ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2604/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal la data de 06.11.2019 reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, au solicitat obligarea acestora din urmă la modificarea statutului de funcții și la emiterea deciziilor de încadrare în funcțiile de grefieri arhivari cu studii superioare, respectiv la funcția de grefier registrator cu studii superioare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 2661/2020 din 3 iulie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale în cauza privind pe reclamanții A., B.,C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și pârâta Curtea de Apel București, având ca obiect obligare emitere act administrativ și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că, în speța de față, adeverința a cărei lipsă o susține reclamantul este emisă de o autoritate publică în regim de putere publică, iar obiectul acțiunii reclamantului se circumscrie, în mod neechivoc, celui reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1109 din 30 octombrie 2020, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. și pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, prin urmare, suspendă soluționarea cauzei și înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici modificat prin art. IV din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Conchide instanța, precizând că nu are nicio relevanță rangul autorității angajatoare ori care se face răspunzătoare de emiterea unui refuz nejustificat.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, va reține, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că obiectul cererii de chemare în judecată constă obligarea Curții de Apel București, în calitate de ordonator de credite, la emiterea deciziilor de încadrare în funcțiile de grefieri arhivari și registrator cu studii superioare începând cu data validării rezultatelor examenului promovat în acest sens, organizat de către pârâta menționată.

Deși prin acțiunea promovată reclamanții invocă dispozițiile Legii nr. 554/2004, fondul litigiului este legat de exercitarea funcției publice deținute de reclamanți și a raportului individual de muncă în sens larg.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. 1din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Astfel, reclamanții au înțeles să învestească instanța cu un veritabil litigiu referitor la raportul lor de muncă, în calitate de personal contractual în cadrul Tribunalului Ilfov, solicitând obligarea Curții de Apel București la emiterea deciziilor de încadrare- acte administrative, concomitent cu obligarea Ministerului Justiției la modificarea statului de funcții.

Faptul că, pentru a atinge finalitatea dorită, reclamanții au înțeles ca prin cererea de chemare în judecată să solicite obligarea Ministerului Justiției la modificarea statutului de funcții, nu are nicio relevanță în determinarea competenței de soluționare în fond a cauzei, obiectul acțiunii vizând protecția drepturilor subiective rezultate din raporturile de muncă dintre părți.

În speță este irelevant rangul autorității publice competentă să modifice statutul de funcții al instanței în cadrul căreia funcționează reclamanții, din moment ce scopul avut în vedere de acesția, la momentul invocării dreptului sau interesului legitim dedus judecății este unul și același și anume încadrarea acestora în funcțiile de grefier arhivar/registrator cu studii superioare.

Chiar dacă petitul referitor la obligarea Ministerului Justiției, autoritate publică centrală, la modificarea statului de funcții ar putea fi considerat ca având caracter autonom, din punct de vedere al determinării competenței materiale de soluționare în fond a acțiuniii promovată de către reclamanți, care, în ansamblul său, are caracter unitar prin prisma cauzei sale, în speță nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițile art. 99 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.

În contenciosul administrativ, competența materială este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, mai precis de emitentul actului.

În speță, acțiunea reclamanților este de determinată de refuzul Curții de Apel București de emitere a unor decizii de încadrare, iar acesta nu este o autoritate publică centrală.

Împrejurarea că persoanele vătămate au chemat în judecată în calitate de pârât și o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de Apel, din acest punct de vedere cum s-a reținut prin prezenta, important fiind caracterul unitar al acțiunii formulată de reclamanți prin care se urmărește protecția pe cale judiciară a drepturilor subiective rezultate din raportul lor de muncă, astfel că în cauză este incidentă norma de competență instituită de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 556 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit cărora soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea unor drepturi care se acordă personalului contractual este de competența ordonatorilor de credite, în speță acesta fiind președintele Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului - București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. și pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.