ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5207/2022

Ședința publică din data de 3 noimebrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de02.03.2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situații de Urgență, cu citarea și a intervenientului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la plata sumei de 14.285,50 RON cu titlu de daune materiale, în principal în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentința nr. 791 din data de 2 februarie 2022 Judecătoria Sectorului 5 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situații de Urgență, cu citarea și a intervenientului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că o cerere având ca obiect repararea pagubei cauzate unei persoane care se consideră vătămată într-un drept/interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, este o cerere în materia contenciosului administrativ, verificarea angajării răspunderii civile delictuale a autorității publice presupunând verificarea chiar a legalității actului administrativ, fapta juridică ilicită (dacă ar exista), în acest caz, ar consta în chiar emiterea respectivului act administrativ (nelegal).

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și rangul autorității pârâte, s-a reținut că soluționarea prezentei cereri este de competența materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 1552 din 19 septembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii în despăgubiri formulată în temeiul răspunderii civile delictuale, privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, a disjuns cererea întemeiată pe dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 și a dispus formarea unui dosar distinct, în care a acordat termen la data de 14.11.2022, ora 12:30, cu citarea părților, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cererii către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii instanței competente material în soluționarea cererii în răspundere civilă delictuală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că reclamanta a investit judecătoria cu o acțiune ce conține două capete distincte, având cauze juridice diferite. Astfel, primul capăt a fost întemeiat pe răspunderea civilă delictuală - art. 1349, 1357, 1381 și art. 1528 C. civ., iar prin al doilea, indicat drept capăt subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în măsura în care nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, să fie atrasă răspunderea pârâților în temeiul O.G. nr. 137/2000, ca urmare a constatării săvârșirii de către aceștia a unor fapte de discriminare.

Cum prin cererea de chemare în judecată, pe primul capăt al acțiunii¸ reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului anulat, s-a apreciat că nu poate fi reținută competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii în despăgubiri.

Curtea de apel a reținut incidența și a dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a alin. (2) al articolului menționat, dat fiind faptul că, deși cele două capete de cerere sunt întemeiate pe cauze juridice "aflate în strânsă legătură", totuși prorogarea legală de competență operează doar atunci când cererile sunt de competența unor instanțe diferite, cu aceeași specializare, ceea ce nu este cazul în speță (prin raportare la dezlegările date de Î.C.C.J. prin decizia în interesul legii nr. 10/2016, în legătură cu cererea în plata despăgubirii ca urmare a unor fapte de discriminare).

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus la punctele 1 și 2 ale prezentei hotărâri, vizează acordarea de despăgubiri (daune materiale) și este structurat pe 2 capete de cerere distincte, având cauze juridice diferite: - răspunderea civilă delictuală conform art. 1349, 1357, 1381 și art. 1528 C. civ., respectiv răspunderea, în subsidiar, a pârâților conform O.G. nr. 137/2000, ca urmare a constatării săvârșirii de către aceștia a unor fapte de discriminare.

Urmare disjungerii capătului de cerere subsidiar, întemeiat pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, se observă că cele două instanțe aflate în conflict s-au declarat deopotrivă necompetente să soluționeze cererea reclamantei de plată a despăgubirilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și următoarele C. civ.

În privința acestui prim capăt de cerere, reclamanta a subliniat în mod repetat că situația de fapt dedusă judecății vizează săvârșirea de către pârâți a unei fapte ilicite, ce a cauzat prejudiciul a cărui reparare se solicită, iar nu anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului anulat, care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii în despăgubiri.

În acest context, dat fiind principiul disponibilității procesului civil reglementat de dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reține că prezenta acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâților, atrage incidența dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., text de lege indicat și de către reclamantă, conform cărora competența de soluționare revine judecătoriei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în reprezentarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.