ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 23 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la secțiunea 4 "Plăți" din condițiile generale și la art. 6 din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. x din 18 octombrie 2008 încheiate de reclamanți cu D. S.A., stabilizarea, înghețarea cursului de schimb valutar pentru efectuarea plăților, în temeiul convenției de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului, la un curs de 2,4481 RON/CHF pe întreaga perioada de valabilitate a acestuia, urmând ca pârâta să le restituie sumele plătite în plus. Totodată, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 1 pct. 3 lit. f) din Actul adițional nr. x la convenția de credit privind "valoarea totală plătibilă de către împrumutat" ca fiind 89.680,16 CHF, sumă calculată în mod eronat, urmând ca adaptarea contractului să se facă în funcție de eliminarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, cu dobânda legală aferentă și constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a), b) și c) din contractul de credit, condiții speciale, cu referire la comisionul de risc, comisionul de analiză, comisionul de rambursare anticipată și comisionul de gestiune. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și următoarele, art. 973 și următoarele, art. 998, art. 1.391 și următoarele, art. 1.541, art. 1.744 C. civ., Legea nr. 193/2000, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, art. 712 alin. (2) C. proc. civ., art. 169 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, O.G. nr. 21/1992 republicată în 28.03.2007 și ulterior modificată, Codul consumului adoptat prin Legea nr. 296/2004 și Legea nr. 190/1999, Legea nr. 289/2004, Legea nr. 90/1999, Regulamentul BNR nr. 3/2007, Directiva 2008/48/CE, Legea nr. 284/2004, Decizia Curții Constituționale a României nr. 623/2016, cauzele CJUE C-26/13 Kasler vs. Ungaria și C-70/10 Krajsky Sud vs. Presove. Prin notele scrise depuse la 16 iunie 2017, reclamanții au completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, prin care au solicitat obligarea pârâtei să efectueze conversia în RON a creditului acordat reclamanților începând cu data de 6 ianuarie 2009, când cursul CHF era de 2,7110 RON, cu mai mult de 10% din valoarea acestuia de la data semnării convenției de credit, fiind expuși riscului valutar, în timp ce banca, în secțiunea 4 "Plăți" la punctele 4.2 și 4.3 a inserat clauza de conversie numai în favoarea sa. Prin sentința civilă nr. 210 din 9 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanți, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor din convenția de credit prevăzute la art. 5 lit. a) privind "comisionul de risc" și art. 5 lit. c) privind "comisionul de rambursare în avans" din condițiile speciale, art. 4.

I parțial din condițiile generale privind "dreptul, dar nu și obligația" băncii de a converti în Ron creditul acordat, art. 1, pct. 3, lit. f) parțial din Actul adițional nr. x din 29 octombrie 2010, în măsura în care suma de 89.680,16 CHF conține comision de risc și comision de rambursare în avans. De asemenea, a fost obligată pârâta C. S.A., în calitate de succesor în drepturi a societății D. S.A., să restituie reclamanților sumele încasate în baza clauzelor contractuale abuzive, respectiv comisionul de risc și comisionul de rambursare în avans, sume la care se va adăuga dobânda legală începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii efective a debitului principal și să convertească creditul acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare cu 10% față de valoarea acestuia la data semnării convenției, cu aplicarea prevederilor Secțiunii 4 "Plăți" din condițiile generale ale convenției. Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 lit. b) condiții speciale din convenție privind "comisionul de analiză a dosarului de credit" și art. 6 din condițiile speciale, precum și cererea privind stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data semnării convenției. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. 2. Împotriva acestei sentințe au promovat apel reclamanții A. și B., precum și pârâta C. S.A. Prin decizia civilă nr. 66/2021 din 11 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul constatării caracterului abuziv și nulității absolute a clauzelor privind "comisionul de acordare" stipulat la art. 5 lit. b) din convenția de credit și a comisionului de risc redefinit comision de administrare prin actele adiționale subsecvente și a fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza clauzelor contractuale abuzive, respectiv comisionul de acordare și comisionul de administrare, sume la care se va adăuga dobânda legală datorată pentru întârzierea în executarea obligațiilor scadente, dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii efective a debitului principal. De asemenea, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate în secțiunea 4 "Plăți" din condițiile generale ale convenției la punctele 4.2. I/II; 4.3 I/II, s-a dispus anularea parțială a convenției de credit, efectele produse între părți, anterior datei de 06.01.2009, fiind menținute. S-a dispus anularea actelor adiționale subsecvente, respectiv actul adițional nr. x din 29.10.2010 și actul adițional nr. x din 29.10.2010 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul că au fost obligați reclamanții să restituie capitalul împrumutat în moneda CHF, neachitat la 06.01.2009, convertit în RON la cursul din data de 06.01.2009, dată la care CHF s-a apreciat față de Ron, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, fără ca banca să pună în aplicare clauza de la art. 4.2. Au fost obligați reclamanții la plata dobânzii legale remuneratorii calculată asupra capitalului împrumutat în CHF convertit în RON la cursul din data de 06.01.2009, când CHF s-a apreciat față de Ron, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, dobândă calculată până la data plății, compensării debitului principal. Referitor la ratele achitate de reclamanți după data de 06.01.2009, cu titlu de capital, dobândă, alte costuri, comisioane, inclusiv a celor percepute în baza clauzelor abuzive, convertite în RON, la cursul de la data plății, instanța de apel a dispus restituirea acestora de către pârâtă, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii, compensării, al căror cuantum trebuie dedus din sumele ce trebuie restituite de consumatori. În rest, au fost păstrate dispozițiilor primei instanțe, care nu sunt contrare statuărilor instanței de apel. Totodată, instanța de apel a respins apelul declarat de pârâtă și a fost obligată să plătească reclamanților suma de 6.764,55 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Prin încheierea din 13 mai 2021, instanța de apel a respins cererea de lămurire a deciziei civile nr. 66 din 11.02.2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, formulată de apelanții-reclamanți.

Împotriva acestei decizii pârâta C. S.A. a declarat recurs principal, iar reclamanții A. și B. au promovat recurs incident. Prin decizia nr. 1071 din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul principal, a casat decizia recurată, a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel și a respins ca nefondat recursul incident.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 28/2023 din 17 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017, instanța de apel, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâta C. S.A., a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus înlăturarea dispozițiilor referitoare la convertirea creditului acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare de 10% față de valoarea acestuia la data semnării convenției, cu aplicarea prevederilor secțiunii "Plăți" din condițiile generale ale convenției. A respins apelul reclamanților, a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat apelanții-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 27.360,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel și recurs.

Împotriva acestei decizii reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A. au declarat recurs. Prin decizia nr. 533 din 6 martie 2024 pronunțată în procedura de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a anulat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. De asemenea, s-a disjuns judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași decizii civile și s-a format un dosar nou în vederea soluționării acestuia, fiind acordat termen în aceeași zi, în complet de filtru, fără citarea părților. Cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe de recurs, sub nr. x/2024, iar la termenul din 6 martie 2024, s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 28/2023 din 17 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind soluționat prin decizia nr. 1268 din 5 iunie 2024 pronunțată de instanța supremă, în sensul admiterii recursului declarat de pârâtă, a casării în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe. Totodată, a fost menținută dispoziția de respingere a apelului declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 533 din 6 martie 2024 pronunțate în procedura de filtru de instanța supremă, în dosarul nr. x/2017, au formulat contestație în anulare contestatorii B. și A., prin care au solicitat anularea hotărârii atacate, admiterea în principiu a recursului declarat și soluționarea căii de atac. În motivarea contestației, reclamanții au susținut că sunt incidente prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., arătând, în esență, că, deși la dosar există dovada comunicării raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, prin depunerea acestuia la cutia poștală de la adresa indicată în cererea de recurs, nu au primit raportul pentru a lua cunoștință efectiv de acesta, fiind încălcate dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Au precizat că intenția acestora era să depună dovada mandatului acordat avocatului, după primirea raportului, chiar dacă împuternicirea avocațială a semnatarului cererii de recurs nu a fost depusă odată cu formularea căii de atac. În susținerea motivului contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2, contestatorii au arătat că dovada mandatului reprezentantului convențional al acestora nu s-a aflat în dosarul de recurs din al doilea ciclu procesual, dar din cauza unei erori materiale, instanța de recurs nu a observat împuternicirile avocațiale ale aceluiași avocat care i-a reprezentat cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2017, în diferite faze procesuale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 7 mai 2024, sub nr. x/2024. Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, asupra căreia, conform art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reține următoarele: Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata". De asemenea, art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele de la pct. 1-4. Conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac". Norma legală anterior evocată stabilește regula conform căreia nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate de Înalta Curte, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins pentru neîndeplinirea unei cerințe formale sau de admisibilitate. Nefiind supusă niciunei căi de atac, rezultă că hotărârea instanței de recurs, pronunțată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare. Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 533 pronunțată în completul de filtru la 6 martie 2024, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., instanța supremă a anulat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei instanței de apel, deoarece nu s-a făcut dovada calității de reprezentant convențional al semnatarului cererii de recurs și nici a însușirii de către recurenți a căii de atac exercitate în numele acestora. Verificând actele de procedură îndeplinite în dosarul de recurs, se reține că, în procedura de regularizare, recurenților-reclamanți li s-a trasat obligația de a depune dovada mandatului acordat avocatului semnatar al cererii de recurs, fără ca această obligație să fie complinită, aspect menționat, de altfel, în raportul privind admisibilitatea în principiu a căii de atac, comunicat părților. Fiind atacată o hotărâre de anulare a recursului, pronunțată de Înalta Curte, în complet de filtru, rezultă că această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare, în caz contrar încălcându-se principiul legalității căii de atac, statuat prin art. 457 C. proc. civ., potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta. Totodată, art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestația în anulare este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea atacată". Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I, coroborat cu art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 533 din 6 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017. Referitor la cererea intimatei privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă în cauză potrivit art. 508 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata nu a depus la dosarul pendinte dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei C. S.A. privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.