ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1510/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată inițială, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Slobozia- Comisia de Concurs pentru Ocuparea Funcției de Șef Serviciu Regim Penitenciar, a solicitat: I. anularea parțială a executării următoarelor acte administrative: - Procesul-verbal nr. x/06.02.2016 în ce privește rezultatele obținute de candidații participanți pentru ocuparea postului de șef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea; - Procesul-verbal nr. x/10.02.2016 ce privește rezultatele obținute de candidații participanți pentru ocuparea postului de șef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea; - Procesul-verbal nr. x/12.02.2016 ce privește rezultatele obținute de candidații participanți pentru ocuparea postului de șef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea; II. anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2478/C/12.10.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcție, trecerea agenților în corpul ofițerilor și din sursă externă, a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Prin sentința nr. 2057/CA din data de 10 noiembrie 2016, Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor invocată de pârâtul Penitenciarul Slobozia și în consecință a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Slobozia - Comisia de Concurs pentru Ocuparea Funcției de Șef Serviciu Regim Penitenciar, intervenient principal B., având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2478/CA/12.10.2010. Dosarul a fost înregistrat la data de 13.12.2016 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea de ședință din data de 08.02.2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat că, deși prin cerere adițională formulată la instanța de fond s-a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Justiției, această entitate nu a fost introdusă în cauză și nu a fost citată. De asemenea, s-a constatat că, prin cererea formulată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, raportat la art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție.

Hotărârea primei instanțe. Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia și B., a apreciat că este întemeiată și a admis-o, având în vedere că prezenta instanță a fost investită cu o cerere în anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2478//2010, iar în raport de faptul că emitentul ordinului este Ministerul Justiției, ceilalți pârâți chemați în judecată de reclamant nu justifică legitimare procesuală pasivă, nefiind formulate pretenții față de aceștia. Prin urmare, reținând că Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia și B. nu sunt persoane obligate în raportul juridic dedus judecății, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora. Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, raportat la art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, și în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 31 din Legea nr. 293/2004 de către Curtea Constituțională, trimițând dosarul la arhiva instanței. Prin sentința nr. 101/CA din data de 22 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 2478/12.10.2010, pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcție, trecerea agenților în corpul ofițerilor și din sursă externă, a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Cererea de recurs. Împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017 și a sentinței nr. 101/2019 din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs intervenientul B.. În motivarea cererii de recurs, recurentul apreciază că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. Arată că litigiul s-a născut ca urmare a formulării pe rolul Tribunalului Bihor de către intimatul-reclamant a unei acțiuni prin care a solicitat anularea parțială a unor procese-verbale care atestau rezultatele obținute de candidați la concursul pentru ocuparea postului de Șef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea, precum și a O.M.J. 2478/C/12.10.2010. Acest din urmă capăt de cerere a fost disjuns de acțiunea principală din dosarul x/2016 al Tribunalului Bihor, astfel că s-a format prezentul dosar. Cu privire la interesul inițierii demersului judiciar arată că la concursul desfășurat pentru ocuparea postului de Șef Serviciu Regim Penitenciar au existat 4 candidați dintre care recurentul din cauza de față a obținut nota cea mai mare fiind declarat admis, iar intimatul-reclamant s-a clasat pe poziția a 3 fiind declarat respins. În condițiile în care intimatul-reclamant a înțeles să conteste pe calea unei acțiuni în contencios administrativ rezultatele concursului a considerat că ar fi firesc să intervină în proces pentru a putea formula apărări care să determine respingerea acțiunii reclamantului, dat fiind faptul că demersul său procesual poate fi de natură a determina afectarea situației sale juridice născute ca urmare a finalizării concursului. În aceste condiții apreciază că aceleași rațiuni care justifică deținerea calității de parte în dosarul privind acțiunea în anulare subzistă și în prezentul dosar care are ca obiect un capăt de cerere disjuns din dosarul inițial. Chiar dacă în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă îi revine emitentului actului administrativ atacat trebuie observat că în teza I a art. 36 C. proc. civ. este formulată în sensul că "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecații". Interpretând acest text de lege se desprinde concluzia că pentru stabilirea calității procesuale pasive este nevoie ca instanța să aibă în vedere raportul juridic litigios în forma în care acesta s-a conturat prin cererea de chemare în judecată. Or, raportat la solicitarea de anulare a actelor administrative privind rezultatul concursului formulate de către intimatul-reclamant și la cererea de intervenție formulată, raportul juridic litigios s-a născut în speță între intimatul-reclamant pe de o parte și recurentul B., Penitenciarul Slobozia, și Ministerul Justiției pe de altă parte. În aceste condiții chiar dacă un capăt de cerere a fost disjuns de acțiunea inițială, această măsură a instanței nu schimbă raportul juridic litigios astfel cum acesta, s-a născut. Consideră că soluția simplă și formalistă de a se reține calitatea procesuală pasivă doar pentru Ministerul Justiției în prezenta cauză este de natură a pune probleme și sub aspectul respectării art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare și totodată art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil. Având în vedere aceste argumente consideră că instanța de fond a încălcat normele procesuale privind respectarea dreptului la apărare fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 C. proc. civ. și totodată normele de drept material atunci când a apreciat că intervenientul nu este "persoană obligată în raportul juridic dedus judecății" și astfel nu are calitate procesuală pasivă.

Apărările formulate în cauză. Cu privire la recursul formulat în prezenta cauză, intimații nu au depus întâmpinări. Intimatul-reclamant a formulat un memoriu prin care a arătat că intervenientul a fost scos din cauza de față, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 22.02.2017 și cu toate că nu prezenta interes, intervenientul B. a formulat recurs cu scopul vădit de a tărăgăna finalizarea acțiunii. În cauza de față, prin Decizia Curții Constituționale nr. 90/2019 s-a stabilit fără echivoc și fără posibilități de contestare ulterioare, faptul că Ordinul Ministrului Justiției nr. 2478/12.10.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcție, trecerea agenților în corpul ofițerilor și din sursă externă, a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este neconstituțional.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând hotărârile atacate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia și B., reținând că acestea nu sunt persoane obligate în raportul juridic dedus judecății. Fiind stabilit cadrul procesual în acest fel, Curtea de Apel Oradea, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat și sentința nr. 101/2019 din 22 mai 2019, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 2478/12.10.2010, pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcție, trecerea agenților în corpul ofițerilor și din sursă externă, a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Prin primul prim motiv de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cerere în cazul în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. Neregularitățile de ordin procedural sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale. Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea este condiționată de producerea unei vătămări. Nulitatea - ca sancțiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare. Efectele nulității actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum. Așadar, actul nul este lipsit de eficacitate și urmează a fi refăcut. Motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientului și pronunțarea sentinței fără citarea acestuia, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., caz de casare care sancționează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere că acestuia i s-a creat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea actelor de procedură întocmite în cauză. Astfel, Înalta Curte reține că prin încheiere de ședință din data de 26 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție principală, intervenientului fiindu-i aplicabile prevederile art. 65 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că intervenientul B. justifică un interes în soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 64 C. proc. civ. Prin sentința nr. 1515 din data de 24.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Slobozia - Comisia de Concurs Pentru Ocuparea Funcției de Șef Serviciu Regim Penitenciar și intervenientul voluntar B., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999). A admis în parte cererea de intervenție formulată de intervenientul B. în contradictoriu cu reclamantul A. și în consecință a obligat reclamantul să-i plătească intervenientului 200 RON daune morale și 1200 RON cheltuieli de judecată. Cu privire la cererea de intervenție, Tribunalul Bihor a reținut că intervenientul B. are interes în cauza dedusă judecății având în vedere că a obținut nota 8,36 și a fost numit în funcția de Șef Serviciu Regim Penitenciar Oradea, prin Decizia nr. 451/08.06.2016, funcție pentru care a candidat și reclamantul, care a obținut nota 6, 97. Or, odată ce instanța s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea intervenției recurentului cu privire la ansamblul litigiului (aspect care implică și evaluarea interesului intervenientului) nu se putea aprecia în sens contrar în ceea ce privește unul dintre capetele de cerere de care depinde în mod esențial soarta întregului litigiu. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod greșit Curtea de Apel a considerat că, în dosarul nr. x/2016 intervenientul B. nu are calitate procesuală pasivă considerând că, atât timp cât Ordinul nr. 2478/2010 a fost emis de Ministrul Justiției, doar Ministerul Justiției justifică legitimare procesuală pasivă. Nelegalitatea încheierii se răsfrânge și asupra sentinței pronunțate fără citarea intervenientului principal, fiind încălcat dreptul la apărare al acestuia. Nu se pune problema unei inadmisibilități a recursului în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, recurentul-intervenient avea calitatea de intervenient principal nu de intervenient accesoriu, așa cum susține intimatul. Cel de-al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident ci a fost invocat în mod formal, având în vedere că recurentul nu a arătat în mod concret care sunt normele de drept material încălcate de instanța de fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea de ședință din 22 februarie 2017 și sentința nr. 101/2019 din 22 mai 2019 și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,