ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2121/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2121/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 27 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat să se constate caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor contractului de credit nr. x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanți și societatea antecesoare pârâtei, D. S.A., cuprinse în art. 1.3, cu privire la comisionul de acordare a creditului, respectiv 1% din valoarea totală a creditului, în sensul eliminării acestei clauze și, în consecință, să se dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu, în art. 1.3 lit. c), modificată prin art. 2 din actul adițional nr. x din 2 martie 2011, cu privire la comisionul de schimbare a garanției imobiliare de 1% din valoarea creditului rămas de rambursat, în sensul eliminării acestei clauze și dispunerea restituirii sumelor achitate cu acest titlu, a clauzei de risc valutar și, în consecință, stabilizarea cursului de schimb la valoarea de la data încheierii și semnării contractului de credit pe toată durata acestuia, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului de credit, obligarea pârâtei la restituirea sumelor excedentare încasate peste cursul valutar menționat anterior, de la data introducerii acțiunii și în continuare, în subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii și adaptarea pentru viitor a contractului de credit, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elvețian - leu la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, plus o marjă procentuală de 20%, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian la cursul indicat până la restituirea efectivă a acestor sume, anularea parțială a graficelor de rambursare și obligarea pârâtei să emită un nou plan de rambursare, să plătească echivalentul în RON a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate în plus în baza clauzelor abuzive, calculată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective a acestor sume, actualizată cu rata inflației, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 13/2011, art. 1.271, art. 1.341-1.344 C. civ., art. 992, art. 994 și următoarele C. civ. de la 1864.
Prin sentința civilă nr. 2283/2022 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și, în consecință, a fost constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanți și pârâta C. S.A., fostă D. S.A., cuprinse în art. 1.3 lit. a) referitoare la comisionul de acordare și a clauzelor cuprinse la art. 1.3 lit. d), introdus prin art. 2 din actul adițional nr. x din 2 martie 2011 referitoare la comisionul de schimbare a garanției imobiliare.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 2.175 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de acordare, 2.6270,3 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 19 iunie 2022, precum și la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumei reprezentând comision de acordare începând cu data de 19.06.2022 și până la data plății efective.
De asemenea, pârâta a fost obligată să restituie reclamanților suma de 2.170,88 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de schimbare a garanției imobiliare, 2.317,06 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 19 iunie 2022, precum și la plata în continuare a dobânzii legale penalizatoare calculată asupra sumei reprezentând comision de acordare începând cu data de 19 iunie 2022 și până la data plății efective.
A fost constatată impreviziunea în raport cu contractul de credit x din 25 iulie 2007 încheiat între reclamanți și pârâta C. S.A., fostă D. S.A., și s-a dispus adaptarea contractului de credit de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data rambursării integrale a creditului, prin folosirea, începând cu data de 27 mai 2021, când s-a introdus acțiunea, a unui curs valutar calculat după următoarea formulă 1CHF = valoarea CHF la cursul BNR de la data acordării creditului + (valoarea CHF la cursul BNR de la data scadenței fiecărei rate - valoarea CHF la cursul BNR de la data acordării creditului)/2.
A fost dispusă restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanților a sumelor încasate în plus, după data de 27 mai 2021, prin raportare la cursul valutar menționat anterior.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamanților.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 6.959,13 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe părțile au declarat apel.
Prin decizia nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile primei instanțe, care a fost schimbată în parte, în sensul adaptării contractului de credit de la data formulării cererii de chemare în judecată, în sensul că părțile vor suporta în mod egal riscul valutar ce depășește o apreciere a monedei creditului peste 52,6%, pârâta fiind obligată să achite reclamanților suma de 5.103,01 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei datorate cu titlu de comision de acordare, și suma de 5.463,2 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei datorate cu titlu de comision de schimbare a garanției, ambele calculate până la data de 19 iunie 2022.
De asemenea, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate și au fost compensate cheltuielile de judecată suportate de părți în apel.
Împotriva acestei decizii reclamanții și pârâta au declarat recurs.
Prin recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel sub aspectul impreviziunii, în sensul de a se dispune adaptarea pentru viitor a contractului de credit, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elvețian-leu, la valoarea cursului de la data încheierii contractului de credit, respectiv 25 iulie 2007, plus o marjă procentuală de 20% din aprecierea francului elvețian, începând cu data cererii de chemare în judecată, respectiv 27 mai 2021.
Recursul recurentei-pârâte C. S.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitându-se modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat și schimbarea sentinței primei instanțe, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Prin întâmpinare, recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea în parte a deciziei recurate, în sensul de a reține incidența impreviziunii în cauză, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți, iar pe fond, respingerea căii de atac asupra aspectelor criticate de aceștia, precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepției nulității invocate de recurenta-pârâtă și admiterea propriului recurs.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căilor extraordinare de atac, a cărei soluționare face de prisos examinarea altor excepții ridicate de părți sau a fondului cauzei, reține că aceasta este fondată, motivarea hotărârii primind configurarea prevăzută de art. 499 teza finală C. proc. civ.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.
Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege este recunoscută cu valoare de principiu de art. 129 din Constituția României, iar legea procesuală civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care concretizează una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
În cauză, reclamanții au învestit Tribunalul Specializat Cluj, la 27 mai 2021, cu o cerere prin care au solicitat, pe lângă constatarea nulității unor clauze contractuale pe care le consideră abuzive, și adaptarea pentru viitor a contractului de credit nr. x din 25 iulie 2007, prin stabilizarea cursului de schimb valutar franc elvețian CHF-RON la valoarea cursului de la data încheierii contractului, plus o marjă procentuală de 20%, precum și restituirea sumelor achitate în plus, în temeiul impreviziunii, invocând dispozițiile C. civ. și deciziile Curții Constituționale.
În motivarea acțiunii cu mai multe capete de cerere, reclamanții au combinat argumente și temeiuri juridice din domeniul protecției consumatorului, respectiv Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, cu alte temeiuri juridice specifice dreptului comun prevăzute de art. 969 și art. 970 din C. civ. de la 1864.
Înalta Curte constată că acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanți în considerarea calității lor de consumatori și, indiferent de temeiul de drept comun invocat în completare, pentru aplicarea teoriei impreviziunii raportului juridic născut sub imperiul C. civ. de la 1864, în cauză trebuie avut în vedere că aspectele deduse judecății au survenit în contextul raportului juridic reglementat de legislația privind protecția consumatorilor.
Reclamanții-consumatori au solicitat adaptarea contractului de credit în raport cu reperul cursului de schimb valutar de la data încheierii acestuia, prevalându-se de lipsa transparenței și imprevizibilitatea riscului asumat la data respectivă.
Principiul disponibilității impune, conform art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) C. proc. civ., identificarea căilor de atac prevăzute de lege prin raportare la cererile în justiție formulate, conform art. 30 și art. 460 C. proc. civ., avându-se în vedere calificarea juridică a demersului în instanță al reclamanților.
Obiectul recursurilor declarate în cauză îl constituie decizia nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă într-un litigiu din materia protecției consumatorilor.
Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv la 27 mai 2021, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019."
Așadar, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele pronunțate în materia protecției consumatorilor.
Având în vedere cauza și obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiași articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Prin urmare, menționarea în dispozitivul deciziei recurate a dreptului la recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoașterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, instanța supremă având obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 161/2024 din 8 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.