ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5209/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Guvernul României, obligarea acestuia la plata sumei de 13.753,09 RON.

Prin sentința nr. 5310 din data de 31 mai 2022 Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtul Statul Român, prin Guvernul României, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamanta afirmă producerea unui prejudiciu de către pârât, consecință a abrogării O.U.G. nr. 130/2020, în temeiul căreia efectuase cheltuieli în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile.

Având în vedere considerente ale deciziei CCR nr. 4/2017, s-a apreciat că, din perspectiva Legii contenciosului administrativ, prin raportare la natura juridică de act administrativ a ordonaței de urgență, abrogarea ca eveniment legislativ poate fi privită în contextul dat ca o revocare a unui act administrativ, existența răspunderii administrativ patrimoniale a Guvernului poate fi angajată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța competentă, prin raportare și la prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, este Curtea de Apel București având în vedere rangul autorității pârâte.

Prin sentința nr. 1539 din data de 1 6 septembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Guvernul României, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că în prezentul litigiu reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile C. civ., înțelegând să solicite obligarea pârâtului la plata sumei de 13753,09 RON, ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale a acestuia. Fapta ilicită invocată de reclamantă vizează adoptarea de către pârât a unui act normativ, respectiv o ordonanță de urgență, însă reclamanta a învederat în mod explicit în fața ambelor instanțe că acțiunea nu este întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, partea a arătat în mod expres că nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 48/2021, în sensul prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, reiterând precizarea că prezentul litigiu e unul civil.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Demersul judiciar inițiat de reclamanta A. S.R.L., astfel cum a fost expus la punctele 1 și 2 ale prezentei hotărâri, vizează solicitarea de reparare a prejudiciului în cuantum de 13.753,09 RON, produs ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 48/2021 pentru modificarea O.U.G. nr. 130/2020.

Reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1349 și următoarele C. civ. și a subliniat în mod repetat că situația de fapt dedusă judecății vizează săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite, ce a cauzat prejudiciul a cărui reparare se solicită, iar nu anularea unui act administrativ, tipic sau asimilat, respectiv repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului anulat, care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii în despăgubiri.

De asemenea, reclamanta a învederat în mod expres că acțiunea formulată nu este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și nici nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 48/2021, în sensul prevederilor art. 9 anterior menționate.

Totodată, Înalta Curte reține și faptul că o cerere pentru acordarea de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă o acțiune în anulare îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ, astfel încât nici dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nu pot fi avute în vedere la determinarea competenței materiale de soluționare a acțiunii reclamantei.

În acest context, dat fiind principiul disponibilității procesului civil reglementat de dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului atrage incidența dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., text de lege indicat și de către reclamantă, conform cărora competența de soluționare revine judecătoriei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Guvernul României, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.