ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 949/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să se dispună anularea parțială a Normelor metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror, aprobate prin Ordinul comun nr. 56/2014 (M.A.I.) - 12/C/2014 (P.Î.C.C.J.), mai exact a art. 13-15 din aceste norme, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Prin sentința civilă nr. 121 din 6 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și de interes a reclamantei, invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Afacerilor Interne.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat că recurenta nu a fost prejudiciată prin actul administrativ contestat.

A apreciat recurenta că actul administrativ contestat instituie o pseudo clasare din moment ce dosarul va fi trecut într-o evidență cu autori neidentificați, stând astfel în nelucrare până la îndeplinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Această procedură contravine mai multor principii ale procesului penal: principiul aflării adevărului, caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal.

Recurenta a mai susținut că actul administrativ este nelegal și prin prisma scopului urmărit, iar persoanele vătămate/părțile civile nu au căi legale deschise pentru atacarea acestor măsuri nelegale, astfel că este evident că actul administrativ care instituie această operațiune de mușamalizare a dosarelor de urmărire penală îi produce un grav prejudiciu.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea parțială a Normelor metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror, aprobate prin Ordinul comun nr. 56/2014 (M.A.I.) - 12/C/2014 (P.Î.C.C.J.), respectiv anularea art. 13-15 din normele menționate.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile recurentei privesc faptul că hotărârea instanței de fond ar fi dată cu încălcarea normelor de drept material în materia actelor administrative, cât și a celor care reglementează principiile esențiale ale procesului penal, principiul aflării adevărului, caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal.

Analizând aceste susțineri, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, în mod corect reținând instanța de fond că ordinul atacat a fost emis în aplicarea prevederilor C. proc. pen. și a Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, scopul actului fiind acela de a reglementa în mod unitar la nivelul tuturor organelor de cercetare penală modul în care se înregistrează și se ține evidența cauzelor cu autori necunoscuți.

De asemenea, cu just temei a apreciat curtea de apel că măsurile criticate au fost instituite în interesul aflării adevărului, al celerității procedurii și al operativității de care trebuie să dea dovadă organele de cercetare penală, nefiind încălcate prevederile C. proc. pen.

Măsura contestată de reclamantă este una pur administrativă ce are rolul de a permite o evidențiere clară și completă a cauzelor penale ai căror autori nu au putut fi identificați. Această măsură nu echivalează cu soluția de clasare sau cu suspendarea urmăririi penale, soluții prevăzute în C. proc. pen.

Totodată, prima instanță a reținut întemeiat că, fiind o măsură administrativă care reglementează modul în care se desfășoară cercetarea penală după trecerea unor termene și neidentificarea autorilor, aceasta nu este supusă controlului instanței de judecată, plângerea formulată împotriva acestei măsuri fiind inadmisibilă, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. LVII (57)/24.09.2007, privind recursul în interesul legii, cu privire la aplicarea art. 278

1

din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 11.04.2008, prin care s-a pronunțat soluția:

"Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Stabilesc că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) din C. proc. pen., este inadmisibilă."

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 121 din 6 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 121 din 6 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 februarie 2022.