ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 597/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2023, sub nr. x/59/2023, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: - anularea în tot a hotărârii nr. x/28.06.2023 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și pe cale de consecință, -- în principal, constatarea și sancționarea contravenției prevăzută de art. 10 lit. f și h și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - republicată, săvârșită în perioada 24.08.2022 - 25.08.2022 de către operatorul economic B S.R.L. și obligarea părții care a săvârșit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârșirea contravenției, iar -- în subsidiar, obligarea pârâtului de a desfășura o investigație efectivă și de a emite o hotărâre legală, în conformitate cu prevederile legale; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. La data de 31.10.2023, reclamantul a formulat „completare de acțiune și răspuns la întâmpinare” (filele 2-7 vol. II dosar) prin care a înțeles să completeze capătul 2.2 din cererea de chemare în judecată și să adauge petite în sensul solicitării unor daune morale în cuantum de 10.000 lei și a constatării nelegalității funcționării pârâtului. Astfel, prin completarea de acțiune înregistrată la data de 31.10.2023, reclamantul a modificat capetele de cerere inițiale, solicitând: 1. anularea în tot a Hotărârii nr. x/28.06.2023 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, pe cale de consecință, 2.1. în principal, constatarea și sancționarea contravenției prevăzută de art. 10 lit. f și h și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârșită în perioada 24.08.2022-25.08.2022 de către operatorul economic B S.R.L., și obligarea părții care a săvârșit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârșirea contravenției, iar 2.2. în subsidiar, obligarea pârâtului de a desfășura o investigație efectivă și de a emite o hotărâre legală, în conformitate cu prevederile legale și stabilirea unui termen pentru soluționare; 3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; 4. să se constate nelegalitatea funcționării pârâtului; 5. obligarea pârâtului la plata sumei de 10 000 lei reprezentând prejudiciul moral. Prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din 1.11.2023 (fila 15 vol. II dosar), reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă, și persoana cercetată - S.C. B S.R.L.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 776 din 27 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara: -a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamant; -a aluat act de renunțarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la invocarea excepției tardivității introducerii acțiunii în anularea Hotărârii nr. x/28.06.2023; -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B S.R.L. raportat la pretențiile reclamantului de obligare la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, invocată de pârâta B S.R.L.; -a respins excepția inadmisibilității solicitării reclamantului de constatare și sancționare de către instanța de judecată a contravenției prevăzută de art. 10 literele f), h) și de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, invocată de pârâta B S.R.L.; -a respins excepția lipsei obiectului respingerea petitelor nr. l și 2 din cererea introductivă, invocată de pârâta B S.R.L.; -a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B S.R.L.; -a dispus anularea în tot a Hotărârii nr. x/28.06.2023 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și pe cale de consecință: -a dispus obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de a desfășura o investigație efectivă și de a emite o hotărâre legală, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; -a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlul de daune morale; -a respins în rest acțiunea reclamantului; -a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata către reclamant a sumei de 2.050 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată; -a respins în rest cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată; -a respins cererea pârâtei B S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond reclamantul și pârâtul CNCD au declarat fiecare recurs. 3.1. A și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată. În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată următoarele: a) În privința capătului de cerere vizând constatarea nelegalității funcționării pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, deși a solicitat să se constate această nelegalitate, prin raportare la Decizia CCR nr. 41/2023, dar și a stării de incompatibilitate și imparțialitate a președintelui său, prima instanță a analizat doar motivele privind Decizia CCR nr. 41/2023 și imparțialitatea, fără a analiza și incompatibilitatea președintelui CNCD. Astfel, în condițiile în care prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la incompatibilitatea președintelui CNCD, hotărârea nu este motivată decât parțial. b) De asemenea, prima instanță a reținut greșit că, în ceea ce privește motivul privind nelegalitatea funcționării pârâtului CNCD, au fost invocate doar prevederile art. 20 alin. (1) și (2) și art. 23 alin. (1) și (2) din OG nr. 137/2000, deși, reclamantul a invocat și art. 23 alin. (4) din OG nr. 137/2000. Pe de altă parte, distincția realizată de prima instanță, că art. 23 alin. (4) din OG nr. 137/2000 reglementează modul de numire al membrilor și nu modul de soluționare, este eronată. c) În plus, art. 5 alin. (4) lit. b din HG nr. 1194/2001 privind organizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prevede în mod expres condiția pentru membri în Colegiul director ca aceștia să aibă studii juridice. [(4) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetățean român care îndeplinește următoarele condiții: …b) este licențiat în drept;)] Aceste dispoziții legale, invocate, de asemenea, în fața primei instanțe, au fost greșit interpretate de către judecătorul fondului. Atâta timp cât legiuitorul nu a precizat cum ar trebui să se desfășoare în concret o investigație a Colegiului director, este evident că este necesar ca membri să aibă cunoștințe juridice pentru identificarea probelor necesare, modalitatea de administrare, precum și încadrarea stării de fapt în temeiul de drept. Prin urmare, nerespectarea dispoziției ca două treimi din numărul de membri ai Colegiului director să fie licențiați în drept, înseamnă o încălcare a dispoziției actului normativ în baza căruia a fost emis Ordinul președintelui pârâtului (OG nr. 137/2000). Mai susține că prin refuzul instanței de a constata nelegalitatea funcționării Consiliului, practic, se legitimează încălcarea legii și a Constituției, fără nicio consecință, fiind contrar unui stat de drept, democratic. d) Totodată, apreciază că în cazul în care la luarea hotărârii va fi parte și președintele Consiliului, această hotărâre este nelegală. Președintele CNCD, având rang de secretar de stat, conform art. 22 alin. (1) din OG nr. 137/2000, nu poate fi membru al unui partid politic, potrivit Legii nr. 161/2003 [art. 98 alin. (3) Or, acesta este membru C, ceea ce atrage o stare de incompatibilitate și suspiciune legitimă de lipsă de imparțialitate, în condițiile în care analiza sesizării implica persoane afiliate aceluiași partid. Această stare este contrară principiilor consacrate de Codul administrativ (OUG nr. 57/2019) și de Codul de conduită al salariaților CNCD. Pe de altă parte, nu este clar de ce prima instanță a ajuns la concluzia că nu există interese comune între președintele autorității pârâte și o unitate hotelieră situată într-o localitate unde administrația publică, în totalitatea sa, este alcătuită din membri aceluiași partid politic din care face parte și președintele. Faptul că președintele CNCD este membru al Uniunii Democrate Maghiare din România, fiind coleg de organizație cu primarul orașului Sovata și cu unul din asociații societății furnizoare a serviciului de televiziune pentru pârâta B, reprezintă un motiv suficient pentru a exista o suspiciune rezonabilă de imparțialitate. Chiar dacă prima instanță a respins solicitarea de anulare a hotărârii pentru motivul care vizează imparțialitatea, având în vedere că CNCD nu a efectuat o investigație efectivă, fapt constatat de prima instanță, recurentul-reclamant consideră că îndoielile sale cu privire la imparțialitate par justificate, întrucât altfel nu se explică refuzul CNCD de a realiza investigația. e) Cât privește analiza motivului privind imparțialitatea președintelui CNCD, susține că instanța de fond nu a ținut cont de toată jurisprudența CEDO invocată, în special cauza Agrokompleks c. Ucraina, par. 136, care stabilește aplicabilitatea garanțiilor de imparțialitate și în procedurile administrative. Recurentul subliniază că, potrivit art. 6 alin. (1) CEDO, imparțialitatea este un element esențial și în activitatea autorităților administrative cu rol jurisdicțional, cum este CNCD. f) În fine, contrar reținerilor primei instanțe, recurentul-reclamant susține că, în opinia sa, hotărârea CNCD nu este motivată. În acest sens, face trimitere la dispozițiile Cartei Fundamentale a Uniunii Europene, care, la art. 41 prevede că cetățenii Uniunii sunt îndreptățiți la o bună administrare. Mai arată că pârâta trebuie să respecte criteriile afirmate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului la art. 6.1 iar decizia acesteia trebuie să fie motivată (așa cum menționează Avocatul General Nils Wahl în concluziile prezentate la 27.10.2016 pentru Cauza C-337/15 P), având la bază ancheta desfășurată. Faptul că hotărârea CNCD nu a fost motivată este confirmat și de decizia instanței de a relua investigația. g) Cu privire la stabilirea termenului pentru soluționare, apreciază că acest termen este nejustificat de mare față de termenul legal, având în vedere că CNCD a mai avut un termen de 9 luni anterior emiterii hotărârii contestate. Astfel, s-ar ajunge ca soluționarea unei cereri să depășească un an, ceea ce este inadmisibil și contrar scopului urmărit de legiuitor. Ținând cont de importanța dreptului lezat, un termen de 30 de zile ar fi fost suficient, întrucât s-ar încadra în termenul legal prevăzut de legiuitor. h) În privința capătului de cerere vizând daunele morale, invocă, de asemenea, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Apreciază că suma acordată de prima instanță nu reprezintă prejudiciul real suferit. Instanța de judecată trebuia să ia în considerare și așteptările pe care le are reclamantul de la autoritatea pârâtă și care au agravat, în realitate, starea acestuia. Astfel, pârâta este obligată să acorde asistență victimelor unor fapte de discriminare, iar în cazul de față, aceasta a refuzat să analizeze măcar existența faptei de discriminare, declinându-și competența și a suprimat în același timp dreptul legal al reclamantului la constatarea faptei de discrimare. De asemenea, instanța trebuia să rețină și faptul că din culpa pârâtei va suporta reclamantul un nou litigiu și noi cheltuieli de judecată, căci, prin refuzul de a realiza o investigație efectivă, a fost obligat să se adreseze instanței, creându-i-se noi frustrări. Nu în cele din urmă, arată că, întrucât acțiunea a fost admisă în parte, chestiunile care au fost respinse vor dobândi autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat, în cazul în care nu sunt contestate. Prin urmare, reiterează aceste aspecte (respectiv că hotărârea ar fi trebuit să cuprindă numele, domiciliul sau reședința părților sau că în hotărâre nu se regăsesc calea de atac și termenul în care se poate exercita) și, susținând că prima instanță le-a soluționat greșit, apreciază că se impune o reanalizare a acestor aspecte de către instanța de recurs. 3.2. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva acestui pârât, respectiv respingerea daunelor morale acordate. În motivarea recursului, recurentul-pârât arată următoarele: a) Aspectele reclamate prin petiția reclamantului, reiterate prin cererea de chemare în judecată, respectiv ”condiții improprii de cazare” și comportamentul recepționerului, nu intră în sfera de competență materială a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Aceste aspecte țin de aplicarea normelor privind protecția consumatorului, și nu de identificarea unor forme de discriminare în sensul OG nr. 137/2000. În acest sens, precizează că entitatea vizată – B SRL a fost deja sancționată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, conform procesului-verbal nr. (...)/14.10.2022, ceea ce confirmă aplicabilitatea exclusivă a legislației din domeniul protecției consumatorilor și, în consecință, inaplicabilitatea OG nr. 137/2000. Caracterul nedicriminatoriu al acestor fapte a fost corect stabilit, ele neîntrunind condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, respectiv încălcarea unui drept fundamental, prin aplicarea diferită a unui tratament în comparație cu alte persoane aflate în situații similare și care să aibă la bază un criteriu interzis. b) Instanța de fond a interpretat greșit obligațiile probatorii instituite de art. 20 alin. (6) din OG nr. 137/2000, conform căruia reclamantul are sarcina inițială de a prezenta fapte din care să rezulte o prezumție de discriminare. Numai în prezența unei astfel de prezumții se poate vorbi despre inversarea sarcinii probei în favoarea persoanei care invocă discriminarea. Or, în cauză, reclamantul nu a indicat existența unui tratament diferențiat aplicat pe baza unui criteriu interzis, în raport cu persoane aflate într-o situație comparabilă. Așadar, atâta timp cât reclamantul nu a dovedit că modalitatea de repartizare în camere improprii de cazare s-ar face pe criterii etnice și/sau lingvistice și, deci, că ar exista o discriminare, nu subzistă temeiul pentru a solicita societății să dovedească că nu a avut loc o încălcare a principiului de tratament, implicit nu există nici temeiul juridic pentru a obliga CNCD la efectuarea unei investigații, astfel cum greșit a apreciat instanța de fond. c) Reținerea instanței de fond potrivit căreia comportamentul recepționerului ar avea conotații discriminatorii este neîntemeiată. În cauză, reclamantul nu se afla într-o situație similară cu terța persoană față de care recepționerul a avut un comportament ”receptiv și comunicativ”. Diferențele de comportament pot fi justificate prin tensiunea intervenită între părți în urma formulării de către reclamant a unor acuzații privind ”înșelarea în privința condițiilor de cazare”. Astfel, nu există temeiul pentru a considera că ar fi fost aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu o altă persoană aflată într-o situație similară. Nici reținerea instanței de fond cu privire la faptul că existența unor camere disponibile poate determina o prezumție de tratament aparent discriminatorie aplicată reclamantului nu poate fi primită, având în vedere susținerea acestuia, respectiv că ”având în vedere că nu eram mulțumit de condițiile de cazare, în dimineața zilei de 25.08.2022 i-am comunicat aceleiași persoane de la recepția D, că doresc să plec cât mai reprede posibil din această unitate pentru că nu sunt mulțumit de condițiile de cazare.” d) Instanța de fond a reținut în mod greșit că difuzarea preponderentă a programelor TV în limba maghiară ar putea genera o prezumție de discriminare. Din analiza probelor nu rezultă existența unei limitări reale a accesului la informație în limba română și nici existența unor situații comparabile care să fundamenteze existența unui tratament discriminatoriu. În plus, prestatorul de servicii de televiziune era liber, conform Legii audiovizualului nr. 504/2002, să aleagă orice furnizor licențiat. CNCD nu are competență legală de a investiga piața audiovizuală sau de a cenzura opțiunea unui agent economic privind alegerea furnizorului de servicii TV. e) Cu privire la depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din OG nr. 137/2000, recurentul-pârât arată că termenul de 90 de zile amintit are caracter orientativ, nu imperativ, fiind destinat asigurării celerității procedurii administrative, dar fără sancțiune expresă în caz de depășire. Astfel, depășirea acestui termen nu atrage în mod automat acordarea de daune morale. În plus, întârzierea a fost justificată prin volumul ridicat de lucru, aspect notificat reclamantului la data de 14.03.2023. Nu s-a făcut dovada unei vătămări efective și directe suferite de reclamant exclusiv ca urmare a depășirii termenului respectiv. Față de cele prezentate, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, recurentul-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză 4.1. Recurentul-reclamant A a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care, pe cale de excepție, a invocat tardivitatea recursului, inadmisibilitatea recursului și decăderea din dreptul de a fi invocate în recurs motive omisso medio, nulitatea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului părții adverse, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele 126 - 181 dosar. De asemenea, a solicitat obligarea recurentului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata cheltuielilor de judecată. 4.2. Legal citată, intimata-pârâtă B SRL nu a formulat întâmpinare față de recursurile promovate în cauză.

Alte aspecte procesuale relevante Excepțiile tardivității și nulității recursului formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de recurentul-reclamant prin întâmpinare, au fost respinse, pentru motivele prevăzute în partea introductivă a prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte reține că, la data de 8 septembrie 2022 (sub nr. 6168), pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a înregistrat sesizarea petentului A, considerând că prin faptele ce fac obiectul petiției a fost discriminat. Prin Hotărârea nr. x/28.06.2023 (atacată în prezentul litigiu), emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a decis admiterea excepției văditei necompetenței sale materiale invocată din oficiu (capătul I de cerere), conform OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată (pct. 1) și că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (capătul II de cerere), conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 republicată, lipsă drept încălcat (pct.2). Prin actul atacat, s-a reținut, în esență, că, în data de 20.04.2022, petentul a rezervat două camere la unitatea de cazare D situată în Băile Sovata prin intermediul unei platforme dedicate rezervărilor hoteliere, pentru perioada 24.08.2022 – 31.08.2022 și că, în concret, petentul reclamă condițiile diferite de cazare care nu sunt cele prezentate pe platformele online (capătul I de cerere); de asemenea, petentul a constatat că 60% din programele care erau prezentate la TV erau difuzate în limba maghiară (capătul II de cerere). În acest context, petentul A (recurentul-reclamant din cauză) s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra Hotărârii nr. x/28.06.2023, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2022. Soluționând cauza, instanța de fond a infirmat legalitatea hotărârii CNCD și, în consecință, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul A, în sensul că a dispus anularea în tot a actului administrativ contestat, obligarea pârâtului CNCD de a desfășura o investigație efectivă și de a emite o hotărâre legală, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de fond, precum și obligarea pârâtului CNCD la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței de fond reclamantul A și pârâtul CNCD au declarat fiecare recurs, primul recurent criticând soluția pronunțată de instanța de fond din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar recurentul secund din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. i) Preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fără a formula nicio critică concretă care să se circumscrie acestui motiv. ii) Cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci câd hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Se remarcă însă, că recurentul-reclamant nu a înfățișat și nici nu a susținut critici efective referitoare la acest aspect, simpla indicare a temeiului juridic nefiind de natură a conduce la examinarea pretinsului motiv de recurs. Independent de aceasta, Înalta Curte constată că hotărârea supusă controlului judiciar satisface exigențele art. 425 C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au fundamentat soluția pronunțată. De asemenea, ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. iii) Trecând la analiza criticilor de nelegalitate invocate de recurenți din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri conțin critici comune și vor fi analizate în mod unitar. O primă critică a recurentului-reclamant vizează neanalizarea completă a capătului de cerere privind nelegalitatea funcționării CNCD. Această critică nu poate fi primită. În accepțiunea titularului căii de atac, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a analizat integral acest motiv de nelegalitate al acțiunii cu care a fost învestită. În acest cadru, se impune precizarea că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză. Contrar alegațiilor recurentului-reclamant, după cum s-a arătat și anterior, Înalta Curte constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a pronunțat soluția în cauză. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată asupra unui motiv de nelegalitate invocat nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. Printr-o a doua critică, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor legale relevante, în sensul că a reținut ca temei legal doar art. 20 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din OG nr. 137/2000, fără a analiza art. 23 alin. (4) invocat expres de reclamant. Această critică nu poate fi primită, de asemenea. Instanța de fond a analizat și dispozițiile art. 23 alin. (4) din OG nr. 137/2000, observând că norma legală reglementează modul de numire al membrilor Colegiului director al CNCD, iar nu modul de soluționare al sesizărilor adresate CNCD, aspect ce rezultă în mod evident din considerentele sentinței recurate (pagina 32 din sentință). Ceea ce face recurentul-reclamant este doar să își exprimă dezacordul asupra acestui aspect, arătând că, în opinia sa, distincția făcută de instanță între normele privind numirea membrilor și cele privind soluționarea sesizărilor este eronată. Printr-o a treia critică, recurentul-reclamant critică instanța de fond pentru nerespectarea cerinței legale privind pregătirea juridică a membrilor CNCD, așa cum impune art. 5 alin. (4) lit. b din HG nr. 1194/2001, o astfel de nerespectare atrăgând nulitatea actelor emise de o structură constituită cu încălcarea normelor imperative. Și această critică este neîntemeiată. Înalta Curte observă că HG nr. 1194/2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Or, art. 23 alin. (3) lit. b din OG nr. 137/2000 prevede următoarele: ”(3) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetățean român care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (…) b) are studii superioare absolvite cu diplomă de licență; (…)”. În acest context, se reține că instanța de fond a observat în mod corect că, reglementând condițiile specifice obligatorii pentru numirea ca membru în Colegiul director al CNCD, legiuitorul a prevăzut la art. 23 alin. (3) lit. b din OG nr. 137/2000, referitor la studiile necesare, obligația de a avea ”studii superioare absolvite cu diplomă de licență”, fără a solicita licență în studii juridice. Neîntemeiată este și critica recurentului-reclamant referitoare la imparțialitatea președintelui CNCD. Din această perspectivă, în mod corect a reținut instanța de fond că nu se poate reține lipsa imparțialității președintelui CNCD pe considerentul că acesta este membru al C, fiind coleg al aceluiași partid cu primarul orașului Sovata și cu unul dintre asociații societății furnizoare a serviciului de televiziune pentru pârâta B SRL. Or, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, o astfel de aparteneță nu poate fi considerată un indiciu al lipsei de imparțialitate în soluționarea plângerii reclamantului, de vreme ce acesta nu a formulat o plângere pentru discriminare împotriva Primăriei orașului Sovata și nici împotriva societății furnizoare a serviciului de televiziune, ci exclusiv împotriva socității B SRL. Cât privește susținerea că, la analiza motivului privind imparțialitatea președintelui CNCD, instanța de fond nu a ținut cont de toată jurisprudența CEDO invocată, în special cauza Agrokompleks c. Ucraina, par. 136, care stabilește aplicabilitatea garanțiilor de imparțialitate și în procedurile administrative, Înalta Curte constată că respectiva jurisprudență nu poate fi reținută ca având incidență în cauză în sensul dorit de recurentul-reclamant, întrucât art. 6 paragraful 1 din Convenția EDO nu impune independența și imparțialitatea în procedurile de tip administrativ-jurisdicțional, ci permite existența acestor jurisdicții, cu condiția ca deciziile acestora să poată fi cenzurate integral, în fapt și în drept, în fața unei instanțe independente, așa cum se întâmplă în cauza dedusă judecății. Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a reiterat și critica referitoare la pretinsa inexistență a motivării hotărârii CNCD. Or, și acest motiv de nelegalitate a fost respins ca neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod corect că au fost respectate dispozițiile art. 20 alin. (7) din OG nr. 137/2000, care impun consemnarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director. Pe de altă parte, în mod pertinent a subliniat judecătorul fondului că, în cazul hotărârilor emise de CNCD, dreptul la un proces echitabil este satisfăcut – după cum a reținut Curtea Constituțională – dacă cei interesați au posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la art. 20 alin. (9) din OG nr. 137/2000, iar în cauză, reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza instanța de contencios administrativ cu privire la pretinsa nelegalitate a hotărârii CNCD atacate. Recurentul-reclamant a criticat instanța de fond și pentru că a stabilit un termen disproporționat pentru soluționarea cererii. Înalta Curte constată că, la stabilirea termenului de soluționare a petiției de către CNCD, instanța de fond a avut în vedere chiar temporizarea (tergiversarea) soluționării aceleiași petiții anterior emiterii hotărârii CNCD din cauză, context în care, nu se poate reține că termenul este excesiv și contrar scopului legii, după cum afirmă recurentul-reclamant. În fine, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond în ceea ce privește stabilirea sumei acordată cu titlu de daune morale. Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral suferit a fost determinat ținându-se cont chiar de suferința psihologică și frustrările generate de inacțiunea pârâtului CNCD, situație în care, sunt neîntemeiate susținerile recurentului-reclamant referitoare la faptul că s-a făcut o reparare incompletă a prejudiciului moral. Totodată, instanța de control judiciar reține că dezlegarea instanței de fond asupra pretinselor omisiuni din hotărârea CNCD a numelor, domiciliului sau reședinței și susținerilor părților, precum și a căii de atac și a termenului în care poate fi exercitată, este conformă legii. În ceea ce privește recursul recurentului-pârât, din memoriul de recurs aflat la filele 92-97 dosar și sintetizat la pct. 3.3.2. din prezenta decizie, Înalta Curte reține că recurentul-pârât formulează critici: cu privire la competența materială a CNCD; cu privire la lipsa probatoriului care să fundamenteze existența discriminării; cu privire la comportamentul recepționerului – absența unei conduite discriminatorii; cu privire la susținerea pretinsei discriminări lingvistice – programele tv în limba maghiară – în sensul că instanța de fond a reținut în mod greșit că difuzarea preponderentă a programelor TV în limba maghiară ar putea genera o prezumție de discriminare; dar și cu privire la depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din OG nr. 137/2000. Înalta Curte constată că toate aceste critici sunt neîntemeiate. Așadar, recurentul-pârât încearcă să demonstreze că aspectele sesizate prin petiție – ”condiții improprii de cazare” și comportamentul recepționerului – țin de aplicarea normelor privind protecția consumatorului, și nu de identificarea unor forme de discriminare în sensul OG nr. 137/2000. De asemenea, că reținerea instanței de fond cu privire la absența investigației complete este făcută cu încălcarea art. 20 alin. (6) din OG nr. 137/2000, conform căruia reclamantul are sarcina inițială de a prezenta fapte din care să rezulte o prezumție de discriminare. Cu toate acestea, Înalta Curte observă că ceea ce instanța de fond a reținut este faptul că Hotărârea nr.x/28.06.2023 a fost emisă de CNCD în lipsa unei investigații efective a faptelor sesizate de reclamant, cu preluarea nelegală a afirmațiilor făcute de B SRL. Din acest punct de vedere, această reținere a instanței de fond este conformă cu legea, respectiv cu dispozițiile art. 16 și art. 19 alin. (1) lit. c din OG nr. 137/2000. În acest sens, instanța de fond a reținut în mod corect că, deși comportamentul recepționerului – coroborat cu eventuala existență a unor camere disponibile – putea determina sarcina pârâtei B de a justifica un tratament diferențiat acordat reclamantului, CNCD având competențe de investigare, de prevenire și de combatere a tuturor formelor de discriminare, nu a solicitat pârâtei să indice datele de identificare ale recepționerului care a lucrat la D în ziua respectivă și nici nu a încercat să obțină informații despre conținutul convorbirilor la care se referă reclamantul. Nu a fost verificată de CNCD nici afirmația pârâtei B SRL potrivit căreia E SRL a fost singurul prestator de servicii de televiziune în localitatea X, până în anul 2022. Sub acest aspect, susținerile recurentului-pârât, potrivit cărora nu are competența legală de a investiga piața audiovizuală sau de a cenzura opțiunea unui agent economic privind alegerea furnizorului se servicii TV, nu înlătură atribuțiile acestuia în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. O astfel de susținere nu poate justifica omisiunea CNCD de a administra probe privind existența faptelor sesizate de reclamant. De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se poate reproșa reclamantului nedovedirea criteriului discriminării, câtă vreme nu sunt identificate elementele obiective care pot justifica faptele pârâtei, respectiv: lipsa oricărei camere disponibile în hotel și în celelalte două unități de cazare deținute de B SRL; caracterul singular al furnizorului de servicii de televiziune la care putea apela pârâta B SRL în perioada respectivă. În acest context, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentului-pârât și în acord cu judecătorul fondului, că numai în raport cu stabilirea acestor împrejurări se putea reține lipsa de relevanță a discuțiilor purtate de reclamant cu persoana de la recepția Hotelului D și, eventual, absența unei conduite discriminatorii identificate în comportamentul recepționerului. În concluzie, în lipsa unei investigații efective a faptelor sesizate de reclamant, în mod legal prima instanță a anulat în parte hotărârea CNCD și a obligat autoritatea să să emită o hotărâre legală în acest sens, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a sentinței pronunțate. În ceea ce privește critica referitoare la depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din OG nr. 137/2000, recurentul-pârât a susținut că acest termen are caracter orientativ, nu imperativ, caz în care, depășirea acestui termen nu atrage în mod automat acordarea de daune morale. Într-adevăr, judecătorul fondului a subliniat caracterul imperativ al formulării din art. 20 alin. (7) din OG nr. 137/2000. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, chiar admiținând că acest termen este unul de recomandare (respectiv, orientativ cum susține recurentul-pârât), a reținut că reglementarea obligă la respectarea acestui termen sau – în măsura în care nu a fost posibilă respectarea termenului – se impune justificarea obiectivă a întârzierii, ceea ce pârâtul CNCD nu a făcut. Totodată, se apreciază că în mod corect a reținut judecătorul fondului că prejudiciul a fost determinat prin crearea unei stări de frustrare pentru reclamant, nevoit să constate întârzirea nejustificată a soluționării cauzei sale și să promoveze o acțiune în justiție pentru limitarea acestei întârzieri. În acest context, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului-pârât, în sensul că, în cauză, nu s-a făcut dovada unei vătămări efective și directe suferite de reclamant exclusiv ca urmare a depășirii termenului respectiv. Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondate ambele căi de atac exercitate asupra sentinței civile nr. 776 din 27 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul A și de pârâtul CNCD.