ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1295/2019

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 10 august 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat instanței să dispună în principal, obligarea acesteia la plata sumei de bani rezultate din diferența dintre valoarea de piață a unui pachet de 4.021.808 acțiuni deținute la data de 25 septembrie 2012 la societatea pârâtă și valoarea la care au fost evaluate și adjudecate de pârâtă, respectiv 330.190,40 RON, iar în subsidiar, desființarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a menționat că sumele la care va fi obligată la plată pârâta urmează a fi actualizate la valoarea de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în prezenta cauză.

Prin precizarea de acțiune depusă la data de 29 august 2016, reclamantul a indicat valoarea primului capăt de cerere, ca fiind de 71.990,4 RON, iar valoarea celui de-al doilea capăt de cerere viza suma de 330.190,4 RON ce reprezintă valoarea la care a fost adjudecat pachetul de acțiuni.

Prin Sentința civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta S.C. B. S.A., și, în consecință a respins ca inadmisibil capătul principal al acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. privind obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferența dintre valoarea de piață a unui pachet de 4.021.808 acțiuni și valoarea la care au fost adjudecate. Totodată, a respins ca prescris capătul subsidiar al acțiunii formulate de reclamant privind desființarea actului de adjudecare, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata dividendelor.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul x/2016, pe care a anulat-o în parte, în ceea ce privește petitul subsidiar respins ca prescris și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui petit către Tribunalul Harghita, fiind menținute dispozițiile sentinței atacate în ceea ce privește petitul principal al acțiunii.

Împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.A.

Motivele de casare privind recursul reclamantului A.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 sub aspectul dezlegării nelegale a excepției inadmisibilității capătului principal al cererii de chemare în judecată, casarea Sentinței civile nr. 106 din 19 ianuarie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare și evocarea fondului către prima instanță.

În argumentarea acestor motive de recurs, recurentul susține că hotărârea instanței de apel este nelegală sub aspectul dezlegării capătului principal de cerere și al excepției inadmisibilității invocate de pârât, reținându-se în mod nelegal că intimata a invocat excepția inadmisibilității întregului capăt principal de cerere, deși aceasta în mod expres a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere numai din perspectiva secundară a îmbogățirii fără justă cauză, iar nicidecum și față de argumentele principale ale acestui capăt de cerere.

În ceea ce privește capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, recurentul arată că instanța de apel a dezlegat în mod judicios motivele de apel sub acest aspect, sens în care a admis apelul formulat și a constatat că pretențiile astfel formulate privind desființarea actului de adjudecare ca lovit de nulitate nu sunt prescrise.

Așadar, se arată că recursul dedus judecății privește exclusiv dezlegarea dată de instanța de apel sub aspectul capătului principal al cererii de chemare în judecată și excepției inadmisibilității, atât sub aspectul pretențiilor principale, cât și sub aspectul pretențiilor secundare circumscrise acestuia.

În acest context, recurentul susține dezlegarea nelegală a primei instanțe sub aspectul primului capăt de cerere, depășirea limitelor cu care a fost învestită, pronunțarea asupra unor lucruri care nu au fost cerute ori dezbătute, precum și încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și a normelor de drept material.

Mai susține recurentul, că alături de dezlegarea netemeinică și nelegală a excepției prin încălcarea normelor de drept material ale art. 1345 și urm. C. civ., prima instanță a omis a mai analiza și celelalte 5 capitole (I - V) din cererea de chemare în judecată care au o cauză juridică distinctă și independentă, întemeiate pe dispozițiile art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ. și art. 448 alin. (1), art. 443 alin. (1) și art. 439 alin. (1) C. proc. civ. 1865.

Au fost încălcate, astfel, între altele, principiul previzibilității, principiul legalității, principiul disponibilității, dreptul la apărare, principiul contradictorialității, reglementate de art. 6, art. 7, art. 13, art. 14, art. 22 alin. (6) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 1345 și urm. C. civ.

Cu toate acestea, instanța de apel a pronunțat la rândul ei o hotărâre judecătorească nelegală, refuzând să analizeze fondul pretențiilor reclamantului, dezlegând nelegal excepția inadmisibilității și ignorând complet limitele de învestire privind excepția inadmisibilității.

Fără a analiza în concret niciuna din criticile formulate pe calea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș s-a pronunțat prin patru paragrafe, care în opinia sa, nu pot fi calificate drept considerente în accepțiunea legii, respectiv prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., legiuitorul impunând în mod expres obligația instanței de a arăta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Astfel, motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

În concluzie, recurentul apreciază că în prezenta cauză, instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu încălcarea legii și a cerințelor minimale de motivare a hotărârii judecătorești, de respectare a dublului grad de jurisdicție, de asigurare a unui proces echitabil.

Motivele de casare privind recursul pârâtei S.C. B. S.A.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 2523 C. civ. și art. 2529 alin. (2) C. civ. și a considerat că termenul de prescripție, în care reclamantul titularul dreptului poate formula cererea de desființare a actului de adjudecare a început să curgă de la data pronunțării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, prin care s-a anulat raportul de evaluare a acțiunilor, pentru că de la acea dată a aflat cauza în raport cu care solicită desființarea actului de adjudecare.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2529 alin. (2) C. civ., care se referă la dreptul de acțiune în anularea unui act juridic, a unei terțe persoane, pentru motive de nulitate relativă, pentru care prescripția începe să curgă de la data când această persoană a cunoscut existența unei cauze de nulitate.

Or, în cauza de față, reclamantul nu este o terță persoană față de actul juridic a cărui anulare se cere, ci parte a actului de adjudecare din 25 septembrie 2012, în calitate de debitor, situație în care, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2523 C. civ., potrivit cu care dreptul la acțiune al reclamantului a început să curgă de la data când a avut loc licitația publică 20 septembrie 2012 sau de la data emiterii actului de adjudecare 25 septembrie 2012, pentru că de la această dată reclamantul a cunoscut valoarea pachetului său de acțiuni de 330.190,44 RON, reprezentând prețul la care a fost adjudecat.

La momentul licitației publice, reclamantul cunoștea prețul la care au fost evaluate acțiunile, încă de la acel moment, pentru că prin contestația la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, introdusă la 18 iunie 2012, reclamantul a contestat raportul de evaluare contabilă a pachetului său de acțiuni, tocmai pe motivul că prețul de evaluare ar fi derizoriu, disproporționat față de valoare pachetului de acțiuni.

Ca atare, în mod nelegal instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 2523 C. civ., considerând greșit că dreptul la acțiune al reclamantului, în ce privește capătul subsidiar al acțiunii, s-a născut la data pronunțării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita și nu de la data la care a avut licitația - 20 septembrie 2012, sau data emiterii actului de adjudecare - 25 septembrie 2012.

În raport de data când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului - 20 septembrie 2012 sau 25 septembrie 2012 - a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la 20 septembrie 2015 sau 25 septembrie 2015.

În acest context, recurenta apreciază că în mod nelegal instanța de apel a anulat în parte sentința instanței de fond, în ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al capătului subsidiar de cerere și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în ce privește capătul subsidiar al acțiunii, la Tribunalul Harghita.

Față de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de apelantul A. în ce privește capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată și menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 10 iulie 2018, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 noiembrie 2018, recurentul-reclamant depunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 11 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au admis în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., fiind acordat termen la data de 13 iunie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul reclamantului A. este nefondat și va fi respins, iar recursul pârâtei S.C. B. S.A. va fi admis, pentru următoarele considerente:

Recursul reclamantului A.

Prin memoriul de recurs, recurentul A. susține nelegalitatea în parte a deciziei atacate, ca fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile privind îmbogățirea fără justă cauză, conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și încălcarea prevederilor art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., pentru că instanța de apel s-ar fi pronunțat asupra unui lucru care nu a fost cerut, depășind limitele cu care a fost învestită, pronunțând o hotărâre care nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și cu încălcarea dispozițiilor art. 6, 7, 13, 14 și 22 alin. (6) C. proc. civ.

În argumentarea acestor motive de recurs, recurentul susține că hotărârea instanței de apel este nelegală sub aspectul dezlegării capătului principal de cerere și al excepției inadmisibilității invocate de pârât, reținându-se în mod nelegal că intimata a invocat excepția inadmisibilității întregului capăt principal de cerere, deși aceasta în mod expres a invocat inadmisibilitatea acestui capăt de cerere numai din perspectiva secundară a îmbogățirii fără justă cauză, iar nicidecum și față de argumentele principale ale acestui capăt de cerere.

Critica recurentului referitoare la menținerea soluției instanței de fond cu privire la admisibilitatea excepției inadmisibilității în integralitate a primului capăt al cererii introductive, fără ca instanța de apel să aibă în vedere argumentele sale privind desființarea prețului contractului de vânzare-cumpărare forțată stabilit de un terț, ar reprezenta o încălcare a normelor de drept material prevăzute de art. 1345 și următoarele C. civ., se constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, în soluționarea motivului de apel, ce a vizat respingerea capătului principal al acțiunii ca inadmisibil, instanța a avut în vedere că, în soluționarea excepției inadmisibilității primului de capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferența dintre valoarea de piață a unui pachet de acțiuni de 4.021.808 deținute de acesta la 25 septembrie 2012 la S.C. B. S.A. și valoarea la care acestea au fost adjudecate, instanța de fond a avut în vedere și a analizat în considerentele hotărârii întreaga situație premisă - executarea silită, desființarea raportului de expertiză evaluatorii, actul de adjudecare și întreaga situație de fapt.

În acest context, se reține că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond care a respins primul capăt de cerere, ca inadmisibil, în raport de temeiul juridic invocat de reclamant, după ce a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1662 alin. (2) C. civ. invocate în susținerea acestui capăt de cerere de către reclamant, referitoare la determinarea prețului, respectiv a valorii acțiunilor adjudecate, urmare anulării raportului de expertiză-contabilă efectuat în cadrul executării silite, prin Decizia civilă nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, raport de expertiză, prin care s-a stabilit valoarea acțiunilor, ca preț de pornire a licitației, cât și incidența în cauză a dispozițiilor art. 1719 C. civ., privind obligația cumpărătorului de a plătii prețul vânzării.

Din cuprinsul procesului-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, rezultă că debitorul A. nu a formulat nici un fel de opoziție sau cerere, legată de prețul de pornire a licitației, fiind de acord cu acesta.

Astfel, prețul de adjudecare a pachetului de acțiuni a fost prețul de începere al licitației, reprezentând valoarea acțiunilor stabilită prin raportul de expertiză de evaluare contabilă, creditorul licitând în contul creanței. În baza procesului-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, executorul judecătoresc a emis, conform art. 447 alin. (3) C. proc. civ., dovada de adjudecare din 25 septembrie 2012 ce constituie titlu de proprietate S.C. B. S.A., asupra bunurilor vândute, respectiv pachetul de 4.021.808 acțiuni la această societate, adjudecate la prețul de 330.190,40 RON.

Acest act de adjudecare, nu a fost contestat de reclamant, pe calea contestației la executare, sens în care în mod corect instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, care a reținut că atâta timp cât reclamantul a avut la îndemână calea de atac specifică reglementată de lege pentru contestarea actelor de executare silită, prezenta acțiune de obligare a adjudecătoarei-pârâte, în temeiul dispozițiilor de drept comun, la plata lipsei diferenței de preț a acțiunilor adjudecate, prin înstrăinare forțată, la un preț derizoriu, nu poate fi primită.

În acest context, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut concluziile instanței de fond care a reținut în mod corect că, deși raportul de expertiză a fost anulat prin hotărâre judecătorească nu înseamnă că vânzarea la licitație a acțiunilor urmărite s-ar fi făcut în lipsa unui preț determinat, atâta timp cât procesul-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, deși contestat a fost considerat legal și valabil de instanța de judecată, iar actul de adjudecare nici măcar nu a fost contestat.

Actul de adjudecare, nefiind contestat și desființat, este definitiv și irevocabil cu privire la dreptul de proprietate transmis, cu efect retroactiv din momentul depunerii prețului, el nemaiputând fi anulat, de vreme ce, reclamantul nu a solicitat anularea procesului-verbal de licitație din 20 septembrie 2012, pentru că prețul de pornire ar fi fost derizoriu și disproporționat față de valoarea pachetului de acțiuni scos la vânzare-silită.

Prin urmare, criticile recurentului, potrivit cărora, instanța de fond ar fi soluționat primul capăt de cerere numai din perspectiva pretențiilor sale susținute subsidiar, sunt nefondate, pentru că reclamantul în subsidiaritatea pretențiilor sale s-a folosit de aceleași argumente de fapt și de drept arătate în principal, atunci când a cerut obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând pierderea patrimonială echivalentă cu diferența dintre valoarea reală și corectă a pachetului de acțiuni și cea stabilită în raportul de evaluare, cu care pârâta a realizat o îmbogățire fără just temei, conform art. 1345 C. civ.

Față de împrejurarea că recurentul nu a exercitat calea de atac specială prevăzută de art. 399 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a menținut soluția instanței de fond care a considerat că primul capăt de cerere, întemeiat pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibil și din perspectiva susținerilor reclamantului, întemeiate pe dispozițiile art. 1662 C. civ. și anume lipsa prețului, ca element esențial și de valabilitate a contractului de vânzare-forțată.

Într-o altă critică, recurentul susține că alături de dezlegarea netemeinică și nelegală a excepției prin încălcarea normelor de drept material ale art. 1345 și urm. C. civ., prima instanță a omis a mai analiza și celelalte 5 capitole (I - V) din cererea de chemare în judecată care au o cauză juridică distinctă și independentă, întemeiate pe dispozițiile art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ. și art. 448 alin. (1), art. 443 alin. (1) și art. 439 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Cu referire la această critică, ce vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1345 C. civ., recurentul susține că instanța de apel a menținut soluția instanței de fond privind excepția inadmisibilității capătului principal de cerere, care ar fi fost soluționată numai din perspectiva argumentelor prezentate la capitolul VI al cererii introductive, privind îmbogățirea fără justă cauză, fără să analizeze argumentele principale ale cererii de chemare în judecată cuprinse la capitolele I - V, privind desființarea prețului contractului de vânzare-cumpărare forțată stabilit de un terț, apreciind în acest context, că ar fi învestit instanța cu trei capete de cerere.

Această critică este nefondată, întrucât, așa cum rezultă din petitul cererii introductive de instanță și din precizarea acțiunii din 29 august 2016, reclamantul a investit instanța cu două capete de cerere; un capăt principal, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani rezultate din diferența de piață a unui pachet de 4.021.808 acțiuni deținute de reclamant la 25 septembrie 2012 la S.C. B. S.A. și valoarea la care au fost evaluate și adjudecate de pârâtă și un capăt subsidiar, prin care a solicitat desființarea actului de adjudecare, ca fiind lovit de nulitate, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.

Astfel, argumentele prezentate la capitolele I - V, privind desființarea contractului de vânzare-cumpărare forțată stabilit de un terț, din cererea de chemare în judecată, sunt motive de fapt și de drept în susținerea capătului principal de cerere și nu reprezintă o pretenție concretă și distinctă a obiectului cererii de chemare în judecată, asupra cărora instanța de apel să nu se fi pronunțat, ci așa cum însăși recurentul susține în motivele de recurs, aceste argumente constituie cauză juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv situația de fapt și de drept pe care și-a întemeiat pretenția concretă, respectiv obiectul acțiunii, așa cum prevăd dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, susținerea recurentului, potrivit căreia, instanța de apel nu a analizat argumentele sale privind instituția contractului de vânzare-cumpărare forțată, stabilirea prețului de către un terț, anularea unui astfel de preț, prezentate în susținerea capătului principal de cerere, ceea ce ar însemna în opinia reclamantului că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, pentru că excepția inadmisibilității capătului principal de cerere ar fi fost invocată de pârâtă doar din perspectiva argumentelor vizând îmbogățirea fără justă cauză, și că instanța trebuia să cerceteze fondul capătului de cerere, este nefondată.

Această susținere a reprezentat motivul de apel formulat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost analizată de instanța de apel, care prin decizia recurată, a constatat că acest motiv de apel este nefondat, întrucât, Tribunalul Harghita a respins ca inadmisibil capătul de cerere principal de cerere, prin raportare la art. 399 C. proc. civ. și art. 1348 C. civ., în condițiile art. 245 C. proc. civ., ce reglementează situația în care instanța, soluționează excepțiile de procedură fără să mai analizeze fondul cererii.

Prin urmare, motivul de recurs invocat de recurent, că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, ignorând limitele învestirii, este neîntemeiat, întrucât prin decizia atacată instanța de apel a analizat legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, din perspectiva soluționării capătului principal de cerere.

Din această perspectivă, se constată că instanța de apel nu a ignorat argumentele reclamantului cuprinse în capetele l - V din cererea introductivă, întrucât prin hotărârea instanței de fond a fost analizată incidența în cauză atât a dispozițiilor art. 1662 C. civ. coroborate cu art. 1719 C. civ., cât și a dispozițiilor art. 448, 443 și 493 C. proc. civ.

În acest context, se constată că instanțele nu au depășit limitele învestirii pronunțându-se asupra obiectului procesului stabilit prin cererea reclamantului a pretenției concrete deduse judecății și apărările pârâtei, cu respectarea dreptului de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se reține că cele două instanțe și-au respectat obligația de a se pronunța cu privire la ceea ce s-a cerut, ceea ce constituie garanția aplicării principiului disponibilității, așa cum rezultă din prevederile art. 9 alin. (2), cât și din prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Pe de altă parte, motivul de casare invocat de recurent și întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1345 C. civ., exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură, prevăzute de art. 6, 7, 13, 14 și 22 C. proc. civ.

Referitor la critica recurentului privind nemotivarea deciziei atacate, întrucât motivele cuprinse în considerentele hotărârii nu constituie motive de fapt și de drept în accepțiunea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este de asemenea nefondată. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a analizat soluția instanței de fond, care a respins capătul principal de cerere ca inadmisibil, fără a intra în cercetarea fondului, considerând că prin raportare la dispozițiile art. 399 C. proc. civ. și art. 1348 C. civ., acest capăt de cerere este inadmisibil.

Sub acest aspect, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În acest context, se reține că instanța de fond a verificat aplicarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și a considerat că în mod corect instanța de fond soluționând capătul principal al acțiunii, pe excepția inadmisibilității, nu a mai analizat fondul cauzei, conform art. 245 C. proc. civ.

Prin urmare, instanța de apel și-a motivat hotărârea dată, cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., astfel încât nu există aspecte, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, care să justifice calea extraordinară de atac a recursului formulat de recurent.

Recursul pârâtei S.C. B. S.A.

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, se susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2523 C. civ. și art. 2529 alin. (2) C. civ. de către instanța de apel, întrucât a considerat că termenul de prescripție în care reclamantul, titularul dreptului poate formula cererea de desființare a actului de adjudecare a început să curgă de la data pronunțării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 de către Tribunalul Harghita, prin care s-a anulat raportul de evaluare a acțiunilor, pentru că de la acea dată a aflat cauza în raport cu care solicită desființarea actului de adjudecare.

Totodată, recurenta arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2529 alin. (2) C. civ., care se referă la dreptul de acțiune în anularea unui act juridic, a unei terțe persoane, pentru motive de nulitate relativă, pentru care prescripția începe să curgă de la data când această persoană a cunoscut existența unei cauze de nulitate.

Această critică este fondată, având în vedere că, în speță, reclamantul nu este o terță persoană față de actul juridic a cărui anulare se cere, ci parte a actului de adjudecare din 25 septembrie 2012, în calitate de debitor, situație în care, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2523 C. civ., potrivit cu care dreptul la acțiune al reclamantului a început să curgă de la data când a avut loc licitația publică 20 septembrie 2012 sau de la data emiterii actului de adjudecare 25 septembrie 2012, pentru că de la această dată reclamantul a cunoscut valoarea pachetului său de acțiuni de 330.190,44 RON, reprezentând prețul la care a fost adjudecat.

În același context, se reține că la momentul licitației publice, reclamantul cunoștea prețul la care au fost evaluate acțiunile, încă de la acel moment, întrucât prin contestația la executare ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012, introdusă la 18 iunie 2012, reclamantul a contestat raportul de evaluare contabilă a pachetului său de acțiuni, tocmai pe motivul că prețul de evaluare ar fi derizoriu, disproporționat față de valoare pachetului de acțiuni.

Din această perspectivă, se constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2523 C. civ., considerând că dreptul la acțiune al reclamantului, în ce privește capătul subsidiar al acțiunii, s-a născut la data pronunțării Deciziei nr. 14/R din 2 martie 2016 a Tribunalului Harghita, iar nu de la data la care a avut licitația - 20 septembrie 2012, sau data emiterii actului de adjudecare - 25 septembrie 2012.

Astfel, în raport cu data când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantului a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, context în care, recurenta a apreciat că, în mod nelegal, instanța de apel a anulat în parte sentința instanței de fond, în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al capătului subsidiar de cerere.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimitea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiași decizii, va fi admis, casată în parte decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare, urmând a fi menținute în rest dispozițiile deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Casează în parte decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 106 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de adjudecare.

Menține în rest dispozițiile deciziei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN