ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 30 martie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. (persoană lipsită de libertate, aflată în executarea unei pedepse cu închisoare, deținut în Penitenciarul Târgul Jiu la momentul sesizării instanței) a solicitat - chemând în judecată pârâtul Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor - suspendarea executării Deciziei nr. 922/27.08.2021 emisă de pârât.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 288 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal Respinge excepția nulității acțiunii pentru netimbrare. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile administrative. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 922/27.08.2021 emise de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: - decizia nr. 922/27.08.2021 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor este un act normativ care se execută ilegal pentru motivele arătate detaliat in cererea de chemare in judecată: - acest act nu poate fi anulat întrucât nu are instrumentele obligatorii prevăzute de lege de prezentare, motivare și aprobare și nu a intrat in vigoare in mod legal; - decizia nr. 922/27.08.2021 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor poate fi doar suspendată de la executare, iar prin respingerea cererii curtea de apel favorizează interesele pârâtei și a Ministerului Justiției; - sentința atacată reprezintă o dovadă clară a faptului că deținuții nu au o cale de atac efectivă și eficientă cu valoare de recurs preventiv împotriva executării abuzive a unor acte administrative normative în unitățile subordonate A.N.P.; Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și dispunerea suspendării executării Deciziei nr. 922/27.08.2021 emise de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că prin recursului formulat nu se aduc critici sentinței atacate, ci se reiau argumentele susținute pe fondul cauzei.

Soluția instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Prin cererea formulată nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația de recurs, recurentul - reclamant s-a limitat a solicita suspendarea executării Deciziei nr. 922/27.08.2021 emise de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, fără a indica vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate. Așa cum s-a arătat în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a unor texte legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.. Per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Prima instanță, în soluționarea cererii de chemare în judecată, a avut în vedere, pe de o parte, împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada înregistrării sau transmiterii către Administrația Națională a Penitenciarelor a unei cereri de revocare a Deciziei nr. 922/27.08.2021, iar, pe de altă parte că in cauză nu au fost dovedite nici celelalte condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la "cazul bine justificat" și "paguba iminentă", pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ. Prin urmare, acesta este raționamentul logico-juridic esențial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamant, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză. Din această perspectivă, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.