ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 320/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 20 septembrie 2022, ulterior declinată Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, anularea în parte a actului administrativ reprezentând metodologia de concurs si intitulat "ANUNȚ" privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, în specialitatea auto în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor - ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unitarii, prin eliminarea criteriului de admisibilitate a participării la concurs referitor la cadrele militare/polițiști în activitate, respectiv înlăturarea notei în care se arată: "Cadrele militare și polițiștii în activitate, nu pot participa la concurs"; anularea în parte a actului administrativ normativ reprezentat de Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, alin. (4) al articolului nr. 1 din Anexa 2 Secțiunea 1, prin eliminarea expresiei "altele decât cele care au calitatea de cadru militar/polițist", articol care stă la baza metodologiei de concurs și a actului intitulat "Anunț" privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, în specialitatea auto în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor -ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unității, condiționând participarea la concurs de lipsa calității de cadru militar sau de polițist și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată În subsidiar, reclamantul a solicitat și suspendarea executării actului administrativ constând în metodologia de concurs (suspendarea concursului), act intitulat "ANUNȚ" privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, în specialitatea auto în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor - ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unitarii, însă numai în ceea ce privește desfășurarea concursului în județul Bihor, până la soluționarea definitivă a acțiunii pe fond. Acest petit al acțiunii reclamantului a fost disjuns de Tribunalul Bihor, fiind constituit dosarul nr. x/2022, soluționat prin respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare formulate de reclamant. Prin cererea depusă în data de 21.10.2022 în dosarul Tribunalului Bihor, reclamantul și-a modificat acțiunea, solicitând și anularea concursului desfășurat în județul Bihor pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, în specialitatea auto în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor - ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unității si obligarea pârâților de radul 1 si 2 la organizarea unui nou concurs pentru același post vacant, cu respectarea dreptului său de a participa la concurs în mod nediscriminatoriu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 109 din 28 aprilie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, invocată prin întâmpinare referitor la primul capăt de cerere introductivă și s-a respins acest petit al acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, invocată prin întâmpinare referitor la ambele capete de cerere introductivă și s-a respins acțiunea introductivă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul I.J.J. Bihor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și tardivității plângerii prealabile, invocate de pârâți prin întâmpinări. S-a admis acțiunea formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.. S-a dispus anularea în parte a actului administrativ intitulat "ANUNȚ" reprezentând metodologia de concurs și privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, în specialitatea auto, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor - ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unitarii, prin eliminarea criteriului de admisibilitate a participării la concurs cuprins în Nota potrivit căreia: "Cadrele militare, respectiv polițiștii, în activitate, nu pot participa la concurs". S-a dispus anularea în parte a actului administrativ normativ reprezentat de Ordinul MAI nr. 177/2016, mai precis alin. (4) al articolului 1 din Anexa 2, Secțiunea 1, prin eliminarea expresiei "altele decât cele care au calitatea de cadru militar/polițist". S-a dispus anularea concursului desfășurat în județul Bihor pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directa, în specialitatea auto în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor - ofițer specialist II, poziția 79 din statul de organizare al unității și obligarea pârâților Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la organizarea unui nou concurs pentru același post vacant, cu respectarea dreptului reclamantului de a participa la concurs în mod nediscriminatoriu. Au fost obligați pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne. 3.1. Recurentul - pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a solicitat admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. pentru următoarele considerente: - instanța de fond a soluționat cauza ținând cont doar de poziția reclamantului, iar hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, motive de casare ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - instanța de fond și-a însușit părerea intimatului fără a analiza dispozițiile legale, așa cum au fost prevăzute de către legiuitor, cărora le-a dat o interpretare proprie, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalând practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere; - totodată, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - nota din Anunț contestată este în acord cu dispoziția prevăzută la art. 1 alin. (4) din Anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, cauza producerii unei eventuale vătămări intimatului aparținând doar Ministerului Afacerilor Interne, care a emis prevederea legală, astfel că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina pârâtului sub acest aspect, iar instanța nu îi poate imputa I.G.J.R. faptul că a respectat o prevedere legală și valabilă la momentul organizării concursului; - s-a apreciat că M.A.I. are calitate procesual pasivă în toate cauzele în care concursurile s-au organizat de către structurile subordonate ierarhic în baza Ordinului M.A.I. nr. 177/2016; - acțiunea în anulare are legătură cu fondul cauzei, fiind direct legată de pretinsa vătămare, fapt pentru care Ministerul Afacerilor Interne nu poate fi scos din cauză, deoarece raportul juridic dedus judecății impune menținerea acestuia și față de capătul 1 de cerere; - totodată, s-a arătat că aceleași considerente sunt aplicabile și față de I.J.J. Bihor, beneficiarul concursului, instanța de fond admițând în mod greșit și excepția lipsei calității procesuale pasive a I.J.J. Bihor întrucât postul este prevăzut în statul de organizare al acestei unități pârâte, astfel că, fiind vorba despre un singur post, doar această din urmă unitate poate să organizeze un alt concurs ca urmare a dispoziției instanței, potrivit art. 7 alin. (1) din Anexa 3 la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016; - în plus, conform procedurii de concurs reglementate de Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, respingerea participării intimatului reclamant la concurs a fost dispusă de I.J.J. Bihor, prin comisia de concurs/recrutare constituită la nivelul acesteia, situație de fapt identică cu cea în care se află I.G.J.R. față de M.A.I. raportat la Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, aspect ce relevă o contradictorialitate cu privire la soluționarea excepțiilor procesuale pasive ale LI J. Bihor și M.A.I. față de fondul litigiului; - instanța de fond nu a ținut cont de faptul că există mai multe modalități de ocupare a unui post, dar nici de faptul că nu există nici un temei pentru a dispune organizarea unui nou concurs, în condițiile în care concursurile se organizează cu aprobarea prealabilă a ministrului afacerilor interne; - totodată, este posibil ca I.J.J. Bihor să-și ocupe această funcție, competența de numire în funcția în cauză aparținând exclusiv acestei unități și nu I.G.J.R.; - astfel, în cauza de față, nu se poate reține nici o culpă a I.G.J.R., unitate care a organizat concursul cu respectarea dispozițiilor legale incidente de la acel moment, fapt pentru care stabilirea calității procesual pasive asupra chestiunii de fond exclusiv în sarcina pârâtului I.G.J.R. este vădit nelegală, deoarece procedura de concurs în cauză nu se limitează doar la un anunț ci la mai multe activități desfășurate atât de M.A.I. cât și de I.J.J. Bihor; - pe fond, contrar reținerilor instanței, s-a arătat că susținerile reclamantului nu se circumscriu dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și nici nu sunt indicate persoanele aflate în situații comparabile, care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege. Prevederea legală se referă la toate persoanele care au calitatea de cadru militar/polițist, prin urmare nu există nici o discriminare pentru reclamant, raportat la aceasta categorie profesională a polițiștilor. - mai mult, reclamantul nu a indicat nici un posibil criteriu de discriminare și nici legătura de cauzalitate între tratamentul diferit pretins, respectiv nu a făcut dovada unei discriminări în condițiile în care acesta are posibilitatea de a ocupa un post vacant prin transfer; - instanța de fond nu a ținut cont de faptul că anunțul de concurs nu este un act administrativ care să poată fi contestat în condițiile legii contenciosului administrativ, că nu există nici o prevedere legală care să prevadă acest lucru și nici nu a reținut vreo dispoziție legală încălcată, neexistând o motivare în acest sens, aspect ce rezultă din respingerea dosarului de concurs de către comisia de concurs/recrutare de la nivelul I.J.J. Bihor, act administrativ emis de această pârâtă, care ar fi trebuit contestat în mod expres; - prin urmare, instanța de fond trebuia să constate că, în lipsa solicitării de anulare a respingerii candidaturii intimatului-reclamant de către comisia de recrutare de la nivelul beneficiarului/I.J.J. Bihor prin care s-a produs pretinsa vătămare, acțiunea acestuia de anulare a prevederii din Ordinul M.A.I. și a Anunțului I.G.J.R. este inadmisibilă. Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Totodată, s-a solicitat menținerea dispozițiilor hotărârii recurate care nu contravin prezentului recurs. 3.2. Recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. pentru următoarele motive de nelegalitate: - instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la soluția dată excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, cu privire la capătul doi al acțiunii; - judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, stabilind că reclamantul a dovedit îndeplinirea cerinței prevăzute de lege fără să mai aștepte rezultatul soluționării plângerilor, motiv pentru care s-a solicitat, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă; - de asemenea, s-a apreciat că instanța a pronunțat o hotărâre prin care a interpretat în mod greșit prevederile art. 1 alin. (4) din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 177/2016, textul anulat de instanță neavând rolul de a îl discrimina pe intimatul-reclamant, acesta reflectând o variantă de a accede în sistem, o posibilitate care vizează atragerea persoanelor din afara sistemului și nu mutarea unui polițist/militar dintr-o unitate în cadrul alteia; - prin concursul organizat s-a urmărit, spre deosebire de metoda de recrutare regăsită la art. (1) alin. (2) - recrutarea din sursă internă, creșterea numărului de polițiști/cadre militare pentru acoperirea deficitului de personal din cadrul Ministerul Afacerilor Interne; - se remarcă faptul că nu se poate justifica nici existența excesului de putere astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din legea contenciosului administrativ, unitatea organizatoare optând pentru una dintre modalitățile de recrutare în funcție de necesitățile de personal; - în ceea ce privește apărările pârâților privind procedura transferului și cea a trecerii în rezervă, cu posibilitatea participării la concurs, s-a arătat că instanța le-a respins fără a arăta raționamentul juridic sau logic, fiind astfel incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind important a se observa că pentru toți potențialii candidați la concurs condițiile erau aceleași, astfel că textul de lege indicat nu are aplicabilitate în prezenta cauză; - persoanele care dețin statutul de cadru militar/polițist au un regim juridic distinct cu drepturile și obligațiile aferente, spre deosebire de persoanele civile, categoriile menționate neaflându-se în situații similare și, prin urmare, o eventuală situație discriminatorie nu poate fi reținută; - raportat la jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 implică, pentru analiza diferențierii, compararea a două situații, or, în speță, nu se poate reține că s-a aplicat un tratament diferențiat la situații juridice identice; - în cazul de față nu există un tratament diferit deoarece ordinul contestat nu face decât să enumere modalitățile de recrutare a cadrelor militare, iar alegerea uneia dinte acestea este opțiunea unității organizatoare a concursului, raportat la nevoile de personal ale structurii; - totodată, sentința recurată este nelegală, nefiind suficient motivată, întrucât prima instanță nu a indicat normele de nivel superior nerespectate de ordinul atacat, condiții de anulare a actului administrativ; - pentru a putea fi dovedită nelegalitatea unui act administrativ trebuie examinate temeiurile de drept în baza și în aplicarea căreia a fost emisă norma respectivă. Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 a fost elaborat și emis în baza și în aplicarea prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41, art. 176 alin. (3) și (5) și art. 339 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administrația publică centrală, acte normative de nivel superior, cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; - din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul nu a adus niciun argument care să dovedească nelegalitatea actului normativ atacat ci doar a afirmat că "această prevedere este nelegală și discriminatorie" afirmație irelevantă soluționării cauzei. Pe cale de consecință, pentru toate considerentele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Referitor la motivele invocate de recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne privind excepția inadmisibilitățiii recursului pentru lipsa plângerii prealabile precum și pentru promovarea acțiunii în lipsa unui răspuns la plângerea prealabilă, a arătat că a depus dovada efectuării acestor demersuri, a depus plângerile prealabile precum si dovada recepțion[rii lor de către recurenți. Vătămarea s-a produs la data respingerii candidaturii, dată la care s-a născut și interesul de a ataca actul administrativ. Referitor la susținerea potrivit căreia a avut loc o organizare a concursului în raport cu nevoile de personal ale structurii, a arătat că nu se poate pretinde că nevoile unității impun angajarea unui debutant fără experiență și cu capacitate profesionala restrânsă, în defavoarea opțiunii încadrării, cu aceeași remunerație, a unui specialist. Deficitul de personal se acoperă începând cu funcțiile de jos în sus, nu invers. În ceea ce privește posibilitatea transferului, invocată fără temei de pârâți, s-a arătat că nu s-a probat existența vreunei sesiuni de transfer între minister și A.N.P., acesta vizând oricum funcții cu statut similar, reclamantul fiind încadrat pe post de subofițer. Sintagmele reclamate sunt discriminatorii în raport de participanții care nu au calitatea de cadre militare sau polițiști, întrucât accesul la procedura de concurs este blocat. În ceea ce privește susținerea că sentința nu este suficient motivată, în sensul că legalitatea actului atacat se verifică în raport de actul normativ imediat superior si de actele care au stat la baza emiterii acestuia, a învederat că în cuvântul pe fond a indicat instanței că Legea educației naționale nr. 1/2011 care stă la baza emiterii ordinului de ministru atacat a fost încălcată, respectiv art. 3 lit. a) din lege, și anume principiul echității, art. 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeana a drepturilor Omului, precum și O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților, s-a arătat că hotărârea este temeinică și motivată, iar aspectele invocate privind executarea acesteia nu sunt relevante în cauză. Un aspect invocat pentru prima oară în recurs reprezintă critica privind lipsa calității de act administrativ a Anunțului, critică nefondată raportat la definiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Concluzionând, s-a arătat că metodologia de concurs pentru ocuparea unor posturi de ofițeri vacante în specialitatea auto, este nelegală și discriminatorie, fiind încălcate astfel O.G. nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO si art. 3 lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, pentru că prevede criterii de participare la concurs bazate pe lipsa calității de cadru militar sau de polițist, în loc să se aibă în vedere pregătirea profesională, C.V.-ul și calificarea concurenților. 4.2. Intimatul - pârât Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor, rejudecarea fondului și respingerea în integralitate a acțiunii. A reiterat concluziile susținute în fața instanței de fond privind excepția lipsei calității procesuale pentru capetele 1 și 2 din cerere, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția tardivității plângerii prealabile. Pe fondul cauzei, s-a arătat că raționamentul prevederilor regăsite la art. 1 alin. (4) din Anexa 2 din O.M.A.I. nr. 177/2016 îl constituie atragerea în sistem a persoanelor care nu fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pentru persoanele care fac parte din acest sistem existând procedura transferului.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile pârâților sunt întemeiate, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamantul este încadrat pe un post de funcționar public cu statut special, având gradul profesional de agent principal de penitenciare (conducător auto), în cadrul Penitenciarului Oradea. În opinia reclamantului, metodologia de concurs pentru ocuparea unor posturi de ofițeri vacante în specialitatea auto este nelegală și discriminatorie, pentru că prevede criterii de participare la concurs bazate pe lipsa calității de cadru militar sau de polițist, în loc să țină cont de pregătirea profesională, C.V. și calificarea concurenților. Potrivit Anunțului de concurs atacat: "Cadrele militare și polițiștii în activitate nu pot participa la concurs", prevederea având ca temei dispozițiile Ordinului MAI 177/2016, care, în art. 1 alin. (4) din Secțiunea 1 a Anexei 2 stipulează: "Recrutarea în vederea încadrării directe are drept scop identificarea și atragerea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și cerințele pentru ocuparea posturilor vacante, altele decât cele care au calitatea de cadru militar/polițist". 5.2. Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte amintește că acțiunea în contencios administrativ este supusă unor termene și condiții prevăzute în Legea nr. 554/2004 și în C. proc. civ., astfel că, de regulă, instanța de recurs nu poate examina chestiuni de drept noi, invocate direct în calea de atac. Instanța constată că problema verificării caracterului de act administrativ al "Anunțului" din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reprezintă, de fapt, o excepție de fond nouă, formularea acesteia în aceste condiții fiind interzisă expres din coroborarea prevederilor art. 478 alin. (2) și 494 din C. proc. civ. Față de aceste considerente, observând însă și caracterul pur formal al invocării și motivării excepției, fiind evident că "Anunțul" este actul producător de efecte juridice, Înalta Curte urmează să înlăture criticile recurentului - pârât. De altfel, argumentația recurentului a fost construită pe ideea lipsei "culpei" în elaborarea Anunțului, în condițiile în care acesta reprezintă doar o reiterare a dispozițiilor cuprinse în ordinul atacat, aspecte care constituie susțineri asupra fondului, iar nu un fine de neprimire. Totodată, referitor la excepțiile reiterate prin întâmpinare de intimatul - pârât Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, Înalta Curte constată, că excepția tardivității depunerii plângerii prealabile a dobândit, prin nerecurare, autoritate de lucru judecat, urmând ca susținerile referitoare la lipsa calității procesuale pasive și la excepția inadmisibilității acțiunii pentru plângerea prealabilă să fie analizate în măsura în care fac obiectul recursurilor formulate de recurenții - pârâți Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, astfel cum rezultă din pct. 3.1. și 3.2. al prezentei decizii. 5.3. În ceea ce privește cadrul procesual, din perspectiva modului de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, aspect care formează obiectul recursului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se observă că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, conține 3 capete de cerere, respectiv, anularea Anunțului privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante emis de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, anularea actului administrativ normativ reprezentat de Ordinul emis de M.A.I. nr. 177/2016 și cererea privind anularea concursului formulată în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și organizarea unui concurs nou. Legea nr. 554/2004 conține definițiile unor termeni specifici contenciosului administrativ și care conturează foarte clar specificul raporturilor juridice procesuale în materie, respectiv acela că părțile unui astfel de raport sunt persoana vătămată, pe de o parte și autoritatea administrativă emitentă a actului vătămător, pe de altă parte, calitatea procesuală derivând din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ. Or, prima instanță a stabilit în mod corect cadrul procesual, stabilind că, în ceea ce privește cererea de anulare a Anunțului, act administrativ individual, nici pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și nici Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor nu au calitate procesuală pasivă. Totodată, referitor la dispoziția instanței privind obligarea pârâților Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la organizarea unui nou concurs pentru același post vacant, Înalta Curte reține că nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, nici raportat la calitatea sa de ordonator principal de credite și nici din perspectiva dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 care reglementează strict "Introducerea în cauză a funcționarului care a elaborat actul". În aceste condiții, criticile recurentului - pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu pot fi reținute, recursul urmând a fi respins sub acest aspect și menținută sentința instanței de fond sub aspectul dezlegării date excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor. 5.4. În ceea ce privește criticile celor două recursuri subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, contrar susținerilor recurenților - pârâți, constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., ce are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată de prima instanță, a fost îndeplinită. Criticile recurentului - pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române privind reținerea de către instanța de fond a unor motive străine de natura cauzei sunt nefondate din dublă perspectivă, pe de o parte, întrucât modalitatea în care instanța de fond răspunde argumentelor susținute de părți nu poate fi încadrată în acest caz de casare, iar, pe de altă parte, întrucât cerința textului de lege prevede ca hotărârea să cuprindă "numai motive străine de natura cauzei" pentru a putea fi atrasă casarea sentinței. Instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Referitor la modalitatea în care instanța a argumentat, sau a argumentat insuficient respingerea criticilor pârâtelor referitoare la posibilitatea reclamantului de a urma procedura transferului prevăzută de art. 1 alin. (5) din Ordinul 177/2016 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, sau a trecerii în rezervă potrivit art. 196 din Legea nr. 154/2019, reține Înalta Curte că raționamentul recurenților este greșit, întrucât nemotivarea, ca viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, nu reprezintă o obligație a instanței de judecată de a combate toate argumentele prezentate. În egală măsură, împrejurarea că instanța de fond a reținut argumentele din cererea de chemare în judecată și nu a valorificat motivele pârâților, este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți sau a unor părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții. De altfel, Înalta Curte constată că prin criticile invocate de recurenți subsumate acestui motiv de recurs se susține că instanța de fond nu a indicat normele de drept cu forță superioară avute în vedere la anularea actelor, aspecte care vizează, în fapt, greșita interpretarea și aplicare a dispozițiilor legale și se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 5.5. Nefondate sunt și motivele de recurs privind respingerea excepției inadmisibilității față de lipsa plângerii prealabile, în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Reține Înalta Curte că din înscrisurile depuse în ședința de judecată din data de 07.02.2023 reiese că reclamantul a formulat plângerile prealabile împotriva actelor a căror anulare parțială o solicită, fiind depusă și dovada înregistrării acestora la oficiul poștal, respectiv data de 19.09.2022. Împrejurarea că reclamantul a depus acțiunea în instanță în data de 20.09.2022, fără să mai aștepte rezultatul soluționării plângerilor prealabile, nu e de natură a se aprecia acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă, sancțiunea care ar opera în ipoteza neîmplinirii unui termen sau condiție suspensivă fiind prematuritatea cererii. Însă, în condițiile în care pe parcursul procesului, anterior întregirii cadrului procesual, s-au depus răspunsurile negative emise de pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, respectiv a expirat termenul de răspuns în ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, reținerea prematurității acțiunii apare ca fiind disproporționată, având în vedere că finalitatea procedurii prealabile administrative poate fi socotită îndeplinită. 5.

Motivele de recurs întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt însă întemeiate pentru următoarele considerente: Analizând cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut că dispozițiile din Anunțul de concurs potrivit cărora: "Cadrele militare și polițiștii în activitate nu pot participa la concurs", precum și cele din art. 1 alin. (4) din Secțiunea 1 a Anexei 2 potrivit cărora: "Recrutarea în vederea încadrării directe are drept scop identificarea și atragerea persoanelor care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice și cerințele pentru ocuparea posturilor vacante, altele decât cele care au calitatea de cadru militar/polițist", întrunesc condițiile unui act/faptă de discriminare, în ceea ce privește existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, nejustificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare, cerința nefiind proporțională. A reținut curtea de apel incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, astfel cum au fost acestea interpretate în jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Decizia nr. 790 din 23 noiembrie 2021, precum și în raport de principiile nediscriminării și egalității de tratament reglementate prin Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Instanța de control judiciar nu poate reține încălcarea acestor dispoziții observând că acțiunea în anulare formulată a vizat exclusiv pretinsul tratament discriminatoriu raportat la prevederile unui act normativ (ca legislație secundară), respectiv Ordinul M.A.I. nr. 177/2016. Amintește Înalta Curte că anularea unui act administrativ normativ nu poate fi dispusă de instanțele de judecată având ca temei invocarea unei situații de discriminare, împrejurare care se impune în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 1325 din 4 decembrie 2008, prin care s-a stabilit, printre altele, că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.(...)" Curtea Constituțională, analizând constituționalitatea textelor de lege prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 126 alin. (6) și art. 146 din Constituție, a stabilit că: "Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective". În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Reține Înalta Curte că, din definiția actului administrativ prevăzută de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, rezultă condițiile de validitate ale acestuia, care se subordonează obligației emiterii acestuia în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Astfel, instanța de contencios administrativ este chemată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. În acest sens, se reține că din preambulul Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016, rezultă că acesta a fost elaborat și emis în baza și în aplicarea prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41, art. 176 alin. (3) și (5) și art. 339 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administrația publică centrală, acte normative de nivel superior, cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Văzând cadrul normativ mai sus expus, Înalta Curte constată că anularea ordinului atacat și a actului subsecvent poate fi dispusă doar dacă prin emiterea acestora s-a produs reclamantului o vătămare într-un drept, conform definiției prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, în condițiile exercitării dreptului de apreciere cu exces de putere (art. 2 alin. (1) lit. n), prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Cu alte cuvinte, intimatul - reclamant nu poate invoca discriminarea ca motiv de anulare a unui act administrativ normativ, ci nelegalitatea actului în condițiile Legii contenciosului administrativ. Din verificarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. reiese că solicitarea de anulare a metodologiei de concurs și a Ordinului MAI nr. 177/2016 a vizat exclusiv aprecierea ca discriminatoriu a criteriului impus pentru participarea la concursul de recrutare din sursă externă, respectiv acela de a nu fi cadru militar sau polițist, acestea reprezentând limitele învestirii instanței. Nici în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor Legii nr. 1/2011 a educației naționale nu rezultă critici concrete de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 3 lit. a) care definesc principiul echității - în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare. În plus, ca și condiție de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea, derivând din capacitatea pe care o are organul administrativ de a alege soluția care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. În exercitarea puterii sale discreționare, în limitele și în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative cu forță juridică superioară incidente în materie, autoritățile dispun de o marjă de apreciere, iar numai în cazul în care dreptul de apreciere ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor subiective ori intereselor legitime private, s-ar putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil. Ordinul M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne reglementează prin Anexa 2 - Secțiunea 1 Dispoziții generale cu privire la recrutare, art. 1, modalitățile de recrutare, respectiv: la alin. (1) Recrutarea pentru admiterea în instituțiile de învățământ, la alin. (2) Recrutarea din sursă internă, la alin. (3) Recrutarea în vederea rechemării în activitate, la alin. (4) Recrutarea în vederea încadrării directe, iar la alin. (5) Recrutarea în vederea transferului, astfel că susținerile intimatului - reclamant privind restrângerea dreptului de a participa la proceduri de recrutare nu sunt întemeiate, în condițiile în care acesta nu poate opune un drept concret încălcat, prevăzut de un act normativ, altul decât cele cu caracter general. Cum dispoziția criticată din Anunțul de participare reprezintă o redare fidelă a textului din Ordinul M.A.I. nr. 177/2016, nu se poate reține, nici cu privire la acesta, nelegalitatea sa. În acest sens, constată Înalta Curte că nu se poate vorbi de un exces de putere din partea autorităților pârâte, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, privind încălcarea unui interes particular față de cel public, întrucât alegerea, într-o anumită procedură cum este cea contestată în concret de reclamant, a unei anumite forme de recrutare dintre cele prevăzute în textul redat, se situează în marja de apreciere a organizatorului examenului. În plus, se reține că alegerea formei de Concurs pentru ocuparea unor posturi de ofițer de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă (în condițiile alin. (3) și (4) mai sus redate), are o justificare obiectivă, fiind generată de politica de resurse umane a structurii organizatoare, structura de resurse umane din cadrul unei unități elaborând strategia și politicile de resurse umane privind recrutarea, analiza posturilor și planificarea resurselor umane, managementul organizatoric și asigurând, potrivit prevederilor actelor normative în vigoare, încadrarea personalului necesar pe posturile prevăzute în statele de organizare/statele de funcții ale unității, potrivit normelor de competență. Prin urmare, dincolo de justificarea criteriului privind "calificarea concurenților" invocat de intimatul - reclamant, unitatea are în vedere lipsa de personal și nevoia de atragere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne de personal din surse externe, intenție care se poate desprinde și dintr-o altă cerință impusă de Anunțul de participare, cum ar fi aceea ca un candidat să nu fi atins la data desfășurării concursului vârsta standard de pensionare. Raportat la conținutul reglementării cuprinse în actul normativ contestat precum și în Anunțul de participare, Înalta Curte apreciază că actele sunt emise în temeiul unor atribuții legale, în limitele de competență, fiind justificate de considerente obiective, ceea ce exclude teza unui exces de putere. Pentru considerentele expuse în prezenta hotărâre, constatând că sentința pronunțată de curtea de apel reprezintă rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale, respectiv cele reprezentate de prevederile O.G. nr. 137/2000 și ale art. 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune casarea în parte a acesteia, menținând soluția dispusă asupra excepțiilor invocate de pârâți, iar în rejudecare, va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată, argumentele expuse în cererea de chemare în judecată nefiind apte să probeze nelegalitatea actelor administrative atacate. Constatând că intimatul - reclamant este căzut în pretenții, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, însă doar în măsura dovedirii acestora în condițiile art. 452 din C. proc. civ., respectiv a taxelor de timbru achitate, reținând că nota de ședință depusă de intimatul - pârât Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor nu este însoțită de o chitanță în dovedirea cheltuielilor de transport, reprezentând doar o estimare a cuantumului acestora. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate privind soluționarea excepțiilor.