ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3126/2018

Ședința publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 16.12.2015, sub număr unic x/2015, având ca obiect "acțiune în constatare - clauze abuzive" ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 5814/22.10.2015, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se pronunța să se dispună în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei cuprinsă în dispozițiile art. 5.1 cu privire la sintagmele "marjă variabilă", "conform deciziei băncii" și al art. 5.4 teza a II-a "În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat", din Contractul de credit nr. x/14.11.2007, al clauzei cuprinsă în dispozițiile Art. 3.1/Contract cu privire la perceperea comisionului de acordare a creditului, precum și al clauzei prevăzută în cuprinsul Art. 6.3/Contract cu privire la suportarea riscului valutar, cu consecința stabilizării cursului la nivelul celui de la data încheierii convenției și a denominării în moneda națională a plăților, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 18616/2016 din 31.10.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., și pe cale de consecință:

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în dispozițiile art. 5.1 cu privire la sintagmele "marjă variabilă", "conform deciziei băncii" și al art. 5.4 teza a II-a "În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat", din Contractul de credit nr. x/14.11.2007, cu consecința constatării caracterului fix al marjei prevăzută în contract și obligarea pârâtei la revenirea la dobânda inițială, agreată de părți, respectiv LIBOR la 3 luni plus MARJA FIXA de 4,3 puncte procentuale, cu refacerea graficului de rambursare.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive mai sus menționate, din Contractul de credit nr. x/14.11.2007, cu consecința lipsirii acestora de orice efecte juridice.

A fost obligată pârâta să restituie în favoarea reclamanților, sumele încasate cu titlu de diferențe de dobândă percepută în plus, în cuantum de 4519,74 CHF și 914,58 CHF.

A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 4099 din 01.11.2017, Tribunalul Bucuresti, în complet de apel, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., ca nefondat; a luat act că apelanții-reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată din apel pe cale separată.

În complet de divergență, cu majoritate, instanța a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 18616/31.10.2016 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015; a schimbat în parte parte sentința apelată, astfel:

a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 1.3 lit. a) din Contractul de credit nr. x/14.11.2007 privind comisionul de acordare; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 926 CHF, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, percepută cu titlu de comision de acordare, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data perceperii comisionului de acordare și până la plata integrală a acestuia; a luat act că apelanții-reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată din apel pe cale separată.

Cu opinia separată a doamnei judecător D., în sensul respingerii apelului formulat de apelanții-reclamanți ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanții, cât și pârâta au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 aprilie 2018.

Prin rezoluția din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La data de 15 iunie 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că instanța competentă material să judece recursul este Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la 18 iunie 2018 recurenții-reclamanți B. și A. au depus note scrise, prin care au solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții B. și A. și de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 4099 din 1 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2018.