ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, reține următoarele:

Au mai solicitat reclamantele și repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacțiilor prin înregistrarea acțiunilor menționate în contul reclamantelor în Registrul Acționarilor I. S.A.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1267/2021 din 10 mai 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă excepția prescripției extinctive, ca neîntemeiată.

A fost calificată excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

De asemenea, a formulat apel incident și pârâta G. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul incident formulat de pârâtă.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamante.

Mai întâi, reclamantele au expus situația de fapt și mecanismul fraudulos al tranzacțiilor realizate pe piața de capital, arătând că, prin aceste tranzacții s-a creat un circuit financiar, prin care acțiunile au fost transferate de la reclamante către pârâtă fără ca prețul să fi fost plătit, cu consecința încălcării dispozițiilor Legii nr. 297/2004.

În concret, printr-o operațiune desfășurată prin tranzacții pe Bursa de Valori București în perioada iulie- august 2015, mai multe societăți cu acționariat comun, respectiv reclamantele A. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A și F. S.A., împreună cu alte societăți, au transferat fraudulos către pârâta G. S.A. o serie de pachete de acțiuni emise de I. S.A., J. S.A., K. S.A., fără ca pârâta să plătească prețul acțiunilor. Aceste tranzacții s-au derulat prin interpus, pârâta H. S.R.L., prin intermediul acesteia fiind transferate sumele de bani puse la dispoziție de broker, înapoi, de la vânzătoare la cumpărătoare.

Potrivit reclamantelor, toate tranzacțiile au fost încheiate cu fraudarea legii, prin simularea prețului, cu complicitatea la fraudă a societății de intermediere financiară L., cauza și obiectul acestora fiind ilicite.

În susținerea cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul sumar și insuficient al considerentelor instanței de apel.

Dezvoltând această critică, s-a susținut că nu au fost analizate motivele de apel privind incongruența considerentelor tribunalului, care, pe de o parte, a reținut că nu s-a indicat norma legală încălcată, iar, pe de altă parte, a stabilit că, deși reclamantele au invocat încălcarea dispozițiilor art. 143 și 145 din Legea nr. 297/2004, aceste dispoziții nu au fost încălcate.

Au mai imputat reclamantele instanței de apel și neanalizarea criticilor potrivit cărora, deși prima instanță a reținut corect că, prin frauda la lege nu este încălcată litera legii, ci este înfrânt spiritul acesteia, precum și că transferul acțiunilor pe bursa de valori nu este posibil fără plata prețului, soluția pronunțată a fost de respingere a acțiunii, pe considerentul că nu a existat o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au dedus instanței de recurs o serie de critici.

Într-o primă critică, s-a invocat, în esență, nelegalitatea dezlegărilor instanței de apel potrivit cărora în cauză nu este incidentă frauda la lege prevăzută de art. 1.237 C. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 145 din Legea nr. 297/2004, întrucât prețul acțiunilor a fost plătit, iar faptul că suma aferentă a provenit din fondurile brokerului, care a intermediat tranzacția, nu dovedește neachitarea prețului ori nesocotirea dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Au susținut reclamantele, prin raportare la aceste considerente, că instanța de apel nu a aplicat textul de lege la situația de fapt în ansamblu deși, numai printr-o analiză comună a tranzacțiilor realizate, se putea reține frauda.

Fiecare dintre tranzacții, privită în mod individual, apare ca fiind legală însă, dacă acestea sunt analizate în ansamblu și potrivit scopului urmărit, respectiv transferul unor acțiuni pe piața de capital fără plata prețului, rezultă frauda la lege. Or, frauda la lege a fost invocată cu referire la întreaga operațiune, iar nu cu privire la fiecare tranzacție în parte.

Faptul că instanța de apel a analizat ut singuli tranzacția pe piața de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente, prin care sumele de bani au fost transferate dintr-o societate în alta, pentru a ajunge, în cele din urmă, înapoi la broker, reprezintă, în opinia reclamantelor, o încălcare a prevederilor art. 1.237 C. civ.

Prin urmare, reclamantele au învederat că instanța de apel nu a analizat frauda la lege, astfel cum a fost expusă, ci s-a mărginit să analizeze tranzacția pe piața de capital, care, reprezentând elementul material al fraudei la lege, este aparent legală, fără însă a analiza și celelalte elemente, respectiv contractele de împrumut prin care banii au fost restituiți brokerului, fiind simulată astfel plata prețului în vederea transferării acțiunilor.

Potrivit reclamantelor, chiar dacă aparent a fost respectat mecanismul livrare contra plată, în fapt prețul nu a fost plătit, scopul tranzacției fiind acela de a transmite acțiuni listate pe piața de capital fără plata prețului, cu încălcarea art. 145 din Legea nr. 297/2004.

S-a conchis că, din probele existente la dosar, respectiv Ordonanța DIICOT de clasare din 03.03.3020, Analiza ASF, sentința civilă nr. 132/02.04.2019, rezultă că întreaga operațiune este frauduloasă și că actele de împrumut încheiate au avut ca scop exclusiv reîntoarcerea sumelor de bani către broker, cu consecința încălcării dispozițiilor Legii nr. 297/2004.

Sub un alt aspect, s-a susținut că în mod nelegal instanța de apel și-a fundamentat soluția pe prevederile Dispoziției de măsuri nr. 5/26.03.2009 a CNVM, reținându-se greșit că această dispoziție permite brokerului să folosească banii unui client pentru a efectua tranzacții în numele altui client, deși, în realitate, textul Dispoziției se referă la garantarea tranzacțiilor, iar nu la plata propriu-zisă a acestora.

Într-o altă critică, reclamantele au invocat caracterul greșit al considerentelor prin care s-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1.225 și art. 1.236 C. civ. referitoare la existența și caracterul licit al obiectului contractului.

În susținerea acestei critici, reclamantele au reiterat teza potrivit căreia mecanismul fraudulos a presupus o serie de contracte de împrumut, printre care și unele subsecvente, prin care sumele de bani folosite în cadrul tranzacțiilor au fost restituite în conturile brokerului, sens în care au fost reluate împrejurările de fapt care se circumscriu, în opinia reclamantelor, mecanismului fraudulos, cu referire la probele administrate.

Potrivit reclamantelor, instanța de apel nu s-a raportat la întreg mecanismul fraudulos, ci s-a rezumat doar la analiza primelor contracte de împrumut, respectiv cele încheiate între reclamante și pârâta H. S.R.L., concluzionând greșit că scopul încheierii acestor contracte a fost acela de a încasa dobânzile aferente.

În cele din urmă, s-a arătat că reclamantele au dovedit caracterul fictiv al contractelor de împrumut cu probele depuse la dosar.

La data de 13 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă G. S.R.L., prin care s-a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 14 iulie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentele-reclamante A. S.A., prin administrator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., prin administrator judiciar B. și F. S.A.

Recurentele au invocat două motive de casare, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au invocat caracterul sumar și insuficient al considerentelor instanței de apel, nefiind analizate motivele de apel privind incongruența considerentelor tribunalului, care, pe de o parte, a reținut că nu s-a indicat norma legală imperativă încălcată, iar, pe de altă parte, a stabilit că, deși reclamantele au invocat încălcarea dispozițiilor art. 143 și 145 din Legea nr. 297/2004, aceste dispoziții nu au fost încălcate.

Au mai imputat reclamantele instanței de apel și neanalizarea criticilor potrivit cărora, deși prima instanță a reținut corect că, prin frauda la lege nu este încălcată litera legii, ci este înfrânt spiritul acesteia, precum și că transferul acțiunilor pe bursa de valori nu este posibil fără plata prețului, soluția pronunțată a fost de respingere a acțiunii, pe considerentul că nu a existat o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile.

Instanța supremă constată că aceste critici sunt nefondate.

Din lecturarea sentinței primei instanțe de fond rezultă că argumentele referitoare la neindicarea de către reclamante a normei legale imperative încălcate, urmată de analiza nerespectării dispozițiilor art. 143 și 145 din Legea nr. 297/2004, nu se circumscriu noțiunii de considerente contradictorii. Astfel, prima instanță a arătat că reclamanta s-a limitat la a expune o situație de fapt și unele nemulțumiri, fără a indica în concret norma legală imperativă eludată de pârâtă, având în vedere, evident, că prin ipoteză, frauda la lege presupune încheierea unui act juridic legal ca mijloc de eludare a altor norme legale imperative. La aceste din urmă norme a făcut referire prima instanță și nu la cele care reglementează încheierea valabilă a primului act juridic, care este doar mijlocul de eludare a unor norme legale imperative.

Apoi, se constată că tribunalul, plecând de la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a prezentat din punct de vedere teoretic noțiunea de fraudă la lege, iar mai apoi a analizat dacă aspectele invocate de reclamante se încadrează în această instituție. Or, respingerea acțiunii motivat de faptul că nu a fost probat mecanismul fraudei la lege, nu echivalează cu motivarea contradictorie, care presupune ca judecătorul să prezinte în cadrul aceleiași hotărâri considerente care să conducă atât la admiterea, cât și la respingerea hotărârii.

În continuare, instanța de recurs constată că, analizând motivele de apel invocate, instanța de apel a procedat la o proprie expunere a susținerilor reclamantelor privitoare la mecanismul efectuării tranzacțiilor pe piața de capital, a menționat normele legale pretins încălcate, a expus conținutul art. 145 din Legea nr. 297/2004 și, transferând aceste susțineri în analiza situației de drept reprezentate de frauda la lege, a validat premisa de plecare în analiza acestei instituții utilizată de prima instanță, constatând temeinicia reținerii celor două elemente, material și intelectual sau intențional. A conchis instanța de apel că încheierea contractelor de vânzare - cumpărare menționate de recurente nu se identifică cu situația fraudei la lege. Apoi a validat raționamentul primei instanțe privitor la etapele vânzării, a prezentat propriile argumente pentru care nesocotirea de către intermediar a condițiilor de efectuare a plății prețului nu poate fi asimilată cu o operațiune contrară prevederilor imperative ale legii și, reținând argumentele menționate mai sus, a înlăturat criticile apelantei referitoare la motivarea contradictorie a sentinței primei instanțe.

Rezultă astfel, că instanța de apel a analizat criticile apelantelor, contrar celor susținute prin primul motiv de recurs și, mai mult, valorificând efectul devolutiv al apelului, a realizat o proprie analiză a motivelor invocate de reclamante, care ar fi dus la anularea contractelor de vânzare-cumpărare și a celor de împrumut, astfel că orice neconformitate a considerentelor primei instanțe pretinsă de apelante a fost înlăturată prin analiza instanței de apel.

Din aceste considerente, primul motiv de recurs este nefondat urmând a fi respins.

Ce de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., presupune ca hotărârea recurată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică formulată de recurente în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează concluzia instanței de apel potrivit căreia în cauză nu este incidentă frauda la lege prevăzută de art. 1.237 C. civ., nefiind încălcate dispozițiile art. 145 din Legea nr. 297/2004, întrucât prețul acțiunilor a fost plătit, iar faptul că suma aferentă a provenit din fondurile brokerului, care a intermediat tranzacția, nu dovedește neachitarea prețului ori nesocotirea dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Au susținut reclamantele, prin raportare la aceste considerente, că instanța de apel nu a aplicat textul de lege la situația de fapt în ansamblu deși, numai printr-o analiză comună a tranzacțiilor realizate, se putea reține frauda, întrucât fiecare dintre tranzacții, privită în mod individual, apare ca fiind legală, însă dacă acestea sunt analizate în ansamblu și potrivit scopului urmărit, respectiv transferul unor acțiuni pe piața de capital fără plata prețului, rezultă frauda la lege. Or, frauda la lege a fost invocată cu referire la întreaga operațiune, iar nu cu privire la fiecare tranzacție în parte.

S-a mai arătat că instanța de apel a analizat ut singuli tranzacția pe piața de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente, prin care sumele de bani au fost transferate dintr-o societate în alta, pentru a ajunge, în cele din urmă, înapoi la broker, fapt ce reprezintă, în opinia reclamantelor, o încălcare a prevederilor art. 1.237 C. civ.

Prin urmare, reclamantele au învederat că instanța de apel nu a analizat frauda la lege, astfel cum a fost expusă, ci s-a mărginit să analizeze tranzacția pe piața de capital, care, reprezentând elementul material al fraudei la lege, este aparent legală, fără însă a analiza și celelalte elemente, respectiv contractele de împrumut prin care banii au fost restituiți brokerului, fiind simulată astfel plata prețului în vederea transferării acțiunilor.

S-a conchis că, din probele existente la dosar, respectiv Ordonanța DIICOT de clasare din 03.03.3020, Analiza ASF, sentința civilă nr. 132/02.04.2019, rezultă că întreaga operațiune este frauduloasă și că actele de împrumut încheiate au avut ca scop exclusiv reîntoarcerea sumelor de bani către broker, cu consecința încălcării dispozițiilor Legii nr. 297/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurentele susțin că în mod greșit nu s-a reținut ipoteza fraudei la lege, prevăzută de art. 1237 C. civ., în realitate, acestea critică, pe de o parte, concluzia instanței de apel urmare a analizării situație de fapt, stabilită pe baza probelor administrate în cauză și a aplicării dispozițiilor legale la aceasta, iar pe de altă parte solicită reanalizarea situației de fapt, invocând neanalizarea de către instanța de apel a întregii activități ilicite, în ansamblul său, inclusiv a contractelor de împrumut subsecvente celor de vânzare- cumpărare. De asemenea, recurentele menționează probele din care rezultă caracterul fraudulos al operațiunilor.

Instanța de recurs reține că art. 483 alin. (3) -(4) și art. 488 C. proc. civ. permit ca prin intermediul recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, instanțele de fond asigură situația premisă pentru judecata în recurs, ceea ce înseamnă, în concret, stabilirea efectivă a situație de fapt pe baza administrării probatoriilor. Instanța de recurs va considera că sunt câștigate cauzei faptele astfel cum au fost determinate de către instanțele de fond și va verifica numai dacă normele de drept au fost aplicate la aceste fapte. Astfel fiind, aspectele privitoare la situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza probelor administrate legal și evaluate de instanța de apel, nu pot fi supuse controlului instanței de recurs.

În consecință, câtă vreme nu se critică de către recurente neevaluarea probelor administrate în cauză sau nevalorificarea acestora la stabilirea situației de fapt, toate criticile ce vizează modul în care trebuie coroborate și interpretate aceste probe cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferită de cea reținută de instanța de apel exced controlului de legalitate dedus instanței de recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la analizarea segmentată a activității ilicite, respectiv doar a contractelor de vânzare-cumpărare, fără valorificarea valențelor juridice ce rezultă din încheierea contractelor de împrumut subsecvente celor de vânzare, cu consecința nereținerii intenție de fraudă la lege, deci a elementului intențional, subiectiv, instanța de recurs constată netemeinicia acesteia. Din lecturarea deciziei apelate, rezultă că instanța de apel nu a analizat ut singuli contractele de vânzare-cumpărare, reținând expres că "o atare situație nu se identifică cu situația fraudei la lege, din următoarele considerente: rapoartele de confirmare tranzacții a operațiunilor contestate în prezenta acțiune atestă transferul de proprietate al acțiunilor, cât și plata efectivă a prețului prin intermediul decontării executate la BVB de către L.. Aspectele relevate de apelantele reclamante, subsecvente acestor operațiuni, țin în principal de aspecte de oportunitate a efectuării împrumuturilor chiar de către acestea, instanța nefiind învestită cu analiza unor atare situații, ci doar cu verificarea existenței unui caz de fraudă la lege." A mai reținut instanța de apel că "Împrumutarea sumei de bani utilizate de către M. S.R.L. în derularea acestor operațiuni a constituit o acțiune benevolă a reclamantelor, efectuată în schimbul obținerii unei dobânzi. Caracterul simulat al unei atare opțiuni nu a fost probat de către reclamante, beneficiare ale dobânzii din contractele de împrumut încheiate. Simpla afirmație a acestora potrivit căreia contractele de împrumut nu au fost dorite și nu le-ar fi adus nici un beneficiu real nu poate fi reținută în absența unui probatoriu efectiv administrat sub acest aspect."

Rezultă deci că instanța de apel a stabilit situația de fapt pe baza analizării întregii activități, în ansamblul acesteia, inclusiv a contractelor subsecvente de împrumut și a stabilit, evaluând probele administrate în cauză, că nu s-a probat frauda la lege.

În ceea ce privește aplicarea art. 1237 C. civ., instanța de recurs subliniază că ilicit poate fi doar scopul mediat, ca element subiectiv concret al cauzei, singurul care poate pune cauza în raport de concordanță sau neconcordanță cu legea, și nu scopul imediat.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se solicită în prezenta cauză reprezintă, așa cum rezultă din cele afirmate de recurente, doar mijlocul de eludare a unor norme legale imperative, ceea ce presupune că nu în legătură cu modul intrinsec de formare a acestor contracte se manifestă caracterul ilicit al cauzei, întrucât, prin ipoteză, acestea sunt valabil încheiate, așa cum au stabilit și instanțele de fond. În consecință, constatările instanței de apel în sensul respectării dispozițiilor legale care reglementează mecanismul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pe piața de capital, inclusiv plata prețului și transferul acțiunilor dintr-un patrimoniu în altul, sunt judicioase. Sub acest aspect sunt irelevante sursele de proveniență a banilor cu care cumpărătorul a achitat prețul, cum corect a reținut și instanța de apel.

Caracterul ilicit al cauzei trebuia probat în legătură cu modul extrinsec de raportare a contractului față de incidența unei norme legale imperative.

Altfel spus, prin reglementarea fraudei la lege C. civ. surprinde un aspect al noțiunii de cauză exterior contractului din care face parte, întrucât părțile folosesc contractul ca instrument de fraudare a unei norme imperative, care altfel, ar fi fost aplicată în favoarea uneia dintre părți.

Or, în cauză, așa cum au reținut ambele instanțe de fond, nu s-aprobat care a fost scopul trecerii acțiunilor din patrimoniul societăților vânzătoare în cel al societății cumpărătoare, acesta fiind scopul mediat în legătură cu care se identifică norma imperativă eludată.

Este important de subliniat aici că fraudarea legii, în accepțiunea art. 1237 C. civ., trebuie deosebită de fraudarea intereselor altor persoane, terțe de contract, cum ar fi moștenitorii universali sau creditorii uneia dintre părți, întrucât drepturile persoanelor nu fac obiectul unor norme imperative, fiind vorba despre protejarea unor interese individuale. In ipoteza încheierii fictive a unui contract de vânzare- cumpărare prin care vânzătorul urmărește scoaterea anumitor bunuri din patrimoniu, pentru a le sustrage creditorilor săi sau moștenitorilor, sancțiunea nu constă în nulitatea contractului, ci în inopozabilitatea acestui act simulat față de creditori/moștenitori, care îl pot ataca pe calea acțiunii pauliene.

În cauza de față, reclamantele nu au afirmat care este scopul mediat și nici nu l-au probat, astfel că în mod judicios a stabilit instanța de apel că nu este incidentă norma prevăzută de art. 1237 C. civ., neprobându-se frauda la lege. În acest context devin relevante consideratele primei instanțe de fond care a arătat că reclamantele nu au indicat expres norma imperativă eludată.

Tot subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut că în mod nelegal instanța de apel și-a fundamentat soluția pe prevederile Dispoziției de măsuri nr. 5/26.03.2009 a CNVM, reținându-se greșit că această dispoziție permite brokerului să folosească banii unui client pentru a efectua tranzacții în numele altui client, deși, în realitate, textul Dispoziției se referă la garantarea tranzacțiilor, iar nu la plata propriu-zisă a acestora.

Înalta Curte constată netemeinicia acestei critici, ea nefiind aptă să ducă la casarea deciziei recurate, întrucât instanța de apel a reținut în mod corect că utilizarea de fonduri ce provin de la alți clienți, pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate de către clientul debitor, îi este imputabilă exclusiv intermediarului, constituind contravenție pentru care acesta a și fost sancționat de Autoritatea de Supraveghere Financiară conform Deciziei nr. 3314/05.11.2015, ea constituind un element de fapt care circumstanțiază împrejurările în care au avut loc tranzacțiile.

În fine, o ultimă critică vizează considerentele prin care s-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 1.225 și art. 1.236 C. civ. referitoare la existența și caracterul ilicit al obiectului contractului, recurenta apreciindu-le ca fiind eronate.

În susținerea acestei critici, reclamantele au reiterat teza potrivit căreia mecanismul fraudulos a presupus o serie de contracte de împrumut, printre care și unele subsecvente, prin care sumele de bani folosite în cadrul tranzacțiilor au fost restituite în conturile brokerului, sens în care au fost reluate împrejurările de fapt care se circumscriu, în opinia reclamantelor, mecanismului fraudulos, cu referire la probele administrate.

Potrivit reclamantelor, instanța de apel nu s-a raportat la întreg mecanismul fraudulos, ci s-a rezumat doar la analiza primelor contracte de împrumut, respectiv cele încheiate între reclamante și pârâta H. S.R.L., concluzionând greșit că scopul încheierii acestor contracte a fost acela de a încasa dobânzile aferente.

În cele din urmă, s-a arătat că reclamantele au dovedit caracterul fictiv al contractelor de împrumut cu probele depuse la dosar.

Instanța de recurs reamintește că exced controlului de legalitate cu care este învestită instanța de recurs, criticile privind modul în care instanța de apel, evaluând probele administrate în cauză, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, a stabilit existența sau inexistența faptelor pentru a căror dovedire au fost administrate probele, potrivit art. 264 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul apreciind liber probele administrate, potrivit convingerii sale.

Or, instanța de apel, analizând probele administrate în cauză a stabilit că, reclamantele nu au probat existența mecanismului fraudei la lege, realizând doar trimiteri inițiale la o serie de texte de lege și indicând absența operațiunii de plată, contrazisă de rapoartele de decont, precum și dovedirea elementului intențional prin raportare la cercetările penale, cercetările ASF și reținerea fraudării intereselor creditorilor în cadrul procedurii insolvenței, aspecte înlăturate de instanța de apel.

Înalta Curte reține caracterul legal al argumentelor instanței de apel în sensul că ordonanța penală de clasare nu se bucură de putere de lucru judecat în materie civilă, iar aprecierile organului de urmărire penală nu echivalează cu o stabilire extrajudiciară a existenței fraudei la lege. De asemenea, sunt judicioase și constatările instanței de apel privitoare la pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinței civile 132/02.04.2019 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 75/18.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, care a fost pronunțată într-un dosar având ca obiect acțiune în anulare acte frauduloase formulată în temeiul Legii nr. 85/2014. Instanța de recurs validează argumentele instanței de apel în sensul că în cadrul unei astfel de acțiuni nu se analizează frauda la lege, ci fraudarea intereselor creditorilor din perspectiva dispozițiilor art. 117 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, care impune intenția de fraudare a intereselor creditorilor, în cauza respectivă nefiind analizată existența vreunei fraude cu privire la tranzacționarea de acțiuni la Bursa de Valori. Diferența între cele două situații juridice a fost detaliată de instanța de recurs mai sus.

Prin urmare și aceste critici sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1225 și art. 1236 C. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 1225 C. civ. reglementează obiectul contractului și statuează că acesta trebuie să fie determinat și licit sub sancțiunea nulității absolute, iar obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Pe de altă parte, art. 1236 C. civ. reglementează cauza contractului, care trebuie să existe, să fie licită și morală. Ea este ilicită când este contrară legii și ordinii publice și imorală când este contrară bunelor moravuri.

Recurenta-reclamantă susține că obiectul contractului este ilicit, iar acest aspect reiese din analiza în ansamblu a tranzacțiilor pe piața de capital și a contractului de împrumut.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 1225 și art. 1236 C. civ., instanța de apel analizând toate operațiunile deduse judecății și reținând în considerente că nici obiectul și nici cauza contractelor încheiate nu încalcă legea sau bunele moravuri.

În ceea ce privește mecanismul de formare a contractului de vânzare - cumpărare pe piața de capital, reclamat ca fiind fraudulos și lipsa analizei de ansamblu a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare, precum și a celor subsecvente, de împrumut, instanța de recurs a răspuns deja acestor critici mai sus, întrucât recurentele și-au fundamentat o critică anterioară pe aceleași considerente.

În consecință, rezultă netemeinicia criticilor formulate de recurente în susținerea acestui motiv de recurs, urmând a fi respins.

Față de toate cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., instanța de recurs va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A. și F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. și F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.