Decizia nr. 1705/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2017, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de secțiunea 4 "Plăți" din condițiile generale și de art. 6 din condițiile speciale ale convenției de credit nr. x/18.10.2008, încheiată de reclamanți cu D. S.A., să dispună stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data încheierii contractului de 2,4481 RON/CHF, respectiv calcularea și achitarea ratelor de rambursare a creditului la acest curs pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și, în consecință, să oblige pârâta la restituirea sumelor achitate în plus. Totodată, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 1 pct. 3 lit. f) din actul adițional nr. x/29.10.2010 la convenția de credit, în ceea ce privește "valoarea totală plătibilă de către împrumutat" ca fiind de 89.680,16 CHF, urmând ca adaptarea contractului să se realizeze în funcție de înlăturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acestora, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, precum și constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5 lit. a), b), c) din condițiile speciale la convenția de credit, cu referire Ia comisionul de risc, comisionul de analiză, comisionul de rambursare anticipată și comisionul de gestiune; cu cheltuieli de judecată. Prin notele scrise depuse la 16.06.2017, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la efectuarea conversiei creditului în RON, începând cu 06.01.2009, când cursul de schimb valutar CHF/RON era de 2,7110 RON, cu mai mult de 10% din valoarea creditului de la data semnării contractului, întrucât reclamanții sunt expuși riscului valutar, în timp ce în secțiunea 4 "Plăți", la art. 4.2 și 4.3, clauza de conversie a fost inserată de pârâtă numai în favoarea sa. Prin sentința civilă nr. 210 din 09 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și, în consecință, s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din convenția de credit nr. x/15.10.2008, încheiată între D. S.A. și reclamanți: art. 5 lit. a) privind "comisionul de risc" și art. 5 lit. c) privind "comisionul de rambursare în avans" din condițiile speciale; art. 4.

I parțial din condițiile generale privind "dreptul, dar nu și obligația" băncii de a converti în RON creditul acordat; art. 1, pct. 3, lit. f) parțial din actul adițional nr. x/29.10.2010, în măsura în care suma de 89.680,16 CHF, conține comision de risc și comision de rambursare în avans. În consecință, pârâta C. S.A., continuator al personalității juridice a D. S.A., a fost obligată să restituie reclamanților sumele încasate în baza clauzelor abuzive, respectiv comisionul de risc și comisionul de rambursare în avans, sume la care se va adăuga dobânda legală începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii efective. Pârâta a fost obligată de asemenea să convertească creditul acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare cu 10% față de valoarea acestuia la data încheierii contractului, cu aplicarea prevederilor Secțiunii 4 "Plăți" din Condițiile generale. De asemenea, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției privind "comisionul de analiză a dosarului de credit" și art. 6 din Condițiile speciale, precum și cererea privind stabilizarea cursului de schimb valutar CHF/RON la valoarea de la data semnării convenției. Pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. 2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate. Totodată, au declarat apel și reclamanții A. și B., solicitând reformarea hotărârii atacate cu consecința admiterii pretențiilor referitoare la stabilizarea cursului de schimb CHF-RON la valoarea de la data contractării, pe toată durata contractului, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite peste această valoare, cu daune interese cuantificate la nivelul dobânzii legale penalizatoare, și menținerea statuărilor primei instanțe referitoare la restituirea comisioanelor încasate în baza clauzelor abuzive. În subsidiar, pentru ipoteza validării statuărilor primei instanțe referitoare la conversia creditului din CHF în RON, reclamanții au solicitat reformarea hotărârii atacate în sensul înlăturării dispozițiilor privitoare la aplicarea prevederilor secțiunii 4 "Plăți" din condițiile generale ale Convenției, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive, care reglementează mecanismul conversiei, cu daune interese cuantificate la nivelul dobânzii legale penalizatoare. În același timp, s-a solicitat reformarea hotărârii în sensul anulării mențiunii din Actul adițional nr. x/21.10.2010, art. 3, pct. 1, lit. f), care reglementează costul contractului la nivelul sumei de 89.680,16 CHF. Prin decizia nr. 66 din 11 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de către apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 210/2018, pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj în dosarul numărul x/2017, și a fost respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași sentințe. Instanța a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate în art. 5 lit. b) din convenția de credit nr. x/15.10.2008, încheiată de D. S.A. și reclamanți, privind "comisionul de acordare". De asemenea, instanța a constatat caracterul abuziv al comisionului de risc, redefinit comision de administrare prin actele adiționale subsecvente, și a obligat C. S.A. să restituie reclamanților sumele încasate în baza clauzelor contractuale abuzive, respectiv comisionul de acordare și comisionul de administrare, sume la care se adaugă dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii efective a debitului principal. Instanța de apel a mai constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate în secțiunea 4 "Plăți" din condițiile generale ale convenției la punctele 4.2. I/II, 4.3 I/II și, în consecință, a dispus anularea parțială a convenției de credit nr. x/15.10.2008, încheiată de D. S.A. și reclamanți, precum și anularea actelor adiționale subsecvente: actul adițional nr. x/29.10.2010 și actul adițional nr. x/29.10.2010. Instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul că a obligat reclamanții să restituie capitalul împrumutat în moneda CHF, neachitat Ia 6.01.2009, convertit în RON la cursul din data de 06.01.2009, dată la care CHF s-a apreciat față de RON, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, fără ca banca să pună în aplicare clauza de la art. 4.2. A obligat reclamanții la plata dobânzii legale remuneratorii, calculată asupra capitalului împrumutat în CHF convertit în RON, la cursul din data de 06.01.2009, când CHF s-a apreciat față de RON, raportat la cotația de la data încheierii contractului, cu mai mult de 10%, dobândă calculată până la data plății/compensării debitului principal. Instanța a dispus ca ratele achitate de către reclamanți după data de 6.01.2009, cu titlul de capital/dobândă/alte costuri/comisioane/inclusiv cele percepute în baza clauzelor abuzive, convertite în RON, la cursul de la data plății, să fie restituite de către intimata C. S.A., adiționate cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data fiecărei plăți și până la data restituirii/compensării. Intimata C. S.A. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 6.764,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Prin încheierea civilă din 13.05.2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de apelanții- reclamanți, de lămurire a deciziei civile nr. 66/11.02.2021, pronunțată de aceeași instanță. Împotriva deciziei civile nr. 66/11.02.2021 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs principal, iar reclamanții A. și B. au promovat recurs incident. Prin decizia nr. 1071 din 10 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul principal, a casat decizia recurată, a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel, respingând, ca nefondat, recursul incident. Apelul, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 28/17.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de către apelanta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 210/09.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că: S-a dispus înlăturarea dispozițiilor privitoare la convertirea creditului acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare de 10% față de valoarea acestuia la data semnării convenției, cu aplicarea prevederilor Secțiunii "Plăți" din condițiile generale ale convenției. S-a respins apelul declarat de către reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate. Intimații A. și B. au fost obligați să plătească apelantei C. S.A. suma de 27.360,44 RON cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în apel și recurs. Recursul declarat Împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017 au declarat recurs pârâta C. S.A. și reclamanții A. și B.. Prin decizia civilă nr. 533 din 06,03.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Totodată, s-a dispus disjungerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași decizii, dispunându-se formarea unui nou dosar, nr. x/2024 Prin decizia civilă nr. 1268 din 05.06.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 28/17.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. A fost casată în parte decizia recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de către C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 210/09.02.2018 a Tribunalului Specializat Cluj. A fost menținută dispoziția de respingere a apelului declarat de către A. și B. împotriva aceleiași sentințe.

În rejudecarea apelului, în cel de-al treilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, la data de 21.10.2024, sub numărul x/2024. Prin decizia civilă nr. 92/2025 din 13 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, rejudecând: a admis apelul declarat de către apelanta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 210/09.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: A respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., având ca obiect cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a comisionului de rambursare anticipată prevăzut de art. 5 lit. c) din condițiile speciale ale convenției de credit nr. x/15.10.2008 și, corelativ, a înlăturat obligația băncii de restituire a acestui comision. A respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., având ca obiect cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 4.2. I din Condițiile generale ale aceleiași convenții de credit nr. x/15.10.2008, privind "dreptul, dar nu și obligația" băncii de a converti în RON creditul acordat. A constatat înlăturarea din sentința civilă nr. 210/2018 a dispozițiilor privitoare la convertirea creditului acordat reclamanților din CHF în RON la cursul de schimb CHF/RON mai mare de 10% față de valoarea acestuia la data semnării convenției, cu aplicarea prevederilor Secțiunii "Plăți" din condițiile generale ale convenției, fiind păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat intimații A. și B. să plătească apelantei C. S.A. suma de 35.660,44 RON cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în apel și recurs.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 aprilie 2025, au formulat recurs reclamanții A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate. Decizia recurată a fost criticată pentru următoarele motive: Un prim motiv invocat de recurenți se referă la analiza clauzei de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 și 4.3 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. x/18.10.2008, încheiată de reclamanți cu D. S.A., instanța de apel reținând, în mod eronat, că nu există un dezechilibru substanțial între drepturile și obligațiile cocontractanților. Recurenții au arătat că aceste clauze prevăd două drepturi și două obligații corelative respectiv, dreptul băncii de a face conversia la variații de curs valutare de +10% și obligația corelativă a consumatorului de a accepta o conversie în condițiile stabilite și impuse unilateral de bancă și dreptul consumatorului de a cere, pe durata creditului, conversia monedei creditului într-o altă monedă și obligația băncii de a face o analiză, în funcție de posibilitățile de refinanțare a monedei, care echivalează cu o condiție potestativă. Clauzele s-au apreciat a fi abuzive de către recurenți prin prisma faptului că stipulează un drept de conversie care există în mod real doar în patrimoniul Băncii, creând o aparență ce a fost determinantă în manifestarea voinței de a încheia contractul. Un al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că hotărârea recurată nu face nici o analiză a problemei caracterului abuziv al clauzei privind stabilirea monedei de rambursare a creditului. Recurenții au apreciat că premisa de la care pornește instanța de apel, în sensul că prevederile art. 6 din Condițiile speciale și art. 4.1 și 4.2 din Condiții Generale transpun dispozițiile art. 1578 C. civ., adică o normă supletivă din dreptul naționale, este greșită. Plecând de la aprecierea că interpretările CJUE cu privire la dreptul intern al unei țări a Uniunii Europene nu pot avea caracter obligatoriu pentru instanțele naționale, recurenții au subliniat că instanțele naționale nu sunt ținute de pct. 30-31 din Hotărârea dată în cauza C-81/19 sau de alte hotărâri ale CJUE pronunțate în cauze similare, relativ la reflectarea disp.art. 1578 C. civ. în conținutul clauzei de stabilire a monedei de rambursare, prin urmare clauza contractuală discutată nu poate fi exclusă de la analiza caracterului abuziv. În continuare, recurenții-reclamanți au realizat o analiză a dispozițiilor art. 1578 C. civ., raportată la teza susținută de aceștia, potrivit căreia clauza de stabilire a monedei de rambursare nu reflectă disp.art. 1578 C. civ. Astfel, recurenții au concluzionat că prevederile stipulate la art. 4.1. din Condițiile generale (clauza de risc valutar), nu reflectă disp.art. 1578 C. civ., deoarece art. 1578 C. civ. este nominalist, anti-monetarist și reglementează împrumuturi cu titlu gratuit, clauza de stabilire a monedei creditului este monetaristă, iar contractul de credit bancar este esențialmente oneros și anti-nominalist, astfel că prezenta clauză dedusă judecății este analizabilă din punctul de vedere al caracterului abuziv, nefiind reflectată într-o normă de drept național. Or, dacă clauza monetaristă (de stabilire a monedei de rambursare) poate face obiectul analizei caracterului abuziv prin prisma Directivei 93/13 și Legii 193/2000, chiar dacă aceasta face parte din obiectul principal al contractului, rămâne de analizat îndeplinirea cerințelor de claritate și inteligibilitate ale clauzei. În susținerea acestor argumente, recurenții au invocat hotărârea CJUE în cauza Gomez del Moral c.Bankia, concluzionând că a existat o publicitate înșelătoare din partea Băncii, consumatorii neavând în mod concret criterii precise și clare în vederea prefigurării consecințelor economice ale angajamentului lor contractual, iar încheierea contractelor de împrumut în moneda CHF, în anii 2006-2010 constituind un act de speculație valutară din partea băncilor. Ultimul motiv de recurs prezentat de recurenți se referă la comisionul de rambursare anticipată, apreciind că instanța de apel putea face constatarea caracterului abuziv și fără referința la O.U.G. nr. 50/2010. Principalul argument, susținut de recurenți, este că acest comision reprezintă o sancțiune ascunsă, o formă de penalizare a conduitei contractuale a debitorului care rambursează creditul în avans. A menține comisionul de rambursare anticipată echivalează cu menținerea unui privilegiu al băncii de a percepe o dobândă pentru o anumită perioadă de timp în care debitorul nu s-a folosit de o anumită sumă de bani, doar pentru că interesul băncii de a face profit prin perceperea de dobânzi ar avea preeminență, indiferent de situație. La data de 03 iunie 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.A., prin care s-a solicitat anularea sau respingerea recursului, fie ca urmare a excepțiilor invocate, fie ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. Intimata a solicitat anularea întregului recurs, pentru nerespectarea exigențelor de motivare prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că deși recurenții au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în concret, în cuprinsul cererii de recurs prezintă o înșiruire de opinii, fără să arate care norme de drept material au fost încălcate. Subsecvent solicitării de anulare a recursului, intimata a invocat excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat, referitor la aspectele invocate cu privire la ultimele două motive de recurs. Referitor la aspectele menționate cu privire la primul motiv de recurs, privind clauza de conversie a creditului, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate. Prin rezoluția din 24 iunie 2025, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Cu adresa înregistrată la data de 22 septembrie 2025, intimata-pârâtă a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată solicitate în recurs. Prin încheierea din 23 septembrie 2025, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere în scris la raport, înregistrat la data de 13.10.2025, prin care a reluat solicitarea, în principal, de anulare a recursului formulat de recurenții- reclamanți, iar, în subsidiar, de respingere a acestuia, fie ca urmare a excepțiilor invocate de intimată (excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat), fie ca nefondat; cu obligarea recurenților- reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Prin rezoluția din data de 03 noiembrie 2025, a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 18 noiembrie 2025.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului. În cauză, deși recurenții-reclamanți au indicat, prin cererea de recurs, motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la decizia instanței de apel, în sensul acestor dispoziții, și nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de apel formulate. Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți A. și B. au invocat în mod formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat. Astfel, se constată că, deși, în speță, se invocă greșita interpretare a unor clauze contractuale: clauza de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 și 4.3 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. x/18.10.2008, clauza privind stabilirea monedei de rambursare a creditului și comisionul de rambursare al creditului, nu este indicată nicio dispoziție legală încălcată de instanța de apel, greșit interpretată sau greșit aplicată; or, pentru încadrarea recursului în dispozițiile pct. 8 este necesar a se invoca greșita interpretare și aplicare a unei dispoziții de drept material. Argumentele expuse sunt de netemeinicie, și nu de nelegalitate, recurenții urmărind să obțină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Ca atare, invocarea de către recurenți a interpretării greșite a unor clauze ale Convenției de credit sunt susțineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greșită aplicare a unor dispoziții legale de drept material. Astfel, cele susținute în cuprinsul cererii de recurs de față îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcție a recursului se fundamentează pe greșita interpretare a clauzei de conversie a creditului, cuprinsă în art. 4.2 și 4.3 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr. x/18.10.2008, a clauzei privind stabilirea monedei de rambursare a creditului și comisionul de rambursare al creditului, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ. Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenții și-au îndeplinit obligația de motivare a recursului. Recurenții au făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală. În concluzie, se reține că recurenții-reclamanți nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În consecință, dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 13 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de anulare a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurenților reclamanți A. și B., Înalta Curte îi va obliga pe aceștia să plătească intimatei pârâte C. S.A. suma de 6.015,81 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/29.05.2025, cu ordinul de plată din data de 16.06.2025, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.