ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2021

HOTĂRÂRE
15.09.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, obligarea pârâtei la suspendarea tuturor concursurilor de ocupare, din sursă externă, a unor posturi vacante de agenți și ofițeri din cadrul unităților subordonate sau al aparatului propriu, organizate începând cu data de 21.09.2020 până în prezent, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 189 din 16 februarie 2021, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tibunalului Vrancea, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ și ale dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data promovării acțiunii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.03.2021, sub același număr de dosar.

2.1. Hotărârea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 151 din 19 martie 2021, Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în raport de obiectul concret al cererii deduse judecății (suspendarea unor concursuri care au fost inițiate la nivelul întregii țări de către ANP), în cauză nu sunt puse în discuție aspecte care țin strict de raportul de serviciu al reclamantului funcționar public. Mai mult, cererea are ca temei de drept art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Tribunalul a apreciat că nu se poate reține incidența legii speciale - Codul administrativ, deoarece cauza dedusă judecății nu are ca obiect raportul de serviciu al reclamantului, ci acesta susține existența unei situații discriminatorii, invocând art. 1 din O.G. nr. 137/2000, astfel încât, competența în cauză se stabilește conform regulilor de drept comun în materie - Legea nr. 554/2004, care, la art. 10 alin. (1), prevede că "(...) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (..) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal al Curților de Apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29.03.2021, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 74 din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Galați a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea introductivă vizează un raport de serviciu, având ca obiect cariera funcționarului public cu statut special din cadrul poliției penitenciare, vizând dreptul acestuia la avansare în carieră, astfel încât, în raport de art. 536 din Codul administrativ și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluționarea cauzei revine Tribunalului Vrancea, în favoarea căruia a declinat competența.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul dedus judecății este reprezentat de solicitarea reclamantului A. de suspendare, pe cale de ordonanță președințială, a tuturor concursurilor de ocupare, din sursă externă, a unor posturi vacante de agenți și ofițeri din cadrul unităților subordonate sau al aparatului propriu, organizate de pârâta ANP începând cu data de 21.09.2020 până în prezent, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În cadrul dosarului de fond (nr. x/2021), reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ANP la eliminarea din anunțurile de concurs pentru ocuparea, din sursă externă, a posturilor vacante de agenți și ofițeri din cadrul unităților subordonate sau al aparatului propriu, a interdicției de participare a polițiștilor de penitenciare aflați deja în activitate; anularea concursurilor pentru ocuparea, din sursă externă, a posturilor vacante de agenți și ofițeri din cadrul unităților subordonate sau al aparatului propriu aflate în desfășurare și organizarea unor noi concursuri care să permită și participarea polițiștilor de penitenciare aflați deja în activitate.

În raport cu obiectul dedus judecății, în dezacord cu instanța învestită prin declinare, Înalta Curte constată că demersul judiciar inițiat de reclamant nu se circumscrie unui litigiu vizând raportul de serviciu al funcționarului public.

În limitele trasate prin acțiune de către reclamant, în temeiul principiului disponibilității, Înalta Curte observă că acesta este nemulțumit, în esență, pentru că li s-a interzis polițiștilor de penitenciare aflați deja în activitate să participe la concursurile din sursă externă, organizate de ANP, reclamantul urmărind eliminarea acestei interdicții, care, în opinia sa, încalcă principiul prevăzut de dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării este garantat în exercitarea dreptului la muncă și la libera alegere a ocupației.

Așadar, după cum a reținut și instanța de declinare, în cauză nu sunt puse în discuție aspecte ce țin strict de raportul de serviciu al reclamantului funcționar public, ci acesta susține existența unei situații discriminatorii, invocând art. 1 din O.G. nr. 137/2000.

În contextul expus, cum acțiunea dedusă judecății, nu are ca obiect raportul de serviciu al reclamantului, situație ce ar fi atras, în condițiile art. 536 din Codul administrativ competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în cauză, devin incidente prevederile de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, conform căruia, "Litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică centrală a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2022
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Prin acțiunea înre
ÎCCJ 2021-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5706/2021
cu Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 31.05.2021 sub nr. x/2021. La termenul de judecată din data de 17.09.2021, insta
ÎCCJ 2021-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4253/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București
ÎCCJ 2021-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2801/2021
Ședința publică din data de 15 decembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel B
ÎCCJ 2024-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 895/2024
care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Tribunalului Vrancea – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 332 din 15 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția a
Sursă