ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 10 august 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. SA, în principal obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea de piață a pachetului de 4.021.808 acțiuni deținute de reclamant la societatea pârâtă și valoarea la care acest pachet de acțiuni a fost adjudecat de pârâtă, respectiv de 330.190,40 RON, iar în subsidiar, desființarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.

Prin sentința civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins capătul principal al acțiunii ca inadmisibil și capătul subsidiar ca prescris.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 451/A din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției I civile, a aceleiași instanțe, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Pentru stabilirea competenței materiale procesuale în soluționarea apelului trebuie avute în vedere dispozițiile art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul următor:

"

Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

Luând în considerare această decizie, pentru stabilirea competenței este necesar să se determine natura și obiectul prezentei cauze, fiind evident totodată că aceasta nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În speță, împrejurarea că actul de adjudecare se referă la un pachet de acțiuni nu are relevanță sub aspectul analizat, nefiind de natură a modifica obiectul cauzei, având în vedere că cererea nu este întemeiată pe dispozițiile Legii societăților (nr. 31/1990), iar litigiul nu este purtat între acționari, adjudecarea făcându-se în cadrul unei proceduri de executare silită desfășurată potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Ținând seama de cuprinsul cererii de chemare în judecată și de calificarea dată acesteia de prima instanță, s-a apreciat că litigiul este de natură civilă, având ca obiect plata unei sume de bani ca diferență de preț, respectiv desființarea unui act de adjudecare încheiat în procedura executării silite.

Cauza păstrează aceeași natură și în apel, care se impune a fi soluționat tot de instanța civilă. Din această perspectivă, stabilirea competenței instanței de apel prin raportare la calitatea de profesionist a uneia dintre părți ar fi lipsită de suport juridic prin prisma prevederilor legale menționate mai sus.

Prin decizia nr. 417/A din 07 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea acestei soluții, au fost reținute următoarele considerente:

Reclamantul, fost proprietar al unui pachet de acțiuni la societatea pârâtă, a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata unei diferențe de preț a pachetului de acțiuni, iar în subsidiar, anularea vânzării acțiunilor, repunerea reclamantului în situația anterioară vânzării și plata dividendelor ce i se cuvin pentru aceste acțiuni.

Motivarea cererii de chemare în judecată se întemeiază pe o hotărâre judecătorească prin care, în afara procedurii de soluționare a contestației la executare, s-a anulat raportul de expertiză de evaluare a acțiunilor.

Acțiunea reclamantului nu reprezintă o simplă pretenție de natură civilă, ci este un litigiu în care un fost acționar formulează pretenții împotriva societății la care a deținut acțiuni, în legătură cu aceste acțiuni.

Totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata dividendelor cuvenite în raport cu acțiunile avute, iar petitul subsecvent nu reprezintă o cale de atac în cadrul procedurii de executare silită.

În raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, cererea fiind de competența secției a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, secție care a soluționat anterior intrării în vigoare a C. civ. cauzele comerciale.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 noiembrie 2017, fiind fixat termen pentru soluționare la 18 ianuarie 2018.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, pentru considerentele care succed.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la natura litigiului dedus judecății.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10 august 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând, în principal, obligarea societății pârâte la plata unei sume de bani reprezentând diferența între valoarea de piață și valoarea de adjudecare a unui pachet de acțiuni, iar în subsidiar, desființarea actului de adjudecare ca fiind lovit de nulitate, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că a deținut calitatea de acționar în cadrul societății pârâte și că aceasta, deținând un titlu executoriu împotriva sa, a demarat procedura de executare silită prevăzută de C. proc. civ.; în procedura executării silite au fost urmărite acțiunile deținute de el la societatea pârâtă și adjudecate de aceasta în contul creanței, la o valoare sub cea reală, expertiza în raport de care s-a stabilit prețul licitației fiind ulterior anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, susținând astfel că i se cuvine diferența dintre valoarea de piață și valoarea de adjudecare a acțiunilor, fie în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1719 C. civ., fie în temeiul dispozițiilor art. 1345 C. civ. referitoare la îmbogățirea fără justă cauză. Pe de altă parte, s-a arătat că actul de adjudecare, care are valoarea unei vânzări forțate, este lovit de nulitate în condițiile art. 1665 C. civ., prețul de adjudecare fiind derizoriu, iar ca efect al anulării acestui act se impune repunerea părților în situația anterioară, potrivit art. 1254 C. civ.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului pendinte, aflat în apel, în care una dintre părți are calitatea de profesionist, prezintă relevanță Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin această decizie s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit următoarele:

"

Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

În considerente deciziei evocate, s-au reținut, printre altele, următoarele:

"

Raportat la Decizia în interesul legii nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, trebuie să se țină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Litigiile enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 se referă la: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; cereri care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cereri privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Litigiul pendinte nu se încadrează, însă, în categoriile de litigii exemplificate în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, spre a atrage competența secțiilor specializate, pretențiile reclamantului fiind de natură civilă, derivând dintr-o adjudecare efectuată în procedura executării silite desfășurate potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Astfel, acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză are ca obiect obligarea adjudecatarului la plata unei sume de bani ca diferență de preț, respectiv desființarea unui act de adjudecare emis în procedura executării silite, cu repunerea părților în situația anterioară, aspecte care nu pun în discuție actele efectuate de profesionist în desfășurarea activității sale economice, acțiunea nefiind întemeiată pe norme speciale care reglementează activitatea profesionistului, pentru a fi atrasă competența unei secții specializate în litigii cu profesioniști.

Împrejurarea că actul de adjudecare se referă la un pachet de acțiuni este lipsit de relevanță sub aspectul analizat, litigiul având natură civilă în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.

Faptul că reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata retroactivă a dividendelor nu este nici el de natură a determina o altă calificare a litigiului decât civil, întrucât această pretenție constituie o consecință a repunerii părților în situația anterioară în ipoteza în care s-ar dispune desființarea actului de adjudecare.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că litigiul are natură civilă, cauza păstrându-și aceeași natură și în apel, care se impune a fi soluționat tot de instanța civilă.

Față de considerentele expuse, instanța competentă să judece cauza în apel este Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în apel în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.