ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistratăpe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 18 aprilie 2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că pârâtul prin acțiunile sale și efectele comportamentului său activ a împiedicat prezența reclamantului la adunarea generală a membrilor asociației de proprietari bloc B37, din data de 12.04.2022 ora 18:00, cu constatarea faptei de discriminare și a victimizării în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2) lit. d) pct. VIII) și IX), art. 2 pct. 7, art. 10 lit. h), art. 14 si 15 din Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului cu plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON.

În drept, cererea a fost motivată pe temeiul dispozițiilor art. 16, art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1532 C. civ., art. 1 alin. (2) lit. d) pct. VIII) și IX), art. 2 pct. 7, art. 10 lit. h), art. 14, art. 15 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 382 din 03 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată; a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1648 din 07 decembrie2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierilor de ședință din 24 octombrie 2022, 07 noiembrie 2022, 23 ianuarie 2023, 20 martie 2023 și a sentinței civile nr. 382 din 03 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atacexercitatăîncauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1648 din 07 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 februarie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 29 februarie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind numele și domiciliul recurentului, indicarea hotărârii care se atacă și semnătura recurentului; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, a constatat că recurentul a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 28 din O.U.G nr. 80/2013, coroborat cu prevederile art. 27 alin. (1) teza finală din O.G. nr. 137/2000, cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a solicitat dmiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C., excepție invocată la fond prin răspunsul la întâmpinare, pentru termenul din 24 octombrie 2022, și reformulată în apel, pentru termenul din 07 decembrie 2023, cu ignorarea probelor depuse în apel, încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ.

În această privință, a susținut că a solicitat instanței să constate, în raport cu prevederile art. 46 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 196/2018, depășirea mandatului intimatului-pârât B. ales în funcția de președinte al C., dar și a comitetului executiv, conform proceselor-verbale ale Adunării Generale a C., desfășurate la data de 06 decembrie 2014 și la data de 12 aprilie 2022.

A precizat că după data de 06 decembrie 2014 nu au mai fost organizate alegeri pentru președintele asociației, iar la data de 12 aprilie 2022, când a fost convocată ședința adunării generale, pârâtul B. a refuzat să treacă pe ordinea de zi alegerea președintelui asociației, astfel cum indică convocatorul depus la dosar, fiind sprijinit în conduita sa de polițistul de proximitate D., angajat al Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, prezent pentru a menține ordinea la adunarea generală, la cererea reclamantului, astfel cum rezultă din adresa emisă de Serviciul îndrumare și control asociații de proprietari din cadrul Primăriei Sector 6 nr. 17963 din 26 mai 2022 și adresa emisă de Biroul unic din sectorul 6 nr. 180/17176 din 29 aprilie 2022, ambele depuse în dosarul de fond; în fața instanței de apel a precizat că faptele polițistului de proximitate sunt cercetate în dosarul x/2022, soluționat de Parchetul de pe lângăJudecătoria sectorului 6 București.

A menționat că, în apel, a depus un înscris nou reprezentând declarația de martor dată de pârât în dosarul nr. x/2022 din care rezultă calitatea de președinte al Asociației de proprietari B37 și conduita acestuia față de recurent, precum și faptul că împreună cu polițistul local D. s-au pus de acord asupra conduitei ce urma să o manifeste pârâtul față de recurent la adunarea generală din data de 12 aprilie 2022, ora 18:00.

Aceste înscrisuri au fost, însă, ignorate de instanța de apel care nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentatnt legal a pârâtului și nici probele, încălcând, astfel, prevederile art. 476 C. proc. civ.

Omisiunea instanței de apel de a pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentant legal a pârâtului a fost invocată de recurent și din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta susținând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei în condițiile în care instanța de apel a apreciat că singura chestiune pe care o avea de analizat era cea legată de lipsa calității de reprezentant convențional al intimatului-pârât, întrucât excepția lipsei calității de reprezentant legal nu a fost invocată și la fond ci direct în calea de atac.

Recurentul a solicitat să se constate că deși la dosar existau probe care dovedeau că această excepție a fost invocată și la fond, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate exact contrariul, apreciind că, în raport de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., excepția nu poate fi analizată.

Totodată a arătat că instanța de apel nu a pus în discuția părților probele noi depuse la dosar odată cu cererea formulată la data de 14 noiembrie 2023, pentru termenul de judecată din 07 decembrie 2023, respectiv ordonanța emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 și ordonanța emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022, recurentul-reclamant presupunând că aceste probe au fost admise.

A mai menționat că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei atunci când a stabilit că la judecata de fond s-a făcut dovada calității de reprezentant convențional prin depunerea împuternicirii avocațiale, ignorând prevederile art. 45 din Legea nr. 51/1995 care stabilesc că avocatul nu poate reprezenta părțile cu interese contrare în cauze conexe. Recurentul a făcut trimitere la încheierea penală din data de 09 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 ale cărei considerente nu au fost însușite de instanța de apel.

A precizat că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 157 alin. (2) C. pen., text de lege ce are în vedere situația în care există mai multe persoane vătămate și cel puțin una dintre persoanele vătămate formulează plângere prealabilă, întrucât, neavând calitatea de subiect pasiv al infracțiunii de gestiune frauduloasă, nu este îndreptățit să formuleze o astfel de plângere, ținând cont și de faptul că nu are calitatea de proprietar al apartamentului nr. x situat la adresa din str. x, București, întrucât unicul proprietar al acestui imobil este soția sa, E..

Totodată, nu sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu are calitatea de persoană vătămată în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., hotărârea la care a făcut referire nu a fost reținută de instanța de apel în analiza conexității și contrarietății de interese între avocatul F., C. vătămatăși pârât.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și sub aspectul cheltuielilor de judecată, pe care pârâtul le-a dovedit prin factura seria x nr x din data de 26 mai 2022 și chitanța cu seria x nr. x din data de 19 octombrie 2022 de la filele x ale dosarului, solicitând să se constate că suma de 1.000 de RON, cu titlu de onoraiu avocațial, a fost achitată de pârât din încasările cu titlu de cote de întreținere datorate Asociației de proprietari B37, care nu este parte în proces.

Această faptă a făcut obiectul cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 C. pen., reclamată de recurent împotriva numiților G., B., H., I. și F. (avocat), cauza fiind clasată în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. pen., pe motivul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate.

În susținerea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a reiterat omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților lipsa calității de reprezentant legal, excepție cu privire la care instanța, deși a stabilit că a fost formulată și la fond, nu a analizat-o în considerente, reținând contrariul și apreciind că, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu poate face obiect al analizei în apel.

Norma care interzice formularea excepției în calea de atac este stabilită de art. 82 alin. (2) C. proc. civ., însă instanța de apel nu a avut în vedere excepția invocată în răspunsul la întâmpinare formulat la fond la data de 12 iulie 2022, pentru termenul din data de 24 octombrie 2023, reținând în mod greșit prevederile dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. și nu pe cele ale 82 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul consideră că instanța de apel a calificat eronat obiectul cererii referitor la obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat drepturilor și intereselor sale legitime, cu plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON, confundând prejudiciul cauzat drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului cu prejudiciul material, confuzie în care a rămas și după precizarea recurentului făcută în ședința publică.

A mai arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 49 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 196/2018 atunci când a stabilit că nu poate participa singur sau alături de soția sa în adunarea generală fără mandat, în calitate de membru de familie ținând cont de afecțiunea medicală de care suferă soția sa, deși legea nu distinge sau nu limitează participarea membrului familiei alături de proprietar.

Prin raportare la prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, consideră că pârâtul i-a refuzat în mod nelegal votul în calitatea sa de membru de familie pentru unitatea imobiliară proprietate a soției sale, astfel că existența sau inexistența dreptului subiectiv, respectiv a dreptului de a fi prezent, de a semna de prezență, de a lua cuvântul și de a vota la adunarea generală a membrilor C., din data de 12 aprilie 2022, ora 18:00, este supus judecății în prezenta cauză.

Recurentul a solicitat să se constate că în mod greșit instanța de apel a apreciat că declarațiile martorului J. nu se coroborează cu alte probe din dosar, fără să precizeze care ar fi acele probe utile cauzei, încălcând astfel prevederile art. 324 C. proc. civ.

Prin cererea introductivă, el, reclamantul, a precizat și probat cu depoziția martorului J. că pârâtul l-a împiedicat să semneze de prezență și a supus votului adunării generale ca cei care nu au semnat de prezența să fie considerați absenți și nu pot participa pe mai departe la adunarea generală, nu pot vota și nici nu pot lua cuvântul, cerere încuviințată tacit urmare a acestor acțiuni ale pârâtului, cu concursul polițistului de proximitate, astfel că a fost obligat să părăsească adunarea generală, context în care pârâtul nu a făcut nicio dovadă că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

Așadar, în opinia recurentului, concluzia instanței de apel în sensul că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite constând în împiedicarea exprimării opiniilor, este greșită, întrucât cererea de constatare a actelor de discriminare în raport cu reclamantul este supusă analizei condițiilor legale prevăzute de art. 27 din O.G. nr. 137/2000 cu privire la fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte.

Astfel, pârâtul a avut o conduită vătămătoare și discriminatoare față de reclamant atunci când a afirmat că nu se confirmă afecțiunea de care suferă soția sa, fără a proba în niciun fel cele susținute, conduită care a venit în completarea celor manifestate în public în ședința adunării generale din data de 12 aprilie 2022.

În consecință, consideră că, prin susținerile relevate în cele ce preced, a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a comportamentul activ și acțiunilor publice ale intimatului-pârât pe care l-a lăsat la aprecierea instanței în ceea ce privește stabilirea lui cu certitudine, a faptei prejudiciabile săvârșite cuvinovăția prevăzută de art. 16 C. civ., întrucât intimatul-pârât a mărturisit în interogatoriu că nu are dreptul de a participa în adunarea generală, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta prejudiciabilă și vătămarea suferită asupra drepturilor subiective, fiind singura persoană care, în mod nejustificat, a fost împiedicată să participe, să semneze de prezență, să voteze și să ia cuvântul în adunarea generală în locul soției sale care este surdă; interogatoriul intimatului-pârât, declarația de martor și referatul organului de cercetare penală pentru dovedirea faptele vătămătoare ale intimatului-pârât reprezintă probe pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte cu concursul polițistului de proximitate D..

Consideră, totodată, că intimatul-pârât nu a dovedit personal sau prin martorul său că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament, întrucât nu a prezentat probe din care să reiasă ca era unicul neproprietar prezent pe domeniul public din fața scării 2 a condominiului B37 la data de 12 aprilie 2022, ora 18:00, a adunării publice; pârâtul l-a împiedicat, pe motiv că nu este proprietar, să își exercite drepturile prevăzute de art. 29, art. 30, art. 31, art. 36, art. 39 și art. 40 din Constituția României, fiind astfel incidente prevederile art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, astfel că a solicitat admiterea pretențiilor deduse judecății, astfel cum au fost formulate, prin aplicarea prevederilor art. 253 alin. (4) C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 05 aprilie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care ainvocat, în principal, excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziei atacate ca legală, și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la excepția inadmisibilității recursului prin raportare la dispozițiile art. 94-96 și art. 483 C. proc. civ. și la obiectul cererii de chemare în judecată, a arătat că decizia atacată face parte din categoria hotărârilor ce nu sunt supuse recursului, întrucât a fost pronunțată în judecarea apelului, într-un caz în care legea prevede că hotărârea de primă instanță este supusă numai apelului.

Cu privire la excepția nulității recursului, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a susținut că expunerea motivelor de recurs nu reprezintă o critică coerentă adusă considerentelor și dispozitivului deciziei din apel, ci o reluare a argumentelor expuse de reclamant la fond, dar și susținerea unor motive noi în apel, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, cu privire la caracterul nefondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, a arătat că instanța de fond și cea de apel au pus în discuție și s-au pronunțat pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C. bloc B37, iar recurentul nu a indicat ce norme de procedură ar fi încălcat instanța de apel.

A susținut că alegerea sau mandatul depășit ale pârâtului nu constituie fapte de discriminare și de victimizare a recurentului, făcând trimitere și la argumentele părții adverse ce țin de faptele polițistului de proximitate cercetate în dosarul x/2022, soluționat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, la referirile față de înscrisul nou depus în apel, reprezentând declarația de martor dată de pârât în dosarul nr. x/2022, analizate de ambele instanțe.

Cu privire la primul motiv de recurs prin care a invocat faptul că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, față de obiectul cererii de chemare în judecată, a arătat că, în mod temeinic și legal, instanța de apel a respins motivul de apel ce viza lipsa calității de președinte a intimatului-pârât față de asociație, întrucât a fost invocat de reclamant pentru prima dată în apel, încălcând astfel principiul și limitele caracterului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 476-478 C. proc. civ.

Chiar dacă în apel reclamantul a depus ordonanța emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 și ordonanța emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022, aceste înscrisuri nu sunt relevante pentru cauză prin prisma obiectului și motivărilor de la fond, dar și din apel.

Astfel, alegațiile apelantului privitoare la o lipsă a calității de reprezentant a intimatului-pârât nu sunt justificate în acest cadru procesual pentru că acesta a fost chemat în judecată în nume propriu, iar C. a blocului B 37 nu este parte în dosar.

Recurentul nu poate dovedi o eventuală contrarietate a motivelor instanței de apel și nici faptul că acestea ar fi străine de natura cauzei, prin aprecierea lor în raport cu motivele sau aspectele din cele două ordonanțe, ci doar pintr-o analiză strictă a motivelor cuprinse în decizia atacată.

De altfel, dacă instanța de recurs ar ține cont de soluțiile și motivările invocate de recurent în cauzele penale și de cele pronunțate în cauzele civile amintite de acesta, ar observa că aspectele la care s-a referit susțin de fapt netemeinicia motivelor acțiunii sale, a motivelor lui de apel și a prezentelor motive de recurs.

Pentru aceleași argumente a solicitat respingerea motivului de recurs prin care recurentul a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei în ceea ce privește cheltuielile de judecată

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimatul-pârât consideră că argumentele care îl susțin reprezintă o reluare a celor afirmate în motivele de apel și în cele de recurs anterioare, invocând de data aceasta falsificarea documentelor contabile emise de avocat.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 18 aprilie 2024, prin poștă electronică, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările formulate de partea adversă cu privire la excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, formulând și o cerere de înscriere în fals cu privire la actele întocmite de avocatul F. în legătură cu evidențele profesionale cerute de lege, precum și pentru legitimarea față de terți a calității de reprezentant, iar, pe fondul recursului, a solicitat admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 18 aprilie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 08 aprilie2024, s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată de intimatul-pârât B., prin întâmpinarea formulate în cauză, a cărei analiză este prioritară, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, în ceea ce privește argumentele expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus de recurentul-reclamant cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant convențional al apărătorului intimatului-pârât B., excepția lipsei calității de reprezentat legal al C. B a aceluiași intimat-pârât și fondul recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analize doar acele critici care își găsesc corespondent în cele invocate în cuprinsul cererii de recurs inițiale.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Interpretarea acestor prevederi legale impune concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

În consecință, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, iar instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la soluția adoptată și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea lor în motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancțiunea nulității recursului.

Aplicând aceste principii de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că, în susținerea nelegalității deciziei recurate, reclamantul A. a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 476 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al intimatului-pârât B. pentru C., invocată în fața primei instanțe, în răspunsul la întâmpinare, și reiterată în apel, și nici probele noi propuse în apel.

Față de susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte are în vedere faptul că în conformitate cu prevederile art. 476 C. proc. civ., apelul are un caracter devolutiv, ceea ce înseamnă că instanța de apel verifică soluția atacată atât din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă situația de fapt reținută de prima instanță a fost corect stabilită, cât și din punct de vedere al legalității, analizând dacă au fost corect interpretate și aplicate normele de drept incidente în cauză, în contextul criticilor deduse judecății apelului.

În decizia atacată, prin prisma efectului devolutiv al apelului reglementat de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel, observând cadrul procesual subiectiv trasat prin cererea introductivă de către reclamant din care rezultă faptul că C. nu este parte în dosar, a reținut că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al Asociației de proprietari a pârâtului B. nu poate face obiectul analizei instanței în această etapă procesuală, întrucât nu a fost invocată în fața primei instanțe.

Greșita aplicare a dispozițiilor art. 476 C. proc. civ. a fost reclamată de către recurent în corelație cu ignorarea probatoriului depus în cauză, or, o atare critică nu vizează raționamentul judecătorului fondului legat de interpretarea normei ce reglementează limitele efectului devolutiv al apelului și care a determinat concluzia expusă, ci evidențiază aprecierile părții rezumate în mod strict la înscrisurile de care a înțeles să se prevaleze în susținerea excepției invocate în cadrul unuia dintre motivele de apel, care, în opinia sa, ar demonstra depășirea mandatului intimatului-pârât în exercitarea funcției de președinte al Asociației de proprietari Bl. 37, precum și conduita acestuia în cadrul ședinței din 12 aprilie 2022, sprijinită de polițistul de proximitate prezent la acea ședință.

Prin urmare, critica astfel formulate nu poate fi circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute întrucât ea nu relevă o greșeală de judecată săvârșită de instanța de apel în aplicarea prevederilor art. 476 C. proc. civ. ci doar nemulțumirea părții cu privire la aprecierea de către aceasta a relevanței probelor noi solicitate a fi încuviințate și administrate în apel, adică o chestiune ce reprezintă atributul exclusiv al instanței devolutive și care nu poate fi supusă controlului și reaprecierii în recurs.

Pentru aceleași argumente, referitoare la omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant legal al Asociației de proprietari Bl. 37 a intimatului-pârât și de a primi și analiza probele noi depuse în apel, de data aceasta prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., susținând că deși la dosar existau probe care dovedeau că această excepție a fost invocată și la fond, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate exact contrariul, apreciind în mod greșit că, în raport de dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., excepția nu poate fi analizată. Totodată a susținut că instanța de apel nu a pus în discuția părților probele noi depuse la dosar odată cu cererea formulată la data de 14 noiembrie 2023, pentru termenul de judecată din 07 decembrie 2023, respectiv ordonanța emisă la data de 27 iulie 2023 în dosarul x/2022 și ordonanța emisă la data de 25 septembrie 2023 în dosarul x/2022.

Cu referire la aceste susțineri, Înalta Curte constată că, deși reclamantul le-a circumscris motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., ele nu cuprind nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare care se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, reclamantul ar fi trebuit să invoce și să demonstreze incidența uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, însă, din analiza susținerilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu conțin nicio precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel, care să poată fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., toate susținerile recurentului constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanța de apel a apreciat asupra necesității administrarării unor probe care, în opinia recurentului, demonstrau că excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtului pentru C. fusese invocată și la fond, și care a condus la greșita aplicare a art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Or, aspectele referitoare la caracterul necesar și util al probelor solicitate nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci netemeinicia acesteia, astfel că ele nu pot forma obiect de analiză pentru instanța de recurs. Pe de altă parte, câtă vreme greșita aplicare a dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. este invocată în corelație cu modalitatea de apreciere a probatoriului, critica astfel formulată nu este susceptibilă de a fi analizată nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. întrucât nu vizează încălcarea unei norme de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității absolute ci relevă doar nemulțumirea părții cu privire la modalitatea în care instanța de apel s-a pronunțat asupra probelor și a analizat utilitatea lor în cauză.

Nu pot fi circumscrise unor critici de nelegalitate nici susținerile ce vizează modul de apreciere asupra dovezii calității de reprezentant convențional, trimiterile pe care recurentul le face la considerentele încheierii penale din data de 09 noiembrie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2023, precum și referirile la inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 157 alin. (2) C. pen. și a art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nefiind apte de a provoca controlul de legalitate a deciziei atacate, câtă vreme în temeiul lor, recurentul-reclamant tinde la reaprecierea caracterulul util a probelor solicitate în apel în vederea stabilirii unei alte situații de fapt în legătură cu existența unor litigii penale inițiate de acesta contra unor persoane ce fac parte din asociația de proprietar sau care au avut legătură cu aceasta, aspect avute în vedere de instanța de apel în analiza efectuată la momentul soluționării cauzei.

Cum recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, în care nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiectul exclusiv al judecății constituind-o legalitatea hotărârii atacate, este evident că aspectele pe care recurentul încearcă să le readucă în discuție nu pot fi analizate întrucât ele relevă doar nemulțumirea recurentului cu privire la relevanța pe care instanța de apel a dat-o unor chestiuni de fapt și care nu pot fi reapreciate.

Aceeași concluzie se impune și în privința criticilor referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor acordate pârâtului cu titlu de onorariu avocațial.

Susținând că onorariul de avocat, dovedit cu factura seria x nr. x din 26 mai 2022 și chitanța seria x nr. x din 19 octombrie 2022, aflate la dosar, a fost achitat de intimatul-pârât din încasările cotelor de întreținere datorate asociației de proprietari, care nu este parte în dosar, recurentul nu evocă nicio critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci doar reiterează un aspect de fapt invocat și în fața instanțelor de fond ce nu impune nicio analiză din partea instanței de control judiciar câtă vreme nu pune în discuție greșita interpretare sau aplicare a vreunei norme de drept civil sau de drept procesual.

Deși se susține de către recurentul reclamant că decizia atacată nu ar fi motivată pe aspectele ce vizează dovada calității de reprezentant convențional al pârâtului, Înalta Curte constată că din cuprinsul considerentelor acesteia rezultă neîndoielnic argumentele de fapt și de drept ce susțin soluția adoptată, criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. fiind doar formale în condițiile în care exprimă doar nemulțumirea părții față de concluziile la care a ajuns instanța devolutivă în urma analizei efectuate.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, raportându-se la dispozițiile art. 85 alin. (3) și art. 151 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că în ceea ce privește dreptul dat unui avocat de a reprezenta o persoană în proces, dovada acestuia se face prin înscrisul emis de avocat în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat (forma consolidată), care menționează că întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului sun prevăzute în mod expres de contractul de asistență juridică, în baza căruia avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II, iar prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale.

În consecință, s-a apreciat că împuternicirea avocațială este înscrisul care probează în fața instanței de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului și, totodată, reprezintă dovada calității de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește actele întocmite de avocat pentru ținerea evidențelor profesionale cerute de lege, precum și pentru legitimarea față de terți a calității de reprezentant, printre care se numără și contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, s-a reținut că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 statuează că au forța probantă deplină până la înscrierea în fals.

Astfel, în caz de contestare a autenticității mențiunilor unor astfel de înscrisuri întocmite de avocat, verificările se realizează exclusiv prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de norma specială, anume prin înscrierea în fals.

A mai apreciat instanța de apel că apelantul a făcut trimitere în acest sens la soluția cuprinsă în ordonanța emisă la data de 21 iulie 2023 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022, însă a observat că, prin această ordonanță, nu a fost constatat falsul pretins de apelantul-reclamant, organul de urmărire penală constatând fie că fapta nu există, fie că a intervenit prescripția răspunderii penale, ceea ce înseamnă că împuternicirea avocațială depusă dovedește calitatea de reprezentant convențional a avocatului/avocaților menționați pe împuternicire.

Or, în raport de aceste considerente ale instanței de apel, Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentul-reclamant relativ la modul de apreciere a instanței asupra acestei chestiuni excedează analizei ce poate fi realizată în etapa recursului, având în vedere, pe de o parte, că reprezintă o reluare a unor susțineri similare făcute în apel, o asemenea manieră de motivare a recursului nerespectând rigorilor impuse de dispozițiile art. 486 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că recurentul-reclamant nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva ipotezelor prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicate la nivel generic.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, reiterând omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților lipsa calității de reprezentant legal a intimatului-pârât pentru C., recurentul-reclamant a pretins raportarea greșită la dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în loc de art. 82 alin. (2) din același act normativ.

Punând în discuție greșita aplicare a unor norme procedurale, critica astfel formulată se impune a fi cercetată din perspectiva punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cazul de casare reglementat de punctul 8 al aceluiași text legal fiind în mod greșit indicat de recurent.

Înalta Curte constată, însă, că ea nu relevă un veritabil aspect de nelegalitate a deciziei atacatete câtă vreme, în esență, concluzia instanței de apel referitoare la imposibilitatea analizării unei excepții invocate direct în calea de atac este corectă din perspectiva ambelor texte legale invocate de recurent. De altfel, reclamantul nici nu a relevat modalitatea în care instanța a încălcat normele de drept procesual, împrejurarea că textul art. 82 alin. (2) C. proc. civ. impune interdicția invocării excepției lipsei dovezii calității de reprezentant pentru prima oară în calea de atac nefiind de natură a conduce la concluzia că instanța de apel s-ar fi raportat în mod greșit la dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a apreciat că nu poate analiza excepția respectivă pentru că a fost invocată pentru prima dată în calea de atac.

În consecință, Înalta Curte constată că această critică are caracter pur formal, ea nefiind de natură a demonstra nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând calificarea eronată a obiectul cererii de chemare în judecată, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 196/2018, precum și încălcarea prevederilor art. 324 C. proc. civ., recurentul a susținut, contrar celor reținute de instanța de apel, că putea participa singur sau alături de soția sa în adunarea generală fără mandat, în calitate de membru de familie ținând cont de afecțiunea medicală de care suferă soția sa, că pârâtul i-a refuzat în mod nelegal votul în calitatea sa de membru de familie pentru unitatea imobiliară proprietate a soției sale, că în mod greșit instanța de apel a apreciat că declarațiile martorului J. nu se coroborează cu alte probe din dosar, fără să precizeze care ar fi acele probe utile cauzei, că depoziția martorului J. relevă faptul că pârâtul l-a împiedicat să semneze de prezență și a supus votului adunării generale ca cei care nu au semnat de prezența să fie considerați absenți și nu pot participa pe mai departe la adunarea generală, nu pot vota și nici nu pot lua cuvântul, cerere încuviințată tacit, cu concursul polițistului de proximitate, astfel că el, reclamantul, a fost obligat să părăsească adunarea generală, context în care concluzia instanței de apel în sensul că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte ilicite constând în împiedicarea exprimării opiniilor, este greșită.

În consecință, recurentul consideră că a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a comportamentul activ și a acțiunilor publice ale intimatului-pârât, a faptei prejudiciabile săvârșite cu vinovăția prevăzută de art. 16 C. civ., întrucât intimatul-pârât a mărturisit în interogatoriu că nu are dreptul de a participa în adunarea generală, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta prejudiciabilă și vătămarea suferită asupra drepturilor subiective, el, reclamantul, fiind singura persoană care, în mod nejustificat, a fost împiedicată să participe, să semneze de prezență, să voteze și să ia cuvântul în adunarea generală în locul soției sale care este surdă.

Înalta Curte constată că, în esență, aceste criticile privesc modalitatea de interpretare a probatoriului (înscrisuri, depoziția de martor) de către instanța de apel, recurentul fiind nemulțumit de concluzia la care instanța a ajuns, în cadrul analizei situației de fapt, în raport de dispozițiile O.G. nr. 137/2000, în sensul că nu a fost dovedită starea de discriminare constând în expunerea reclamantului la un tratament diferit față de alte persoane aflate în aceeași situație fără a exista o justificarea obiectivă care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor recunoscute de lege.

Or, verificarea legalității hotărârii, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății iar înlăturarea acestei contradicții se impune în raport cu faptele și temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susținerile care vizează situația de fapt și modul de interpretare a acesteia și a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată și soluționată calea extraordinară de atac a recursului.

Din această perspectivă, susținerile recurentului reclamant referitoare la modul în care au fost stabilite circumstanțele în care s-au petrecut faptele și la modul în care acestea au fost valorificate de către instanța devolutivă, precum și cele care vizează modul în care au fost analizate și interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părți, conduita manifestată de acestea, nu pot fi analizate câtă vreme nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanța de control judiciar, întrucât o asemenea operațiune ar presupune o nouă analiză și interpretare a probelor și a situației de fapt și nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Câtă vreme prima instanță de control judiciar a indicat premisele probatorii pe care le-a avut învedere la momentul pronunțării deciziei, o reapreciere sau reevaluare a acestora nu mai poate fi repusă în discuție în recurs.

În aceste circumstanțe, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, nefiind posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., având în vedere că, în cauză, nu au fost identificate nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1648 A din 07 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a IV-a civilă.

Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, în condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., instanța de recurs îl va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, către intimatul-pârât B., reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța seria x din 17 mai 2024 și factura seria x nr. x din 05 martie 2024, aflate la dosar.

În ceea ce privește solicitarea intimatului-pârât B., formulată oral la termenul la care au avut loc dezbaterile din 21 mai 2024, cu privire la amendarea recurentului, în temeiul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această cerere este nefondată, neputându-se reține că exercitarea unei căi de atac prevăzută de lege împotriva unei hotărâri judecătorești, chiar nulă, prin care partea interesată solicită a se verifica sub aspectul legalității și al temeiniciei decizia pronunțată în apel, în scopul protejării drepturilor și intereselor sale legitime, astfel cum au fost reclamate, constituie prin ea însăși dovada certă a săvârșirii unui abuz de drept procesual, o asemenea concluzie putând fi dedusă doar din aprecierea circumstanțelor concrete ale cauzei, cee ace, în cauză, nu s-a demonstrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1648 A din 07 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, sectia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la platacheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.