ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5075/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la 13 iunie 2023, sub nr. x/43/2023, reclamanta Fundația A a solicitat, în contradictoriu cu Inspectorul General al Jandarmeriei Române, obligarea pârâtului să soluționeze, în mod legal, petiția sa, adresată în 22.03.2023, respectiv să emită un ordin către toate unitățile de jandarmerie din țară, în care să le atragă atenția să nu întreprindă nicăieri, în nicio împrejurare, nicio măsură împotriva persoanelor fizice sau juridice pentru fapta că poartă asupra lor sau arborează undeva steagul Ținutului Secuiesc, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 162 din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei de interes a Fundației A, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.G.J.R., excepția lipsei calității de reprezentant al președintelui Fundației, excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Fundația A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare, să fie admisă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu încălcarea prevederilor Constituției României, Legii nr. 554/2004 și ale OG nr. 27/2002.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Constituției și ale OG nr. 27/2002, recurenta-reclamantă a arătat că art. 51 din Constituție consacră dreptul cetățenilor la petiționare, însă acest drept poate fi considerată efectiv numai în cazul în care sunt îndeplinite condițiile din actul normativ care-l reglementează, adică OG nr. 27/2002.

Prima instanță, reținând că singura obligație a instituției publice este să dea un răspuns peționarului în termenul de 30 de zile, a interpretat în mod greșit art. 51 din Constituție, dreptul cetățenilor la petiționare fiind efectiv numai dacă răspunsul instituției petiționate se referă concret la problema sesizată, pe care o soluționează în mod legal. Or, judecătorul fondului trebuia să verifice legalitatea modului în care pârâtul a soluționat petiția reclamantei, ceea ce nu a făcut, încălcând, astfel, prevederile art. 4 din OG nr. 27/2002.

În acest sens, apreciază că singura soluție legală a petiției sale era obligarea pârâtului la emiterea ordinului solicitat, pentru a preveni ca diferite unități de jandarmerie să comită fapte similare celei din Brașov, afectând drepturi constituționale ale unor cetățeni, iar prin modul în care prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată a fost afectat, pe de o parte, dreptul reclamantei la petiționare, iar, pe de altă parte, dreptul de a acționa pentru realizarea obiectivelor fundației.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, a arătat că prima instanță a respins cererea fără a verifica dacă refuzul pârâtului a fost sau nu justificat, deși reclamanta a invocat ”refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului său interesului legitim”, încălcând, astfel, și prevederile art. 22 alin. (2) din C.proc. civ., rezultatul fiind adoptarea unei hotărâri nelegale.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă Fundația A a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise, prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate în susținerea recursului formulat. Totodată, a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimatul-pârât.

Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, la termenul din 7 noiembrie 2024, Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și nulității recursului, invocate de intimatul-pârât, prin întâmpinare, constatând că termenul de declarare a căii de atac a fost respectat și că, în cuprinsul cererii de recurs, au fost invocate critici subsumate motivului de casare invocat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport cu dispozițiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurenta-reclamantă și cu apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de recurenta-reclamantă Fundația A cu o cerere prin care a solicitat să fie obligat pârâtul Inspectorul General al Jandarmeriei Române la soluționarea, în mod legal, a petiției sale, în sensul emiterii unui ordin către toate unitățile de jandarmerie din țară, în care să le atragă atenția să nu întreprindă nicăieri, în nicio împrejurare, nicio măsură împotriva persoanelor fizice sau juridice pentru fapta că poartă asupra lor sau arborează undeva steagul Ținutului Secuiesc.

Prin sentința recurată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, recurenta-reclamantă formulând critici de nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 51 din Constituția României, art. 4 din OUG nr. 27/2002 și a art. 8 din Legea nr. 554/2004, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Concret, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 51 din Constituție, în opinia sa, dreptul cetățenilor la petiționare fiind efectiv numai dacă răspunsul instituției petiționate se referă concret la problema sesizată, pe care o soluționează în mod legal.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a adresat pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei, în temeiul art. 8 din OG nr. 27/2002, mai multe petiții, la care a primit răspunsurile nr. 83.913/20.04.2023, nr. 75624/9.05.2023 și nr. 83919/7.06.2023 (filele 5,7,10,11,15 dosar fond).

Autoritatea intimată a procedat, așadar, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, potrivit cărora „Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”.

Faptul că autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, astfel cum prevede alin. (4) al art. 51 nu înseamnă acestea sunt obligate a răspunde în modalitatea pretinsă de petiționar, iar împrejurarea că reclamanta nu a primit răspunsul dorit, întrucât cererea nu i-a fost soluționată în modalitatea pretinsă, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și art. 51 din Constituția României, anterior menționate.

Prin urmare, argumentele recurentei-reclamante, referitoare la neatingerea finalității art. 51 din Constituția României, de a asigura petiționarului garanția unui răspuns care să se refere la obiectul concret al solicitărilor, nu pot fi reținute, din cele consemnate anterior reieșind că răspunsul intimatului-pârât întrunește condițiile impuse de lege.

De asemenea, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanță în cauza pendinte dispozițiile art. 4 din OG nr. 27/2002, ce reglementează aspectul răspunderii directe a conducătorilor autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare a petițiilor ce le sunt adresate, precum și de legalitatea soluțiilor și comunicarea acestora în termenul legal.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, susținând că, prima instanță a respins cererea sa fără a verifica dacă refuzul pârâtului a fost sau nu justificat, deși reclamanta a invocat ”refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului său interesului legitim”, fiind încălcate, astfel, și prevederile art. 22 alin. (2) din C.proc. civ.

Conform art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n a aceluiași articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Sub acest aspect, în jurisprudență, s-a reținut că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale, cu care răspunsul ar intra în contradicție.

În speță, recurenta–reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtului Inspectorul General al Jandarmeriei Române la soluționarea petiției adresată acestuia în 22.03.2023.

Din analiza situației de fapt prezentate mai sus prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a primit un răspuns la fiecare dintre petițiile înregistrate, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, iar în raport cu conținutul răspunsurilor nu poate fi reținut un exces de putere în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamanta este nemulțumită de răspunsul primit de la autoritatea publică pârâtă nu semnifică faptul că petițiile acesteia nu au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile legale existente.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că termenul de soluționare a petiției a fost respectat, iar soluția pe care o poate primi un petiționar poate fi favorabilă sau nefavorabilă, ceea ce nu echivalează cu un refuz nejustificat de a soluționa a cerere.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Fundația A împotriva sentinței nr. 162 din 17 noiembrie 2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.