ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul acțiunii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24 decembrie 2020, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar CII B., a chemat în judecată pe pârâtele C. S.R.L. (fosta D. SRL), E. S.R.L. (fosta E. SRL), solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare a 1.220.000 acțiuni ale F. S.A. încheiat între A. S.A. și D. S.R.L. la 6 august 2015 și, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x din 10 august 2015 încheiat între A. S.A. și E. S.R.L. și repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacțiilor prin înregistrarea acțiunilor sus-menționate în contul reclamantei în Registrul Acționarilor F. S.A. cu obligarea pârâtelor în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1639 din 10 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar CII B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. și E. S.R.L. ca neîntemeiată; a luat act că pârâtele și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.A. solicitând schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a fost formulat apel incident de către pârâta C. S.R.L. care a solicitat în principal schimbarea încheierii din data de 13 mai 2021 în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii cererii ca fiind prescrisă. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea sentinței civile nr. 1639/2021 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca și efect al admiterii excepției inadmisibilității: față de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 297/2004 (în vigoare la momentul efectuării tranzacțiilor) coroborate cu Regulamentul UE nr. 909 din 23 iulie 2014 și Directiva 98/26/CE; față de dispozițiile art. 39 alin. (7) din Regulamentul UE nr. 909 din 23 iulie 2014 coroborate cu dispozițiile art. 79 alin. (2) din Regulamentul ASF nr. 13 din 24 octombrie 2005; față de faptul că acțiunile F. S.A. sunt indisponibilizate, fiind incidente dispozițiile art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. De asemenea, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată față de împrejurarea că din dezvoltarea acesteia apare că se întemeiază pe culpa reclamantei, fiind aplicabil principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1920 A din 15 decembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.A. și de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1639 din 10 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

E. Considerentele deciziei pronunțate în apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență următoarele:

A constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare a 1.220.000 acțiuni ale F. S.A. încheiat între A. S.A. și D. S.R.L. la 06.08.2015 și a Contractului de împrumut nr. x/10.08.2015 încheiat între A. S.A. și E. S.R.L. susținând că acestea sunt lovite de nulitate absolută deoarece au fost încheiate în frauda legii, au cauză ilicită și obiect ilicit.

În atare situație, în mod corect, în ședința din data de 13 mai 2021 tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 1237, art. 1238 și art. 2502 alin. (2) pct. 3 C. civ. reținând că în cauză sunt invocate motive care atrag sancțiunea nulității absolute.

Faptul că apelanta-pârâtă apreciază că prin cererea de chemare în judecată s-au invocat în realitate motive de nulitate relativă - prețul fictiv sau ocrotirea unui interes particular - nu este suficient pentru ca judecătorul în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ. să recalifice temeiul de drept al acțiunii.

Curtea constată că aprecierea judecătorului investit cu soluționarea fondului pricinii că anumite susțineri ale părților calificate drept excepții ar fi în realitate apărări de fond nu poate forma obiectul unei critici care să conducă la modificarea încheierii sau sentinței pronunțate pe fondul cauzei.

Apelanta-pârâtă subliniază limitările legale referitoare la revocarea tranzacțiilor bursiere, însă prin acțiunea de față reclamanta nu a solicitat să se constate revocată tranzacția, ci a solicitat să se constate nulitatea acesteia, între cele două instituții existând diferențe de regim juridic, după cum s-a reținut și în cadrul hotărârii de fond.

Nefondată este și susținerea apelantei - pârâte în sensul că și în cazul în care excepția inadmisibilității a fost calificată drept o apărare de fond ar fi trebuit să fie analizată anterior analizării presupusei fraude la lege.

Din analiza sentinței civile nr. 1639/2021 se constată că tribunalul a analizat susținerile pârâtei subsumate excepției inadmisibilității și calificate drept apărări de fond, iar faptul că acestea au fost expuse spre finalul considerentelor nu poate constitui un motiv de reformare a hotărârii.

Tribunalul a verificat dacă se poate reține cauza de nulitate absolută invocată de partea reclamantă, iar odată ce a respins acțiunea nu a mai analizat cererea subsecventă de repunere a părților în situația anterioară.

Nu se poate imputa instanței de fond faptul că nu a analizat efectele ce se vor produce în cazul în care s-ar admite cererea de chemare în judecată deoarece inadmisibilitatea unei acțiuni nu se analizează în raport de eventualele efecte ale hotărârii care se va pronunța, ci în raport de prevederile care permit sau nu părții reclamante să uzeze de o anumită cale procedurală.

Dacă s-ar admite susținerile apelantei - pârâte în sensul inadmisibilității unei acțiuni în constatarea nulității absolute sau în anularea unui contract de vânzare de acțiuni încheiat prin intermediul pieței de capital acest fapt ar echivala cu imposibilitatea instanțelor de judecată de a verifica legalitatea acestor tranzacții.

Inadmisibilitatea acțiunii nu putea fi reținută nici în raport de prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 deoarece acest text de lege reglementează modalitatea prin care se transmite dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o piață reglementă sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

În cauză s-a reținut că acțiunile au fost tranzacționate pe bursă, iar prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, invocate de apelanta-pârâtă nu exclud de la aplicare prevederile C. civ. referitoare la nulitate.

Curtea constată că în mod corect a observat tribunalul că sechestrul penal instituit prin ordonanța DIICOT asupra acțiunilor F. S.A. nu este de natură să împiedice repunerea părților în situația anterioară și aceasta deoarece sechestrul este o măsură asiguratorie care constă în "indisponibilizarea" respectivelor bunuri, indisponibilizare care nu conferă acestor bunuri caracter de inalienabilitate și de insesizabilitate.

Nu va fi primită nici critica apelantei-pârâte prin care se invocă inadmisibilitatea/lipsa interesului în continuarea prezentului demers judiciar de către apelanta - reclamantă ca urmare a faptului că aceasta s-a înscris la masa credală a intimatei E. S.R.L. cu suma rezultată din contractul de împrumut nr. x/10.08.2015 încheiat între A. S.A. și E. S.R.L..

Formularea declarației de creanță de către apelanta -reclamantă nu echivalează cu o recunoaștere a valabilității contractului a cărui anulare o solicită în litigiul de față, ci reprezintă o modalitate de protejare a propriului patrimoniu.

Nu este întemeiată nici invocarea efectului negativ al lucrului judecat, valorificat definitiv pe calea depunerii declarației de creanță de către apelanta - reclamantă în procedura insolvenței debitoarei E. deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 înscrierea creditorului în tabelul de creanțe al debitoarei nu echivalează cu satisfacerea creanței anterior momentului distribuirii sumelor și acoperirii efective a creanței respectivului creditor.

Se constată că prin apelul incident partea a solicitat schimbarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată tot cu o soluție de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, însă pentru alte considerente.

În acest caz calea de urmat nu era apelul incident, ci apelul împotriva considerentelor, în condițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., text de lege de esența căruia este menținerea soluției, cu schimbarea considerentelor.

În acord cu Decizia ICCJ nr. 14/2020 (RIL) se poate declara apel incident împotriva considerentelor, însă în cauza de față, în raport de petitul nr. 3 din apelul incident, prin care s-a solicitat în mod expres schimbarea sentinței apelate, Curtea nu se poate considera investită și cu un apel incident împotriva considerentelor pentru a putea analiza critica referitoare la incidența principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Tribunalul a analizat cauza în limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată, ținând seama și de apărările pârâtei și a respins acțiunea, reținând, în esență, că nu s-a făcut dovada existenței fraudei la lege, aspectele invocate prin cerere neidentificându-se cu această instituție.

Pentru simplul fapt că tribunalul a respins acțiunea motivat de faptul că nu a fost probat mecanismul fraudei la lege, nu se poate susține că motivarea este contradictorie.

Tribunalul a prezentat în considerente mai întâi instituția fraudei la lege, iar mai apoi a verificat dacă aspectele invocate de reclamantă se încadrează în respectiva instituție, astfel că nu se poate reține contradictorialitate în argumentarea soluției.

Curtea reține incidența prevederilor art. 1237 C. civ., precum și faptul că frauda la lege reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor.

Prețul acțiunilor înstrăinate a fost plătit, iar faptul că suma reprezentând prețul a provenit din fondurile brokerului care a intermediat tranzacția nu dovedește că prețul nu ar fi fost plătit sau nesocotirea dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Totodată, se reține că folosirea fondurilor altor clienți pentru acoperirea obligațiilor ce rezultau din tranzacțiile efectuate de către clientul debitor îi este imputabilă exclusiv intermediatului, constituind contravenție pentru care acesta a și fost sancționat de Autoritatea de Supraveghere Financiară conform Deciziei nr. 3314/05.11.2015.

De asemenea, faptul că ulterior efectuării plății acțiunilor vânzătoarea a încheiat cu un terț, intimata E. S.R.L. un contract de împrumut cu dobândă, nu dovedește existența fraudei la lege, de vreme încheierea contractului de împrumut a fost alegerea vânzătorului.

Curtea constată că mecanismul fraudulos nu a fost dovedit prin Ordonanțele DIICOT din datele de 25.09.2015 și 23.10.2015, de vreme ce în dosarul penal nr. x/2007 prin ordonanța din data de 03.03.2020 s-a dispus clasarea.

Din ansamblul motivării Ordonanței DIICOT din data de 03.03.2020 se reține că suspiciunile referitoare la operațiunile de spălare de bani și reflectarea incorectă în contabilitatea părților a operațiunilor de împrumut nu s-au confirmat, pasaje scoase din context din motivarea actului procedural neputând fi reținute nici pentru susținerea prezentei cereri de chemare în judecată și nici pentru susținerea apărărilor.

În cadrul procedurii insolvenței debitoarei G. S.A. (societate terță față de litigiul de față) s-a dispus în dosarul nr. x/2017 anularea contractelor încheiate între debitoare și pârâtele din dosarul de față, însă cu aplicarea prevederilor legii speciale, apreciindu-se că a fost dovedită intenția de fraudare a intereselor creditorilor, iar nu frauda la lege în raport de modul de tranzacționare al unor acțiuni prin intermediul bursei.

F. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod nelegal instanța de apel a reținut că nu există frauda la lege -motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța nu a aplicat dispozițiile legale la situația de fapt privită în ansamblul ei, deoarece plata prețului a fost în realitate simulată prin circuitul fraudulos al banilor generat de tranzacția pe piața de capital și de cele două contracte de împrumut subsecvente prin care banii s-au întors la broker.

Faptul că instanța a analizat ut singuli tranzacția pe piața de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente prin care banii au fost virați dintr-o firmă în alta pentru a ajunge în cele din urmă înapoi la broker reprezintă o încălcarea a prevederilor art. 1237 C. civ. deoarece numai prin analiza acestor tranzacții împreună se poate reține frauda. Fiecare din aceste tranzacții, privită în mod individual, apare ca fiind legală, însă analizate în ansamblul lor, și în funcție de scopul urmărit de părți - transferul unor acțiuni pe piața de capital fără plata prețului (plata simulată a prețului) rezulta frauda la lege. Recurenta a invocat frauda la lege prin referire la întreaga operațiune, nu cu referire la fiecare tranzacție în parte.

Elementul obiectiv constă în tranzacțiile pe piața de capital și contractele de împrumut. Toate acestea, privite individual, nu încalcă litera legii, dar analizate în conivență cu elementul intențional, cu mecanismul tranzacției, dovedesc în realitate frauda.

În mod nelegal instanța de apel a considerat că în ce privește critica prin care se invoca contradictorialitatea hotărârii primei instanțe este nefondată - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivația instanței de apel cu privire la această critică este sumară și insuficientă și nu au fost analizate toate criticile formulate.

În mod nelegal instanța de apel și-a fundamentat soluția pe prevederile Dispoziției de măsuri nr. 5 din 26 martie 2009 emisă de CNVM - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Această dispoziție se referă la garantarea tranzacțiilor unui client cu fondurile altui client, nu la efectuarea sau plata tranzacțiilor unui client, cu fondurile altui client.

În ce privește acest raționament, nu aflăm într-o situație clară de aplicare greșită a normelor de drept material.

În mod nelegal a reținut instanța de apel că nu s-a dovedit încălcarea prevederilor art. 1225 și art. 1236 C. civ. întrucât nu s-a făcut nicio dovadă a lipsei intenției de a împrumuta suma de bani.

Instanța a analizat greșit contractele de împrumut în mod separat, independent de tranzacția pe piața de capital. Nu a avut în vedere și nu a analizat în nici un fel faptul că, în aceeași zi, respectiv 10 august 2015, printr-un alt contract de împrumut, E. S.R.L. a transferat suma de 590.500 RON în contul D. S.R.L. deschis la H..

De asemenea, în 10 august 2015, D. S.R.L. a transferat suma de 590.500 RON, provenind din tranzacția cu A. S.A., împreună cu suma de 436.600 RON, provenind din tranzacția cu I. S.A., în total, 1.027.100 în contul de clienți al SSIF S.A. deschis la H..

Contractele de împrumut au un caracter fictiv, fiind utilizate doar pentru a simula plata prețului, fapt dovedit de probele administrate la dosar.

Cu referire la contractele de împrumut, ASF a reținut că acestea nu au sens economic și că au fost încheiate cu scopul de a disimula sursa și destinația banilor.

Același lucru a fost reținut și în sentința civilă nr. 132/2012 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în care a fost admisă acțiunea formulată de lichidatorul judiciar al G. S.A. în contradictoriu cu D. S.R.L. și E. S.R.L..

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei A. S.A..

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază criticile formulate ca neîntemeiate și recursul urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Recurenta susține că în mod greșit nu s-a reținut ipoteza fraudei la lege prevăzută de art. 1237 C. civ.

În realitate, recurenta solicită reanalizarea situației de fapt prin critica potrivit căreia instanța de apel nu a aplicat textul de lege la "situația de fapt privită în ansamblul ei" și "a analizat ut singuli tranzacția pe piața de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente".

Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1237 C. civ.. S-a reținut în mod legal faptul că încheierea de către vânzătoare, ulterior efectuării plății acțiunilor, a unui contract de împrumut cu dobândă cu un terț, E. S.R.L., nu dovedește existența fraudei la lege, de vreme ce încheierea contractului de împrumut a fost alegerea vânzătorului.

Prețul acțiunilor a fost plătit recurentei-reclamante de către C. S.R.L., astfel cum reiese din Raportul de confirmare tranzacții, iar faptul că suma reprezentând prețul a provenit din fondurile brokerului care a intermediat tranzacția nu dovedește că prețul nu ar fi fost plătit și nici că s-au încălcat dispozițiile art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Recurenta reiterează criticile din motivele de apel arătând că elementul obiectiv constă în tranzacțiile pe piața de capital și contractele de împrumut, iar toate acestea, privite individual, nu încalcă litera legii, dar analizate în conivență cu elementul intențional, cu mecanismul tranzacției dovedesc în realitate frauda.

Toate aceste aspecte au fost analizate de instanța de apel și s-a constatat în mod corect că nu există fraudă la lege.

Faptul că fondurile pentru plata prețului provin de la un intermediar nu poate determina frauda la lege, din moment ce prețul a fost plătit.

Dispunerea de măsuri nr. 5/2009 a CNVM a fost emisă în temeiul Regulamentului CNVM nr. 32/2006, precum și a Directivei 2004/39/CE care reglementează intermediarii financiari și activitățile permise acestora și prevede în art. 1:

"activele unui client, în sensul de instrumente financiare ale acestuia, pot fi folosite de către un intermediar, societate de servicii de investiții financiare sau instituție de credit, în scopul garantării tranzacțiilor încheiate pe cont propriu sau în contul altui client numai în condițiile existenței unui acord expres prealabil, exprimat în scris, al clientului ale cărui instrumente financiare se utilizează". De asemenea, în art. 2 prevede:

"activele unui client, în sensul de fonduri ale acestuia, pot fi folosite în scopul garantării tranzacțiilor încheiate pe cont propriu numai de către instituțiile de credit înregistrate în calitate de intermediari în Registrul CNVM în legătură cu activitatea desfășurată de acestea în calitate de intermediari".

Critica recurentei că nu se pot împrumuta sume de bani pentru achiziția de acțiuni este nefondată câtă vreme dispozițiile legale permit achiziția de acțiuni prin împrumutul sumelor de la brokerul SSIF.

Instanța de apel a analizat tranzacțiile efectuate în ansamblul lor reținându-se că prețul a fost plătit, iar împrumutarea ulterioară a sumelor de către recurentă este alegerea acesteia.

Susținerea că respectivele contracte de împrumut au caracter fictiv nu poate fi primită atâta timp cât recurenta a recunoscut anterior valabilitatea tranzacțiilor.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1225 și art. 1236 C. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 1225 C. civ. reglementează obiectul contractului și statuează că acesta trebuie să fie determinat și licit sub sancțiunea nulității absolute, iar obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

Pe de altă parte, art. 1236 C. civ. reglementează cauza contractului, care trebuie să existe, să fie licită și morală și este ilicită când este contrară legii și ordinii publice și imorală când este contrară bunelor moravuri.

Recurenta-reclamantă susține că obiectul contractului este ilicit, iar acest aspect reiese din analiza în ansamblu a tranzacțiilor pe piața de capital și a contractului de împrumut.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 1225 și art. 1236 C. civ., instanța de apel analizând toate operațiunile deduse judecății și reținând în considerente că nici obiectul și nici cauza contractelor încheiate nu încalcă legea sau bunele moravuri.

În mod similar motivării apelului, recurenta reiterează pasaje din Ordonanța DIICOT, care preiau și analiza ASF și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod corect.

Astfel, în Ordonanța de clasare DIICOT se reține că legislația pieței de capital admite împrumutul în vederea cumpărării de acțiuni, din moment ce în acest caz se prevede în mod expres posibilitatea de a "utiliza resurse financiare provenind de la aceeași sursă" precum și de a direcționa "beneficiile către destinatari care sunt persoane implicate fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (3) lit. a) și b) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006".

De asemenea, instanța de apel a statuat în considerentele hotărârii recurate faptul că prin sentința civilă nr. 132 din 2 aprilie 2019 nu s-a reținut frauda la lege în raport de modul de tranzacționare al unor acțiuni prin intermediul bursei.

Această hotărâre judecătorească privește alte părți și nu dovedește frauda la lege în prezentul litigiu.

Față de aceste considerente, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a analizat toate operațiunile care i-au fost deduse spre judecată și care, analizate împreună, fac dovada fraudei la lege.

Pe de altă parte, se susține că instanța de apel a considerat în mod greșit ca fiind nefondată critica prin care se invocă contradictorialitatea hotărârii primei instanțe.

De asemenea, se susține că motivația instanței de apel este sumară și insuficientă.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori nu numai motive străine de natura cauzei.

Contrar celor învederate de recurentă, instanța de apel a analizat toate operațiunile deduse judecății și a concluzionat că nu s-a dovedit frauda la lege.

Decizia recurată cuprinde în considerente motivele pentru care critica privind contradictorialitatea considerentelor primei instanțe nu este fondată.

Astfel, s-a reținut că "apelanta-reclamantă deși susține că tribunalul a prezentat argumente contradictorii nu indică respectivele argumente, și se mulțumește să arate că deși prima instanță a reținut în mod corect că trebuiesc dovedite două elemente pentru a se ilustra frauda la lege, aceasta a considerat că nu se regăsesc în cauză.

Contradictorialitatea considerentelor presupune ca judecătorul să prezinte în cadrul aceleiași hotărâri considerente care să conducă atât la admiterea, cât și la respingerea hotărârii, iar în cauza de față nu ne găsim în această situație. Tribunalul a prezentat în considerente mai întâi instituția fraudei la lege, iar mai apoi a verificat dacă aspectele invocate de reclamantă se încadrează în respectiva instituție, astfel că nu se poate reține contradictorialitate în argumentarea soluției".

În ceea ce privește critica privind faptul că motivația instanței de apel este sumară și insuficientă, Înalta Curte apreciază că este nefondată.

Motivarea hotărârii recurate privește atât împrejurările de fapt cât și temeiurile de drept și se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative și oferă o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Considerentele hotărârii recurate corespund exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., însă aceste exigențe nu pot fi înțelese ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța având posibilitatea să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul fiecărui considerent.

Instanța de apel a răspuns într-un mod concludent criticilor aduse prin motivele de apel ale reclamantei motivarea deciziei fiind mai mult decât suficientă.

Față de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recurs urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1920A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 7 decembrie 2023.