ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4244/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă la data de 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SC Miercurea-Ciuc, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanței ca, prin sentința civilă pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la contravaloarea în RON a sumei de 51.342 EUR, la cursul de schimb de 4.2433/EUR, reprezentând plată nedatorată ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale din Contractul de credit nr. x din 28 februarie 2008, încheiat între părți, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că între aceasta și pârâta SC B. SA a intervenit Contractul de credit x din 28 februarie 2008 având ca obiect acordarea unui credit de 122.596 CHF pe o perioadă de 180 luni, cu ultimă dată de rambursare 27 februarie 2023.

Reclamanta a arătat că a achitat la timp toate ratele, inclusiv dobânzile, în ultimii ani plătind și anticipat. La acest contract s-a încheiat numai un singur Act Adițional nr. 2 din data de 8 aprilie 2016 având ca obiect valoarea dobânzii, a comisioanelor și a termenului de scadența pentru suma de 14.394,38 CHF rămas de rambursat.

Reclamanta a susținut că pârâta, la calcularea ratelor lunare nu a luat în vedere mai multe aspecte și din acest motiv a fost nevoită să plătească sume exagerate, nefiind respectate clauzele contractuale din contractul de credit privind nivelul dobânzii și dreptul băncii de a modifica oricând rata dobânzii; clauza care prevede o dobândă majorată la o rată egală cu suma dintre dobânda prevăzută la par. 2.4.1 și o marjă de 5 puncte procentuale; clauza privind comisionul de administrare, comisionul de acordare, comisionul de modificare și comision de rambursare anticipată; clauza privind obligația de a plăti băncii rate egale (principal și dobândă) și comisionul de administrare.

Totodată, reclamanta a menționat faptul că pe parcursul derulării contractului banca a modificat de mai multe ori dobânda fără să fie notificată sau fără să încheie un act adițional în acest sens.

A mai arătat că o altă neconcordanță în contractul de credit se referă la actul adițional în care se menționează că până la data de 15 martie 2017 a rămas de rambursat suma de 14.394,38 CHF, pe când pe graficul de rambursare emis pe 8 aprilie 2016 la sold final apare suma de 13.322.52 CHF.

Reclamanta a mai susținut că, datorită faptului că banca a modificat unilateral, pe parcursul derulării contractului, de mai multe ori, a plătit până în prezent cca. 55.000 CHF cu titlu de dobândă în loc de 14.500 cum era inițial, raportat la dobânda stabilită prin contract.

În cea ce privește comisionul de rambursare anticipată și penalizarea de rambursare anticipată, reclamanta a susținut că și acestea au fost calculate în mod abuziv, ca și alte comisioane.

Reclamanta a mai susținut că a achitat până în prezent cu titlu de comisioane circa 9.000 CHF, deși comisioanele de rambursare anticipată sunt interzise prin lege și că la plata anticipată a creditului nici rata soldului nu a fost calculată/recalculată în mod corect raportat la suma/rata achitată anticipat.

Reclamanta a susținut că, datorită neconcordanțelor dintre contractul semnat între părți și calculul eronat al ratelor lunare, a achitat suma de 185.000 CHF în loc de 122.596 CHF și cu plată anticipată, înainte de termenul de 27 martie 2023.

Reclamanta a arătat că, atâta timp cât nu a avut cunoștință despre modificările propuse de bancă, nu putea opera modificarea clauzelor contractuale și nici nu avea cum să notifice banca în 60 zile de la intrarea în vigoare a legii, cât timp nu cunoștea aceste modificări. În aceste condiții, perceperea unui comision de administrare în locul comisionului de risc, contravine prevederilor legale mai sus arătate. Nici comisionul de risc nu se mai putea percepe de către bancă, deoarece este un comision perceput în pofida legii. Pentru a opera modificarea comisionului din risc în cel de administrare trebuia să se realizeze voința juridică de a contracta. Nefiind realizată voință juridică a ambelor părți, modificarea contractuală nu poate opera, iar cu privire la comisionul de risc și de administrare, reclamanta a susținut că reprezintă o încălcare gravă a principiului consensualismului prevăzută în legea civilă română și consacrată expres în art. 969 C. civ., în special în materia contractelor de credit, cu privire la comisioanele bancare, fiind nesocotite normele care interesează ordinea publică la încheierea contractului de credit.

În drept, reclamanta a invocat art. 992 din C. civ. de la 1864.

Prin Sentința nr. 2478 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția Civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. SA, și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei SC A. SC privind pretențiile solicitate pentru perioada anterioară datei de 10 martie 2014, ca fiind prescrise.

A respins, în rest, acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței tribunalului reclamanta SC A. SC Miercurea-Ciuc a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 5.360,06 CHF, reprezentând plată nedatorată, imputată în plus față de soldul creditului, precum și la plata sumei de 4.455,18 CHF, reprezentând plată nedatorată imputată asupra dobânzii achitate în ultimii trei ani dinaintea înregistrării acțiunii la Tribunalul Harghita (10 martie 2014 - 10 martie 2017), precum și cheltuieli de judecată.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 177/A din 8 mai 2018, a declinat în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SC A. SC împotriva Sentinței civile nr. 2478 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă în Dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din 5 mai 2018 instanța Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal și, analizând-o, a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Litigiul soluționat prin sentința atacată este civil, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la plata unei sume afirmativ nedatorate ca urmare a nerespectării de către pârâtă a clauzelor unui contract de credit.

Prin art. 3 alin. (1) din C. civ. se prevede expres că dispozițiile acestuia "se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil", iar prin Legea nr. 71/2011 a fost abrogat vechiul Codul comercial.

În consecință, stabilirea competenței materiale procesuale în soluționarea apelului urmează a se realiza ținând seama de dispozițiile art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18/2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul următor:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției și, de asemenea, că interpretarea în sens contrar, de calificare a litigiilor nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ. (par. 165, 173).

Ca atare, luând în considerare această decizie, pentru stabilirea competenței este necesar să se determine natura și obiectul prezentei cauze, fiind evident, totodată, că aceasta nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Or, ținând seama de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în speță este vorba de o cauză de natură civilă, în pretenții, întemeiată pe plata nedatorată.

Cauza păstrează aceeași natură și în apel, care se impune a fi soluționat tot de instanța civilă. Din această perspectivă, stabilirea competenței instanței de apel prin raportare la calitatea de profesionist a părților ar fi lipsită de suport juridic prin prisma prevederilor legale menționate mai sus.

S-a apreciat, pentru considerentele expuse, că îi revine secției I civile a Curții de Apel Târgu Mureș competența de soluționare a apelului, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 132 și art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. raportate la cele ale art. 226 alin. (1) și art. 227 din Legea nr. 71/2011, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența în favoarea acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă sub nr. x/2017* .

Prin Decizia nr. 286/A din 13 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, la rândul său, a declinat în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SC A. SC împotriva Sentinței civile nr. 2478 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2017.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții.

A dispus suspendarea judecății apelului și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a avut în vedere următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea caracterului nelegal al unor clauze din contractul de credit încheiat de reclamantă cu societatea bancară pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale declarate nule sau cu nerespectarea clauzelor invocate ca fiind nelegale.

Potrivit Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text conform căruia, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc;

b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Instanța Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a reținut că, prin Decizia nr. 18/2016, s-a statuat că nu se poate avea în vedere, la stabilirea competenței instanțelor, doar calitatea de profesionist a părților, datorită concepției moniste a C. civ. actual. Astfel, în actuala ordine de drept civil, distincția între profesioniști și neprofesioniști din perspectiva competenței instanțelor de judecată nu mai este acceptabilă, devenind artificială, în lipsa vreunei dispoziții legale care să dea litigiile civile în competența unei instanțe ori a alteia, în funcție de calitatea persoanei.

De asemenea, prin aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, actualmente, stabilirea competenței materiale procesuale a tribunalelor specializate și a secțiilor similare din cadrul instanțelor de judecată se poate face în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Prin urmare, în cuprinsul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au fost enumerate doar exemplificativ, iar nu limitativ, cauzele de competența tribunalelor ori secțiilor specializate, ceea ce înseamnă că în competența acestora intră și alte litigii decât cele enumerate de textul de lege evocat, prin Decizia nr. 18/2016 stabilindu-se că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

În acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a avut în vedere dispozițiile art. 3 din C. civ., care stabilesc trăsăturile esențiale ale profesionistului, în sensul că sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, iar o atare operațiune este reprezentată de exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Plecând de la acest text de lege, cu precădere de la alin. (2) - (3) evocate și trecând prin enumerarea făcută de legiuitor în cuprinsul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș a constatat că elementul care unește toți termenii enumerării respective este reprezentat de acele litigii care, prin obiectul sau natura lor, vizează aspecte ale creării, modificării, desființării, încetării și realizării obiectului de activitate al profesionistului, pentru că acesta este genul cel mai apropiat ce poate fi identificat și care să includă toate categoriile de cereri pe care legiuitorul le-a redat cu titlu exemplificativ în prevederea legală analizată. Este vorba, așadar, despre litigii care vizează exploatarea unei întreprinderi, cu tot ceea ce implică aceasta, respectiv crearea, modificarea, desființarea și realizarea scopului pentru care a fost constituită, desfășurarea efectivă a activității sale.

Or, litigiile în care sunt chemate în judecată societăți bancare și în care se solicită anularea unor clauze pretins nelegale inserate în convențiile de credit și restituirea sumelor achitate în baza clauzelor declarate nule, precum și cauza dedusă judecății în primă instanță, sunt litigii decurgând din exploatarea întreprinderii profesionistului-societate de creditare.

În plus, trebuie avut în vedere și faptul că, inclusiv societatea-reclamantă a încheiat contractul de credit în discuție cu scopul finanțării achiziției unui imobil destinat desfășurării activității sale economice, constituind în prezent chiar sediul său social, necesar realizării scopului pentru care a fost înființată.

Prin urmare, constatând că litigiul din speță vizează raportul juridic stabilit între doi profesioniști, în temeiul unui contract ce se circumscrie activității economice a fiecăruia dintre ei, decurgând din exploatarea propriilor întreprinderi, secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș a apreciat că îi revine secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul aceleiași instanțe, competența de soluționare a apelului declarat în cauză, ca secție specializată în soluționarea proceselor de natura și genul celor arătate cu titlu exemplificativ de art. 226 din Legea nr. 71/2011, obiectul litigiului încadrându-se în prevederile normei legale evocate.

Totodată, în acord cu prevederile art. 136 alin. (1) și (2), raportat la art. 133, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017*.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 136 alin. (1) și (2), raportat la art. 133, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, pentru considerentele care succed.

În speță, așa cum reiese din expunerea lucrărilor cauzei, conflictul negativ de competență s-a ivit ca urmare a faptului că atât secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cât și secția I Civilă din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș și-au declinat reciproc competența de soluționare a apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de secția civilă a Tribunalului Harghita, fiecare din cele două secții dând o calificare diferită naturii și obiectului acțiunii cu care reclamanta a învestit instanța, prin interpretarea și aplicarea acelorași texte de lege.

Astfel, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, a apreciat, din perspectiva dispozițiilor art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 18/2016, pronunțată în recursul în interesul legii, că acțiunea reclamantei nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, fiind vorba de o cauză de natură civilă, în pretenții, întemeiată pe plata nedatorată, cauză care-și păstrează aceeași natură și în apel, impunându-se a fi soluționată tot de instanța civilă.

La rândul său, invocând aceleași texte de lege și aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii- Decizia nr. 18/2016 -, secția I civilă a Curții de Apel Târgu Mureș a apreciat că litigiile în care sunt chemate în judecată societăți bancare, prin care se solicită anularea unor clauze pretins nelegale inserate în convențiile de credit și restituirea sumelor achitate în baza clauzelor declarate nule sunt litigii decurgând din exploatarea întreprinderii profesionistului-societate de creditare, iar în speță litigiul vizează raportul juridic stabilit între doi profesioniști, decurgând din exploatarea propriilor întreprinderi, reclamanta încheind contractul de credit cu scopul de a achiziționa un imobil destinat desfășurării activității sale economice.

Cu privire la problema de drept referitoare la competența funcțională a tribunalelor specializate (Argeș, Cluj, Mureș) în soluționarea litigiilor cu profesioniști, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, competență determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părților procesului civil, în raport și cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenței în aceste litigii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, a pronunțat Decizia nr. 18/2016.

Prin această decizie, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare a stabilit:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare."

Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat, având în vedere dispozițiile art. 3 din C. civ. și art. 8 din Legea nr. 71/2011, că toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole, liber-profesioniști ori societăți profesioniste), sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale.

S-a reținut că art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (așa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare), prevăd expres că, în cadrul curților de apel și în cadrul tribunalelor funcționează "secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților".

În mod asemănător, dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii obiectul și natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii, textul neindicând in terminis, în afară de natura și obiectul litigiului, alte criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.

Înalta Curte a reținut că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, trebuie să se țină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare și că revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit. A mai statuat Înalta Curte că instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. "Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare."

Cum în cauza dedusă judecății distincția între profesioniști și neprofesioniști nu mai este relevantă pentru stabilirea competenței instanțelor, în considerarea Deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, cum nu există depusă la dosar o hotărâre a colegiului de conducere al instanței în cadrul căreia funcționează secțiile aflate în conflict, prin care să fie atribuite unei anumite secții din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș cauze de natura celei deduse judecății, Înalta Curte apreciază că îi revine primei instanțe învestite cu judecarea apelului competența de soluționare a acestuia.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SC A. SC împotriva Sentinței civile nr. 2478 din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta SC A. SC împotriva Sentinței civile nr. 2478 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/2017, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM