ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 222/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 7 decembrie 2015, reclamanții A. prin B., C., D., E., F., G., H., B., I. și F., în contradictoriu cu pârâta J. SA Polonia prin reprezentantul de despăgubiri în România SC K. SRL. au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale și material, respectiv, pentru: A., prin B. - fiul și fratele decedaților L. și M., 1.000.000 lei - daune morale; C. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; D. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; E. - fratele decedatei L., 300,000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; G.-fiica decedaților N. și O., 1.000.000 lei - daune morale; H. - fiul decedaților N. și O., 1.000.000 lei - daune morale; B. - fiul decedaților N. și O. 1.000.000 lei - daune morale; 4.338,39 lei - daune materiale; J. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale; I.-sora decedatei O., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 431 din 29 martie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015 al Tribunalului Harghita s-a admis în parte acțiunea și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească: reclamantului A., reprezentatul legal B., suma de 300.000 lei reprezentând daune morale; reclamantei G. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale; reclamantului H. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale; reclamantului B. suma de 100.000 lei reprezentând daune morale și suma de 4.338,39 lei reprezentând daune materiale; fiecăruia dintre reclamanții C., D., E., F., J. și I. câte 30.000 lei reprezentând daune morale; a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul J.; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților C., F. și B. suma de 55.802 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat; a fost obligată pârâta să plătească tuturor reclamanților suma de 250,33 lei reprezentând cheltuieli de judecată (cheltuieli de deplasare); au fost respinse restul pretențiilor.

Prin Decizia civilă nr. 1755/A din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis formulat de reclamantul A., prin B. și de reclamantul J. împotriva Sentinței nr. 431 din 29 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosar nr. x/2016 și, în consecință, a fost schimbată în parte hotărâre atacată în sensul că: s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul J. împotriva pârâtei J. SA Polonia, prin reprezentantul de despăgubiri în România SC K. SRL, a fost obligată pârâta să plătească acestuia suma de 30.000 lei reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului A., reprezentatul legal B., suma de 500.000 lei reprezentând daune morale; au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate; s-a respins apelul formulat de reclamanții C., D., E., F., G., H., B., I. și F., precum și apelul formulat de pârâtă; s-a respins cererea apelanților-reclamanți de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata în apel.

La data de 27 iunie 2017 reclamanții A., C., D., E., F., G., H., B., J., I., F., au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 605 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Litigiul de față are ca obiect cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 7 decembrie 2015, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale în cuantumul indicat: - A., prin B. - fiul și fratele decedaților L. și M. 1.000.000 Iei - daune morale; C. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; D. - sora decedatei L., 300.000 lei - daune morale; E. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei L., 300.000 lei - daune morale; G. - fiica decedaților N. și O., 1.000.000 lei - daune morale; H. - fiul decedaților N. și O., 1.000.000 lei - daune morale; B. - fiul decedaților N. și O. 1.000.000 lei - daune morale; 4.338,39 lei - daune materiale; J. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale; I. - sora decedatei O., 300.000 lei - daune morale; F. - fratele decedatei O., 300.000 lei - daune morale.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă.

Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamanții au solicitat atât daune morale, cât și daune materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt (1.000.000 lei cu titlu de daune morale).

În plus, din prevederile art. 100 alin. (1) și (2) C. proc. civ., rezultă că, în cazul în care mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva mai multor pârâți, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.

Astfel, în acest caz, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, această soluție fiind justificată prin o mai bună administrare a justiției, facilitarea administrării probelor și a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toți reclamanții, fără însă să existe un raport juridic unitar între părți, cum este cazul în speță.

De altfel, împrejurarea că fiecare reclamant a solicitat atât daune morale, cât și daune materiale, face ca acțiunea să aibă două capete principale de cerere, fiind aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., neputând fi primită alegația recurenților în sensul că pretenția principală rezultă din însumarea despăgubirilor solicitate.

Din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanți și pârât sunt distincte și valoarea fiecărei pretenții în parte este sub pragul valoric prevăzut de textul menționat mai sus.

Așadar, valoarea pretenției (daună morală sau materială) fiecărui reclamant la data de 7 decembrie 2015, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 lei inclusiv.

Prin raportare la dispozițiile legale evocate și la faptul că decizia instanței de apel a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv pentru fiecare reclamant, formulată la data de 7 decembrie 2015, decizia atacată nu este susceptibilă de recurs.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 605 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Având în vedere și culpa procesuală a reclamanților, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., urmează a-i obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții E., F., F., C., G., D., H., B., J., I. și A. împotriva Deciziei nr. 605 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe reclamanții E., F., F., C., G., D., H., B., J., I. și A., la plata sumei de 3.000 lei către pârâta J. SA Polonia, prin reprezentant SC K. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nici o cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL