ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2801/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Traian, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună admiterea acțiunii și, în consecință, să se constate starea de discriminare față de reclamantă prin actul administrativ, Hotărâre Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități/subdiviziuni administrativ teritoriale; să oblige pârâtul Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către UAT Traian, reprezentând cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului, pentru luna noiembrie; acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 137/200, Constituția României, H.G. nr. 1100/2020, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.1. Prin sentința civilă nr. 808/2021 din 24 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Instanța a reținut că, în cauză, față de petitul acțiunii reclamantei, aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

S-a mai arătat că, în conformitate cu Decizia nr. 10/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.

S-a reținut că, pe de o parte, în cauză nu este incidentă norma de competență prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, iar pe de altă parte, că nu se invocă discriminarea survenită în cadrul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale care să menționeze în mod expres competența instanțelor de contencios administrativ și, astfel, nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ.

Având în vedere cuantumul sumelor solicitate și dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 din C. proc. civ., curtea de apel a conchis că este competent să soluționeze cauza Tribunalul București, secția civilă.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1556 din 19 octombrie 2021 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a apreciat că discriminarea invocată de reclamantă a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legea specială, respectiv de legea contenciosului administrativ, având în vedere că litigiul se poartă între o unitate administrativ teritorială și o autoritate publică, iar actul cu privire la care se invocă faptul că a produs discriminarea este un act administrativ, respectiv H.G. nr. 1100/2020.

Astfel, discriminarea invocată a survenit în contextul raportului juridic de drept administrativ existent între părți, fiind aplicabilă excepția privind cererile în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale. A reținut aplicabilitatea art. 10 din Legea nr. 554/2004, și, având în vedere că prezenta cauză este un litigiu privind un act administrativ emis de o autoritate publică centrala, se soluționează pe fond de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul judiciar, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate starea de discriminare față de aceasta prin actul administrativ, Hotărâre Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități/subdiviziuni administrativ teritoriale și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, reprezentând cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului, pentru luna noiembrie.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/200, Constituția României, H.G. nr. 1100/2020, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză este aplicabilă decizia nr. 10/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care vizează tocmai competența materială de judecată a cererilor de reparare a prejudiciului creat prin acte sau fapte discriminatorii.

Potrivit acestei decizii, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale."

În considerentele deciziei, s-a reținut că "Ori de câte ori (…) actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancționare se urmărește intră în sfera ori a fost săvârșit în raporturile juridice care aparțin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii și asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenței etc. - și în care protecția drepturilor subiective se realizează în condițiile unor legi speciale, în fața unor jurisdicții speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, așadar în condițiile acestora și în fața jurisdicțiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în fața unor instanțe cu competență materială specială, derogatorie de la dreptul comun" (paragraf 31).

Din decizia în interesul legii rezultă că stabilirea competenței de soluționare a cererilor pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, precum cererea din prezenta cauză, presupune analizarea raporturilor juridice dintre părți prin observarea și aplicarea legislației speciale prin care se realizează protecția drepturilor subiective din domeniul/ramura de drept respectivă, fără a avea relevanță formularea unui capăt de cerere distinct privind constatarea existenței discriminării și nici temeiul juridic al cererii explicit invocat de către reclamant.

În cauză, pentru determinarea raportului juridic dintre părți și a legii aplicabile acestuia, trebuie să se țină cont de faptul că discriminarea invocată de reclamantă a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legea specială, respectiv de legea contenciosului administrativ, având în vedere că litigiul se poartă între o unitate administrativ teritorială și o autoritate publică, iar actul cu privire la care se invocă faptul că a produs discriminarea este un act administrativ, respectiv H.G. nr. 1100/2020. Astfel, discriminarea invocată a survenit în contextul raportului juridic de drept administrativ existent între părți.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."

Drept urmare, Înalta Curte reține că litigiul pendinte privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel încât competența de soluționare a cauzei pe fond revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.