționare, în condițiile în care tranzacționarea acțiunilor a avut loc chiar în baza prevederilor acestui act normativ, inclusiv a celor referitoare la plata prețului, astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacții, reieșind așadar că a fost respectat principiul livrare contra plată, după cum impune art. 145 din Lege, vânzarea acțiunilor pe bursa de valori și transferul dreptului de proprietate neputând avea loc în lipsa prețului.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către instanța de apel că, în cauză, nu există fraudă la lege, critica, subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind nefondată din acest punct de vedere.

Pentru toate aceste motive, constatând că decizia atacată respectă cerințele de legalitate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 404 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei civile nr. 404 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.