ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 06.04.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Administrația Națională a Penitenciarelor, solicitând instanței să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 838/06.08.2021 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, considerând că acest act administrativ încalcă în tot principiul legalității garantat de art. 1 alin. (5) din Constituția României.

Totodată, a arătat că decizia a cărei suspendare o solicită nu a intrat în vigoare în mod legal, nefiind publicată în Monitorul Oficial al României, conform Legii nr. 24/2000, art. 191 din Legea nr. 254/2013 și art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 756/2016, astfel încât acest act administrativ cu caracter normativ nu există.

În plus, a susținut că decizia contestată este în totală contradicție cu principiile generale reglementate de art. 6-13 din Codul Administrativ.

2.1. Prin sentința nr. 103 din data de 15 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect suspendare executare act administrativ, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța a apreciat, în esență, că în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, în speță reclamantul având domiciliul declarat în orașul Timișoara, județul Timiș.

2.2. Prin sentința nr. 332 din data de 29 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Timișoara și Curtea de Apel Craiova; a suspendat soluționarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantul A. vizează suspendarea executării Deciziei nr. 838/06.08.2021 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, în raport de domiciliul reclamantului și de prevederile legale incidente în materie.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prima instanță sesizată, a apreciat că în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ținând cont de faptul că domiciliul declarat al reclamantului este în orașul Timișoara, județul Timiș, competența de soluționare a acțiunii acestuia aparține Curții de Apel Timișoara.

În schimb, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că în prezenta cauză competența de soluționare a cauzei se stabilește cu luarea în considerare a împrejurării că reclamantul este deținut în Penitenciarul Tg-Jiu și că acesta a introdus acțiunea pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în considerarea acestui aspect, în ipoteza de față noțiunea de domiciliu impunându-se a fi interpretată în sens larg, de adresă la care persoana în cauză locuiește în mod efectiv, așa cum în mod tradițional s-a reținut în jurisprudență și în doctrină.

Totodată, în contextul citării dispozițiilor art. 86, art. 87, art. 89 și art. 91 din C. civ., a reținut că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ trebuie interpretate prin raportare la adresa administrației locului de deținere al reclamantului, competența teritorială exclusivă revenind instanței în a cărei arie de competență se află acest loc, în speță, Curtea de Apel Craiova.

Față de obiectul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, și anume cele ale art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Competența stabilită de textul de lege anterior citat este una teritorială absolută, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Având ca reper aceste prevederi legale, în contextul în care domiciliul declarat al reclamantului este în orașul Timișoara, strada x nr. 30, județul Timiș, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea reclamantului este Curtea de Apel Timișoara. Aceasta întrucât domiciliul reclamantului nu poate fi considerat a fi locul de deținere, și anume Penitenciarul Tg-Jiu, unde acesta se află în vederea executării unei pedepse privative de libertate, deoarece, raportat la această împrejurare, noțiunea de domiciliu nu poate fi subsumată definiției legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuință principală, conform art. 87 din C. civ.

Potrivit acestui text de lege: "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", dovada domiciliului făcându-se, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) din același C. civ., cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Deși art. 155 din C. proc. civ., ce reglementează locul citării, prevede la alin. (1) pct. 11 că deținuții se citează la administrația locului de deținere, acest aspect nu impietează în stabilirea competenței teritoriale a instanței de a soluționa cererile persoanelor aflate în această situație, locul citării acestora efectuându-se, în toate cazurile, la penitenciarul în care se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Așadar, chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului prin raportare la care putea adresa cererea de chemare în judecată Curții de Apel Timișoara, în contextul în care Legea nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, nu conține norme derogatorii în privința competenței teritoriale a instanței în soluționarea cererilor persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, singurul criteriu legal ce poate fi luat în considerare pentru stabilirea acestei competențe fiind exclusiv acela al domiciliului de drept al reclamantului.

O interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voința legiuitorului.

Pe cale de consecință, domiciliul reclamantului în raport de care se va stabili competența instanței de judecată, din punct de vedere teritorial, este cel indicat în copia actului de identitate atașat cererii de acces la dosarul electronic adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și din adresele de comunicare ale actelor de procedură, înaintate Curții de Apel Craiova de către Administrația Națională a Penitenciarelor și atașate la dosarul acestei instanțe, din care rezultă datele de identificare ale reclamantului, inclusiv faptul că domiciliul legal al acestuia este în orașul Timișoara, județul Timiș.

De altfel, în sensul că noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv de adresă de domiciliu înscrisă în actul de identitate, este și soluția de unificare a practicii judiciare la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în Ședința judecătorilor acestei secții din data de 02.11.2020.

În virtutea argumentelor expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.